Personaje:
Mimi – o roşcată de pe stradă
Ionel
Mitică
Poliţistul
Vecina
Bruneta – soţia lui Mitică
Blonda – soţia lui Ionel
şi alţi vecini sau vecine

Acţiunea se petrece noaptea într-un bloc dintr-un cartier oarecare, unde bărbaţi şi femei îşi trăiesc vieţile la comun.

Actul Întâi

Scena 1

Holul etajului unde locuieşte Mitică. Întuneric. Ionel îi face semne disperate lui Mimi să tacă.
Mimi: Care-i problema, mergem la furat?!
Ionel (în şoaptă): Ne aude lumea!
Mimi: Şi d-asta nu mai pot eu ! Ăştia dorm şi eu muncesc?!
Ionel: Te rog!
(Ionel bâjbâie yala uşii apartamentului lui Mitică.)
Mimi: Aprinde lumina, nu te mai chinui!
Ionel (scăpând cheile pe jos): Ne vede lumea!
Mimi: N-au altă treabă?
(Din spatele celorlalte uşi de pe palier se aud mişcări ca şi cum vecinii ar trage cu urechea, s- ar uita prin vizor.)
Ionel (speriat): Te rog!
(Uşa unui apartament se deschide încet lasând să se vadă capul unei femei mai în vârstă, Vecina, privind iscoditor.)
Mimi: Gata, am tăcut!
(Ionel reuşeşte să deschidă uşa. O împinge precipitat pe Mimi înăuntru, o urmează şi încuie. Îşi lipeşte urechea de uşă.)
Mimi: Puişor, hai că trece timpul şi avem treabă! (Aprinde luminile şi inspectează casa. Ionel stinge luminile în urma lui Mimi.) Dar ce-ai, dragă, faci economie?
Ionel: Se vede de jos.
Mimi: Şi?! Mie-mi place să lucrez pe lumină. (Începe să se dezbrace. Ionel se întoarce cu spatele.) Puişor, ca să nu te ruşinezi prea tare, du-te şi adu ceva de băut, fă o cafea. Eu intru la duş.
(Ionel intră în bucătărie, Mimi în baie.)
Ionel (pentru sine): Nu sunt puişor! Cine dracu’ m-a pus?! (Scapă ibricul pe jos. Zgomotul îl paralizează.) Te omor cu mâna mea, Mitică!
Mimi (strigă din baie): Nu merge apa caldă!
(Ionel aleargă la baie.)
Ionel: Ne aud vecinii! (Face semne disperate.) Te rog!
Mimi: Ce grijă ai tu de hahalerele astea de vecini!
Ionel: Eşti goală! (Se întoarce cu spatele.)
Mimi: Serios? Nu mi-am dat seama. Puişor, bag seama că eşti un pic defect.
Ionel: Nu-mi mai spune „puişor“!
Mimi: Băieţelul a mai văzut vreodată o tanti în fundul gol sau e prima oară? Fă ceva să curgă apa caldă că altfel: pa!
(Mimi îmbracă halatul din cuier şi iese cântând din baie. Ionel caută în debara scule pentru reparat. Mimi dă drumul la televizor. Ionel vine în fugă şi reduce sonorul televizorului.)
Ionel: Te rog!
Mimi: Ia dă tu bănuţu’ acum, că n-am chef să pierd toată noaptea cu „te rog“! (Ionel scoate banii din buzunar.) Mai pune! Ca să ne liniştim cu toţii. Aşa. Vezi c-a dat cafeaua în foc! (Ionel fuge în bucătărie.) Ciudată mai e specia asta a bărbaţilor! (Cu voce tare.) Aduci odată cafeaua aia, că mă ia somnul?… Ce naiba faci acolo?!
Ionel: Spăl aragazul.
Mimi: Tu îţi închipui că vreau să te iau de nevastă? (Ionel apare cu cafeaua.) Bravo! Acum, înapoi şi repară duşul! (Ionel intră în baie şi se apucă de reparat. Mimi schimbă întruna canalele televizorului.) Îţi plac telenovelele? Sunt moartă după ele. Şi cum eu lucrez în schimbul trei, când nu dorm, stau toată ziulica şi mă uit la televizor. Ăştia pentru mine au inventat telenovelele.
Ionel (ieşind din baie): Gata! Acum merge!
Mimi (intrând în baie): Meşter mare domnul Ionel! Hai, fă patul! (Mimi cântă sub duş. Ionel se uită prin gaura cheii.) Comportă-te ca un băiat mare. Ai crescut mai sus de nivelul găurii cheii. E simplu: deschide uşa şi admiră!.
Ionel: Nu mă mai dădăci!
Mimi: Vroiam doar să-şi spun că dacă vrei să te uiţi cum fac duş, să ştii că e în preţ. (Se aud bătăi uşoare în uşa de la intrare. Ionel opreşte televizorul. Bătăile în uşă se repetă.)
O Voce de pe palier: Eşti acolo?
(Mimi iese din baie. Ionel îi face disperat semne să tacă.)
Mimi: Mai bine-ţi luai o mută.
Ionel (în şoaptă): Te implor!
(Se aud din nou bătăi în uşa de la intrare.)
O Voce de pe palier: Ionele, deschide! Sunt eu.
Ionel (în şoaptă): Care eu?
Vocea: Eu, Mitică. Ai terminat?
Ionel: Du-te dracului!
Mitică: Unde?
Ionel: Altă dată să nu mă mai înveţi la prostii.
Mitică: Aţi făcut prostii! Bravo!
Ionel: Cară-te că te aud vecinii!
Mitică: Ce-ai zis?! Eu îţi deschid ochii şi tu…
Ionel: Dispari! (Către Mimi.) Nu mai vorbesc cu el!
Mimi: Aşa să faci! Nu te întreb nimic pentru că nu vreau să ştiu nimic din viaţa ta atât de aventuroasă. Vreau să rămâi un mare mister pentru mine. N-ai făcut patul! Vrei să facem amor sau să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea?
(Ionel mai trage o dată cu urechea în dreptul uşii de la intrare. Nu se mai aude nimic. Răsuflă uşurat şi se apucă să facă patul.)
Ionel (pentru sine): Mitică, altă dată nu mai cred o vorbă. Blestemul ăl mai rău să cadă pe capul tău! Mi-ai spus că e floare la ureche. Şi eu te-am crezut. Mi-ai spus că o să mă simt bărbat. Că un bărbat adevărat trebuie să aibe mai multe femei. Minciuni! Uneori şi o singură femeie e prea mult.
Mimi (în spatele lui Ionel): Puişor, tu vorbeşti de unul singur?
Ionel: Da!
Mimi: Ţie-ţi turuie gura şi mie-mi interzici să scot o vorbă. Nu e corect.
Ionel: Patul e gata.
Mimi: Hai la treabă! (Îşi dă halatul jos şi se aruncă pe pat. Patul trosneşte.) Ăsta-i pat de fată mare!
Ionel: Stai nemişcată, acum îl repar!
Mimi: M-ai adus aici ca să stau nemişcată?! Ştii ce obositor e?
Ionel: Nu.
Mimi: Mai grav, e perversiune! (Ionel scoate bani din buzunar şi îi oferă.) Mai convins. (Ionel se dezbracă şi vrea să se întindă pe pat lângă Mimi.) Puişor, ai năduşit şi trebuie să faci duş. Şterge-o la baie!
Ionel: Nu sunt puişor!
(Ionel intră în baie pentru scurt timp. Iese, ia sculele şi reintră în baie.)
Mimi: A-nceput să-ţi placă… Nici n-a observat că n-am silicioane. (Cu glas tare.) Sunt naturală, băiete! Ecologică! Lucru rar astăzi. Şi scump. (Ionel a ieşit din baie şi stă în dreptul patului tremurând de frig.) Ce-ai păţit?
Ionel: Nu mai curge decât apa rece.
Mimi: Bagă-te repede sub pătură că mori naibii lângă mine! Mai dau şi de alte necazuri. Hai să te-ncălzeasc! Ia să vedem ce are băiatul sub păturică? Ţine şi tu mâna pe mine că-ţi mai pune sângele în mişcare! Nevastă-ta e blondă? Ce te-ai înmuiat aşa? Ştii de ce vorbesc blondele în timpul actului sexual?… Fiindcă sunt cuplate la o sursă de inteligenţă. Nu e cazul meu.
Ionel: Fiindcă nu eşti blondă.
Mimi: Ce perspicace eşti! Hai, că tot reuşim noi!
(Sub pătură mişcările încetinesc, sunt pe punctul de a-şi găsi un ritm. În uşa de la intrare se aud bătăi puternice.)
O Voce de pe palier: Deschideţi! Dechideţi!
Ionel: Du-te dracului!
Vocea: Poliţia! Deschideţi că sparg uşa!
Ionel: Hopa, ăsta nu-i Mitică!
Vocea: Deschideţi!
Mimi: Ce vrei, domne?!
O Altă Voce, de femeie: Bandiţilor, v-am prins!
Mimi (către Ionel): Deschide şi vezi ce vor! (Pentru sine.) Unde naibii am nimerit?! În ce belea m-oi fi băgat?! (Către Ionel.) Deschide odată!
Ionel: Nu, te rog! (Mimi se ridică din pat, îmbracă halatul şi deschide uşa de la intrare. Pe palier, în dreptul uşii, stau Poliţistul şi Vecina.) Ce-i domne, care-i problema?
Poliţistul: Vrem să vorbim.
Mimi: Serios? Câţi sunteţi?
Poliţistul: Eu şi doamna.
Mimi: Şi de ce nu vorbiţi între voi?
Poliţistul: Nimeni nu mişcă! (Intră în apartament urmat de Vecină.) Nimeni nu mişcă!
Vecina (către Poliţist): V-am spus eu că-s hoţi!
Poliţistul: Mâinile sus! Sus, am zis! (Aprinde lanterna. Lumina descoperă picioarele dezgolite ale lui Mimi şi pe Ionel ascuns sub pătură.) Care eşti acolo?! Arată-ţi faţa! Eşti înarmat? (Smulge pătura de pe Ionel care se chirceşte ascunzându-şi goliciunea.) Ascunzi vreun obiect contondent?
Ionel: Nu, domnule.
Poliţistul: Ce faceţi voi aici?! Mie să-mi spuneţi cu ce vă ocupaţi! Aţi venit la furat? (Către Vecină.) Lipseşte ceva?
Mimi: Şefu’, aici e vorba de altceva.
Poliţistul: Mă înveţi tu pe mine?! Adică nu ştiu eu să recunosc o spargere şi nişte infractori?!
Mimi: Şefu’…
Poliţistul: Vrei să-ţi pun cătuşele ca să taci?! (Către Ionel) Tu, ăsta în curul gol! Tu eşti victima? Cam ai faţă de complice.
Mimi: Domnu’ şef, hai să-ţi spun ceva. (I se desface halatul.) Să-ţi explic…
Poliţistul: Pe mine nu mă induci în eroare cu elemente diversioniste! Sunt cerebral. Foarte cerebral. Clar?! Spune!
Mimi: Spun totul. Dar să nu audă şi… (Arată către Vecină.)
Poliţistul (către Vecină): Doamnă, vă rog să ieşiţi. Să nu deranjăm probele de la locul faptei. Trebuie să fim lucizi! Mergeţi pe hol! Poliţia vă este recunoscătoare pentru vigilenţă. (Vecina face câţiva paşi înapoi dar rămâne în pragul uşii observând ce se întâmplă. Mimi îi şopteşte Poliţistului la ureche. Către Mimi.) Domnişoară, ne facem şi noi meseria. Veghem la liniştea cetăţenilor. (Către Vecină.) Nu e nimic suspect. Nu-s spărgători. Dânsa e o nepoată cinstită, onestă, decentă…
Mimi: Din provincie.
Poliţistul: Corect. Nepoata din provincie a domnului în fundul gol. (Către Ionel) Ne facem şi noi datoria, atâta tot. Stăm de pază la fericirea şi siguranţa semenilor noştrii. (Către Vecină.) Caz clasat!
Vecina (arătând către Ionel): Dar ăsta nu-i apartamentul dânsului. Îl ştiu eu pe adevăratul proprietar. Îl văd prin vizor în fiecare zi când vine şi când pleacă. Ăla e un bărbat cuceritor. (Către Ionel) Unde e domnul Mitică?!
Poliţistul (către Mimi): Crede cineva că mă poate duce pe mine?!
Mimi (către Ionel): Nu-i apartamentul tău?
(Ionel se ascunde sub pătură. Poliţistul scoate cătuşele.)
Poliţistul: Adică, voi credeţi că eu nu m-am prins?! Bă, poliţistul român simte infracţiunea de la parter!
Vecina: Îl ştiu şi pe domnul. (Arată către Ionel.) E tot vecin cu noi. Stă dedesubt, chiar sub apartamentul ăsta. Soţia dânsului e plecată. Am văzut-o pe geam cu geamantanul…
Poliţistul: Ajunge! Nimeni nu mai scoate o vorbă! (Se uită gânditor la Mimi şi la Ionel care a scos capul de sub pătură.) Îhâm!
Vecina: Şi eu nu ştiu de nici o nepoată din provincie…
Poliţistul: Linişte! Poliţistul român gândeşte!
(Mimi se apropie de Poliţist şi-i şopteşte la ureche.)
Vecina: Proprietarul e prieten cu domnul. I-am văzut împreună…
Poliţistul: Am zis, linişte! Hai să vă explic eu la toţi cum stau lucrurile. Dânsul a venit în vizită la prietenul lui, proprietarul, unde a sosit şi nepoata din provincie. Clar?!
Vecina: A cui nepoată?
Poliţistul: Nu contează! Nu este nici victime, nici pagube. Caz clasat!
Vecina: Dar unde e domnul Mitică?
Poliţistul: Haideţi, doamnă, la culcare că oamenii ăştia or avea şi ei de vorbit, ca rudele, ce naibia!
Mimi (în şoaptă, către Poliţist): Poate trec să vă văd pe la secţie.
Poliţistul: Oricând, drăguţă, oricând. (Către toată lumea.) Noapte bună, cetăţeni! (Închide uşa în urma lui.)
Mimi : De ce m-ai minţit? Să nu-mi spui că sub noi nevastă-ta te aşteaptă să vii de la serviciu!
Ionel: Nu e acasă. E în delegaţie.
Mimi: Atunci, de ce mă porţi prin vecini?
Ionel: Nu pot în patul conjugal.
Mimi: Serios?
Ionel: E prima oară când îmi înşel nevasta.
Mimi: Şi vrei să-ţi plâng de milă? S-o fac pe gratis? Băiete, nu facem acte de caritate pentru bărbaţii care calcă prima oară strâmb. Asta ţi-o spune nepoata ta de la ţară. Onestă şi cinstită. Ia, hai, mai scoate nişte bani! (Ionel îi dă banii. Mimi îi numără.) Dacă nu eram eu să te scot din încurcătură…
Ionel: Iartă-mă.
Mimi: Banul iartă orice. Dacă e de ajuns. Când le-oi povesti fetelor, o să ne stricăm de râs. Şi ele păţesc tot felul de tâmpenii cu defecţii lor. (Se dezbracă şi se bagă în pat. Ionel stinge veioza. Mimi îl ia în braţe. Pe palier Mitică stă rezemat de un perete şi bea dintr-o sticlă.)
Mitică: Când mi-am înşelat prima oară nevasta am stat cinci ore. Trei ore mi-a luat s-o conving şi două să-mi cer scuze. Că, de, am avut un rateu, ca omul. Uneori, ce le trebuie lor, femeilor, ne trebuie şi nouă. Hai să recunoaştem! Dar lor să nu le spunem, că ni se urcă în cap.

Personaje:
Femeia

Actiunea se petrece noaptea, atunci când singuratatea bântuie pe strazi sau se ascunde între patru pereti.

Scena 1

Ploua. Femeia alearga dupa autobuzul ce tocmai a plecat din statie. Revine în statie adapostindu-se de ploaie. Aici sunt câtiva oameni cu bagaje ciudate.
Femeia: Voi de ce nu alergati dupa masina?… Si ce daca o sa vina alt autobuz, opreste vreunul când vreau eu?… Ce ma priviti asa? Ce aveti, fratilor?! Daca tot asteptam, barem sa ne distram. N-am mai întâlnit statie de autobuz cu oameni atât de nesuferiti ca voi. Treaba voastra… (Oamenii din statie încep sa-si desfaca bagajele: cartoane, folii de plastic si alte materiale din care se poate încropi un adapost pentru noapte.) Ce-s cu cartoanele astea? Ce-i mizeria asta?… Vai de mama voastra… A zis careva ceva sau mi se pare? Iar tu, tu nu mai trage cu coada ochiului, uita-te direct! Nu te rusina, omule, ca totul e de vânzare. Nu-i asa, mamaie? Matale mai ai ceva de vânzare?… Acum te-ai enervat? Hopa, traim! Esti sigura?… Norocul nostru ca Al de Sus ne-a facut gândurile mute. Daca ne-ar fi dat darul sa ne auzim unul altuia gândurile, mama, ce-ar fi fost! Un razboi de la început pâna la sfârsit. De mult am fi disparut de pe fata pamântului. Uita-te la dinozauri ce-au patit. Ma, pustiule, scoate mâna din buzunar si nu-ti mai închipui! De ce esti asa timid? Învata sa spui cu glas tare… Da, mamaie, sunt vulgara! Dar astia nu sunt vulgari? De la cine crezi ca am învatat?… Eu sunt vulgara cu glas tare. Asta-i diferenta! în rest si eu am de toate: frigider, aspirator, toale, farduri si bibelouri. Sa stiti ca lumea ma respecta. Viata mea a fost cumpatata. Când mi-a fost rau, m-am zbatut sa-mi fie bine. Când mi-a fost bine, m-am straduit sa-mi fie rau. Ce, credeti ca sunt altfel decât voi?!… Ba, daca te mai uiti mult la fundul meu, ma apuca dracii! Ce naiba! Nu suport sa va uitati la mine ca la o mercerie. Ce sunt eu? Doar nasturi de descheiat, fermoare si copci de desfacut?!… Nu te mai închina, mamaie, ca le stie pe toate Al de Sus. Le stie mai bine ca noi. Cât sa duca si el? Cât sa ierte?… Hai sa va zic una buna de tot. Stiti ce face femeia dupa actul sexual?… Stiti?… Deranjeaza! Ce râdeti, ma! la uite-l cum behaie! Va place sa va bateti joc, asta e! Dati de trei ori din fund, va goliti de neputinte si pe urma, gata, aveti treaba, sunteti ocupati. Ce sa zic! Ba, bine ca placerea si prostia se platesc. D-asta n-aveti voi o letcaie în buzunar si eu am. Sunteti zero!… Da, domne, am tupeu. Da, eu! Care-i problema ta?… Vai de mamicuta voastra! Daca ar fi stiut ea ce o sa ajungeti. înnebunesc sa vad atâtia avortoni umblând pe strazi. Au ajuns trotuarele astea niste canale, zau asa!…. Acum te-ai usurat? Esti multumit? M-ai facut curva si acum te-ai linistit. Esti împacat cu tine?… Da, uite ca-mi place meseria asta! Macar noi s-o practicam pe fata? Doar noi si nebunii spunem ce gândim. Suntem cele mai sincere fapturi de pe lume! Daca-ti spun ca esti frumos, ma crezi si cauti prima oglinda sa te admiri. Daca îti zic ca esti armasar naravas, începi sa te umfli în muschi, mai ca mi-ai trage o palma sa te convingi… începi sa ma iubesti, nu-i asa? Te amagesti, puisor. Eu as putea sa te iubesc. Pe cinstea mea! Fixam tariful si durata si te iubesc cât zece neveste sau amante…(începe sa fredoneze un cântec de dragoste.) Mamitica mea mi-a zis odata ca dragostea este felul dragut de a-mi spune cineva ca vrea sa se culce cu mine. Stia ea ce stia… (Cânta din nou.) Mai devreme sau mai târziu, cu totii ajungem târfe. De-asta zic eu ca sunt fata desteapta. M-am prins de chestia asta mai devreme. Asta-i diferenta! Si nici macar n-am tâtele cât ar trebui. Baba le are, dar ce folos. Hai, mamaie, zic si eu asa, sa treaca timpul… Stiti voi ce ma enerveaza la oameni?… Ca traiesc cu constiinta împacata ca, de tot ce li se întâmpla rau, sunt vinovati altii. Ce tâmpenie! Cine-i vinovat ca la ora asta n-am clienti? Guvernul, bancile, inflatia?… Mai dau un tur si, daca nu pica nimic, ma duc sa ma culc. Ca mâine ma scol la sase si ma duc la slujba. Da, ma, am doua servicii. Ce stiti voi? Sunt educatoare la gradinita. (Recita o poezie.) Dimineata îi mint pe copii ce frumoasa este lumea, iar seara le spun adevarul taticilor lor: lumea asta e prea scumpa pentru a o putea avea pe toata. Poti avea doar de toate. Asta e! Va las. Ce, v-ati speriat ca vreau sa va iau locul, ca o sa va fur cartoanele astea amarâte si împutite? Asa credeati voi, scumpilor?… Asta-i diferenta dintre noi, eu am o casa. A mea!… (Scoate niste bani din poseta.) Hai, luati de aici, ca eu ma descurc. Nu-mi mai multumiti, ca pe urma ma apuca regretele. Vai de mama voastra!… (Se uita daca mai ploua.) Hai c-a stat si ploaia. Poate mai prind un chior în noaptea asta. E musai sa ma refac. Ce va pasa voua? Pâna mâine dimineata, când încep din nou sa circule autobuzele, nu va deranjeaza nimeni. Si nu va mai uitati asa la mine ca acum va iau banii înapoi. Sa nu care cumva sa gânditi ca sunt o fraiera!… Asta e, pare ciudat, dar si târfele au fost cândva fete mari. Va pup!

Scena 2

Femeia merge agale pe strazi. Priveste spre ferestrele întunecate ale cladirilor.
Femeia: Sa va scot cu forta din case daca voi nu vreti? Sunteti niste prosti! Eu v-am pus sa va însurati?… Uite un ratacit. Cam amarât, saracu’, dar poate o avea el vreo neliniste… Hei, ce te grabesti asa?! Zaboveste un pic sa schimbam o vorbulita. Stau la doi pasi de-aici si nu sunt pusa pe japca. Stiu si eu ca viata-i grea. Hai, ca vad ca poftesti. Uite ce-are fata. Si, zau, e ieftin pentru asa o marfa. Nu te codi, puisor. Te dezmierd de-o sa-ti aduci aminte de toate clipele frumoase. Trebuie sa fî trait si tu ceva la viata ta. Macar în copilarie. Ti-e dor de mama? Te mângâi usor, cum numai mamicuta ta… Unde pleci?! Ba! Habar n-ai ce pierzi. Du-te naibii de tantalau! Ca în rate tot nu-ti dau, daca la asta te gândeai. Carnita si placerea e cu banul jos!… Uite, prostul o ia la fuga. Fugi repede, repede, ca te cearta nevasta! Ce sa-ti spun, ca aia o fi altfel decât mine. Pe aia n-o platesti, ma? Si înca zilnic. îi cumperi toale, îi dai casa, o duci la film… Ba, stii tu care-i diferenta? Ca în definitiv cu totii platiti pentru sex. E ca diferenta dintre a fi angajat cu carte de munca si a munci la negru, cu ora. Nevestele astea ale voastre au carte de munca! Arat eu atât de jalnic sa ma vezi pe mine în sindicatul nevestelor?! N-am stofa de servitoare, amice. Crede-ma pe cuvânt. Si sa mai stii ceva. Pe lânga faptul ca esti clientul ei zilnic, mai esti si pestele ei. Nu c-ai apara-o de golani, dar o si îndemni sa si-o traga cu seful tau, cu al ei, cu vecinul, cu dracu’ mai stie cine. Si tu habar n-ai! (Se opreste brusc. în dreptul ei a tras o masina de politie.) Vorbeam si eu singura, cu noaptea, domn’ ofiter. Nu tip, vi s-a parut. E prea mare întunericul si nu ma aud bine… Cum sa-mi permit sâ deranjez familiile care dorm? Doamne fereste! Eu sa umblu dupa clienti? Ce, de ieri de azi ma stiti voi? Sunt fata cuminte, ce naiba! Poate aia de dupa ferestre si-o trag. Cu lumina stinsa. Dar cred ca e legal ca un sot sa-si reguleze nevasta, sau ma însel?… Ba, voi n-aveti ce face?! Lasa-ma, nene, în durerea mea! la de-aici câte-un pol si luati-va si voi câte un sandvis, câte-o cafea, ca sa fiti vigilenti. Si sa doarma tâmpitii astia linistiti. Sa se reguleze în pace… Gata, nu mai zic nimic. Am priceput. Vrei sa mi-o mai pui odata. Hai, ca stiu ca ti-a placut. Si lu’ colegul tau i-a placut. Asa-i scumpule? Uite cum îi transpira mâinile pe volan… Bine, am înteles, ma duc acasa. Stiti ca am casa mea. Sunt fata cuminte. Traiasca politia si linistea publica!… (Urmarind cu privirea masina care se departeaza.) Va dati mari ca aveti uniforme. Banditi în uniforme, asta sunteti! Iar când va plictisiti voi vreti sa ma duceti la sectie? Ba, eu am casa mea, nu ma duci tu la sectie când ti se scoala. Fac ceva pe statul vostru care zice ca o curva nu poate fi violata. Ce ma linisteste e ca statul ala, impotent, al vostru, zice la fel si despre neveste. Nici alea n-au domne cum sa fie violate. Auzi tu! Nenicuta, câte violuri or fi în spatele geamurilor astea întunecate!…. Ba, ia stati! Unde ati plecat? Veniti înapoi, ca am o reclamatie de facut. (Face semne, fluiera.) Stati sa va spun cum si-a batut azi unul joc de mine. M-a jignit profund. Pe cinstea mea! M-a agatat în fata spitalului. Numai chef de zbenguiala n-aveam eu, dar m-am purtat cu el ca si cu un domn, ca asa arata individul. M-a întrebat: Domnisoara, vrei sa te culci cu mine pentru o mie? I-am zis: Printisor, pentru tine fac orice. Mi-a raspuns: Dar pentru o suta? Auzi tu, pentru o suta! Normal ca mi-a sarit tandara. Ce fel de femeie crezi tu ca sunt eu? Si ce-mi raspunde el, cu tupeu: Asta am stabilit deja. Acum încercam sa stabilim pretul. Auzi, domne, ce sa-mi spuna el mie! N-am pocnit în viata mea un client pâna la asta. C-asa-i în meseria asta, respectul fata de client e sfânt. Acum îmi pare rau. Daca ma gândesc bine mi-a placut tipul. Mârlan, dar sincer în felul lui. O fi fost si el un fel de curva. În fine… Mama, dar pustii strazi mai are orasul asta! Si ce târziu s-a facut. Ma, femeie, fii responsabila, ca mâine te scoli cu noaptea-n cap! Te asteapta copiii la gradinita. (Spune o poezie. Priveste înjur.) Si fiindca ati fost cuminti si n-ati facut galagie, o sa ne jucam… (Sare într-un picior fredonând o melodie. Lânga ea au aparut doi barbati) Uite c-au venit si alti copii. Cine stie câte continente are Pamântul? Ce faceti baieti, vreti sa jucati si voi sotron? De acord dar mai întâi ia spuneti-mi mie cine a fost primul om care a ajuns?… Hai, nu fi baiat rau si lasa-ne sa ne jucam. Si tu nu te lua dupa el. Mai bine 1-ai învata sa se poarte frumos ca d-aia sunteti prieteni. Vezi, daca nu ma lasi în pace, am calcat linia. Ce-aveti, de ce nu va astâmparati?! Jucati-va si voi… Hai, fiti cuminti! Va spun parintilor ca nu sunteti!… (Femeia cade pe jos si este târâta dupa o cabina telefonica.) De ce nu va jucati frumos?! Nu e bine ce faceti! Cine v-a învatat pe voi porcariile astea? De ce ma bateti?! Bine, tac. Dar nu mai da! Tac!… Tac… (Pe linistea lasata se aude respiratia si geamatul de durere al Femeii. Dupa putin timp aceasta reapare de dupa cabina încercând sa se ridice în picioare. Îsi mângâie pântecul.) Asa sunt unii baieti. Rai. Nu-i frumos ce-au facut. (Scoate din geanta o sticla de coca-cola. Bea o gura facând gargara. Scuipa.) Scârbele dracului! Ordinarilor!… (Ridica o bancnota de pe jos.) Puteati sa dati mai mult. Tot e ceva decât nimic. (Se repede la telefonul public si formeaza un numar.) Alo, ce mai faci? Da, eu sunt. Te-am sunat asa… Ma gândeam ca te-ai razgândit. Eu zic ca ai un motiv. Ani de zile am fost cea mai buna fata a ta. Jura-te tu pe ce-ai mai sfânt daca a existat vreun client care sa nu fi fost multumit de mine… Si-atunci? De ce m-ai alungat?… Pai ce, nu ti-am spus? S-a terminat. Astazi, adica mâine. îti jur! Am fost azi dupa-amiaza, dar mi s-a facut frica. Mâine sigur o rezolv…. Mai sunt si eu uneori femeie fara minte. Muiere cu gargauni. îti promit… Si-atunci?… Lasa, ma, pustoaicele alea ca n-au experienta mea. Sunt si niste hoate. Te-am facut eu vreodata pe tine la bani? Si-atunci? Esti nervos? De ce?… Mai întrebi? Toata lumea stie ca tu esti un tip de treaba. Generos, nu altceva… Le-ai dat câte un cârnat si câte o bere si… câte un pol. Ca de obicei. Si doua fete sa se distreze. Asta-i felul tau… Cum?! Si ei ti-au ridicat fetele la unu noaptea?! Pai nu stiu eu cum aveai conventia cu ei? Sa le ridice pe la patru-cinci dimineata. Ce porcarie! Nu mai exista cuvânt pe lumea asta, nu mai respecta nimeni nici o întelegere, nici un contract. Astia nu merita sa fii parol cu ei. Niste javre de politisti. Fac uniforma aia de rusine… Du-te ma la ei cu reportofonul în buzunar, înregistreaza-i si da-i în gât la presa, c-o merita, zau asa… Si cu mine ce faci?… Esti ocupat? De ce n-ai grija de mine? Mâine îti promit ca… Alo, alo!… A închis, porcul! (Pune receptorul în furca.) Face cu mine pe ocupatul. A uitat codosul cum se tinea dupa fundul meu sa nu ma duc la alt peste. L-am umplut de bani si acum… Peste împutit! Eu sunt înca o valoare! Ce, crezi ca nu ma pot descurca si fara tine? Poate fata sa faca rost de clienti si singura. Si ma apar si de golani. Uita-te la mine, ce naiba! Am o clientela selecta. Iar javrele din cartier tremura numai când ma vad. Ma respecta!… Ce, nu s-au mai vazut vedete, fotbalisti celebri care sa nu aiba impresari? Sunt pe lume mari scriitori care n-au agent. Ne descurcam noi si fara intermediari. Ti-arata fata ce poate acusica. (Face cu mâna la masinile ce trec pe strada.) Opreste, frumosule, sa apreciezi ce e valoros pe lumea asta… Opreste, iubitule… (în dreptul Femeii opreste o masina.) Uite ca mai sunt si oameni cu gust. Buna seara, distinse domn. Ce v-ar dori sufletelul?… Daca am fete?… Pai eu sunt fata… (Priveste masina departându-se.) Eu sunt fata!.. Asta era chior. Ma confunzi tu pe mine cu o pestoaica?! Cu o borâtura? Pe mine?! Auzi la el! În orasul asta scârbos pâna si orbii au ajuns sa conduca masini. Puneti, ma, becuri mai multe ca ala nu vedea ca eu sunt fata. Eu sunt fata!

Scena3

Camera Femeii. Printre alte obiecte, un pat si un spalator improvizat. Femeia deschide robinetul lasând apa sa curga în ligheanul asezat pe un stativ. Isi spala mâinile si fata privindu-se în oglindâ. Observa ca ligheanul este spart iar apa picura pe podea. Aseaza un alt ligheanpe locul unde cad picaturile de apa.
Femeia: Si podurile cele mari mginesc, daramite un lighean. Un pic de mgina e de ajuns… Eu sunt fata?… Oboseala e de vina. E atât de mult de când n-am mai dormit o noapte întreaga… Eu sunt fata?… Nimic nu e mai groaznic decât imaginea unei târfe batrâne. E ca un râu secat din care s-au adapat toate animalele… Ce poate fi mai urât ca o curva batrâna? O curva batrâna si gravida. 0 târâtura ostenita si bortoasa. Dar eu peste câteva ore voi fi doamna educatoare. Copiii se vor strânge în jurul meu, ma vor întreba, iar eu am sa-i mint… (Privind cum picaturile se scurg dintr-un lighean în altul.) As fi putut inventa si eu clepsidra. Când apa va fi trecut dintr-un lighean în altul, timpul platit de client pentru placere s-a sfârsit. Cum se masoara timpul, doamna educatoare?… Pot eu sa le spun ca aparatul acela a fost inventat de o curva pe nume Clepsidra? Oricum n-ar pricepe ce e aia o curva… (Mângâindu-si pântecul.) Pe copiii altora îi mai poti minti, dar pe al tau? Niciodata… (Vorbind pruncului din ea.) Vezi tu, eu sunt o fiica a Clepsidrei… Poti întelege?… Asta e casa noastra. Am cumparat-o pentru noi, cu bani munciti pe strazi, în ganguri si camere sordide. Eu sunt fata… Avem de toate, fii linistit… Cum îmi Spui tu mie? îmi spui burta, hrana, cald. Mama înca nu poti… Tu n-ai sa mergi la gradinita sa te minta cine vrea si cine nu vrea. Tu ai sa te duci acolo unde se duc nenascutii. O fi un loc si pentru voi în ceruri… Sa-ti spun o poveste care se termina cu bine? Mai bine mergem sa vedem un film frumos. Numai în filme baietii de treaba si bogati se îndragostesc de curve si le iau de nevasta. Astea sunt filme de propaganda, dar tu nu pricepi ce e aia. Sunt facute sa ne mai ridice moralul. Pe cine cred ei ca pacalesc?… Câte ar fi de povestit, câte de vazut… Prima oara când am facut dragoste 1-am vazut pe Dumnezeu. Dupa aceea nu 1-am mai întâlnit decât pe Diavol. Si m-am plictisit de câte ori i-am vazut chipul. Mi-ajunge!… Si fiindca nu-ti pot face o nedreptate atât de mare ca sa te aduc pe lumea asta, am sa plec eu mai întâi. Poate ca un timp ai sa mai rezisti fara mine. Nu te speria si nu plânge dupa mine. N-ai dupa cine. Sunt doar o burta umflata… (Înghite pastilele dintr-un tub cu somnifere si se întinde pe pat.) Vom dormi putin. Timpul somnului nu poate fi masurat de nimeni. Strabunica mea, Clepsidra, a fost o pamânteanca… Stii, sunt meserii din care nu-ti poti da demisia. N-are cine sa ti-o primeasca. Ca si din viata. Dumnezeu nu primeste înapoi vieti stricate. Pe tine poate te va asculta si te va primi înapoi, înger cuibarit înca în mine. Visezi ce visez si eu?

CORTINA

Cameră de hotel. BĂRBATUL stă aşezat pe marginea patului

BĂRBATUL: Mi a tremurat vocea. Şi mâinile, când am luat cheia. I s a părut ciudat că nu am bagaje şi mă privea ca pe un suspect. Ce i drept, nici faţa nu mă prea ajută. Totuşi mi a zâmbit. Un zâmbet complice. S o fi gândit că mă întâlnesc cu o femeie. Că am o amantă secretă, sau că sunt un bătrân pervers. Ce uşor poţi să ţi faci o părere greşită despre un om. Eu, cu o femeie?! (Scoate din buzunar o bucată de funie.) O femeie cu mine?! Femeile spun despre un bărbat fără bani că este urât. (Examinând funia.) Cred că am luat o prea scurtă. Şi cam subţirică. Vânzătoarea m a întrebat la ce mi trebuie un metru de funie. Ce să i fi răspuns: Doamnă, vreau să mă spânzur? Atârnat de tavan, cu limba scoasă. Urâtă imagine. Eu nu scot limba la lume. Sunt un om serios. (Pune funia pe pat.) Am dat de pomană banii pe ea. Mai bine mă arunc pe fereastră. Şi n am nici o cheltuială. Trebuie să fie minunat să zbori. N o să zbor, o să cad. Final previzibil. Toată viaţa am căzut. În ochii nevestei, în ochii copiilor. N am avut bani nici măcar să le plătesc meditaţiile. I am dezamăgit pe toţi. Văd asta limpede în privirile lor. Într o zi, îmi vor spune pe un ton rece şi tăios: N ai făcut nimic pentru noi! Mi e frică de acea zi. De aceea prefer să mă retrag. Pe balcon. Eu l am închis, cu mâinile mele, şi acolo îmi ţin sculele şi toate ciorcioboaiele. E ascunzătoarea mea. Copiii vin şi mă cheamă: Hai, tată, stai şi tu cu noi! Cum să mă duc eu să stau cu ei în sufragerie, când ştiu că n am fost în stare să le cumpăr biciclete?! Şi cât şi au dorit… Băiatul cel mare a fost mereu fascinat de istorie. L am putut eu trimite vreodată să vadă Roma? Atena?… Cel mic iubeşte animalele la nebunie. Ani de zile m a bătut la cap să i iau un căţel. Mâncare, vaccinuri… cheltuială, nu glumă! Şi ca să creşti animale îţi trebuie o casă ca lumea. Ăsta a fost visul nevesti mii, o casă la curte. Cu grădină. Abia am reuşit să plătesc ratele la apartament. Trei camere la etajul cinci. Puteam să mă arunc pe fereastră şi de acasă. De ce oi fi irosit eu banii pe camera asta de hotel nu ştiu. Venea nevastă mea de la piaţă şi mă găsea împrăştiat pe trotuar. Vecinii, gură cască în jurul meu, comentează răutăcios dându şi coate văzând o pe nevastă mea încărcată cu plase. Ea poate nici nu m ar recunoaşte. Uneori, când se uită la mine, am senzaţia că nu mai ştie cine sunt. Parcă nu şi ar mai aminti. Şi dacă mă recunoaşte tocmai atunci? Oribil! Am mai murdărit şi trotuarul din faţa casei. Mai bine îi fac pe plac recepţionerului şi mă culc cu o târfă. Iau o boală venerică gravă şi, gata, mă curăţ. Ce or să zică copiii? Că am fost un desfrânat. Un curvar bătrân. Se poate muri subit dintr o astfel de treabă? Altfel, dacă trebuie să repet figura, se duce naibii tot salariul! Mai bine mi cer banii înapoi. În definitiv, n am stat decât câteva minute. Nici măcar n am deranjat patul. Recepţionerul pare un om de înţeles. Nu cred să se simtă jignit dacă-i ofer un bacşiş. Îi las lui funia. Iau banii, ies din hotel şi mă arunc în faţa primei maşini. Mă arunc cu spatele, ca să nu mă desfigureze. Se sperie nevastă mea! Şi trebuie să mă asigur că nu sunt pe trecere de pietoni, altfel îl bag în belea pe şofer. Dar dacă îi sparg farul şi i îndoi capota? Dau peste un nemernic de şofer care-mi cere despăgubiri. (Scoate din buzunar un pistol.) Dacă tot am dat banii pe el… (Caută prin buzunare şi scoate un cartuş.) Unul singur mi ajunge. Nu i nevoie să fac risipă. Totul e să nimeresc bine. Aveau şi pistoale mai mari, dar… scump. Diferenţa de preţ era cât o jumătate de maşină de spălat. Mi e suficient şi ăsta, aşa mic cum e. Nici n o să simt. Dacă nu mor şi doar paralizez? Devin o legumă. Prin spitale. Ajung în sapă de lemn. Mai bine mă electrocutez. Colegii de serviciu n or să creadă c am făcut o voit. Vor face glume proaste pe seama mea: Domnul inginer a băgat degetele în priză – şi se vor prăpădi de râs chiar dacă ştiu că eu sunt un meseriaş adevărat. Doar mă văd toată ziulica robotind. Serile mă duc şi mai scot un ban reparând la unul şi la altul stricăciunile din casă. Nu mi iese mare lucru, dar iese. Tot mai bine cu o femeie. Mă culc cu nevasta unuia bolnav de gelozie. Îi povestesc totul şi el mă omoară instantaneu. Şi dacă mi mulţumeşte? Nevastă mea nu se plânge. Mă mai înţeapă ea uneori cu glume nesărate, dar mă fac că nu nţeleg. (Scoate din buzunar un pachet de ţigări.) N am fumat niciodată. Nu ard eu banii cu bună ştiinţă. De câte ţigări ar fi nevoie să intru şi eu în statistici? S aştepte ei mult şi bine, nu sunt eu aşa de risipitor! (Pune pachetul de ţigări pe pat.) Le las cameristei. O să aibă un şoc când mă va găsi… M am gândit şi la înec. În chiuvetă? În cadă? Ştiu să înot prea bine. Răcesc şi cad la pat cu febră, lipsesc de la serviciu şi mi taie orele… Îmi tai venele! Dacă văd sânge, leşin… Atentez la viaţa preşedintelui! Nici n apuc bine să mă apropii de el şi lunetiştii: pac! Mă doboară. Ar fi prima oară când vor scrie ziarele despre mine. Teroristul! Criminalul!… Dar eu nu sunt aşa. Sau poate mă vor considera un erou, salvatorul naţiunii. Nu sunt eu… O să mi dau foc. Cu un litru de benzină am rezolvat o. Şi dacă arde totul? Cine plăteşte? (Scoate din buzunar o sticlă de băutură.) Beau până crăp. Vorba aia, mort de beat. O vorbă aiurea, că toţi învie dimineaţa. Bani aruncaţi pe fereastră! (Pune sticla pe pat.) Cam mult pentru cameristă. I o las băiatului care cară bagajele. În hotelul ăsta voi fi pomenit mult timp de aici încolo: Ce generos a fost domnul de la camera 71!… Cel mai mult mi ar plăcea, dacă aş ştii cum, să mor într un mod enigmatic. Lumea să spună: Omul ăsta duce cu el în mormânt o mare taină. Să nu ştie nimeni că singurul meu mister este cum de n am reuşit să câştig atâţia bani, cât să i fac pe cei din jurul meu fericiţi. (Scoate din buzunar un cuţit.) De cuţit nici nu poate fi vorba. Ce, eu sunt japonez? Şi să mi vadă toată lumea măruntaiele?! Dezgustător! I l las bucătarului de la restaurant. E ascuţit de mâna mea. Mă va pomeni şi el. (Scoate din buzunar un flacon de medicamente.) Somnifere adevărate. (Varsă pastilele în palmă.) Două, patru, şase, îmi place să număr, dar nu prea apuc că se termină repede… 16, 18, 20 de comprimate. Nu mai ţin minte cât am dat pe ele, dar n a fost mare lucru. Merită. Voi părăsi lumea asta visând. Nu doare, nu produce mizerie, nu provoacă pagube. Voi visa tot ce n am putut împlini. Celui care nu i s a dat nimic nu i se poate cere nimic. Şi nici reproşa… De ce nu auzim când ni se spune: Copile, bucură te de basm; băiete, ai grijă, basmul s a terminat, de aici înainte e treaba ta, tu eşti povestitorul?! Nu auzim pentru că nu ni se spune. Suntem lăsaţi să orbecăim de capul nostru. Mereu am crezut că e de datoria mea să restitui copilăria primită. Că cei din jurul meu depind doar de ce le pot eu cumpăra. Că trebuie să le achit încercările de a reuşi şi să le plătesc şansa de a fi fericiţi. Aveam prea multe pe cap ca să mă gândesc la sinucidere. Ar fi fost şi absurd, când atâţia depindeau de mine. Băiatul cel mare, chiar dacă nu eu l am dus la Roma, a ajuns singur acolo. Nevastă mea piguleşte toată ziua florile din ghivecele care ne umplu apartamentul. Cel mic s-a mutat. Locuieşte singur cu două lighioane, una blondă şi un doberman. Şi atunci, ce caut eu, acum, aici?… Am 56 de ani şi încă tot aştept să înceapă ceva. (Pune pastilele înapoi în flacon. Câteva cad pe jos.) Pot să adorm, să visez şi fără voi. (Se apleacă să ia pastilele împrăştiate pe covor.) Le găseşte mâine dimineaţă camerista şi şi închipuie că domnul de la camera 71 a vrut să se sinucidă. Ce uşor se pot înşela oamenii! Unde v aţi rostogolit, otrăvurilor? (Bâjbâind după pastile, dă cu mâna de un obiect aflat sub pat.) Ce o fi aici? (Trage de sub pat o valiză.) Hopa! Careva şi a uitat bagajul. Ce om aiurit! (Ridică valiza.) Grea! Ce cari, omule, în ea, păcatele? (Aşază valiza pe pat.) Mă roade curiozitatea, dar nu i frumos. Ce mă interesează pe mine ce i înăuntru? Treaba lui. Când şi o da seama, se întoarce şi o va găsi la locul ei. Plec. Nevastă mea pesemne că doarme deja, aşa că n o să fiu nevoit s o mint. Plec… Haine nu pot fi. Dar nu i treaba mea! Prea grea ca să fie lucruri obişnuite. (Deschide una dintre încuietorile geamantanului.) Nu i frumos ce fac! (Deschide şi cea de a doua încuietoare.) Doar o privire. Nu! Hai acasă, aşa ceva nu se face! (Se îndreaptă spre uşă, se întoarce şi deschide capacul valizei. Pentru o clipă rămâne împietrit, apoi închide capacul la loc.) Bani! E plină cu bani. Mulţi bani. Enorm de mulţi bani. Cât n am văzut eu toată viaţa mea. Şi am avut o presimţire. Gândeşte! Ăştia nu sunt bani uitaţi. Sunt ascunşi. Gândeşte! Cel mai bine ar fi să plec. O să i găsească sigur camerista. Anunţă poliţia, ăia verifică cine a închiriat camera. Eu! Mă arestează. Sunt un mafiot! Ce or să creadă copiii mei? Că am avut o viaţă dublă, că am fost un criminal? Mai bine îi predau eu singur la poliţie. Or să mă creadă un prost, un idiot. Nici măcar. N or să creadă o iotă şi tot în puşcărie ajung. Cine i nebunul care să predea de bună voie o valiză burduşită cu bani?! Îi iau cu mine. Îi ascund. Pe balcon. Îi cheltui. Imposibil, sunt prea mulţi. Nevastă mea mă va întreba de unde am banii. O s o mint. N o să ţină. Mă lasă s o mint doar când vrea ea. Şi copiii vor întreba: Tată, de unde ai banii, i ai furat? Eu, să fur?! Eu, care i am crescut să fie cinstiţi şi cu frica lui Dumnezeu?! Să mă fac că nu i am văzut… nu pot. Nu pot! Şi dacă se întoarce acum ăla de i a ascuns? Mă găseşte cu valiza deschisă. (Închide valiza.) Or fi mai mulţi? O bandă? Şi eu n am decât un singur cartuş. Trebuie să fug! O duc cu mine. Recepţionerul mă va privi suspect pentru că nu am venit cu bagaj şi acum plec cu ditamai geamantanul. Va suna la poliţie. N o să sune pentru că de felul lui îşi face uşor păreri greşite despre oameni. Şi dacă atunci când ies dau nas în nas cu bandiţii? Cobor pe scara de serviciu. Ajung acasă. Acolo mă mai gândesc. Ce pot cumpăra cu atâţia bani? Ce pot eu cumpăra cu atâţia bani? Dacă sunt falşi? N ar fi fost ascunşi. Sunt bani adevăraţi! Ce pot eu cumpăra cu atâţia bani? Dar, câţi? Ce pot eu cumpăra? (Deschide capacul valizei. Ia un pachet de bancnote şi începe să numere. Se opreşte, speriat. Linişte desăvârşită.) Cine a frânat aşa brusc? La ora asta nu e circulaţie. S a trântit o portieră?… (Aprinde o ţigară. Fumează cu poftă.) 27, 28, 29… (Numără, murmurând. Se opreşte din nou, şi mai crispat.) Se aude liftul? A oprit, aici, pe etaj? Se zbârleşte pielea pe mine. (Deschide sticla şi bea zdravăn.) 41, 42, 43, 44… (Numără, murmurând. Se opreşte iarăşi, panicat.) Paşi! Se aud paşi! S au întors?! Mi e inima cât un purice. (Pune mâna pe mânerul cuţitului.) Sunt ai mei! 63, 64… (Numără, murmurând. Se opreşte, înspăimântat.) Scârţâie uşa? Se aude cum se deschide. Îngheaţă sângele în mine! (Încarcă pistolul.) 87, 88, 89… (Numără, murmurând. Se opreşte, glasul îi este gâtuit.) E cineva în cameră? Vorbeşte! E careva aici? (Ia funia şi izbeşte aerul cu ea în toate direcţiile.) Sunt ai mei! Ai mei!… 95, 96, o să mor de frică, 97, 98, 99. (Întuneric.)

CORTINA

13 iunie 2006