La pièce a été mise en scène au Théâtre Nottara de Bucarest en 2002, dans la mise en scène de Alexandru Berceanu, sous le titre Uzina de plăceri (L’Usine de plaisirs) et au Théâtre National Radiophonique, Radio România Actualităţi, en 2003, arrangement artistique de Dan Puican.

Dans le studio où vivent le Vieillard et le matou Costică, fait un beau jour son apparition le Locataire. Sans crier gare, le monde de l’extérieur fait irruption dans l’univers du studio où tout se transforme. Et, outre le Locataire, une seconde personne vient troubler la tranquillité du Vieillard. La Téléphoniste de la ligne érotique. L’ouvrière de l’ « Usine de Plaisirs Blanche comme Neige », capable d’accomplir tout rêve … par téléphone. Entre l’hystérie nationale provoquée par les émissions de type bingo, dont le jeune Locataire devient dépendant, et le plaisir mensonger vendu à travers les « histoires » érotiques racontées au téléphone, la vie tranquille du Vieillard change radicalement. Qu’est-ce qu’il reste dans le final ? Une histoire sur une Blanche comme Neige qui n’est plus Blanche et surses nains qui ne sont plus des nains …

Piesă în două acte

Personajele:
Bătrânul
Politicianul
Şeful
Târfa
Tânărul
Călugăriţa
Ţăranca
Orbii
Surzii
Aurolacii
Călătorii

Acţiunea se desfăşoară într-o gară ce-şi adăposteşte personajele şi călătorii. Din când în când, deasupra tuturor, bântuie Fantoma de la clasa întâi.

Actul 1

Scena suprinde Gara în momentul ei cel mai adormit – înainte de ivirea zorilor. Călătorii dorm pe bănci, iar ghişeele şi magazinele sunt închise. Pe o bancă doarme Bătrânul . Se trezeşte, priveşte ceasul mare al gării, apoi îşi dă pantalonii jos şi începe să-i examineze.
Bătrânul (privind în jur) : Nu-i un loc ferit în lumea asta… (Privindu-şi pantalonii.) Mai rezistă o vreme. Ce se destramă azi, cârpesc mâine. Până într-o zi când n-o să mai am cum să-i cos şi se duce dracului totul… La cum arată, mai am zile… (Scoate un ac cu aţă şi se pregăteşte de cusut.) Asta-i crăpătura de ieri, când nu mi-am mai amintit de ce naiba am venit în gara asta. Mereu crapă aşa, când mi se întâmplă să nu-mi amintesc… Încotro vroiam, Doamne, să merg?… Cos eu, cos, dar când o să plesnească iarăşi, în câteva zile, o să mă întreb din nou: De ce? De ce am venit eu în gara asta? Ca să plec undeva, limpede. Dar unde?… Cum să nu crape când nu mă mai duce capul?… (Cosând cu grijă.) Na, că am cusut-o iarăşi…
(Liniştea gării este spartă de şuierul puternic al unei locomotive. Călătorii se trezesc brusc, se agită ţipînd: „Vine trenul, vine trenul!“)
Şeful (urlând) : Staţi liniştiţi!… Potoliţi-vă, că oricum nu opreşte în gara noastră!
Tânărul : Şi dacă opreşte?
Şeful : Măi, băiete, ce ştii tu?!…
Politicianul : Lasă-l, mă, că habar n-are pe ce lume e… (Către Orbi.) Şi voi nu mai orbecăiţi, mă, aiurea!…(Către Surzi.) Iar voi nu mai tropăiţi, că nu mai aud trenul!… (Către Şef.) Ce-i cu trenul ăsta?
Şeful : Un tren ca oricare altul. Mare scofală!… Oricum nu opreşte.
Târfa : Şi dacă opreşte?
(Şuieratul trenului se aude din ce în ce mai tare. Se reped cu toţii la marginea peronului.)
Politicianul : Dacă ar opri, aş fi ştiut. Eu ştiu tot. Eu sunt la manetele istoriei. Ştiu eu cum e cu trenurile astea. Mă cunosc cu toţi miniştrii, cu toţi preşedinţii… (Deschide geanta diplomat şi scoate un plic mare cu fotografii.) Unul nu mi-a scăpat… Dă-te, mă, mai încolo!… (Îşi face loc şi se urcă pe o bancă.) Uite, aici sunt cu primul ministru italian… (Orbii se strâng în jurul lui.) Ăla cu ochelari sunt eu. Mă îndreptam spre el să-l bat pe spate. Aşa-i între noi… I-am zis: Bă, macaronarule, aşa vorbim noi în intimitate. El îmi zice: Bă, mămăligă, hai să băgăm ceva la ghiozdan că ne ghiorţăie maţele şi înregistrează ziariştii ăştia în reportofoane de ni se duce buhul de nehaliţi. Eram la o recepţie şi ăştia dau la recepţie nişte potoale aşa de greţoase că-i păcat… Uite, eu şi primul ministru italian… Ce ştiţi voi ce-i aia politica!…
Bătrânul : Şi dacă opreşte?
Politicianul : Tu să taci!
(Prin gară trece în mare viteză un tren. Câţiva călătorii o rup la fugă în lungul peronului implorând trenul să oprească însă cei mai mulţi sunt opriţi din fugă de către Şef.)
Politicianul : Uite aici! Sunt cu ministrul englez de externe….. (Rând pe rând, pe furiş, vor ieşi din scenă şi ceilalţi călători luând-o la fugă în lungul peronului.) Ăsta, crispatul. În spatele lui e capul meu. Îi şopteam la ureche! Bă, scrobitule, nu te mai ţine ţeapăn şi hai să tragem o duşcă de whisky. Aşa-i zic eu, scrobitul. Suntem prieteni buni. Foarte buni… Nu prea are timp să-mi scrie. Eu îi scriu o dată, de două ori pe lună. Englezii aşa sunt. Protocolari. Din când în când o secretară, o uscătură pesemne, îmi trimite nişte epistole cu Sir, cu I am sorry, sâsâieli de-ale lor. I-am spus acum: Bă, mai pune şi tu mâna pe pix, că eşti neam de Shakespeare… (Constată că nu-l mai ascultă decât Şeful iar Bătrânul îşi examinează pantalonii.) Bă, ţie nu-ţi este ruşine să stai, în faţa mea, în izmene?!… (Către Şef.) Unde-au dispărut ăştia?
Şeful : Aleargă ca proştii după tren. Le-am spus că n-o să oprească.
Politicianul (nervos) : Moşule, dacă te mai bagi unde nu-ţi fierbe oala… (către ŞEF) Iar tu nu prea ai autoritate… Bă, când vorbesc eu, să nu treacă nici un tren! Ai înţeles?… Hai să-i instruim!
(Politicianul şi Şeful ies din scenă. Bătrânul se aşează din nou pe bancă.)
Bătrânul : Şi dacă într-o zi o să oprească?… (Îşi întoarce pantalonii pe toate feţele.) Ia să vedem… Te-ai rupt şi-aici! De mult nu mi s-a mai întâmplat. Ştiu că s-a zdrenţuit zona asta de tot… Trebuie să am grijă să nu mă înfierbânt. Ce dracu’, că nu mai sunt un puşti… Om bătrân şi fără minte. Nu-mi intră în cap odată pentru totdeauna că, gata, am terminat-o cu damele. Aşa păţesc când mă las dus de pofte… Mă uitai ieri la cucoana aia, frumoasă femeie, şi hop, a pocnit materialul… Pentru ce? Pentru un fund de muiere să mi se rupă mie pantalonii? Pantalonii mei?… Bagă-ţi, mă, minţile-n cap, altfel nu te văd bine… (Cosând cu atenţie.) Mai ţine o vreme. Dar fără dame!…
(În scenă intră Târfa dînd roată în jurul Bătrânului .)
Târfa : Moşule, de ce paştele măsii nu opresc trenurile în gara asta?… La ce bun să stai şi să păzeşti şinele doar ca trenurile să treacă fără să oprească?… Ştii ceva? Mi-e scârbă de toţi, de toată bălăcăreala asta, de mâncătorul ăla de rahat… De gara asta bătrână.
Bătrânul : De-or trece, de-or opri sau nu, cândva vom şti să ne desprindem de neputinţa noastră.
(Se aude din nou un şuierat de tren. Scena se umple de călători. Agitaţia creşte.)
Şeful : Încetaţi! Păstraţi ordinea! (Către Politician.) Au luat-o razna de tot.
Politicianul : Hai, apropiaţi-vă! (Se urcă pe o bancă.)
Şeful : Linişte!
Politicianul : Deci… Unde dracu’ e poza cu neamţu?… Unde naiba am pus-o?… Uite-o! Ştii voi cine e ăsta?… Cancelarul Germaniei… Nu vă vine să credeţi, aşa-i? I-am zis: Bă, grasule, decât un război câştigat alături de ruşi, mai bine unul pierdut alături de nemţi. Ştiu germana la perfecţie: das oberliht, ahtung. Bă, umflatule, stai pregătit că te chem să faci investiţii la mine în ţară, grupir. Clar?…
(Luminile gării pâlpâie. Difuzoarele emit frânturi de muzică de paradă. Surzii încep să ţopăie.)
Şeful : Încetaţi!
Politicianul : Grupir! Aşa i-am zis… Nu e supărat domne, pe noi. Îl fac gras numai între patru ochi că, oricât am fi noi de prieteni, în public îi zic Herr Cancelar. Chestie de protocol. Asta înseamnă elita politică. Ce dracu’, domne, suntem politicieni fini. Să nu zică cineva că românii n-au clasă politică…
(O lumină trece deasupra gării. Difuzoarele hârâie pentru scurt timp.)
Tânărul : Ce-a fost asta?
Politicianul: Eşti prea tânăr ca să-ţi aduci aminte… Fii atent!
Bătrânul (strigând) : Fiţi atenţi, vine un tren! Şi va opri!
(Lumea se repede pe primul peron.)
Politicianul : Bă, aţi înnebunit?!
Tânărul : La linia doi!
(Fug cu toţii pe peronul liniei doi.)
Târfa : Se aude cum şuieră… Vine, vine!
(Surzii se bulucesc spre capătul peronului.)
Călugăriţa : La linia întâi! Se vede un nor de abur…
(Orbii se înghesuie pe peronul liniei întâi. După o clipă de derută în gară se opreşte un tren şuierând puternic. Se reped cu toţii la uşile vagoanelor, dar acestea sunt încuiate.)
Tânărul : Deschideţi! Vă rog, deschideţi!
Ţăranca : Deschideţi, maică… Deschideţi…
(Şeful încearcă fără succes să-i desprindă de uşile încuiate pe călătorii care continuă să implore deschiderea uşilor. Bătrânul începe să bată cu ciocanul în roţile trenului.)
Şeful : Potoliţi-vă! Daţi-vă jos!… A oprit din greşeală.
(Şeful îi cere din priviri ajutorul Politicianului care se află şi el în încurcătură. Târfa se desprinde de uşa pe care încercase s-o deschidă şi se postează în dreptul ferestrei unui compartiment.)
Târfa : Ia uitaţi-vă aici ce cărniţă… Nu vă place de fetiţa?… Nu vă e poftă? Nu simţiţi nevoia?…
Tânărul (în dreptul altei ferestre de compartiment) : Sunt tânăr, puternic… Priviţi ce braţe puternice am… Extrag şi radicali, ştiu o groază de lucruri…
Ţăranca (desfăcându-şi paporniţa în faţa altui compartiment) : Maică, am de-ale gurii… Cos, cârpesc… Uite, maică, sunt proaspete şi gustoase…
Călugăriţa (închinându-se în dreptul altui compartiment) : Doamne, fieţi-vă milă… Ajută-ne… Deschide Doamne poarta şi mântuieşte-ne…
(Orbii îşi aruncă pe jos ochelarii şi bastoanele împiedicându-se unii de alţii cu ochii holbaţi. Surzii aruncă pâlniile de la urechi şi urlă unul la altul creind un vacarm din care nimeni nu mai pricepe nimic. În timpul acesta Politicianul deschide capacul unui canal şi scoate Aurolacii împingându-i în faţa geamurilor compartimentelor.)

Personaje:
Vasile
Prietenul/Gheorghe
Tina/Lina
Guriţă
Preotul
Cârciumarul
Primul Mesean/Nuntaş
Al Doilea Mesean/Nuntaş
Poliţistul
Hoţul
Tatăl/Mirele
Mama/Mireasa
şi alte şapte personaje care sunt pe rînd
Vecinii/Călătorii/Muzicanţii,Naşii,Petrecăreţii/
Vînzătorii/Umbrele/Nuntaşii/Curioşii

Acţiunea se petrece în mahalale, acolo unde,
deopotrivă, încep şi se termină oraşul şi satul.

Actul I

Acţiunile încep în preajma unor crîşme pentru a continua apoi în interiorul lor. Cele trei localuri prin care trec eroii diferă doar prin derizoriul atmosferei, mereu crescînd.

Scena 1

Vasile coboară scările unui bloc muncitoresc pe cale de a fi părăsit de locatari. În dreptul uşilor deschise se face troc cu lucrurile rămase nevândute.

Vecinul 1: Ia frigiderul ăsta… Îngheaţă bocnă şi consumă puţin… Vecine, hai să-ţi dau un pat. N-are un arc rupt.
Vecinul 2: Cât ceri pe televizor?
Vecinul 1: Mai ai geaca aia de piele?… Facem schimb?
Vecinul 2: Îţi dau cinci kile de ulei de floare şi două de făină… Un biberon şi o faţă de masă.
Vecinul 3: Nu vezi că-i ciobită chiuveta?… Nu face mai mult decât un cuţit de bucătărie nou-nouţ… Şi-un polonic.
Vecinul 4: Ce caşti gura Vasile? Cauţi ceva?… N-ai nevoie de un dulap?
Vecinul 3: Îţi dau eu un şifonier cu trei uşi şi oglindă.
Vecinul 1: Cizme noi-nouţe. Cu toc şi şpiţ şmecheresc.
Vasile: A trecut zăpada. S-a dus noroiul.
Vecinul 3: Atunci un fier de călcat a-ntâia. Cu aburi.
Vecinul 4: Două tigăi şi-o pijama e bun?
Vecinul 5: Care vrei, neamule, un computator?
Vecinul 6: Am aragaz cu patru ochiuri şi cuptor! Butelie plus cărucior!
Vecinul 5: Computator cu clape, cutie şi televizor! Şi cable de legătură. Marfă vest!
Vasile: Cât ceri pe astea?
Vecinul 5: Cât ai da?
(Vasile desface pătura ce o purtase sub braţ.)
Vasile: O sticlă de ţuică, o trusă de şurubelniţe, două casete…
Vecinul 5: Cu ce e?
Vasile: Muzică de petrecere.
Vecinul 5 (studiind casetele) : Lăutărească sau ţigănească?
Vasile: Ce-ţi doreşte sufleţelul. Muzică de-a noastră, de cartier. E aia… (Fredonează o melodie.) Şi aia de inimă albastră…
Vecinul 5: Sunt valabile. Altceva?
Vasile: Trei pachete de Carpaţi, ochelari de soare americăneşti… Hai, că-s tari…
Vecinul 6: Vasile, nu vrei mai bine un aragaz?
Vecinul 5: Gata! Ia computatorul că-s mulţumit. Da-mi dai şi pătura?…
Vasile: Asta nu. În ce mai duc eu toate astea? (Pune părţile componente ale computerului în pătură.) Noroc bun!
Vecinul 6: Bă, dar prost eşti! Cu aragazul mai făceai ceva…
Vecinul 5: Lasă-l, mă, că se duce la ai lui, la ţară, să le arate cum e la oraş!
Vecinul 6: Aşa-i, Vasile?… (Către VECINUL 5) N-ajunge mai departe de crâşmă.
Vecinul 5: Care-ţi dau, frăţioare, un album cu poze şi o lustră cu trei braţe?…