Personaje:

BĂTRÂNUL
CHIRIAŞUL
TELEFONISTA
un POŞTAŞ
şi mulţi NECUNOSCUŢI
care bat la uşă

Acţiunea se desfăşoară într-o garsonieră plină cu mobilă veche, obiecte şi amintiri ale anilor în care lumea era o viaţă trăită.

ACTUL ÎNTÂI

Scena 1

BĂTRÂNUL stă pe marginea patului şi respiră aerul dimineţii ce intră prin fereastra deschisă.

BĂTRÂNUL: Ce bine mă simt astăzi!… (Îşi palpează pe rând parţiale trupului.) Minunat!… Mai puternic ca ieri. Am un tonus grozav… Mult mai bine ca ieri. Da… Îmi simt trupul perfect… Şi capul limpede… (Se ridică şi face câteva mişcări de gimnastică.) Un, doi, trei, patru… Un, doi… Un, doi… Da, nu-i nici o îndoială că mi-e mai bine… (Respirând adânc în faţa ferestrei.) Azi e mai plăcut… Lumina e mai blândă… Şi lumea mai frumoasă, mai înţeleaptă… Ce bine e să respiri… Îmi simt braţele… Picioarele… Mijlocul… Gâtul… Gândurile sunt aşezate. La locul lor… Şi aerul are un gust altfel… Fiecare zi în plus e mai bogată, mai scumpă… Bun… (Închide fereastra şi-şi caută halatul.) E cam răcoare, totuşi… Unde naiba mi-am pus halatul?!… Uite-l! N-aveai gură să strigi?!… (Se îmbracă, privindu-se în oglindă.) Amice, dar tu întinereşti pe zi ce trece… Ce-i cu tine? Vrei să te invidieze lumea?… Las’ să crape de ciudă… (Dă roată camerei. Trecând pe lângă rafturile bibliotecii, aranjează cotoarele cărţilor.) De ce nu staţi cum vă pun eu?… (Îndreaptă un tablou şi şterge praful de pe un altul.) Nu te mai mişca fără rost, ce naiba!… De unde strângeţi atâta praf, nu ştiu… Praful şi pulberea lumii ăsteia. Păcătoase… (Aranjează ciucurii de la covor.) Vouă vă arde de joacă… Costică, tu vezi ce harababură e în casa asta? Nu-ţi pasă, te doare în cot… (Se uită la ceas.) Ce te grăbeşti aşa? Crezi că ţi-o ia cineva înainte?… Să nu te prind că trişezi, că ne supărăm… (Priveşte camera cu un ochi atent, după care intră în bucătărie.) Acum merge un ceai adevărat. Când zic adevărat, englezesc spun, din colonii… (Pune ibricul pe foc şi-şi pregăteşte cana.) Din fostele colonii. Ce-ai fost tu, Anglie, şi ce-ai ajuns! Doar numele ţi-a mai rămas… Un vârf de zahăr, atât… Ce-i prea mult strică… Mai avem lămâie?… Mai era o jumătate… Câteva picături. Tot sunt bune… (Deschide frigiderul.) Ce să ciugulim noi, domnule?… Un pic de brânzică?… (Vorbind mai tare.) Ştiu, tu vrei lapte. Avem. Trebuie să mai cumpărăm o sticlă, că se termină… Dar să ştii, poţi să te şi superi, nu mai cumpăr de la prăvălia din colţ. A devenit urâcios băcanul de nu se poate. E mereu îmbufnat. O vorbă nu mai poţi schimba cu el. Tot timpul e grăbit şi plin de draci… Eu vorbesc, el dispare în magazie. Îl întreb ceva, răspunde îmbufnat şi în doi peri… S-a lins pe bot să-i mai fiu client… Şi un client ca mine nu-i de colo. Îi bag bani în buzunar de când şi-a deschis prăvălia. Cât timp a trecut, Doamne? în ce an suntem noi acum?… Zii, Costică, în ce an?… În fine, a deschis-o într-o luni pe… pe douăzeci şi doi aprilie una mie nouă sute treizeci şi opt. Ce an… Ce vremuri, mon cher… Şi ce de plecăciuni făcea. „Dar, vă rog, poftiţi! Avem şerbet de-ăla, de-ăla… Caşcaval de oaie, stafide greceşti… Toate sub preţul pieţei. Clientul nostru, stăpânul nostru…“ Numai zâmbet şi miere… Şi-acum, un moş ursuz. Parcă şi-a înghiţit limba. El pierde, nu eu… Nu ţi-l mai încălzesc că ştiu că aşa îţi place. Dar îţi spun încă o dată, nu te îngrijeşti deloc. Te dai tinerel, până într-o zi când o să răceşti. Ai şi tu o vârstă, de ce nu vrei să recunoşti… Atunci să te ţii, când or da toate năvală. Gâtul, nasul… Capul… De cap trebuie să ai mare grijă. Acolo stă viaţa ta. Nu-ţi bate joc… Dar, ce, tu asculţi? Ai ascultat vreodată?… Eu ţi-l dau rece, însă o să-mi dai dreptate într-o zi… Bun… Să ştii că poftesc la nişte biscuiţi. Ce ţi-e şi cu poftele astea. Tragi după ele toată viaţa… (Revine în cameră, ducând pe o tavă micul dejun. Cu voce normală.) Brânzică, lăptic şi biscuiţi delicioşi. Să ştii că eu mă aşez… Costică, vii odată la masă?!… Nu-ţi torn laptele decât după ce te aşezi. Vrei şi biscuiţi?… Costică!… Unde eşti, măi, păcătosule? Ai adormit din nou?… Sau nu cumva ai şters-o la dame?… Înţeleg să te dai în vânt după ele, dar nici chiar aşa. Ţi-au luat minţile… Avem o vârstă, ce naiba, nu mai suntem puştani să ne aprindem cu una cu două… Vezi, asta te strică pe tine. Nu rezişti în faţa femeii… Nu mă întreba prin câte am trecut şi eu, cât am pătimit de pe urma lor. Nu mă întreba… Timpul le domoleşte pe toate… Costică, Costică… Ne iau minţile… (Deschide fereastra şi priveşte în stradă.) Când îţi spun eu că eşti nebun, nu mă crezi. Ce cauţi pe acoperiş? Eşti într-o doagă?… Treaba ta. Eu mă aşez la masă… Şi dacă vrei să ştii, nu-mi pasă. Şi pe deasupra am să ascult şi placa ta preferată… (Pune un disc pe platanul picupului.) Ce muzică!… Care-i, domn’e, misterul, ce-i vraja asta numită muzică? Răspunde-mi!… Nimeni nu poate spune. Minunile nu pot fi explicate… Auzi?… Ştiu că tragi cu urechea… Nu vrei să vii… Să fii sănătos. Eşti un fraier!… (Se apucă de mâncat.) Grozavă brânză… Dacă mă rogi, pot să-ţi fac şi-un sandviş cu unt şi parizer… Biscuiţii ăştia sunt o minune… Am să beau şi-o gură de lapte. Excelent!… Răcoritor şi dulce… Mi-aduce aminte de… (Rămâne pentru câteva clipe tăcut şi cu privirea fixă.) Ai grijă de cap. Acolo ce mai rămâne câte ceva din viaţa ta, din puterea pe care ai avut-o… Aşa-i, Costică, cum spun eu. Bătrânii au o mare responsabilitate. Să ducă mai departe amintirile… Sunt oameni care nu mai există decât în mintea mea. Eu ce-i mai ţin în viaţă… Vorba vine… Ţi-am băut tot laptele… Şi tu eşti ursuz şi cu fundul în sus. Dacă şi tu taci… Ultimul cu care am stat de vorbă aşa, pe îndelete, ca oamenii… Câţi ani să fie?… (Se scutură din amorţeală şi devine brusc preocupat de strânsul mesei.) Azi e o zi mai frumoasă ca ieri şi eu mă simt excelent… Sănătos şi cu poftă de viaţă… (Renunţă la strânsul mesei şi scoate din dulap un album cu fotografii.) Uite, domnule, ce lume a fost odată! Îmi plăcea să mă îmbrac şic… Acum, la ce bun?… Vine seara şi mă culc… Şi călătoream al naibii… Ce, acum nu călătoresc? Mă duc la piaţă, în parc, la cimitir… Uite-aici! Eram la munte cu Tony şi cu Anca. S-au dus şi ei. Oale şi ulcele… Ne-a fotografiat Emilia. Ce femeie, Doamne!… Îmi spunea: uită cum e să ai mâini, fii numai îmbrăţişare… Şi uitam. Uitam, aşa cum clipa uită să treacă… Clipele de azi nu uită… Era într-o joi, pe după-amiază. Mai precis între trei şi patru după-prânz… Aşa-i, că la patru pleca telecabina. Emilia purta pantaloni de schi şi o haină albastră, cu eşarfă violet-închis… Ţi-am mai povestit eu toate astea?… (Se duce la fereastră.) Nu te interesează, nu vrei să asculţi?… Eşti un prost! Habar n-ai ce-a fost!… Ce viaţă am dus noi… (Scoate din rafturile bibliotecii o carte din care începe să citească. O abandonează. Ia o altă carte pe care abia dacă o răsfoieşte.) Le-am citit pe toate… Ce moarte urâtă a avut Emilia. Cum poate bătrâneţea să stâlcească chipul unei femei… Când am văzut-o ultima oară, nici n-am recunoscut-o… M-a iubit mult… Şi eu?… Mai bine mă duc la cimitir… Asta nu-mi place la mine, sunt puturos… (Se uită la ceas.) Acum, dacă plec, mă prinde căldura, autobuzele sunt aglomerate… Zău, mai bine mă duceam la cimitir. Schimbam o vorbă cu prietenii, cu rudele. Am şi vreo două iubite îngropate acolo. Restul sunt împrăştiate care pe unde… (Se aud bătăi în uşa de la intrare.) N-ai cum să-i determini pe toţi să moară într-un loc ca să-i îngropi în acelaşi cimitir… Ce bine ar fi să te plimbi pe alei şi să-i întâlneşti pe toţi… (Bătăile în uşă devin insistente. Se aude o voce care strigă: „E cineva acasă?“) Să schimbi o vorbă, o amintire… (Sesizează, în sfârşit, zgomotul. Speriat, se duce către uşă.) E cineva
la uşă?… Ce, azi e ziua de pensie?… Nu m-am prostit eu în aşa hal… Care eşti şi ce vrei?
VOCEA NECUNOSCUTULUI: În legătură cu anunţul. Mă interesează să închiriez camera.
BĂTRÂNUL: Ce cameră, domn’e?!
VOCEA NECUNOSCUTULUI: Camera, garsoniera…
BĂTRÂNUL: Şi ce treabă am eu?
VOCEA NECUNOSCUTULUI: Aşa scrie în anunţ. Sun la uşă de cinci minute, dar cred că-i stricată soneria. Să nu fie nimeni acasă?
BĂTRÂNUL: Las-o să fie stricată! La ce mi-ar folosi? Ştiu eu bine când vine poştaşul cu pensia.
VOCEA NECUNOSCUTULUI: Deci nu ştiţi nimic…
BĂTRÂNUL: N-am nimic de închiriat! E o greşeală.
VOCEA NECUNOSCUTULUI: Dar e dată la ziar…
BĂTRÂNUL: O fi vecinul din stânga. A murit acum vreo lună.
VOCEA NECUNOSCUTULUI: De-aia nu răspunde. Şi vrea să închirieze?
BĂTRÂNUL: Habar n-am. Întreabă-l!
VOCEA NECUNOSCUTULUI: Mă scuzaţi.
BĂTRÂNUL (revenind în cameră): Ei drăcie!… Să închiriez eu casa mea?! Ce-am înnebunit?! Să deschid eu uşa unui necunoscut? Ăştia mă cred ramolit… Să-mi dea una în cap şi să-mi ia albumele cu fotografii. Diploma de liceu. Pălăria mea colonială şi binoclul de teatru. Nu sunt eu fraierul ăla… Părea totuşi un om la locul lui… Căuta şi el o cameră de închiriat… A greşit uşa. O fi vecinul. Adică nepotu-său, că parcă avea un nepot. Lui i-o fi rămas garsoniera, şi vrea acum s-o închirieze… Am fost cam dur cu omul… (Se duce şi deschide uşa de la intrare. Negăsind pe nimeni, se întoarce în cameră.) A plecat. Ce urâcios sunt… Omul a fost politicos şi eu l-am tratat cu răceală. Poate că avea chef de vorbă, mai schimbam şi noi o impresie, o amintire… M-am enervat ca prostul… Acum o lună, sau două săptămâni? Săptămâna trecută?… Când a murit moşul ăla, Doamne?… Ce importanţă are. Era surd săracu’, nu puteai schimba un cuvânt cu el. S-a dus ăsta. Era un hodorog şi zicea că-i mai tânăr decât mine cu cinci ani… Sau cu cinşpe?… Să fie sănătos, eu mă simt mai bine. Am tonus… Uite un păianjen! De unde ai apărut, drace?… Ce ochi am! Privire de şoim… (Strigând pe fereastră.) Costică, habar n-ai ce bine mă simt! Şi-mi aduc aminte că Emilia avea câţiva pistrui în plus, de la soare. Era fix patru fără douăzeci!… (Se aud din nou bătăi în uşă.) Ţi-am spus eu că se întoarce?! Am spirit de anticipare… Nu mai bate, că aud perfect! (Deschide uşa de la intrare. În faţa lui se află CHIRIAŞUL.)
CHIRIAŞUL: Bună ziua…
BĂTRÂNUL: Nu te laşi. Eşti încăpăţânat. E şi asta o calitate.
CHIRIAŞUL: În legătură cu…
BĂTRÂNUL: Ce, crezi că am uitat? Poate n-am fost clar, dar de uitat, nici vorbă. Cum ţi-am mai spus…
CHIRIAŞUL: Nu mie.
BĂTRÂNUL: Oi fi altul… Nu prea eşti vorbăreţ.
CHIRIAŞUL: Am limbariţă, am gura spartă şi turui toată ziua. Are vreo importanţă?… Vreau să văd camera… (Intră în cameră, trecând pe lângă bătrân.) E de modă veche… Îmi place.
BĂTRÂNUL: Nepotul cred că se ocupă de…
CHIRIAŞUL: Eu nu tratez cu intermediarii. Dumneavoastră sunteţi proprietarul?… Bun, atunci cu dumneavoastră vorbesc. Cât cereţi pe chirie?… Vreţi în avans?… Pe o lună?… Pe două?… Mai mult de două luni în avans nu dau… Plus cheltuielile de întreţinere.
BĂTRÂNUL: Nici nu te cunosc. Nu ştiu cine eşti, ce viaţă ai dus… Mai bine mai vorbim…
CHIRIAŞUL: Plătesc şi nu fac stricăciuni. Telefon aveţi?
BĂTRÂNUL: Este, dar nu foloseşte la nimic… Vecinul era cu…
CHIRIAŞUL: Ce fotografii interesante! Sunt din secolul trecut?… Câte cărţi vechi! Şi reviste… Televizorul merge?… Şi ziare vechi…
BĂTRÂNUL: Mai bune ca astea de azi. Aveai ce citi… Mai spune-mi ceva despre tine sau mai bine îţi povestesc eu despre cum am fost la…
CHIRIAŞUL: Ca să nu avem discuţii pe urmă, trebuie să aflaţi din prima că fumez, mă culc târziu şi mă scol şi mai târziu. Nu mă îmbăt decât foarte rar. Îmi spăl şi gătesc singur.
BĂTRÂNUL: Cu dragostea cum stai?
CHIRIAŞUL: Îmi plac femeile şi, chiar dacă am chef să aduc câte-o curvă, renunţ, că mă enervează să stea pe capul meu… O sută pe lună e bine?
BĂTRÂNUL: Grăbit mai eşti… Să nu ne pripim! Vecinul are o cameră… (Între timp, CHIRIAŞUL răsfoieşte albumul cu fotografii.) Ăsta sunt eu. Vrei să le vezi şi pe celelalte?
CHIRIAŞUL: Atunci mă duc să-mi aduc bagajul… (În drum spre uşă.) Şi cânt la muzicuţă!
(CHIRIAŞUL iese din cameră. Năucit, BĂTRÂNUL se aşează pe un scaun.)
BĂTRÂNUL: Să-şi aducă lucrurile?… În casa mea?… (Se ridică şi se duce în dreptul ferestrei.) Costică, e unul care vrea să dea buzna în casa noastră!… (Pentru sine.) Azi nu e mai bine ca ieri… Costică, dacă mi se face rău?… Respiră adânc, linişteşte-te… Îi spui c-a fost o neînţelegere. O să înţeleagă un om bătrân care nu prea aude, are mintea confuză… (Cu glas tare.) Costică, unde naiba umbli?… (În cameră intră CHIRIAŞUL, aducând un pachet.) Unde eşti, Costică?!…
CHIRIAŞUL: Cine e Costică?
BĂTRÂNUL (surprins şi speriat): Motanul meu.
CHIRIAŞUL (căutând cu privirea prin cameră): Eu aici o să stau… (Ridică receptorul telefonului.) Are ton.
BĂTRÂNUL: Nu sună niciodată.
CHIRIAŞUL: Dumneavoastră, unde?
BĂTRÂNUL (ezitând): Nu-i o problemă… Nu-ţi face griji.
CHIRIAŞUL: Corect, nu-i treaba mea.
BĂTRÂNUL: E loc destul… Aşa sunt neînţelegerile… Aud mai prost, înţeleg mai greu.
CHIRIAŞUL: Bine că vă mişcaţi încă… Atunci eu mă instalez… Despachetez.
BĂTRÂNUL: Să nu ne grăbim! Mai bine că n-ai adus şi bagajele.
CHIRIAŞUL: Astea-s toate. Bagajul celui care umblă după noroc trebuie să fie uşor. Periuţa, pasta de dinţi şi aparatul de ras le-am cumpărat acum, de la magazinul din colţ.
BĂTRÂNUL: Şi hainele?
CHIRIAŞUL: Ce-i pe mine e şi în şifonier… Acum aş vrea să mă instalez. Să mă fac comod… Să stau liniştit în noua mea cameră. Singur, în noua mea casă.
BĂTRÂNUL (retrăgându-se jenat spre bucătărie): Mă scuzaţi… (În şoaptă.) Costică, simt că înnebunesc.
(BĂTRÂNUL se întoarce în fugă şi ia albumul cu fotografii, după care intră în bucătărie. CHIRIAŞUL se întinde pe pat şi începe să cânte la muzicuţă.)

Scena 2

Aceeaşi garsonieră, mai multă dezordine. Televizorul funcţionează. CHIRIAŞUL vorbeşte la telefon.

CHIRIAŞUL: Eu ţi-am dat adresa. Dacă vrei să vii, vii… Nu vă dă voie?… Orice, numai prin telefon să fie. Asta e… Cu banii pe jumate de oră de telefon îmi iau una de pe stradă… Asta s-o crezi tu! Numai defecţii cred că e mai bine prin telefon… Şi ce zici că ştii să faci?… Nu-i rău. Ia-o pe rând… Nu-mi place că te miorlăi… Cum să mă simt? La fel. Plictisit… Vă plăteşte bine?… Bine, te las să… Să-mi închipui ce? Nu-mi place să fiu pitic. Mai bine uriaş… N-ai deloc imaginaţie… Vorbesc cât vreau. Eu plătesc, aşa că spun ce-mi vine… Cum arăţi?… Eşti grasă?… E bine, că mie-mi plac uscatele… Chestiile astea se înregistrează?… Nu ne-ascultă nimeni?… Atunci ce te chinui aşa? Fii naturală… N-ai cum să umbli acolo, că am pantalonii pe mine… De ce să am chef?!… Ştiu eu?… Ce gâfâi aşa, te aleargă careva?… Relaxează-te… (Intră în bucătărie şi aprinde lumina. BĂTRÂNUL doarme pe canapea. CHIRIAŞUL deschide frigiderul şi dulapul de unde scoate alimente, farfurii şi tacâmuri.) Iar începi cu gâfâiala? Auzi, mai bine spune-mi cum se fac şniţelele? Prin ce se dau mai întâi, prin ou sau prin faină?… Dar ce ştii tu să faci, scumpo? Păpuşă, de ce nu te-ai angajat tu telefonistă la Primărie?! (Închide telefonul şi priveşte nedumerit alimentele.) Unde or găsi nepriceputele astea, nu ştiu.
BĂTRÂNUL (pe jumătate adormit): Ce vrei?
CHIRIAŞUL: Nimic. Mi s-a făcut foame… (Stinge lumina şi revine în cameră.) Cu banii pe telefon îmi luam una în carne şi oase, care ştie să şi gătească. (Priveşte televizorul. Pe post tocmai se derulează un concurs cu întrebarea „Cine a inventat prezervativul?“ Ia un pix şi notează numărul de telefon afişat pe ecran.) Cine dracu’ l-a născocit?… (Caută prin dicţionare, fără succes.) Aţi băgat toate prostiile, toate nimicurile, şi cauciucul ăsta care a schimbat lumea, nu. (Ridică receptorul şi formează un număr de telefon.) Tot eu sunt… M-am răzgândit… Nici şniţele nu mai vreau… Tac dacă-mi spui cine a inventat prezervativul… De ce nu ştii, puişor?… N-oi fi tu birou de informaţii, dar ai o meserie. Nu v-a făcut şi vouă nişte cursuri de specialitate? Califică-te, fetiţo, atunci, la locul de muncă… Dacă vrei să faci pe curva, trebuie să ştii. Ştii şi câştigi!… Asta nu-mi place la tine, n-ai habar de teorie! (Închide telefonul. Ridică din nou receptorul şi formează numărul notat.) Alo, da… Vreau să dau răspunsul. Da, la întrebarea „Cine a inventat prezervativul?“… Un bou! Un sadic! Un onanist!… (Închide telefonul şi se trânteşte pe pat.) Bicicleta–871, James Starley… Motorul cu abur–765, James Watt… Telefonul–876, Graham Bell. Alt inconştient… (În cameră intră BĂTRÂNUL îmbrăcat în pijama.)
BĂTRÂNUL: Ştii ceva carte.
CHIRIAŞUL: Ce vă închipuiaţi?…
BĂTRÂNUL: Se dau mai întâi prin făină. Apoi prin ou bine bătut, şi pe urmă direct în tigaia cu ulei încins.
CHIRIAŞUL: Aţi tras cu urechea.
BĂTRÂNUL: N-a fost nevoie. Surd să fiu şi tot te aud la cum urli… Ţi-e foame?
CHIRIAŞUL: Mi-e lene…
(BĂTRÂNUL se întoarce în bucătărie, aprinde luminii şi se apucă de gătit.)
BĂTRÂNUL (cu glas tare): Aşa-i că de când au apărut prezervativele s-a întors lumea cu fundul în sus? S-a rupt ceva între bărbat şi femeie. Muierea şi-a luat-o în cap, a scăpat de spaima că rămâne grea. Rămâne doar dacă vrea ea… Tot guma asta diabolică l-a prostit şi pe bărbat. S-a apucat de prostii… Pe vremea mea…
CHIRIAŞUL: Dă-i dracu’ de poponari! Dacă mai bagă o dată concursul ăsta, îi sun şi-i înjur.
BĂTRÂNUL: E scump telefonul… Fii mai chivernisit!
CHIRIAŞUL: Eu plătesc cheltuielile de întreţinere. Aşa că fac ce vreau… De ce nu vă mutaţi? M-aţi minţit, nu mai aveţi nici o casă.
(BĂTRÂNUL intră în cameră.)
BĂTRÂNUL: Asta-i treaba mea. Şi nu mă face mincinos! Când ţi-am închiriat, nu s-a pus problema unde o să stau eu. Nici tu nu mi-ai dat banii pe chirie în avans.
CHIRIAŞUL: Eu vreau să stau singur. Clar?… Mă apuc de lucru şi n-am chef de cicăleală.
BĂTRÂNUL: N-a trecut nici măcar o zi şi ai şi început să dictezi în casă la mine?!… Uite ce dezordine!… (Se apucă să aranjeze lucrurile.) Totul e dat peste cap…
CHIRIAŞUL: Asta-i casă sau muzeu?
BĂTRÂNUL: E cea mai cumplită zi din viaţa mea!
CHIRIAŞUL: Iarăşi exageraţi.
BĂTRÂNUL: Nu permit să!… Nu permit!… De ce i-ai gonit pe oamenii care veniseră după cameră?
CHIRIAŞUL: Că s-a dat. Nu mai era de actualitate.
BĂTRÂNUL: Poate aveau chef de vorbă. De-acum încolo, eu răspund, eu deschid uşa. Să fie clar!
CHIRIAŞUL: Poate altă uşă.
BĂTRÂNUL: Costică, ăsta mă omoară!… Costică!…
CHIRIAŞUL: Motanul e în călduri. Cel puţin o săptămână nu mai calcă pe-aici. Bine ar face să nu mai vină deloc. Urăsc pisicile.
BĂTRÂNUL: Eşti un criminal! Pe mine mă bagi în mormânt, pe Costică îl izgoneşti. Doamne, ce-am făcut!… Mai bine ne oprim aici.
CHIRIAŞUL: De acord. Somn uşor.
BĂTRÂNUL: Nu! Ne despărţim acum şi definitiv. Îţi găseşti o altă cameră.
CHIRIAŞUL: O prefer p-asta. Îmi plac antichităţile.
BĂTRÂNUL: Tu înţelegi că e prima noapte când nu dorm în patul meu?!… Uite ce-i aici! În pat se ţine scrumiera?… Nu vezi că pute?… (Ia scrumiera şi aranjează patul.) Cearşaful trebuie să stea întins…
CHIRIAŞUL: Asta e camera mea! Ăsta e patul meu!
BĂTRÂNUL: Bine, dă-mi una în cap, ia-mi fotografiile… Ia tot!… Hai, dă-mi una, ia-mi binoclul de teatru… (Ţipând.) Săriţi că mă omoară! Mă jefuieşte!… Săriţi… Mi-a luat patul… (Cu glas normal, dar tremurat.) Nu sare nimeni în ajutor?… Poţi să mori ca un câine…
CHIRIAŞUL: Hai să facem o convenţie.
BĂTRÂNUL: Eu nu negociez cu bandiţii. Nu mă târguiesc cu… La mijloc e liniştea şi casa mea… Ai văzut câţi alţii voiau să închirieze?… Fără să mişc un deget. Dar şi când… Am destui muşterii de unde să aleg.
CHIRIAŞUL: Altă dată. Acum s-a dat.
BĂTRÂNUL: M-am grăbit, recunosc… Ştii cum se dă un anunţ?…
CHIRIAŞUL: Eu doar le citesc.
BĂTRÂNUL: Nu credeam că sunt atâţia care…
CHIRIAŞUL: Dai un anunţ că vinzi un şurub şi te trezeşti cu zece la uşă.
BĂTRÂNUL: Atunci, caută-ţi altă cameră!
CHIRIAŞUL: Vreţi banii în avans?!… Asta-i problema?… (Scoate din buzunar nişte bancnote pe care le aruncă pe masă.) Uite banii!
BĂTRÂNUL: Nu banii sunt importanţi…
CHIRIAŞUL: Ba da! Nu vreau să plătesc în ore-conversaţie… V-am văzut că sunteţi flămând după vorbe, lihnit să vorbiţi cu cineva… Să nu amestecăm lucrurile, atât vă spun! Eu plătesc cu bani. O să vă dau să vă săturaţi… Bani. Bani şi-atât!
(BĂTRÂNUL rămâne o clipă cu privirea pe banii aruncaţi pe masă, apoi, fără să spună nimic, intră în bucătărie.)
CHIRIAŞUL (nervos): Credeţi că mă puneţi la respect cu tăcerea asta superioară?… Aşa credeţi?… Nu plec nicăieri! Trebuie să rămân aici… Am să reuşesc. Lucrurile se vor schimba… Ce v-aţi uitat aşa la mine? Vreţi să spuneţi că sunt nebun?… Că am luat-o razna? (În cameră intră BĂTRÂNUL, ducând o farfurie cu şniţele.)
BĂTRÂNUL: S-au cam ars, dar sunt şniţele… Mănâncă, se răcesc… Bătrânii şi nebunii trăiesc altundeva decât în lumea asta. Unii, într-o lume deja trăită, ceilalţi, într-una închipuită. Mai degrabă se aseamănă… Poftă bună. (BĂTRÂNUL intră în bucătărie şi stinge lumina. CHIRIAŞUL se aşează la masă, în faţa farfuriei cu şniţele.)
CHIRIAŞUL (pentru sine): Altundeva nu există… N-am bătut din întâmplare la uşa asta. E ultima mea şansă… Schimbi locul, schimbi norocul… (Scoate din buzunar un pachet de ţigări cu care începe să se joace.) Schimbi locul, schimbi norocul…

Scena 3

A doua zi, dimineaţa. Aceeaşi cameră. CHIRIAŞUL doarme în patul răvăşit. BĂTRÂNUL în pijama, face gimnastică în faţa ferestrei deschise.

BĂTRÂNUL: Astăzi va fi o zi incomparabil mai bună ca ieri… Un, doi… Un, doi, trei, patru… Măcar ca alaltăieri… Un, doi… Ce bine o să mă simt… (CHIRIAŞUL se foieşte în pat, acoperindu-se cu pătura.)
CHIRIAŞUL: Ce dracu’ e aşa frig?
BĂTRÂNUL: Face bine la plămâni, la circulaţie… Mai bine te-ai scula.
CHIRIAŞUL: Dorm.
BĂTRÂNUL (respirând adânc): Am un tonus… Sunt optimist… Gândurile… La locul lor… Cam răvăşite… Va intra totul în normal… Gata! (Închide fereastra şi inspectează camera. Aranjează lucrurile.) Parcă au trecut vandalii… Hunii, vizigoţii… O zi n-am fost cu ochii pe voi şi v-aţi şi luat-o în cap… Stai la locul tău!… (În dreptul pendulei.) Nu poţi s-o iei invers?… Încăpăţânat ca tine n-am văzut… (Deschide dulapul cu haine şi îşi schimbă pijamaua cu un costum elegant.) Domn’e, ce croitori erau altădată!… Uite aici tăietură de revere! Pantalonii, pantaloni… Cu manşete adevărate… Şi ce stofă. A-ntâia!… Fir-aţi ale dracului de molii! Plasticul vă stă în gât… (Se aranjează în oglindă.) Arăţi ca un boier ce eşti… Ţeapăn, cu prestanţă… Ştaif… Parcă te cam îmbătrâneşte costumul ăsta, totuşi… Fii serios, eşti un pic nedormit. Şi cu toate astea, arăţi excelent. (Deschide fereastra.) Pute aici ca la tavernă. Nu mai iese mirosul ăsta…
(Aerul rece îl face pe CHIRIAŞ să se foiască din nou în pat. Încearcă să se învelească mai bine.)
CHIRIAŞUL: E frig… Vreau să dorm!
BĂTRÂNUL: Gata cu somnul. Soarele a răsărit de mult. Jos din pat!
CHIRIAŞUL: Mi-e somn. Închideţi geamul ăla odată!
BĂTRÂNUL (trăgând pătura de pe CHIRIAŞ): A început o nouă zi! Gata cu lenevitul… Eu am plecat.
CHIRIAŞUL: Unde?
BĂTRÂNUL: La cimitir.
CHIRIAŞUL: De tot?
BĂTRÂNUL: În vizită… Poate, când mă întorc, totul o să fie ca şi cum n-ar fi fost.

Piesă în două acte

Personajele:
Bătrânul
Politicianul
Şeful
Târfa
Tânărul
Călugăriţa
Ţăranca
Orbii
Surzii
Aurolacii
Călătorii

Acţiunea se desfăşoară într-o gară ce-şi adăposteşte personajele şi călătorii. Din când în când, deasupra tuturor, bântuie Fantoma de la clasa întâi.

Actul 1

Scena suprinde Gara în momentul ei cel mai adormit – înainte de ivirea zorilor. Călătorii dorm pe bănci, iar ghişeele şi magazinele sunt închise. Pe o bancă doarme Bătrânul . Se trezeşte, priveşte ceasul mare al gării, apoi îşi dă pantalonii jos şi începe să-i examineze.
Bătrânul (privind în jur) : Nu-i un loc ferit în lumea asta… (Privindu-şi pantalonii.) Mai rezistă o vreme. Ce se destramă azi, cârpesc mâine. Până într-o zi când n-o să mai am cum să-i cos şi se duce dracului totul… La cum arată, mai am zile… (Scoate un ac cu aţă şi se pregăteşte de cusut.) Asta-i crăpătura de ieri, când nu mi-am mai amintit de ce naiba am venit în gara asta. Mereu crapă aşa, când mi se întâmplă să nu-mi amintesc… Încotro vroiam, Doamne, să merg?… Cos eu, cos, dar când o să plesnească iarăşi, în câteva zile, o să mă întreb din nou: De ce? De ce am venit eu în gara asta? Ca să plec undeva, limpede. Dar unde?… Cum să nu crape când nu mă mai duce capul?… (Cosând cu grijă.) Na, că am cusut-o iarăşi…
(Liniştea gării este spartă de şuierul puternic al unei locomotive. Călătorii se trezesc brusc, se agită ţipînd: „Vine trenul, vine trenul!“)
Şeful (urlând) : Staţi liniştiţi!… Potoliţi-vă, că oricum nu opreşte în gara noastră!
Tânărul : Şi dacă opreşte?
Şeful : Măi, băiete, ce ştii tu?!…
Politicianul : Lasă-l, mă, că habar n-are pe ce lume e… (Către Orbi.) Şi voi nu mai orbecăiţi, mă, aiurea!…(Către Surzi.) Iar voi nu mai tropăiţi, că nu mai aud trenul!… (Către Şef.) Ce-i cu trenul ăsta?
Şeful : Un tren ca oricare altul. Mare scofală!… Oricum nu opreşte.
Târfa : Şi dacă opreşte?
(Şuieratul trenului se aude din ce în ce mai tare. Se reped cu toţii la marginea peronului.)
Politicianul : Dacă ar opri, aş fi ştiut. Eu ştiu tot. Eu sunt la manetele istoriei. Ştiu eu cum e cu trenurile astea. Mă cunosc cu toţi miniştrii, cu toţi preşedinţii… (Deschide geanta diplomat şi scoate un plic mare cu fotografii.) Unul nu mi-a scăpat… Dă-te, mă, mai încolo!… (Îşi face loc şi se urcă pe o bancă.) Uite, aici sunt cu primul ministru italian… (Orbii se strâng în jurul lui.) Ăla cu ochelari sunt eu. Mă îndreptam spre el să-l bat pe spate. Aşa-i între noi… I-am zis: Bă, macaronarule, aşa vorbim noi în intimitate. El îmi zice: Bă, mămăligă, hai să băgăm ceva la ghiozdan că ne ghiorţăie maţele şi înregistrează ziariştii ăştia în reportofoane de ni se duce buhul de nehaliţi. Eram la o recepţie şi ăştia dau la recepţie nişte potoale aşa de greţoase că-i păcat… Uite, eu şi primul ministru italian… Ce ştiţi voi ce-i aia politica!…
Bătrânul : Şi dacă opreşte?
Politicianul : Tu să taci!
(Prin gară trece în mare viteză un tren. Câţiva călătorii o rup la fugă în lungul peronului implorând trenul să oprească însă cei mai mulţi sunt opriţi din fugă de către Şef.)
Politicianul : Uite aici! Sunt cu ministrul englez de externe….. (Rând pe rând, pe furiş, vor ieşi din scenă şi ceilalţi călători luând-o la fugă în lungul peronului.) Ăsta, crispatul. În spatele lui e capul meu. Îi şopteam la ureche! Bă, scrobitule, nu te mai ţine ţeapăn şi hai să tragem o duşcă de whisky. Aşa-i zic eu, scrobitul. Suntem prieteni buni. Foarte buni… Nu prea are timp să-mi scrie. Eu îi scriu o dată, de două ori pe lună. Englezii aşa sunt. Protocolari. Din când în când o secretară, o uscătură pesemne, îmi trimite nişte epistole cu Sir, cu I am sorry, sâsâieli de-ale lor. I-am spus acum: Bă, mai pune şi tu mâna pe pix, că eşti neam de Shakespeare… (Constată că nu-l mai ascultă decât Şeful iar Bătrânul îşi examinează pantalonii.) Bă, ţie nu-ţi este ruşine să stai, în faţa mea, în izmene?!… (Către Şef.) Unde-au dispărut ăştia?
Şeful : Aleargă ca proştii după tren. Le-am spus că n-o să oprească.
Politicianul (nervos) : Moşule, dacă te mai bagi unde nu-ţi fierbe oala… (către ŞEF) Iar tu nu prea ai autoritate… Bă, când vorbesc eu, să nu treacă nici un tren! Ai înţeles?… Hai să-i instruim!
(Politicianul şi Şeful ies din scenă. Bătrânul se aşează din nou pe bancă.)
Bătrânul : Şi dacă într-o zi o să oprească?… (Îşi întoarce pantalonii pe toate feţele.) Ia să vedem… Te-ai rupt şi-aici! De mult nu mi s-a mai întâmplat. Ştiu că s-a zdrenţuit zona asta de tot… Trebuie să am grijă să nu mă înfierbânt. Ce dracu’, că nu mai sunt un puşti… Om bătrân şi fără minte. Nu-mi intră în cap odată pentru totdeauna că, gata, am terminat-o cu damele. Aşa păţesc când mă las dus de pofte… Mă uitai ieri la cucoana aia, frumoasă femeie, şi hop, a pocnit materialul… Pentru ce? Pentru un fund de muiere să mi se rupă mie pantalonii? Pantalonii mei?… Bagă-ţi, mă, minţile-n cap, altfel nu te văd bine… (Cosând cu atenţie.) Mai ţine o vreme. Dar fără dame!…
(În scenă intră Târfa dînd roată în jurul Bătrânului .)
Târfa : Moşule, de ce paştele măsii nu opresc trenurile în gara asta?… La ce bun să stai şi să păzeşti şinele doar ca trenurile să treacă fără să oprească?… Ştii ceva? Mi-e scârbă de toţi, de toată bălăcăreala asta, de mâncătorul ăla de rahat… De gara asta bătrână.
Bătrânul : De-or trece, de-or opri sau nu, cândva vom şti să ne desprindem de neputinţa noastră.
(Se aude din nou un şuierat de tren. Scena se umple de călători. Agitaţia creşte.)
Şeful : Încetaţi! Păstraţi ordinea! (Către Politician.) Au luat-o razna de tot.
Politicianul : Hai, apropiaţi-vă! (Se urcă pe o bancă.)
Şeful : Linişte!
Politicianul : Deci… Unde dracu’ e poza cu neamţu?… Unde naiba am pus-o?… Uite-o! Ştii voi cine e ăsta?… Cancelarul Germaniei… Nu vă vine să credeţi, aşa-i? I-am zis: Bă, grasule, decât un război câştigat alături de ruşi, mai bine unul pierdut alături de nemţi. Ştiu germana la perfecţie: das oberliht, ahtung. Bă, umflatule, stai pregătit că te chem să faci investiţii la mine în ţară, grupir. Clar?…
(Luminile gării pâlpâie. Difuzoarele emit frânturi de muzică de paradă. Surzii încep să ţopăie.)
Şeful : Încetaţi!
Politicianul : Grupir! Aşa i-am zis… Nu e supărat domne, pe noi. Îl fac gras numai între patru ochi că, oricât am fi noi de prieteni, în public îi zic Herr Cancelar. Chestie de protocol. Asta înseamnă elita politică. Ce dracu’, domne, suntem politicieni fini. Să nu zică cineva că românii n-au clasă politică…
(O lumină trece deasupra gării. Difuzoarele hârâie pentru scurt timp.)
Tânărul : Ce-a fost asta?
Politicianul: Eşti prea tânăr ca să-ţi aduci aminte… Fii atent!
Bătrânul (strigând) : Fiţi atenţi, vine un tren! Şi va opri!
(Lumea se repede pe primul peron.)
Politicianul : Bă, aţi înnebunit?!
Tânărul : La linia doi!
(Fug cu toţii pe peronul liniei doi.)
Târfa : Se aude cum şuieră… Vine, vine!
(Surzii se bulucesc spre capătul peronului.)
Călugăriţa : La linia întâi! Se vede un nor de abur…
(Orbii se înghesuie pe peronul liniei întâi. După o clipă de derută în gară se opreşte un tren şuierând puternic. Se reped cu toţii la uşile vagoanelor, dar acestea sunt încuiate.)
Tânărul : Deschideţi! Vă rog, deschideţi!
Ţăranca : Deschideţi, maică… Deschideţi…
(Şeful încearcă fără succes să-i desprindă de uşile încuiate pe călătorii care continuă să implore deschiderea uşilor. Bătrânul începe să bată cu ciocanul în roţile trenului.)
Şeful : Potoliţi-vă! Daţi-vă jos!… A oprit din greşeală.
(Şeful îi cere din priviri ajutorul Politicianului care se află şi el în încurcătură. Târfa se desprinde de uşa pe care încercase s-o deschidă şi se postează în dreptul ferestrei unui compartiment.)
Târfa : Ia uitaţi-vă aici ce cărniţă… Nu vă place de fetiţa?… Nu vă e poftă? Nu simţiţi nevoia?…
Tânărul (în dreptul altei ferestre de compartiment) : Sunt tânăr, puternic… Priviţi ce braţe puternice am… Extrag şi radicali, ştiu o groază de lucruri…
Ţăranca (desfăcându-şi paporniţa în faţa altui compartiment) : Maică, am de-ale gurii… Cos, cârpesc… Uite, maică, sunt proaspete şi gustoase…
Călugăriţa (închinându-se în dreptul altui compartiment) : Doamne, fieţi-vă milă… Ajută-ne… Deschide Doamne poarta şi mântuieşte-ne…
(Orbii îşi aruncă pe jos ochelarii şi bastoanele împiedicându-se unii de alţii cu ochii holbaţi. Surzii aruncă pâlniile de la urechi şi urlă unul la altul creind un vacarm din care nimeni nu mai pricepe nimic. În timpul acesta Politicianul deschide capacul unui canal şi scoate Aurolacii împingându-i în faţa geamurilor compartimentelor.)

Personaje:
Vasile
Prietenul/Gheorghe
Tina/Lina
Guriţă
Preotul
Cârciumarul
Primul Mesean/Nuntaş
Al Doilea Mesean/Nuntaş
Poliţistul
Hoţul
Tatăl/Mirele
Mama/Mireasa
şi alte şapte personaje care sunt pe rînd
Vecinii/Călătorii/Muzicanţii,Naşii,Petrecăreţii/
Vînzătorii/Umbrele/Nuntaşii/Curioşii

Acţiunea se petrece în mahalale, acolo unde,
deopotrivă, încep şi se termină oraşul şi satul.

Actul I

Acţiunile încep în preajma unor crîşme pentru a continua apoi în interiorul lor. Cele trei localuri prin care trec eroii diferă doar prin derizoriul atmosferei, mereu crescînd.

Scena 1

Vasile coboară scările unui bloc muncitoresc pe cale de a fi părăsit de locatari. În dreptul uşilor deschise se face troc cu lucrurile rămase nevândute.

Vecinul 1: Ia frigiderul ăsta… Îngheaţă bocnă şi consumă puţin… Vecine, hai să-ţi dau un pat. N-are un arc rupt.
Vecinul 2: Cât ceri pe televizor?
Vecinul 1: Mai ai geaca aia de piele?… Facem schimb?
Vecinul 2: Îţi dau cinci kile de ulei de floare şi două de făină… Un biberon şi o faţă de masă.
Vecinul 3: Nu vezi că-i ciobită chiuveta?… Nu face mai mult decât un cuţit de bucătărie nou-nouţ… Şi-un polonic.
Vecinul 4: Ce caşti gura Vasile? Cauţi ceva?… N-ai nevoie de un dulap?
Vecinul 3: Îţi dau eu un şifonier cu trei uşi şi oglindă.
Vecinul 1: Cizme noi-nouţe. Cu toc şi şpiţ şmecheresc.
Vasile: A trecut zăpada. S-a dus noroiul.
Vecinul 3: Atunci un fier de călcat a-ntâia. Cu aburi.
Vecinul 4: Două tigăi şi-o pijama e bun?
Vecinul 5: Care vrei, neamule, un computator?
Vecinul 6: Am aragaz cu patru ochiuri şi cuptor! Butelie plus cărucior!
Vecinul 5: Computator cu clape, cutie şi televizor! Şi cable de legătură. Marfă vest!
Vasile: Cât ceri pe astea?
Vecinul 5: Cât ai da?
(Vasile desface pătura ce o purtase sub braţ.)
Vasile: O sticlă de ţuică, o trusă de şurubelniţe, două casete…
Vecinul 5: Cu ce e?
Vasile: Muzică de petrecere.
Vecinul 5 (studiind casetele) : Lăutărească sau ţigănească?
Vasile: Ce-ţi doreşte sufleţelul. Muzică de-a noastră, de cartier. E aia… (Fredonează o melodie.) Şi aia de inimă albastră…
Vecinul 5: Sunt valabile. Altceva?
Vasile: Trei pachete de Carpaţi, ochelari de soare americăneşti… Hai, că-s tari…
Vecinul 6: Vasile, nu vrei mai bine un aragaz?
Vecinul 5: Gata! Ia computatorul că-s mulţumit. Da-mi dai şi pătura?…
Vasile: Asta nu. În ce mai duc eu toate astea? (Pune părţile componente ale computerului în pătură.) Noroc bun!
Vecinul 6: Bă, dar prost eşti! Cu aragazul mai făceai ceva…
Vecinul 5: Lasă-l, mă, că se duce la ai lui, la ţară, să le arate cum e la oraş!
Vecinul 6: Aşa-i, Vasile?… (Către VECINUL 5) N-ajunge mai departe de crâşmă.
Vecinul 5: Care-ţi dau, frăţioare, un album cu poze şi o lustră cu trei braţe?…