haosul bine temperat
dându-se lui izvor
macină secunde
între două gânduri
Nămeți de lumină rece

în care plecare
ce nume va purta orașul
continentul părăsit?
Fericirea e o mască dezlipită.

la încheietura mâinii cătușa
mă leagă de ce nu pot stăpâni
Sudoarea are gustul zilei de ieri
îți fur cu gândul numele de zăpadă
Îmi dărui acum și aici

Lada de zestre cu clipele ce-mi mai rămân de trăit.

*2

ne înstrăinăm clipele printre obiecte reci

rotește-ți brațele peste trupul meu
aripile pescărușului – secunde ieșite din minți

în zare eternitatea se divide clipă de clipă
împărțindu-se fără rest la o viață de om

nu cred în existența ta!

 *3

ploaia îmi umple paharul
în sănătatea ta, Lume!
vântul îmi varsă păcatele
în amintirea ta, Suflete!
viitorul ia forma sângelui tău

 *4

Ce se mai poate face pe lumea asta?
Să descoperi o cometă beată
și ea să-ți poarte numele
la fel de doritor de Soare.
Să strângi averi jefuind roca
arborele
oceanul.
Să aduni caii lumii
pornind o cruciadă
împotriva marilor orașe.
Să uiți
Să înfrângi
Să-ți impui
privirea și neamul.
Ce?
Ce vrea lumea de la mine?

*5

Pe retina mea decolorată în cachi
imaginile se preling
amintirile aburesc
geamul timpului cachi
O cioară cântă un dulce imn cachi
blândă dragoste cachi
Iar vântul
vântul cel cachi
îmi duce gândurile
în frigul acestei țări cachi
Vorbesc cachi
mănânc cachi
citesc cachi
acum chiar scriu și râd cachi
Se pare că totul e cachi!
Vă înșelați
se poate și mai mult cachi
Căci nu e nici măcar un vis cachi

să se lase păcălită de dimineaţă
iar umbra să-şi poarte întunericul
pe când şoapta se ridica încet din tăcere
şi răsăreau vlăstari nevinovaţi de măr
pe atunci în rai ploua

***

Ieri am discutat cu doi peşti
de dimineaţă am ascultat
necazurile unui vultur
Adineauri urcând
muntele mi-a împărtăşit dorinţa
Încerc să te înţeleg

***

un pescăruş s-a înecat
şi marea-i poartă doliul în privire
valul plânge la ţărm
aerul ciuntit de-un zbor
cuprinde noaptea după umeri

dar colo
în oraş
nimeni nu ştie
nimeni nu ştie
că suntem mai surzi cu-n ţipăt

***

Să înghesuim cuvintele în tăcere
privirile să le adunăm într-o linişte
să auzim doar cum planetele
îşi ceartă sateliţii
martori la nunta
valului cu ţărmul să fim
Din când în când să ascundem dimineaţa
sperând că poate nu vom mai fi găsiţi

***

dă-mi sânii
culcă-mă pe sprânceană
ceartă-mi cuvintele cu tăcere
închide pleoapa să fie noapte
şi uită cum e să ai mâini

nu fi decât îmbrăţişare

***

Credeţi-mă
am zărit
faţa nevăzută a Lunii
m-am scăldat
în aceeaşi apă a râului de munte
am mirosit
floare veşnic înflorită
Credeţi-mă
înţeleg vântul
întotdeauna
am dreptate
ştiu de ce plouă
Deci nu mă credeţi

Credeţi-mă doar că am încercat

***

Sus pe acoperiş
e cineva care aruncă cu pietre
spărgând geamuri vecinilor
Pe acoperişul casei de vizavi
careva aruncă cu pietre
şi-mi sparge geamurile
Sus pe acoperişuri
câte cineva aruncă cu pietre
spărgând geamuri
iar în spatele fiecărui geam spart
e cineva care ştie
că de sus
se aruncă cu pietre

***

Odă şarpelui

Vă e sete
vă e foame
vreţi
doriţi
râvniţi?
Luaţi un măr
şi vă astâmpăraţi
setea de sete
foamea de foame
nevoia de a vrea
de a dori
de a râvni
Femeile luară
Domnule şarpe
atâta timp cât faci parte
din istoria noastră
te respectăm
şi-ţi vom închina o odă
Ssss…

***

Clopotul paşilor
cheamă noaptea la rugă
De sus
din cupolă
ploaia îşi coboară privirea
peste copacii ce ţin cerul
bătând mătănii uitării
Iar frunzele
icoane
la care nici o privire
nu se va mai închina
devin amintiri
pe buzele serii

Acest Trist răstignit
pentru a câta oară
a reînviat din nou
În numele Ploii
al Vântului
şi-al sfântului Val
Amin

Clasa Cephalopoda

Ne proslăvim rădăcinile
pentru a avea conştiinţa fructului
Negăm norii
scăpând de loviturile cereşti
Ascundem umbrele
încuiem porţile
şi ne minunăm de lumina electrică
Picioarele le lăsăm în paragină
mâinile le punem la uscat
căci avem roţi
motoare
şi iată evoluţia speciei
Ciobani tăcuţi
păstorim minunile noastre
măr de întrebare
păcat primordial
nu există nici o cale de mijloc
ci o inimă
Negarea negaţiei cephalopodelor

Descântec

Linte minte să alinte
Când te doare-un dinte
Trei izvori de apă limpe
De pe creastă să te pice
Să n-auzi ca bruma
Uită dor şi mătrăguna
Să nu-ţi crape sufletu
Ca pământu fără umedu
Ia trei paseri de picior
Neacă cerul cu-al tău dor
Să nu-ncremeneşti în zbor
Cântă dracii-n cor
Fulgeră priviri din nor
Tot ce e popor
Ce se-nchină la un sor
Nimerească-se în gol
Iară tu fecior
Fiu de om păstor
Născut în poiană de bujor
Pe timp de cuptor
Ai să poţi tot ce ei doar vor

dorinţele mele

mă urmăresc peste tot
M-am ascuns după colţuri întunecoase
să le crap încercarea cu fapte
Le-am denunţat visului
le-am spus nu
nu şi nu
nu se poate
dar ele tot mă urmăresc
Mi-e teamă
zău că mi-e teamă
să nu se afle
căci sigur se va găsi cineva
să mi le fure
sau să le închidă-n
casa de nebuni

***

Istoria se distribuie la măcelării
tăiată bucăţi
bucăţi
Vom lua la început un os mic
şi vom
zgâria în nori de ceară zorile
Pe urmă un cheag
va fi de ajuns pentru răsărit
Apoi muşchii
ce-i încordăm
şi-un ochi să vadă toate astea
Acum bucăţile grase
alunecoase
măruntaiele
organele
căci ne trebuie o ordine
şi nervii
nervii ce-i întindem peste tot
aruncând deasupra lor reproşurile pielii
Creierul e greu de găsit
dar încet încet
istoria devine istorie
animalul e complet
Nu ne mai rămâne decât
să-l învăţăm să vorbească

***

Nu omorâţi gardienii
când vreţi să evadaţi
De ce să fie stârpiţi
Nu vă e teamă
că atunci le veţi lua locul
Şi nu fugiţi noaptea
când nu sunteţi văzuţi
Ziua
ziua pe lumină
să vă vadă şi să vă împuşte
De ce nu speraţi
că odată li se vor termina cartuşele
Fiindcă totuşi vă e frică de glonţ
pe întuneric sigur o să uitaţi
iar dincolo de zid
veţi mai păstra lanţurile
sau cel puţin
amintirea unei zăbrele

***

A dispărut statuia mea preferată
iar parcul a rămas gol
Am căutat peste tot unde se poate
ascunde o statuie preferată
şi pentru că îi simt lipsa atât de mult
am să-i ţin locul
devenind propria-mi statuie preferată

***

Nu mă voi întoarce cu mâinile goale
la iubita mea
Îi voi depune la picioare
o bucată din aripa unei mori
nervii unui balaur cu trei inimi
câţiva stropi de toamnă
şi multe săbii rupte
Le voi aşeza încet
şi-o voi ruga
să păstreze un singur lucru
Ce-şi va alege
pala de vânt
răbdarea unui balaur atât de bun
bucuria veştejită a toamnei plânse
ascuţişurile pumnalelor
sau numai lupta?

***

Eternitatea se află după colţ
Nu mă întreba după care colţ
Întreabă-mă ce formă are sufletul
şi am să-ţi răspund
e rotund
Eternitatea se află după colţ
Vrei iar să mă întrebi după care colţ
Mai bine întreabă-mă când plouă
ş-atunci o să-ţi spun
când cerul e cascadă
Eternitatea se află după colţ
Ţi-e frică să mai întrebi
după care colţ
Dar eu am să-ţi răspund

***

Am fost invitat la botezul unei stele
Mai veniseră doi cai sfioşi
un delfin albastru
şi multe comete
Au scăldat-o în pulberea răsăritului
i-au spus Stea
iar după aceea
au lăsat-o să-şi caute
întunericul unde să lumineze

***

Dacă o să întrebaţi zidurile
vă vor răspunde
că odată am vrut să le dărâm
De veţi pomeni de mine drumurilor
or să vă spună
că le-am străbătut
Râurile îşi vor aminti
de setea cu care le-am dorit
Aerul îmi va păstra mereu respiraţia
Dacă pe nopţi o să le trageţi de întuneric
bete de somn
vor mărturisi că le-am vegheat
Secunda căutând-o în amintirile mele
vă va şopti
că da
mi-a fost amantă
iar în tăcerea Lunei
căci ştiu cât sunteţi de băgăreţi
veţi vedea şi-o tristă privire de-a mea
Câinii v-ar povesti cum în acel an
am împărţit mizeria cu credinţa lor
ţineţi minte
de-atunci voi m-aţi numit vagabond
Şi dacă veţi veni
să întrebaţi de mă cunosc
am să vă mint

***

Mi-am luat umbra
Şi m-am învelit cu ea
Gândurile mi le-am ascuns în palme

O stea s-a bucurat pentru o clipă
Iar marea s-a lovit de largul ei

Am tresărit

al

Fumând „Amiral“
Spontan devin genial
Nechez ca un cal
când văd o coamă de deal
mă agit elipsoidal
pe acest măr sideral
Firesc nu am nici un mal
şi semăn oricărui animal
aceeaşi gură – fapt mental
încercări pentru total
ipoteză – caz real
totul pătruns de dual
Acum când nimic nu-i egal
şi fără a fi ajuns la final
mă repet ca un val
dar rămân oricum genial
fumând pătimaş „Amiral“
Nu-i aşa domnule Al

scrisori

am fugit de acasă
de atunci
îmi scriu clipe frumoase

odată
când nu voi mai putea
şi voi avea nevoie
de liniştea pereţilor mei
mă voi întoarce

şi voi citi
să nu mă simt prea singur

eu, Împăratul

Trompeţii să sune!
Faceţi loc
plecaţi-vă privirea şi gândul
amuţiţi dar aclamaţi-mă!
Opriţi-vă dorinţele şi încercările
deveniţi
coloanele catedralei înţelepte
prea roşul covor pe care calc!
Cântaţi-mi slavă!
O cât de bine faceţi toate astea
dar
de ce mă lăsaţi atât de singur?

aici

Acolo unde nasc zeii
şi planetele se strâng la sfat
lăsându-şi sateliţii să zburde în voie

unde vulcanii se acoperă de glorie
iar ploaia devine fruct numai privind-o

Acolo unde cai muţi se joacă de-a baba oarba
şi lacurile s-au adunat
să facă o mare

unde cărţile sunt scrise pe nisip
şi vântul le întoarce paginile

Undeva ne tot căutăm

***

Pe plajă la Rio
fata cu păr sânge
înşală vântul cu foşnetul
nopţii
scuturându-şi trupul
dorinţă
în febra ce se lipeşte
de tot ce-i nestatornicie
Iar
gândul dezvirginează
clipa
Pe plajă la Rio n-am fost