Spectacolul-lectură „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, a fost prezentat la Librăria Cărturești Verona, pe 31 martie 2015.

Regia: Victor Ioan Frunză

Distribuție: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Alexandru Pavel, Nicoleta Hâncu şi Mihaela Velicu.

Piesa cu care se deschide volumul, „Om fără om”, cu subtitlul care dă și numele volumului „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, este o parabolă ce are la bază legenda Scăldătoarei Vitezda, acolo unde oamenii așteaptă ca îngerul să vină să tulbure apele, pentru ca cel care se aruncă primul să fie vindecat. Dar Valentin Nicolau transformă lumea toată într-o mare Scăldătoare Vitezda, unde fiecare așteaptă (sau nu…) o minune: „Acţiunea se petrece în lumea largă, marele spital unde se tranzacţionează viaţa de zi cu zi, unde conştiinţa n-o mai tulbură niciun înger.”

„Oriunde mă duc, numai de mine dau” vorbeşte despre nevroza rataţilor. Autorul se foloseşte de paradox pentru a pune la îndoială ideile acceptate. Personajele sunt observatori fără iluzii ai societăţii contemporane. Nu sunt cinici, ci doar puţin plictisiţi. Sunt prea obosiți ca să mai creadă în ceva. Autorul aduce în scenă oameni alcătuiți anapoda, din tendinţe contradictorii. Un vinovat. Un om care comunică greu cu realitatea. Un om claustrat în propriul lui trecut, iar la un un moment dat nimic din ceea ce i-ar fi putut fixa identitatea nu mai pare a se afla în proprietatea lui. El este de-a binelea rătăcit în acestă „arcă” străină firii sale. Finalul deschis, în buna tradiţie opera aperta, dă înţelepciune disputei despre vinovăţie şi nevinovăţie – temă atât de actuală în estul Europei”. Victor Ioan Frunză

„Pentru Valentin Nicolau, care este un mare leneş, literatura dramatică este cea mai potrivită. O piesă de teatru o scrie într-o noapte, maximum şapte-opt, nouă, când e grafoman. Apoi încă o corectură, iar după o săptămână în care lasă textul să se „răcească”, o ultimă corectură şi a scăpat de „chin”. Nimic nu-l enervează mai mult decât să revină pe text, să scrie variante la variante. Cred că e un pic superficial, dar îl înţeleg. Pentru el important e să aibă tot timpul poveşti în cap, să-l bântuie personaje. Să le pună pe hârtie uneori e o corvoadă. Înainte de a ajunge pe hârtie, personajele au făcut un stagiu de ani întregi în mintea lui, şi-au rostit de sute de ori replicile în multe feluri. În pofida acestei disciplinări, uneori, personajele ies din rând, o iau razna, schimbând ori completând povestea. Acele momente sunt cu adevărat fabuloase. Acele clipe de scris nasc tot atâta plăcere dramaturgului cât convieţuirea cu personajele ce se construiesc în ani, ca nişte fructe ce se coc îndelung. Problema e că unele personaje, unele situaţii, poveşti întregi, trec de momentul în care s-au pârguit. Nescrise, ajung să putrezească şi avortează. Dacă n-au ieşit în lume când le-a venit sorocul, nu vor trăi niciodată şansa de a ajunge spectacol.” Valentin Nicolau

Spectacolul „Zi că-ți place!” a avut premiera pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, pe data de 7 iunie 2014

Regia: Andrei Mihalache

Scenografia: Alexandru Radu

Distribuția: Corina Vișinescu, Mihai Alexandru, Daniel Cergă, Radu Tudosie și Stelian Roșianu. Invitat special: Ionuț Drăgotesc

Spectacol interzis minorilor sub 14 ani

„Zi că-ți place!” este o poveste despre Putere şi multiplele ei feţe. Acţiunea se petrece seara, târziu, în garsoniera unei femei singure. Acolo există un televizor şi un pat. Uneori, pe orice canal ai da, priveşti aceeaşi emisiune, oricum te-ai cuibări în pat, el rămâne gol… O femeie singură şi cinci candidaţi la Preşedinţie. O emisiune electorală interminabilă şi o posibilă aventură cu fiecare dintre ei. Cinci încercări diferite de a poseda şi tot atâtea eşecuri. Femeia, obiect sexual-electoral, se lasă prinsă într-un joc al seducţiei şi îi experimentează toate etapele, trecând de la abandonare la furie, la amărăciune, la tristeţe, la disperare şi la neputinţă…

„M-am așezat la scris imediat ce s-a terminat ultima confruntare televizată a candidaților la președinție. O presiune interioară imensă a făcut ca până în zori să scriu tot textul, dintr-o răsuflare. Ca un strigăt. Încercam să scot din mine toată încărcătura mizerabilă pe care mi-o dăduse emisiunea TV. Să mă eliberez și de neputința de a face ceva ca să opresc răul, să urlu către ceilalți avertizându-i. Scrisul e în sine o formă de exorcizare, dar atunci a fost mai mult decât atât”, mărturisea Valentin Nicolau, într-un interviu acordat revistei Yorick. „Nu m-am gândit care va fi raportul textului cu realitatea care l-a stârnit. Dinamica societății în anii care au urmat a fost extraordinară. Textul a răbufnit, eu m-am depresurizat într-o oarecare măsură, dar fenomenul nu doar că a continuat, ci s-a amplificat și s-a rafinat. Răul a crescut și a căpătat forme și nuanțe de o perversitate teribilă. Cred că textul e mai actual ca oricând.” (Valentin Nicolau)

Spectacolul-lectură „Păstrează copia și nu uita originalul” a fost prezentat pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, pe 23 mai 2014.

Regia: Mircea Cornișteanu

Distribuție: Claudiu Bleonț și Mircea Cornișteanu

O poveste în care doi călători într-un tren care merge spre munte, se rătăcesc prin tuneluri… O călătorie de mai puţin de-o oră în care ajung să-şi descopere secrete îngropate de ani întregi. O poveste plină de suspans, cu accente de thriller şi tenebre dostoievskiene, care începe într-un compartiment de tren cu doi oameni şi se încheie în acelaşi compartiment, cu unul singur…

„Un spectacol lectură este important pentru un dramaturg pentru că e prima oară când îşi aude personajele altfel decât în mintea sa. Preînchipuirea prinde materialitate. Un proiect pe hârtie ce devine construcţie spaţială…”
(Valentin Nicolau)

Piesa „Zi că-ți place!” a fost prezentată în avanpremieră la Cinema Studio, pe 9 ianuarie 2014, și în premieră națională, pe 13 ianuarie 2014, la ora 20.30, pe TVR 2, TVR HD şi online pe TVRplus.ro.

Adaptare pentru ecran de Cornel Mihalache

Distribuție: Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivașcu, Marius Stănescu,

Constantin Cojocaru

Sunet: Valentin Bartolomeu

Coloană sonoră: Răzvan Ionescu

Montaj: Robert Kallos

Imagine: Dan Constantinescu Jr, Andrei Lupu

Decor și regie: Cornel Mihalache

„Am ales textul lui Valentin Nicolau pentru că nu e un text cuminte. Eu l-am mai schimbat puţin, pentru că e scris în perioada anilor 2000. Femeia care stă singură într-o garsonieră şi se masturbează, în spectacolul meu este mireasă… am sublimat altfel povestea. Şi nu cred că am greşit, am mers în linia personajului. Se vede că textul e scris într-o noapte. E un pretext. E scris cu furie şi cu supărare şi cu dezgust. Toţi trăim în asta zilnic. Uite ce poate să facă Parlamentul în două zile! Cum poate să întoarcă în două nopţi tot ce înseamnă democraţie şi tot ce s-a câştigat. Sunt cu toţii acoperiţi de văluri de ipocrizie pe care noi nu le vedem decât într-o criză ca asta.” (Cornel Mihalache)

„Despre proiectul acestui film am vorbit cu Cornel unsprezece ani, de la prima lui propunere, în 2002 și până în toamna lui 2013, când au început filmările. Întâmplarea face ca partea de „docu” să fi fost realizată în timpul madatului meu de PDG al TVR. Sunt secvențe de la ultima confruntare a candidaților la președinție din noiembrie 2004. Astfel, am fost implicat direct și în componenta documentară. De aceea am împărtășit imediat soluția documentării ficțiunii pentru proiectul filmului. Aveam „marfă” din realitate cu care puteam să dăm ficțiunii greutatea faptului trăit. Această formulă nu numai că nu s-a îndepărtat, dar a valorificat magistral ideea, metafora. E fabulos să trăiești senzația că nu mai știi bine cine sunt politicienii reali – Adrian Năstase sau Mircea Albulescu, și cine sunt actorii reali – Traian Băsescu, Gigi Becali sau Constantin Cojocaru ori George Ivașcu? Spendid, acest transfer în ambele sensuri între ficțiune și realitate.” (Valentin Nicolau)

Piesa „Aleluia” a fost prezentată într-un spectacol-lectură, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Undercloud, pe data de 28 august 2013, la Muzeul Țăranului Român.

Regia: Victor Ioan Frunză

Distribuția a fost stabilită în urma unui casting public.

Distributia:

Șefu – Andrei Mateiu / Costin Dogioiu

Preotul – George Costin

Nae – Sorin Miron

Mutulică – Ionut Nicolae/ Dragos Dumitru

Stamatie – Andrici Rareș / Dragoș Olaru

Nina – Ana Odagiu

Zăluda – Andreea Mateiu / Mihaela Velicu

Madamme Stela – Ioana Picos/ Arghir Andra

Necunoscuta – Maria Panainte

„Am acceptat pentru că e vorba despre un text important și un dramaturg important, printre puținii care-și exercită constant scrisul, împotriva tuturor vicisitudinilor din teatru și nu numai. „Aleluia“ este o propunere dramaturgică valoroasă, care are cel puțin două linii de fugă importante: spațiul teatral (piesa presupune o transformare continuă a ambientului în care se joacă, o transformare contrastantă, comică și dranatică, textul alunecând spre grotesc – o cârciumă-biserică) și dimensiunea socială, foarte interesantă. E un text care ar trebui montat, ca și altele ale dramaturgului.” (Victor Ioan Frunză)

Spectacolul a fost pus în scenă în stagiunea 2012-2013 și a avut premiera pe 30 martie 2013.

Regia: Andrei Mihalache

Decor și costume: Alexandru Radu

Distribuția:

Nicolae Vicol

Cătălin Grigoraș

Bianca Holobuț

Izabela Badovics

Oana Liciu-Gogu

Nicoleta Niculescu

Nicoleta Bolcă

„Este o piesă atipică pentru dramaturgia contemporană românească, scrisă de Valentin Nicolau, care pe lângă alte însușiri culturale, aceea de a fi directorul unei edituri de prestigiu, „Nemira”, de a fi fost directorul Televiziunii Române și altele, o are și pe aceea de drama­turg. Este o piesă despre cea mai veche meserie din lume. Cred că cea mai veche meserie din lume a fost aceea de a iubi. E vorba de un Don Juan ajuns în pragul pensiei, la finalul vieții, care trebuie să predea cunoștințele pe care le-a acumulat.

Este o piesă despre tandrețe, despre respectul față de femeie, și cred eu, așa ca parte masculină, că cel mai mare respect pe care îl poți arăta unei femei este să o iubești. E o distribuție ambițioasă, tânără, în cele două roluri masculine sunt distribuiți Nicolae Vicol și Cătălin Grigoraș, există o tripletă de femei perfecte, Izabela Badovics, Nicoleta Niculescu și Oana Liciu, o tânără componentă a trupei, Bianca Holobuț și, într-un rol mai special, care necesită talent și experiență, managerul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”, Nicoleta Bolcă. Sper să fie o reușită a acestui teatru, care să fie în lunga serie de reușite din ultimii ani.” (Andrei Mihalache, regizorul spectacolului)

Distributia:

Marius Manole

Puşa Darie

Regia:

Chris Simion

“Aplauze pentru Lena” este o piesă într-un act, o (falsă) poveste de dragoste, ascunsă în spatele unui joc de măşti. Pornind de la o temă ofertantă, „veche şi nouă” deopotrivă, un bărbat care-şi pierde soţia la poker, textul dezvăluie nu atât sentimente cât, mai degrabă, vorbeşte cu umor şi tristeţe despre singurătatea în doi.

„Povestea bărbatului care şi-a pierdut nevasta la poker am auzit-o în copilărie, acum mai bine de 40 de ani. Istoria m-a urmărit în toţi aceşti ani. Unul dintre motive a fost că nu pricepeam ce înseamnă poker. M-am lămurit relativ repede. A durat mai mult să înţeleg cum poţi pierde pe cineva care este încă prezent…”, spune autorul despre subiectul primei piese din noul volum. Două partituri dezvoltate solitar, El – miliardarul Dinu, şi Ea – Lena sunt două măşti care nu-şi pot dezvălui niciodată chipul. Poveste despre cuplul frânt, despre teatru, despre neputinţa de a comunica, „Aplauze pentru Lena” este o piesă construită pe o graniţă fragilă şi bine asumată, unde se întâlnesc drama psihologică şi absurdul.

Regia şi scenografia: Emil Mândru
Muzica: Nicu Alifantis

Distribuţia:
Domnul – Constantin Petrican
Actorul / Vagabondul – Virgil Leahu
Profesoara – Eudoxia Volbea
Tâmplarul – Vasile Mălinescu
Pompierul – Florin Predună
Ea – Ozana Ciubotaru Costin
El – Cristi Costin
Tânăra – Otilia Huzum
Johnny – Constantin Băcică

„Pentru mine, a fost o surpriză mai mult decât plăcută să descopăr că un editor foarte bun, un producător foarte bun, un geolog foarte bun şi un patron de editură foarte bun cum este Valentin Nicolau, să apară în ochii mei, de data asta, într-o postură cel puţin la fel de performantă: aceea de dramaturg. Subiectul principal al piesei este modul în care suntem agresaţi zilnic, prin intermediul mass-media, de ziarişti de mâna a doua şi de politicieni de mâna a doua, autorul pledând pentru universul familiei, al cuplului, ca oază de linişte, de regăsire de sine, în vremurile atât de tulburi pe care le trăim astăzi.” (Nicu Alifantis, Revista As)

„Mă bucur pentru acest debut – de bun augur – al scriitorului Valentin Nicolau, care ne-a oferit prin această piesă – în premieră absolută – un text de mare actualitate, o metaforă dură şi acidă, plină de curaj, care amendează „răul social” satirizând politica şi politicianismul din această grea perioadă de tranziţie.” (Vasile Mălinescu, actor, în Caietul – program al spectacolului „Vi s-a furat un pat”)

Regia: Alexandru Berceanu
Scenografia: Ina Isbăşescu

Distribuţia:

Bătrânul: Virgil Ogăşanu
Chiriaşul: Lucian Ghimişi / Dan Bordeianu
Telefonista: Crenguţa Hariton

„Fără nici un subtext politic, această piesă („Uzina de plăceri S.A.”, n.r.) poate fi definită ca o comedie poetică, vădind din partea autorului o bună cunoaştere a tehnicii teatrale şi a configurării personajelor. Subiectul e simplu şi frapant totodată, dar nu acesta are prima importanţă, ci încărcătura de umor subtil, tristeţe, exuberanţă şi lirism, care-i conferă un farmec aparte. În casa cu mobile vechi, locuieşte singur un bătrân cu tabieturi care se repetă zi de zi. Vorbeşte cu motanul, cu cărţile, se încurajează singur dimineţile, repetând „ce tonus am”, se duce la cimitir unde îşi vizitează nu doar rudele şi prietenii, ci şi propriul său mormânt de pe care lipseşte doar data morţii. (…) Spectacolul Teatrului „Nottara”, jucat în intima sală Studio, are indubitabile calităţi, care, fără îndoială, vor fi apreciate de publicul dornic de crâmpeie de viaţă adevărată, dar şi de metaforă. Piesa „Uzina de plăceri S.A.”, scrisă cu chemare, umor şi poezie, este în bună măsură statică, conflictele ţinând de interiorul personajelor. (…)” (Eugen Comarnescu, „Un dramaturg surprinzător”, Cronica română, 22 octombrie 2002)

„La Teatrul Nottara, tânărul Alexandru Berceanu, secondat de la fel de tânăra scenografă Ina Isbăşescu, reuşeşte să monteze „Uzina de plăceri S.A.”, piesa pe care o urmăreşte de câţiva ani (de când a primit un important premiu la un concurs de dramaturgie), atras de prospeţimea şi actualitatea textului, de faptul că „deşi aduce în prim-plan doar trei personaje te lasă să întrezăreşti speranţele şi disperările tuturor românilor”. (…) Un bătrân care se amăgeşte în fiece dimineaţă că începe o zi mai bună şi mai frumoasă tânjeşte după o cât de mică porţie de vorbe, până când, în existenţa sa anostă irupe un necunoscut fără identitate care-i devine chiriaş, împrumută numele pisoiului şi se erijează în câştigător de profesie, dornic să vină de hac unei maladii a sărăciei – bingomania ce alienează România. I se alătură şi o expertă a liniilor fierbinţi, această fiinţă inocentă, traumatizată în copilărie a ales să se ascundă, dar să se şi răzbune prin intermediul telefonului. Cei trei împart şi bucuriile simple şi hărţuielile stupide, ambalându-se într-un joc al echivocului bine temperat (cu ritmuri melodice atent selectate) care amendează surogatul (şi sloganul!) de viaţă, amăgirea de sine, angoasa solitudinii. Culminând cu un final deschis, susceptibil de a fi interpretat, de asemenea, ca o soluţie dramaturgică evazivă verosimilă, dar nu mai puţin incitantă. (Irina Coroiu, „3 Valentin Nicolau”, Contemporanul, nr. 1-4, ianuarie 2003)

„Eram pregătiţi, trup şi suflet, să scriem, repede şi cu entuziasm, despre o piesă/spectacol care ne-a plăcut (este chiar o ruşine?) foarte mult. <Uzina de placeri S.A.> – a lui Valentin Nicolau, de la Teatrul Nottara, pe care eu am văzut-o (deh!)/<vizionat>-o (WoW!) într-o recentă sâmbătă seara bucureşteană (…) piesa lui Valentin Nicolau, dramaturg contemporan, mult mai bine prizat ca <boss> editorial – <Nemira> este una dintre reuşitele ultimilor 16 ani – şi (fost) PDG la SRTV. Ceea ce nu-i de colo rămâne faptul că lumea te vorbeşte de bine şi după ce nu mai eşti <şef>, într-o lume polarizată între <ai noştri> şi <ai lor> (…) Dar se eludează esenţialul pentru conturul unui om: Valentin Nicolau, cu aerul lui mohorât şi ameninţător, (…) – aceeaşi contradicţie între fizic şi metafizic o prezenta şi marele violonist David Oistrah – chiar este un remarcabil dramaturg! Şi nu doar pentru că a primit aprecierile lui Nicolae Manolescu la debutul lui în volum şi niscaiva premii de la UNITER şi ale Ministerului Culturii, ci mult mai simplu: piesele lui rezistă la lectură. Aşa cum, iată, rezistă şi ca spectacol. Nu i-am văzut <Ultimul împărat> jucat la <Naţional> în regia lui Alice Barb, nici pe cele jucate în provincie: le-am citit în faza de manuscris şi am contat pe ele. Şi ne bucurăm că autorul a fost confirmat şi de alte <surse>. Piesa de la Nottara este un spectacol coerent, romanţios – absurd – liric, în buna tradiţie a meşteşugului dramaturgic clasic, cu miză, miez şi desfăşurare tensionată. Dialogurile şi absurdul comic al situaţiilor decupate din realitatea contemporană, unde suntem înseriaţi şi noi, sunt bine prinse şi exploatate. Atât de junele regizor Alexandru Berceanu, dar şi de echipa de actori, în cap cu experimentatul Virgil Ogaşanu şi excelenta actriţă ce se dovedeşte Crenguţa Hariton. Spectacolul are nerv, replicile au farmec, iar scenografia Inei Isbăşescu se pliază sugestiv pe lumea atât de dragă a mizeriilor noastre cotidiene. Pe care le percepem cu ironie blândă: când cu furie, când cu resemnare. Suntem resemnaţi: da şi nu. Suntem plini de iluzii: da şi nu. Chiar aşa: da şi nu. De ce: <C-aşa-i romanul…> Şi gata. (…) Piesa şi visul continuă şi după căderea cortinei. Nu ştim dacă Valentin Nicolau (…) va reuşi să devină unul dintre numele de referinţă ale dramaturgiei româneşti, aşa cum promite. Îi dorim să nu renunţe la teatru (…)! (Bedros Horasangian, „Uzina de plăceri SA” la Nottara, Ziua, 4 iulie 2006)

Spectacolul a fost montat în stagiunea 2002 – 2003 pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu şi a avut premiera pe 26 octombrie 2002, prilej cu care a fost inaugurată noua sală a teatrului.

Regia, design lumini şi ilustraţie muzicală: Vitalie Lupaşcu
Scenografia: Vioara Bara (Teatrul de Stat Oradea)
Coregrafia: Mihaela Dinu

Distribuţia:

Majestatea Sa – Marian Negrescu
Generalul (Mareşalul) – Constantin Eremia
Sfetnicul – Valeriu Bâzu
Marele Preot (Pustnicul) – Ionuţ Stoica
Măscăriciul – Eugen Titu
Curtezana – Mariana Ghiţulescu
Fotograful – Ion Alexandrescu
Bucătăreasa – Simona Urs
Ursuleţul – Monica Sfetcu & Rodica Gugu
Curtenii, gărzile, slugile, poporul, barbarii: Dan Dobroiu, Sorin Giurca, George Drăghescu