Zina Benzina. […]

La pièce a été mise en scène au Théâtre Nottara de Bucarest en 2002, dans la mise en scène de Alexandru Berceanu, sous le titre Uzina de plăceri (L’Usine de plaisirs) et au Théâtre National Radiophonique, Radio România Actualităţi, en 2003, arrangement artistique de Dan Puican.

Dans le studio où vivent le Vieillard et le matou Costică, fait un beau jour son apparition le Locataire. Sans crier gare, le monde de l’extérieur fait irruption dans l’univers du studio où tout se transforme. Et, outre le Locataire, une seconde personne vient troubler la tranquillité du Vieillard. La Téléphoniste de la ligne érotique. L’ouvrière de l’ « Usine de Plaisirs Blanche comme Neige », capable d’accomplir tout rêve … par téléphone. Entre l’hystérie nationale provoquée par les émissions de type bingo, dont le jeune Locataire devient dépendant, et le plaisir mensonger vendu à travers les « histoires » érotiques racontées au téléphone, la vie tranquille du Vieillard change radicalement. Qu’est-ce qu’il reste dans le final ? Une histoire sur une Blanche comme Neige qui n’est plus Blanche et surses nains qui ne sont plus des nains …

Personaje:
Mitică
Ionel
Sora (Medicală )
Doctoriţa
Blonda
Bruneta
Roşcata

Acţiunea se desfăşoară într-un spital, acolo unde viaţa nu mai este o certitudine, cu atât mai mult bucuriile ei.

Actul întâi

Cameră de spital cu două paturi, unul este gol iar în celălat Mitică doarme sforăind. Holul de aşteptare şi cabinetul DOCTORIŢEI sunt în întuneric. În cameră intră Sora .
Sora : Ce bărbat!… Câtă forţă!… O fi adevărat că a avut zece mii de iubite?… Nu se poate. Şi totuşi, lumea aşa spune. (Citeşte fişa medicală.) Are patruzeci şi trei de ani. Să fi început pe la optsprezece… (Ia un creion şi calculează.) Patru sute de femei pe an. Nu, nu se poate! Adică mai mult de una pe zi?!… Doamne, ce frumos e… O fi chiar aşa de dotat cum se zice? (Se apropie de Mitică şi dă pătura la o parte. Mitică se întoarce pe cealaltă parte. Sora dă ocol patului şi cu multă grijă umblă la pantalonii de pijama. Lumina se aprinde brusc descoperind prezenţa DOCTORIŢEI în scenă, autoritară şi severă.)
Doctoriţa : Ce faci acolo?!
Sora (speriată) : Îi luam temperatura.
Doctoriţa : Zău?!…
Sora : Verificam fişa medicală… Vroiam să-l învelesc, că e cam frig…
Doctoriţa : Fetiţo, pe tine te mănâncă grija mai mult decât trebuie.
Sora : Da, doamna doctor.
Doctoriţa : Dă-mi fişa. Cum evoluează?
(În timpul acesta Mitică se trezeşte cu greu. Se întinde, cască, se descheie la bluza de pijama.)
Sora : Din ce în ce mai bine.
Doctoriţa : Înveleşte-l, că n-am chef de spectacol. Oribili sunt bărbaţii despuiaţi.
Mitică (ridicându-se în capul oaselor): Prinţesele mele!… Ia te uită. Îngeraşi suavi. Voi faceţi suportabilă încăperea asta, puşcăria asta, oroarea asta… (Către Sora care-l înveleşte.) Enigmatică şi fermecătoare, suavă zână…
Doctoriţa : Ia mâna de pe ea că-ţi fac o intravenoasă de dormi două zile! (Către SORĂ.) I-ai dat medicamentul la şase?… Du-te şi pregăteşte injecţiile.
Sora : Sigur că da. (Către Mitică .) Vă mai este frig?
Mitică : Da. Cumplit de frig. Uită-te în ochii mei să mă încălzesc. Eşti soarele fierbinte, focul…
Doctoriţa : Încetează cu prostiile! (Observă sub pat o sticlă pe jumătate plină.) Ce-i chestia aia de sub pat?!
(Sora se apleacă, ridică sticla şi miroase conţinutul.)
Sora : E vin.
Doctoriţa (către SORĂ): Ieşi odată afară şi ia şi otrava asta de aici. (Sora ia sticla cu vin şi iese din scenă. Doctoriţa caută sub pat, sub pernă, în noptieră, dar nu mai găseşte nimic.) Dumneata eşti nebun?
Mitică : Sunt nebun după stetoscopul care stă leneş în jurul gâtului tău… Aş putea să-ţi ascult bătăile inimii?… După privirea asta severă…
Doctoriţa : Eşti dement!
Mitică : Da, dement de dorul de a vedea acest halat perfect scrobit căzut pe jos.
Doctoriţa : Nu fi obraznic că-ţi fac o intravenoasă de te urci pe pereţi de durere.
Mitică : De plăcere… Ce parfum înnebunitor… E normal ca un om sensibil ca mine să o ia razna.
Doctoriţa : Două intravenoase!
Mitică : De acord. Între ele coborâm să mâncăm la cârciumioara din colţ. Fac ăştia o ceafă împănată la grătar… Îmi lasă gura apă…
Doctoriţa : Îţi dau eu un un pumn de calmante şi-ţi trece… (Mitică se ridică din pat.) Să ştii că te mut la psihiatrie!
Mitică : Şi bem un vin de butuc. Puterea ursului, bucuria ursoaicei…
Doctoriţa : Te leg de pat.
Mitică : De ce nu, dacă aşa îţi place.
Doctoriţa (retrăgându-se spre uşă): Eşti iresponsabil! Te crezi mare mascul. Nu vezi că eşti un ramolit? O umbră… Un sinucigaş. (Iese din scenă.)
Mitică : Decât să trăiesc în formol şi cu pilule, mai bine în votcă… Ce-ar merge o ceafă împănată… (Caută sub saltea de unde scoate un pachet de ţigări şi un chibrit. Aprinde o ţigară şi o savurează.) Asta da mască de oxigen… Dar ce credeţi voi: că eu sunt o cârpă, o legumă? Pute a spirt şi a aspirină de-ţi întoarce stomacul pe dos. Aici mai rău te îmbolnăveşti. Paturi de fier ca la închisoare, pereţi albi de te ţăcăneşti… (I se face rău şi se trânteşte pe pat.) Fir-ar al dracului! (În scenă intră zâmbitoare Sora .)
Sora : Am adus „bomboanele“. Doamna doctor zice că o să visaţi frumos după ele… Dar ce e fumul ăsta? Aţi fumat!
Mitică (încercând să-i ascundă că-i este rău): Mai schimbă mirosul de spital.
Sora : Se poate, domnu’ Mitică? Dacă vă prinde doamna doctor?
Mitică : Două intravenoase. Ştiu. Sau chiar trei.
Sora (deschizând geamul) : Vă rog eu, fiţi cuminte, nu mai faceţi prostii. După ce-o să vă faceţi bine, e altceva. Hai, luaţi pastilele… Astea sunt pentru inimă, astea pentru ficat… Astea pentru plămâni… Şi pentru rinichi…
Mitică : Ceva pentru plăcere n-ai?
Sora : Vai, domnu’ Mitică!
Mitică : Pentru plăcerea de-a trăi n-ai nimic?
Sora : Pentru somn… Le-aţi înghiţit pe toate? Mai luaţi o gură de apă.
Mitică : Ce-ai făcut cu sticla?
Sora : Nu mă mai păcăliţi. M-aţi dus o dată că e ceai, că e cu miere de albină…
Mitică : O gură mică, face bine la circulaţie. Doar o gură.
Sora : Hai, întindeţi-vă… Aşa. Într-o clipă adormiţi. (Îi aranjează perna şi îl înveleşte cu pătura.)
Mitică : Ţie nu ţi-e somn? Avem loc amândoi… Măcar un pic… O gură doar… (Adoarme.)
Sora : Nebunatic mai sunteţi… Acum visaţi că trăiţi aşa cum vreţi… Ce frumos bărbat!… O gură doar. (Se apleacă şi îl sărută, după care intră în cabinetul DOCTORIŢEI care completează fişe la biroul ei.)
Doctoriţa : Doarme?
Sora : E un simpatic.
Doctoriţa : I-ai dat toate medicamentele?
Sora : Mai vroia…
Doctoriţa : E un dement fanfaron. Se crede bărbatul fatal şi nu e decât un ostenit înainte de vreme. O ruină.
Sora : Ruinele sunt frumoase. Au mister şi istorie.
Doctoriţa : Zău?! De mâine să nu te mai prind cu halatul ăsta scurt, că nu eşti la… Aici e spital, fetiţo! Clar?!
Sora : Da, doamna doctor.
Doctoriţa : Ce, acum te-ai bosumflat?… Dacă vrei, poţi să-ţi faci unghiile.
Sora : Vă mulţumesc, doamna doctor. Eu vă iubesc mult…
Doctoriţa : Termină cu chestiile astea!
Sora (făcându-şi unghiile): Mă gândesc dacă e posibil ca un bărbat să fi cunoscut, înţelegeţi dumneavoastră, zece mii de femei.
Doctoriţa : Asta de unde ai mai scos-o?… I-ai schimbat perfuzia?
Sora : Aţi spus doar să-i dau medicamentele.
Doctoriţa : Nu se poate să fi avut atâtea femei… Iese mai mult de una pe zi. Se laudă.
Sora : Nu de la el am auzit. Toată lumea vorbeşte…
Doctoriţa : Prostii… Un grandoman. Bărbaţii sunt nişte animale care transpiră, murdăresc haine, cer de mâncare, se îmbată şi se încurcă cu toate boarfele. Mi-e scârbă de ei.
(În scenă intră doi brancardieri ducând un pacient pe targă.)
Sora : Avem o urgenţă!
Doctoriţa : Pregăteşte patul doi!
(Doctoriţa şi Sora intră în salon unde brancardierii îl mută în patul liber pe Ionel . Doctoriţa începe să-l examineze, Sora aduce trusa medicală, brancardierii ies din scenă.)
Doctoriţa : Tensiune?
Sora : 12 cu 8.
Doctoriţa : Temperatura?
Sora : 36 cu 8.
Doctoriţa : Puls?
Sora : Normal.
Doctoriţa : Ce scriu ăia de la Salvare în fişă?
Sora : Electrocutat.
(Ionel se trezeşte gemând şi bolborosind.)
Ionel (către Doctoriţă ): Mimi…
Doctoriţa : Ăsta delirează. Mai ia-i temperatura.

Piesă în două acte

Personajele:
Bătrânul
Politicianul
Şeful
Târfa
Tânărul
Călugăriţa
Ţăranca
Orbii
Surzii
Aurolacii
Călătorii

Acţiunea se desfăşoară într-o gară ce-şi adăposteşte personajele şi călătorii. Din când în când, deasupra tuturor, bântuie Fantoma de la clasa întâi.

Actul 1

Scena suprinde Gara în momentul ei cel mai adormit – înainte de ivirea zorilor. Călătorii dorm pe bănci, iar ghişeele şi magazinele sunt închise. Pe o bancă doarme Bătrânul . Se trezeşte, priveşte ceasul mare al gării, apoi îşi dă pantalonii jos şi începe să-i examineze.
Bătrânul (privind în jur) : Nu-i un loc ferit în lumea asta… (Privindu-şi pantalonii.) Mai rezistă o vreme. Ce se destramă azi, cârpesc mâine. Până într-o zi când n-o să mai am cum să-i cos şi se duce dracului totul… La cum arată, mai am zile… (Scoate un ac cu aţă şi se pregăteşte de cusut.) Asta-i crăpătura de ieri, când nu mi-am mai amintit de ce naiba am venit în gara asta. Mereu crapă aşa, când mi se întâmplă să nu-mi amintesc… Încotro vroiam, Doamne, să merg?… Cos eu, cos, dar când o să plesnească iarăşi, în câteva zile, o să mă întreb din nou: De ce? De ce am venit eu în gara asta? Ca să plec undeva, limpede. Dar unde?… Cum să nu crape când nu mă mai duce capul?… (Cosând cu grijă.) Na, că am cusut-o iarăşi…
(Liniştea gării este spartă de şuierul puternic al unei locomotive. Călătorii se trezesc brusc, se agită ţipînd: „Vine trenul, vine trenul!“)
Şeful (urlând) : Staţi liniştiţi!… Potoliţi-vă, că oricum nu opreşte în gara noastră!
Tânărul : Şi dacă opreşte?
Şeful : Măi, băiete, ce ştii tu?!…
Politicianul : Lasă-l, mă, că habar n-are pe ce lume e… (Către Orbi.) Şi voi nu mai orbecăiţi, mă, aiurea!…(Către Surzi.) Iar voi nu mai tropăiţi, că nu mai aud trenul!… (Către Şef.) Ce-i cu trenul ăsta?
Şeful : Un tren ca oricare altul. Mare scofală!… Oricum nu opreşte.
Târfa : Şi dacă opreşte?
(Şuieratul trenului se aude din ce în ce mai tare. Se reped cu toţii la marginea peronului.)
Politicianul : Dacă ar opri, aş fi ştiut. Eu ştiu tot. Eu sunt la manetele istoriei. Ştiu eu cum e cu trenurile astea. Mă cunosc cu toţi miniştrii, cu toţi preşedinţii… (Deschide geanta diplomat şi scoate un plic mare cu fotografii.) Unul nu mi-a scăpat… Dă-te, mă, mai încolo!… (Îşi face loc şi se urcă pe o bancă.) Uite, aici sunt cu primul ministru italian… (Orbii se strâng în jurul lui.) Ăla cu ochelari sunt eu. Mă îndreptam spre el să-l bat pe spate. Aşa-i între noi… I-am zis: Bă, macaronarule, aşa vorbim noi în intimitate. El îmi zice: Bă, mămăligă, hai să băgăm ceva la ghiozdan că ne ghiorţăie maţele şi înregistrează ziariştii ăştia în reportofoane de ni se duce buhul de nehaliţi. Eram la o recepţie şi ăştia dau la recepţie nişte potoale aşa de greţoase că-i păcat… Uite, eu şi primul ministru italian… Ce ştiţi voi ce-i aia politica!…
Bătrânul : Şi dacă opreşte?
Politicianul : Tu să taci!
(Prin gară trece în mare viteză un tren. Câţiva călătorii o rup la fugă în lungul peronului implorând trenul să oprească însă cei mai mulţi sunt opriţi din fugă de către Şef.)
Politicianul : Uite aici! Sunt cu ministrul englez de externe….. (Rând pe rând, pe furiş, vor ieşi din scenă şi ceilalţi călători luând-o la fugă în lungul peronului.) Ăsta, crispatul. În spatele lui e capul meu. Îi şopteam la ureche! Bă, scrobitule, nu te mai ţine ţeapăn şi hai să tragem o duşcă de whisky. Aşa-i zic eu, scrobitul. Suntem prieteni buni. Foarte buni… Nu prea are timp să-mi scrie. Eu îi scriu o dată, de două ori pe lună. Englezii aşa sunt. Protocolari. Din când în când o secretară, o uscătură pesemne, îmi trimite nişte epistole cu Sir, cu I am sorry, sâsâieli de-ale lor. I-am spus acum: Bă, mai pune şi tu mâna pe pix, că eşti neam de Shakespeare… (Constată că nu-l mai ascultă decât Şeful iar Bătrânul îşi examinează pantalonii.) Bă, ţie nu-ţi este ruşine să stai, în faţa mea, în izmene?!… (Către Şef.) Unde-au dispărut ăştia?
Şeful : Aleargă ca proştii după tren. Le-am spus că n-o să oprească.
Politicianul (nervos) : Moşule, dacă te mai bagi unde nu-ţi fierbe oala… (către ŞEF) Iar tu nu prea ai autoritate… Bă, când vorbesc eu, să nu treacă nici un tren! Ai înţeles?… Hai să-i instruim!
(Politicianul şi Şeful ies din scenă. Bătrânul se aşează din nou pe bancă.)
Bătrânul : Şi dacă într-o zi o să oprească?… (Îşi întoarce pantalonii pe toate feţele.) Ia să vedem… Te-ai rupt şi-aici! De mult nu mi s-a mai întâmplat. Ştiu că s-a zdrenţuit zona asta de tot… Trebuie să am grijă să nu mă înfierbânt. Ce dracu’, că nu mai sunt un puşti… Om bătrân şi fără minte. Nu-mi intră în cap odată pentru totdeauna că, gata, am terminat-o cu damele. Aşa păţesc când mă las dus de pofte… Mă uitai ieri la cucoana aia, frumoasă femeie, şi hop, a pocnit materialul… Pentru ce? Pentru un fund de muiere să mi se rupă mie pantalonii? Pantalonii mei?… Bagă-ţi, mă, minţile-n cap, altfel nu te văd bine… (Cosând cu atenţie.) Mai ţine o vreme. Dar fără dame!…
(În scenă intră Târfa dînd roată în jurul Bătrânului .)
Târfa : Moşule, de ce paştele măsii nu opresc trenurile în gara asta?… La ce bun să stai şi să păzeşti şinele doar ca trenurile să treacă fără să oprească?… Ştii ceva? Mi-e scârbă de toţi, de toată bălăcăreala asta, de mâncătorul ăla de rahat… De gara asta bătrână.
Bătrânul : De-or trece, de-or opri sau nu, cândva vom şti să ne desprindem de neputinţa noastră.
(Se aude din nou un şuierat de tren. Scena se umple de călători. Agitaţia creşte.)
Şeful : Încetaţi! Păstraţi ordinea! (Către Politician.) Au luat-o razna de tot.
Politicianul : Hai, apropiaţi-vă! (Se urcă pe o bancă.)
Şeful : Linişte!
Politicianul : Deci… Unde dracu’ e poza cu neamţu?… Unde naiba am pus-o?… Uite-o! Ştii voi cine e ăsta?… Cancelarul Germaniei… Nu vă vine să credeţi, aşa-i? I-am zis: Bă, grasule, decât un război câştigat alături de ruşi, mai bine unul pierdut alături de nemţi. Ştiu germana la perfecţie: das oberliht, ahtung. Bă, umflatule, stai pregătit că te chem să faci investiţii la mine în ţară, grupir. Clar?…
(Luminile gării pâlpâie. Difuzoarele emit frânturi de muzică de paradă. Surzii încep să ţopăie.)
Şeful : Încetaţi!
Politicianul : Grupir! Aşa i-am zis… Nu e supărat domne, pe noi. Îl fac gras numai între patru ochi că, oricât am fi noi de prieteni, în public îi zic Herr Cancelar. Chestie de protocol. Asta înseamnă elita politică. Ce dracu’, domne, suntem politicieni fini. Să nu zică cineva că românii n-au clasă politică…
(O lumină trece deasupra gării. Difuzoarele hârâie pentru scurt timp.)
Tânărul : Ce-a fost asta?
Politicianul: Eşti prea tânăr ca să-ţi aduci aminte… Fii atent!
Bătrânul (strigând) : Fiţi atenţi, vine un tren! Şi va opri!
(Lumea se repede pe primul peron.)
Politicianul : Bă, aţi înnebunit?!
Tânărul : La linia doi!
(Fug cu toţii pe peronul liniei doi.)
Târfa : Se aude cum şuieră… Vine, vine!
(Surzii se bulucesc spre capătul peronului.)
Călugăriţa : La linia întâi! Se vede un nor de abur…
(Orbii se înghesuie pe peronul liniei întâi. După o clipă de derută în gară se opreşte un tren şuierând puternic. Se reped cu toţii la uşile vagoanelor, dar acestea sunt încuiate.)
Tânărul : Deschideţi! Vă rog, deschideţi!
Ţăranca : Deschideţi, maică… Deschideţi…
(Şeful încearcă fără succes să-i desprindă de uşile încuiate pe călătorii care continuă să implore deschiderea uşilor. Bătrânul începe să bată cu ciocanul în roţile trenului.)
Şeful : Potoliţi-vă! Daţi-vă jos!… A oprit din greşeală.
(Şeful îi cere din priviri ajutorul Politicianului care se află şi el în încurcătură. Târfa se desprinde de uşa pe care încercase s-o deschidă şi se postează în dreptul ferestrei unui compartiment.)
Târfa : Ia uitaţi-vă aici ce cărniţă… Nu vă place de fetiţa?… Nu vă e poftă? Nu simţiţi nevoia?…
Tânărul (în dreptul altei ferestre de compartiment) : Sunt tânăr, puternic… Priviţi ce braţe puternice am… Extrag şi radicali, ştiu o groază de lucruri…
Ţăranca (desfăcându-şi paporniţa în faţa altui compartiment) : Maică, am de-ale gurii… Cos, cârpesc… Uite, maică, sunt proaspete şi gustoase…
Călugăriţa (închinându-se în dreptul altui compartiment) : Doamne, fieţi-vă milă… Ajută-ne… Deschide Doamne poarta şi mântuieşte-ne…
(Orbii îşi aruncă pe jos ochelarii şi bastoanele împiedicându-se unii de alţii cu ochii holbaţi. Surzii aruncă pâlniile de la urechi şi urlă unul la altul creind un vacarm din care nimeni nu mai pricepe nimic. În timpul acesta Politicianul deschide capacul unui canal şi scoate Aurolacii împingându-i în faţa geamurilor compartimentelor.)

***
hier j’ai parlé avec deux poissons
ce matin j’ai écouté
les malheurs d’un vautour
tout à l’heure la montagne
m’a fait part de son désir
de me comprendre

Personaje:
Vasile
Prietenul/Gheorghe
Tina/Lina
Guriţă
Preotul
Cârciumarul
Primul Mesean/Nuntaş
Al Doilea Mesean/Nuntaş
Poliţistul
Hoţul
Tatăl/Mirele
Mama/Mireasa
şi alte şapte personaje care sunt pe rînd
Vecinii/Călătorii/Muzicanţii,Naşii,Petrecăreţii/
Vînzătorii/Umbrele/Nuntaşii/Curioşii

Acţiunea se petrece în mahalale, acolo unde,
deopotrivă, încep şi se termină oraşul şi satul.

Actul I

Acţiunile încep în preajma unor crîşme pentru a continua apoi în interiorul lor. Cele trei localuri prin care trec eroii diferă doar prin derizoriul atmosferei, mereu crescînd.

Scena 1

Vasile coboară scările unui bloc muncitoresc pe cale de a fi părăsit de locatari. În dreptul uşilor deschise se face troc cu lucrurile rămase nevândute.

Vecinul 1: Ia frigiderul ăsta… Îngheaţă bocnă şi consumă puţin… Vecine, hai să-ţi dau un pat. N-are un arc rupt.
Vecinul 2: Cât ceri pe televizor?
Vecinul 1: Mai ai geaca aia de piele?… Facem schimb?
Vecinul 2: Îţi dau cinci kile de ulei de floare şi două de făină… Un biberon şi o faţă de masă.
Vecinul 3: Nu vezi că-i ciobită chiuveta?… Nu face mai mult decât un cuţit de bucătărie nou-nouţ… Şi-un polonic.
Vecinul 4: Ce caşti gura Vasile? Cauţi ceva?… N-ai nevoie de un dulap?
Vecinul 3: Îţi dau eu un şifonier cu trei uşi şi oglindă.
Vecinul 1: Cizme noi-nouţe. Cu toc şi şpiţ şmecheresc.
Vasile: A trecut zăpada. S-a dus noroiul.
Vecinul 3: Atunci un fier de călcat a-ntâia. Cu aburi.
Vecinul 4: Două tigăi şi-o pijama e bun?
Vecinul 5: Care vrei, neamule, un computator?
Vecinul 6: Am aragaz cu patru ochiuri şi cuptor! Butelie plus cărucior!
Vecinul 5: Computator cu clape, cutie şi televizor! Şi cable de legătură. Marfă vest!
Vasile: Cât ceri pe astea?
Vecinul 5: Cât ai da?
(Vasile desface pătura ce o purtase sub braţ.)
Vasile: O sticlă de ţuică, o trusă de şurubelniţe, două casete…
Vecinul 5: Cu ce e?
Vasile: Muzică de petrecere.
Vecinul 5 (studiind casetele) : Lăutărească sau ţigănească?
Vasile: Ce-ţi doreşte sufleţelul. Muzică de-a noastră, de cartier. E aia… (Fredonează o melodie.) Şi aia de inimă albastră…
Vecinul 5: Sunt valabile. Altceva?
Vasile: Trei pachete de Carpaţi, ochelari de soare americăneşti… Hai, că-s tari…
Vecinul 6: Vasile, nu vrei mai bine un aragaz?
Vecinul 5: Gata! Ia computatorul că-s mulţumit. Da-mi dai şi pătura?…
Vasile: Asta nu. În ce mai duc eu toate astea? (Pune părţile componente ale computerului în pătură.) Noroc bun!
Vecinul 6: Bă, dar prost eşti! Cu aragazul mai făceai ceva…
Vecinul 5: Lasă-l, mă, că se duce la ai lui, la ţară, să le arate cum e la oraş!
Vecinul 6: Aşa-i, Vasile?… (Către VECINUL 5) N-ajunge mai departe de crâşmă.
Vecinul 5: Care-ţi dau, frăţioare, un album cu poze şi o lustră cu trei braţe?…

Personaje:
Mimi – o roşcată de pe stradă
Ionel
Mitică
Poliţistul
Vecina
Bruneta – soţia lui Mitică
Blonda – soţia lui Ionel
şi alţi vecini sau vecine

Acţiunea se petrece noaptea într-un bloc dintr-un cartier oarecare, unde bărbaţi şi femei îşi trăiesc vieţile la comun.

Actul Întâi

Scena 1

Holul etajului unde locuieşte Mitică. Întuneric. Ionel îi face semne disperate lui Mimi să tacă.
Mimi: Care-i problema, mergem la furat?!
Ionel (în şoaptă): Ne aude lumea!
Mimi: Şi d-asta nu mai pot eu ! Ăştia dorm şi eu muncesc?!
Ionel: Te rog!
(Ionel bâjbâie yala uşii apartamentului lui Mitică.)
Mimi: Aprinde lumina, nu te mai chinui!
Ionel (scăpând cheile pe jos): Ne vede lumea!
Mimi: N-au altă treabă?
(Din spatele celorlalte uşi de pe palier se aud mişcări ca şi cum vecinii ar trage cu urechea, s- ar uita prin vizor.)
Ionel (speriat): Te rog!
(Uşa unui apartament se deschide încet lasând să se vadă capul unei femei mai în vârstă, Vecina, privind iscoditor.)
Mimi: Gata, am tăcut!
(Ionel reuşeşte să deschidă uşa. O împinge precipitat pe Mimi înăuntru, o urmează şi încuie. Îşi lipeşte urechea de uşă.)
Mimi: Puişor, hai că trece timpul şi avem treabă! (Aprinde luminile şi inspectează casa. Ionel stinge luminile în urma lui Mimi.) Dar ce-ai, dragă, faci economie?
Ionel: Se vede de jos.
Mimi: Şi?! Mie-mi place să lucrez pe lumină. (Începe să se dezbrace. Ionel se întoarce cu spatele.) Puişor, ca să nu te ruşinezi prea tare, du-te şi adu ceva de băut, fă o cafea. Eu intru la duş.
(Ionel intră în bucătărie, Mimi în baie.)
Ionel (pentru sine): Nu sunt puişor! Cine dracu’ m-a pus?! (Scapă ibricul pe jos. Zgomotul îl paralizează.) Te omor cu mâna mea, Mitică!
Mimi (strigă din baie): Nu merge apa caldă!
(Ionel aleargă la baie.)
Ionel: Ne aud vecinii! (Face semne disperate.) Te rog!
Mimi: Ce grijă ai tu de hahalerele astea de vecini!
Ionel: Eşti goală! (Se întoarce cu spatele.)
Mimi: Serios? Nu mi-am dat seama. Puişor, bag seama că eşti un pic defect.
Ionel: Nu-mi mai spune „puişor“!
Mimi: Băieţelul a mai văzut vreodată o tanti în fundul gol sau e prima oară? Fă ceva să curgă apa caldă că altfel: pa!
(Mimi îmbracă halatul din cuier şi iese cântând din baie. Ionel caută în debara scule pentru reparat. Mimi dă drumul la televizor. Ionel vine în fugă şi reduce sonorul televizorului.)
Ionel: Te rog!
Mimi: Ia dă tu bănuţu’ acum, că n-am chef să pierd toată noaptea cu „te rog“! (Ionel scoate banii din buzunar.) Mai pune! Ca să ne liniştim cu toţii. Aşa. Vezi c-a dat cafeaua în foc! (Ionel fuge în bucătărie.) Ciudată mai e specia asta a bărbaţilor! (Cu voce tare.) Aduci odată cafeaua aia, că mă ia somnul?… Ce naiba faci acolo?!
Ionel: Spăl aragazul.
Mimi: Tu îţi închipui că vreau să te iau de nevastă? (Ionel apare cu cafeaua.) Bravo! Acum, înapoi şi repară duşul! (Ionel intră în baie şi se apucă de reparat. Mimi schimbă întruna canalele televizorului.) Îţi plac telenovelele? Sunt moartă după ele. Şi cum eu lucrez în schimbul trei, când nu dorm, stau toată ziulica şi mă uit la televizor. Ăştia pentru mine au inventat telenovelele.
Ionel (ieşind din baie): Gata! Acum merge!
Mimi (intrând în baie): Meşter mare domnul Ionel! Hai, fă patul! (Mimi cântă sub duş. Ionel se uită prin gaura cheii.) Comportă-te ca un băiat mare. Ai crescut mai sus de nivelul găurii cheii. E simplu: deschide uşa şi admiră!.
Ionel: Nu mă mai dădăci!
Mimi: Vroiam doar să-şi spun că dacă vrei să te uiţi cum fac duş, să ştii că e în preţ. (Se aud bătăi uşoare în uşa de la intrare. Ionel opreşte televizorul. Bătăile în uşă se repetă.)
O Voce de pe palier: Eşti acolo?
(Mimi iese din baie. Ionel îi face disperat semne să tacă.)
Mimi: Mai bine-ţi luai o mută.
Ionel (în şoaptă): Te implor!
(Se aud din nou bătăi în uşa de la intrare.)
O Voce de pe palier: Ionele, deschide! Sunt eu.
Ionel (în şoaptă): Care eu?
Vocea: Eu, Mitică. Ai terminat?
Ionel: Du-te dracului!
Mitică: Unde?
Ionel: Altă dată să nu mă mai înveţi la prostii.
Mitică: Aţi făcut prostii! Bravo!
Ionel: Cară-te că te aud vecinii!
Mitică: Ce-ai zis?! Eu îţi deschid ochii şi tu…
Ionel: Dispari! (Către Mimi.) Nu mai vorbesc cu el!
Mimi: Aşa să faci! Nu te întreb nimic pentru că nu vreau să ştiu nimic din viaţa ta atât de aventuroasă. Vreau să rămâi un mare mister pentru mine. N-ai făcut patul! Vrei să facem amor sau să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea?
(Ionel mai trage o dată cu urechea în dreptul uşii de la intrare. Nu se mai aude nimic. Răsuflă uşurat şi se apucă să facă patul.)
Ionel (pentru sine): Mitică, altă dată nu mai cred o vorbă. Blestemul ăl mai rău să cadă pe capul tău! Mi-ai spus că e floare la ureche. Şi eu te-am crezut. Mi-ai spus că o să mă simt bărbat. Că un bărbat adevărat trebuie să aibe mai multe femei. Minciuni! Uneori şi o singură femeie e prea mult.
Mimi (în spatele lui Ionel): Puişor, tu vorbeşti de unul singur?
Ionel: Da!
Mimi: Ţie-ţi turuie gura şi mie-mi interzici să scot o vorbă. Nu e corect.
Ionel: Patul e gata.
Mimi: Hai la treabă! (Îşi dă halatul jos şi se aruncă pe pat. Patul trosneşte.) Ăsta-i pat de fată mare!
Ionel: Stai nemişcată, acum îl repar!
Mimi: M-ai adus aici ca să stau nemişcată?! Ştii ce obositor e?
Ionel: Nu.
Mimi: Mai grav, e perversiune! (Ionel scoate bani din buzunar şi îi oferă.) Mai convins. (Ionel se dezbracă şi vrea să se întindă pe pat lângă Mimi.) Puişor, ai năduşit şi trebuie să faci duş. Şterge-o la baie!
Ionel: Nu sunt puişor!
(Ionel intră în baie pentru scurt timp. Iese, ia sculele şi reintră în baie.)
Mimi: A-nceput să-ţi placă… Nici n-a observat că n-am silicioane. (Cu glas tare.) Sunt naturală, băiete! Ecologică! Lucru rar astăzi. Şi scump. (Ionel a ieşit din baie şi stă în dreptul patului tremurând de frig.) Ce-ai păţit?
Ionel: Nu mai curge decât apa rece.
Mimi: Bagă-te repede sub pătură că mori naibii lângă mine! Mai dau şi de alte necazuri. Hai să te-ncălzeasc! Ia să vedem ce are băiatul sub păturică? Ţine şi tu mâna pe mine că-ţi mai pune sângele în mişcare! Nevastă-ta e blondă? Ce te-ai înmuiat aşa? Ştii de ce vorbesc blondele în timpul actului sexual?… Fiindcă sunt cuplate la o sursă de inteligenţă. Nu e cazul meu.
Ionel: Fiindcă nu eşti blondă.
Mimi: Ce perspicace eşti! Hai, că tot reuşim noi!
(Sub pătură mişcările încetinesc, sunt pe punctul de a-şi găsi un ritm. În uşa de la intrare se aud bătăi puternice.)
O Voce de pe palier: Deschideţi! Dechideţi!
Ionel: Du-te dracului!
Vocea: Poliţia! Deschideţi că sparg uşa!
Ionel: Hopa, ăsta nu-i Mitică!
Vocea: Deschideţi!
Mimi: Ce vrei, domne?!
O Altă Voce, de femeie: Bandiţilor, v-am prins!
Mimi (către Ionel): Deschide şi vezi ce vor! (Pentru sine.) Unde naibii am nimerit?! În ce belea m-oi fi băgat?! (Către Ionel.) Deschide odată!
Ionel: Nu, te rog! (Mimi se ridică din pat, îmbracă halatul şi deschide uşa de la intrare. Pe palier, în dreptul uşii, stau Poliţistul şi Vecina.) Ce-i domne, care-i problema?
Poliţistul: Vrem să vorbim.
Mimi: Serios? Câţi sunteţi?
Poliţistul: Eu şi doamna.
Mimi: Şi de ce nu vorbiţi între voi?
Poliţistul: Nimeni nu mişcă! (Intră în apartament urmat de Vecină.) Nimeni nu mişcă!
Vecina (către Poliţist): V-am spus eu că-s hoţi!
Poliţistul: Mâinile sus! Sus, am zis! (Aprinde lanterna. Lumina descoperă picioarele dezgolite ale lui Mimi şi pe Ionel ascuns sub pătură.) Care eşti acolo?! Arată-ţi faţa! Eşti înarmat? (Smulge pătura de pe Ionel care se chirceşte ascunzându-şi goliciunea.) Ascunzi vreun obiect contondent?
Ionel: Nu, domnule.
Poliţistul: Ce faceţi voi aici?! Mie să-mi spuneţi cu ce vă ocupaţi! Aţi venit la furat? (Către Vecină.) Lipseşte ceva?
Mimi: Şefu’, aici e vorba de altceva.
Poliţistul: Mă înveţi tu pe mine?! Adică nu ştiu eu să recunosc o spargere şi nişte infractori?!
Mimi: Şefu’…
Poliţistul: Vrei să-ţi pun cătuşele ca să taci?! (Către Ionel) Tu, ăsta în curul gol! Tu eşti victima? Cam ai faţă de complice.
Mimi: Domnu’ şef, hai să-ţi spun ceva. (I se desface halatul.) Să-ţi explic…
Poliţistul: Pe mine nu mă induci în eroare cu elemente diversioniste! Sunt cerebral. Foarte cerebral. Clar?! Spune!
Mimi: Spun totul. Dar să nu audă şi… (Arată către Vecină.)
Poliţistul (către Vecină): Doamnă, vă rog să ieşiţi. Să nu deranjăm probele de la locul faptei. Trebuie să fim lucizi! Mergeţi pe hol! Poliţia vă este recunoscătoare pentru vigilenţă. (Vecina face câţiva paşi înapoi dar rămâne în pragul uşii observând ce se întâmplă. Mimi îi şopteşte Poliţistului la ureche. Către Mimi.) Domnişoară, ne facem şi noi meseria. Veghem la liniştea cetăţenilor. (Către Vecină.) Nu e nimic suspect. Nu-s spărgători. Dânsa e o nepoată cinstită, onestă, decentă…
Mimi: Din provincie.
Poliţistul: Corect. Nepoata din provincie a domnului în fundul gol. (Către Ionel) Ne facem şi noi datoria, atâta tot. Stăm de pază la fericirea şi siguranţa semenilor noştrii. (Către Vecină.) Caz clasat!
Vecina (arătând către Ionel): Dar ăsta nu-i apartamentul dânsului. Îl ştiu eu pe adevăratul proprietar. Îl văd prin vizor în fiecare zi când vine şi când pleacă. Ăla e un bărbat cuceritor. (Către Ionel) Unde e domnul Mitică?!
Poliţistul (către Mimi): Crede cineva că mă poate duce pe mine?!
Mimi (către Ionel): Nu-i apartamentul tău?
(Ionel se ascunde sub pătură. Poliţistul scoate cătuşele.)
Poliţistul: Adică, voi credeţi că eu nu m-am prins?! Bă, poliţistul român simte infracţiunea de la parter!
Vecina: Îl ştiu şi pe domnul. (Arată către Ionel.) E tot vecin cu noi. Stă dedesubt, chiar sub apartamentul ăsta. Soţia dânsului e plecată. Am văzut-o pe geam cu geamantanul…
Poliţistul: Ajunge! Nimeni nu mai scoate o vorbă! (Se uită gânditor la Mimi şi la Ionel care a scos capul de sub pătură.) Îhâm!
Vecina: Şi eu nu ştiu de nici o nepoată din provincie…
Poliţistul: Linişte! Poliţistul român gândeşte!
(Mimi se apropie de Poliţist şi-i şopteşte la ureche.)
Vecina: Proprietarul e prieten cu domnul. I-am văzut împreună…
Poliţistul: Am zis, linişte! Hai să vă explic eu la toţi cum stau lucrurile. Dânsul a venit în vizită la prietenul lui, proprietarul, unde a sosit şi nepoata din provincie. Clar?!
Vecina: A cui nepoată?
Poliţistul: Nu contează! Nu este nici victime, nici pagube. Caz clasat!
Vecina: Dar unde e domnul Mitică?
Poliţistul: Haideţi, doamnă, la culcare că oamenii ăştia or avea şi ei de vorbit, ca rudele, ce naibia!
Mimi (în şoaptă, către Poliţist): Poate trec să vă văd pe la secţie.
Poliţistul: Oricând, drăguţă, oricând. (Către toată lumea.) Noapte bună, cetăţeni! (Închide uşa în urma lui.)
Mimi : De ce m-ai minţit? Să nu-mi spui că sub noi nevastă-ta te aşteaptă să vii de la serviciu!
Ionel: Nu e acasă. E în delegaţie.
Mimi: Atunci, de ce mă porţi prin vecini?
Ionel: Nu pot în patul conjugal.
Mimi: Serios?
Ionel: E prima oară când îmi înşel nevasta.
Mimi: Şi vrei să-ţi plâng de milă? S-o fac pe gratis? Băiete, nu facem acte de caritate pentru bărbaţii care calcă prima oară strâmb. Asta ţi-o spune nepoata ta de la ţară. Onestă şi cinstită. Ia, hai, mai scoate nişte bani! (Ionel îi dă banii. Mimi îi numără.) Dacă nu eram eu să te scot din încurcătură…
Ionel: Iartă-mă.
Mimi: Banul iartă orice. Dacă e de ajuns. Când le-oi povesti fetelor, o să ne stricăm de râs. Şi ele păţesc tot felul de tâmpenii cu defecţii lor. (Se dezbracă şi se bagă în pat. Ionel stinge veioza. Mimi îl ia în braţe. Pe palier Mitică stă rezemat de un perete şi bea dintr-o sticlă.)
Mitică: Când mi-am înşelat prima oară nevasta am stat cinci ore. Trei ore mi-a luat s-o conving şi două să-mi cer scuze. Că, de, am avut un rateu, ca omul. Uneori, ce le trebuie lor, femeilor, ne trebuie şi nouă. Hai să recunoaştem! Dar lor să nu le spunem, că ni se urcă în cap.