Personaje:
Mitică
Ionel
Sora (Medicală )
Doctoriţa
Blonda
Bruneta
Roşcata

Acţiunea se desfăşoară într-un spital, acolo unde viaţa nu mai este o certitudine, cu atât mai mult bucuriile ei.

Actul întâi

Cameră de spital cu două paturi, unul este gol iar în celălat Mitică doarme sforăind. Holul de aşteptare şi cabinetul DOCTORIŢEI sunt în întuneric. În cameră intră Sora .
Sora : Ce bărbat!… Câtă forţă!… O fi adevărat că a avut zece mii de iubite?… Nu se poate. Şi totuşi, lumea aşa spune. (Citeşte fişa medicală.) Are patruzeci şi trei de ani. Să fi început pe la optsprezece… (Ia un creion şi calculează.) Patru sute de femei pe an. Nu, nu se poate! Adică mai mult de una pe zi?!… Doamne, ce frumos e… O fi chiar aşa de dotat cum se zice? (Se apropie de Mitică şi dă pătura la o parte. Mitică se întoarce pe cealaltă parte. Sora dă ocol patului şi cu multă grijă umblă la pantalonii de pijama. Lumina se aprinde brusc descoperind prezenţa DOCTORIŢEI în scenă, autoritară şi severă.)
Doctoriţa : Ce faci acolo?!
Sora (speriată) : Îi luam temperatura.
Doctoriţa : Zău?!…
Sora : Verificam fişa medicală… Vroiam să-l învelesc, că e cam frig…
Doctoriţa : Fetiţo, pe tine te mănâncă grija mai mult decât trebuie.
Sora : Da, doamna doctor.
Doctoriţa : Dă-mi fişa. Cum evoluează?
(În timpul acesta Mitică se trezeşte cu greu. Se întinde, cască, se descheie la bluza de pijama.)
Sora : Din ce în ce mai bine.
Doctoriţa : Înveleşte-l, că n-am chef de spectacol. Oribili sunt bărbaţii despuiaţi.
Mitică (ridicându-se în capul oaselor): Prinţesele mele!… Ia te uită. Îngeraşi suavi. Voi faceţi suportabilă încăperea asta, puşcăria asta, oroarea asta… (Către Sora care-l înveleşte.) Enigmatică şi fermecătoare, suavă zână…
Doctoriţa : Ia mâna de pe ea că-ţi fac o intravenoasă de dormi două zile! (Către SORĂ.) I-ai dat medicamentul la şase?… Du-te şi pregăteşte injecţiile.
Sora : Sigur că da. (Către Mitică .) Vă mai este frig?
Mitică : Da. Cumplit de frig. Uită-te în ochii mei să mă încălzesc. Eşti soarele fierbinte, focul…
Doctoriţa : Încetează cu prostiile! (Observă sub pat o sticlă pe jumătate plină.) Ce-i chestia aia de sub pat?!
(Sora se apleacă, ridică sticla şi miroase conţinutul.)
Sora : E vin.
Doctoriţa (către SORĂ): Ieşi odată afară şi ia şi otrava asta de aici. (Sora ia sticla cu vin şi iese din scenă. Doctoriţa caută sub pat, sub pernă, în noptieră, dar nu mai găseşte nimic.) Dumneata eşti nebun?
Mitică : Sunt nebun după stetoscopul care stă leneş în jurul gâtului tău… Aş putea să-ţi ascult bătăile inimii?… După privirea asta severă…
Doctoriţa : Eşti dement!
Mitică : Da, dement de dorul de a vedea acest halat perfect scrobit căzut pe jos.
Doctoriţa : Nu fi obraznic că-ţi fac o intravenoasă de te urci pe pereţi de durere.
Mitică : De plăcere… Ce parfum înnebunitor… E normal ca un om sensibil ca mine să o ia razna.
Doctoriţa : Două intravenoase!
Mitică : De acord. Între ele coborâm să mâncăm la cârciumioara din colţ. Fac ăştia o ceafă împănată la grătar… Îmi lasă gura apă…
Doctoriţa : Îţi dau eu un un pumn de calmante şi-ţi trece… (Mitică se ridică din pat.) Să ştii că te mut la psihiatrie!
Mitică : Şi bem un vin de butuc. Puterea ursului, bucuria ursoaicei…
Doctoriţa : Te leg de pat.
Mitică : De ce nu, dacă aşa îţi place.
Doctoriţa (retrăgându-se spre uşă): Eşti iresponsabil! Te crezi mare mascul. Nu vezi că eşti un ramolit? O umbră… Un sinucigaş. (Iese din scenă.)
Mitică : Decât să trăiesc în formol şi cu pilule, mai bine în votcă… Ce-ar merge o ceafă împănată… (Caută sub saltea de unde scoate un pachet de ţigări şi un chibrit. Aprinde o ţigară şi o savurează.) Asta da mască de oxigen… Dar ce credeţi voi: că eu sunt o cârpă, o legumă? Pute a spirt şi a aspirină de-ţi întoarce stomacul pe dos. Aici mai rău te îmbolnăveşti. Paturi de fier ca la închisoare, pereţi albi de te ţăcăneşti… (I se face rău şi se trânteşte pe pat.) Fir-ar al dracului! (În scenă intră zâmbitoare Sora .)
Sora : Am adus „bomboanele“. Doamna doctor zice că o să visaţi frumos după ele… Dar ce e fumul ăsta? Aţi fumat!
Mitică (încercând să-i ascundă că-i este rău): Mai schimbă mirosul de spital.
Sora : Se poate, domnu’ Mitică? Dacă vă prinde doamna doctor?
Mitică : Două intravenoase. Ştiu. Sau chiar trei.
Sora (deschizând geamul) : Vă rog eu, fiţi cuminte, nu mai faceţi prostii. După ce-o să vă faceţi bine, e altceva. Hai, luaţi pastilele… Astea sunt pentru inimă, astea pentru ficat… Astea pentru plămâni… Şi pentru rinichi…
Mitică : Ceva pentru plăcere n-ai?
Sora : Vai, domnu’ Mitică!
Mitică : Pentru plăcerea de-a trăi n-ai nimic?
Sora : Pentru somn… Le-aţi înghiţit pe toate? Mai luaţi o gură de apă.
Mitică : Ce-ai făcut cu sticla?
Sora : Nu mă mai păcăliţi. M-aţi dus o dată că e ceai, că e cu miere de albină…
Mitică : O gură mică, face bine la circulaţie. Doar o gură.
Sora : Hai, întindeţi-vă… Aşa. Într-o clipă adormiţi. (Îi aranjează perna şi îl înveleşte cu pătura.)
Mitică : Ţie nu ţi-e somn? Avem loc amândoi… Măcar un pic… O gură doar… (Adoarme.)
Sora : Nebunatic mai sunteţi… Acum visaţi că trăiţi aşa cum vreţi… Ce frumos bărbat!… O gură doar. (Se apleacă şi îl sărută, după care intră în cabinetul DOCTORIŢEI care completează fişe la biroul ei.)
Doctoriţa : Doarme?
Sora : E un simpatic.
Doctoriţa : I-ai dat toate medicamentele?
Sora : Mai vroia…
Doctoriţa : E un dement fanfaron. Se crede bărbatul fatal şi nu e decât un ostenit înainte de vreme. O ruină.
Sora : Ruinele sunt frumoase. Au mister şi istorie.
Doctoriţa : Zău?! De mâine să nu te mai prind cu halatul ăsta scurt, că nu eşti la… Aici e spital, fetiţo! Clar?!
Sora : Da, doamna doctor.
Doctoriţa : Ce, acum te-ai bosumflat?… Dacă vrei, poţi să-ţi faci unghiile.
Sora : Vă mulţumesc, doamna doctor. Eu vă iubesc mult…
Doctoriţa : Termină cu chestiile astea!
Sora (făcându-şi unghiile): Mă gândesc dacă e posibil ca un bărbat să fi cunoscut, înţelegeţi dumneavoastră, zece mii de femei.
Doctoriţa : Asta de unde ai mai scos-o?… I-ai schimbat perfuzia?
Sora : Aţi spus doar să-i dau medicamentele.
Doctoriţa : Nu se poate să fi avut atâtea femei… Iese mai mult de una pe zi. Se laudă.
Sora : Nu de la el am auzit. Toată lumea vorbeşte…
Doctoriţa : Prostii… Un grandoman. Bărbaţii sunt nişte animale care transpiră, murdăresc haine, cer de mâncare, se îmbată şi se încurcă cu toate boarfele. Mi-e scârbă de ei.
(În scenă intră doi brancardieri ducând un pacient pe targă.)
Sora : Avem o urgenţă!
Doctoriţa : Pregăteşte patul doi!
(Doctoriţa şi Sora intră în salon unde brancardierii îl mută în patul liber pe Ionel . Doctoriţa începe să-l examineze, Sora aduce trusa medicală, brancardierii ies din scenă.)
Doctoriţa : Tensiune?
Sora : 12 cu 8.
Doctoriţa : Temperatura?
Sora : 36 cu 8.
Doctoriţa : Puls?
Sora : Normal.
Doctoriţa : Ce scriu ăia de la Salvare în fişă?
Sora : Electrocutat.
(Ionel se trezeşte gemând şi bolborosind.)
Ionel (către Doctoriţă ): Mimi…
Doctoriţa : Ăsta delirează. Mai ia-i temperatura.

Personaje:
Femeia
Candidatul 1
Candidatul 2
Candidatul 3
Candidatul 4
Candidatul 5

Acţiunea se petrece în garsoniera unei femei singure, acolo unde sigur există un televizor şi un pat. Sunt seri când, pe orice canal ai da, priveşti aceeaşi emisiune şi oricum te-ai cuibări în pat el rămâne gol.

În garsonieră întră Femeia. Aprinde lumina, îşi aruncă poşeta şi pantofii unde apucă şi se trânteşte pe pat. După câteva clipe se ridică, declanşează repondeurul telefonului şi ascultă mesajele de dragoste primite de la bărbaţi afectuoşi. Dă de mâncare peştilor din acvariu, papagalului din colivie. Porneşte combina muzicală şi răscoleşte în frigider. Se dezbracă, deschide televizorul şi intră sub duş. La televizor se transmite ultima emisiune electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Candidatul 1 : Şi dacă mă veţi întreba ce voi face când voi ajunge preşedinte…
Candidatul 2 : Veţi minţi.
Candidatul 5 : V-am ascultat cu atenţie, nu v-am întrerupt.
Candidatul 3 : Poporul are nevoie de un preşedinte puternic, nu de baliverne.
Candidatul 4 : Eu nu am participat la jaful ţării, eu am…
Candidatul 1 : Stimaţi cetăţeni, eu reprezint forţa de care aveţi nevoie, puterea de a pune la pământ corupţia, de a reinstala ordinea.
Candidatul 4 : Vreţi să guvernaţi cu mitraliera. Domnia terorii şi a constrângerii, asta vreţi? Spuneţi adevărul! Poporul nostru este blând, este…
Candidatul 1 : Să existe o lege şi o dreptate pentru toţi!
Candidatul 2 : Clasa politică nu a putut să răspundă dorinţelor societăţii. Dar şi mulţi dintre cetăţenii ei…
(Femeia iese din baie înfăşurată într-un halat. Îşi usucă părul cu un prosop. În drum spre bucătărie ia telecomanda şi schimbă canalele. Peste tot aceeaşi emisiune. Aşează mâncarea pe o tavă cu care revine în cameră şi se întinde pe pat. Mănâncă pe îndelete cu ochii ţintuiţi pe televizor. Încearcă iarăşi să schimbe canalele dar fără a schimba şi emisiunea. Privirea absentă îi rămâne lipită de ecran. Termină de mâncat, pune tava pe jos, lângă pat şi se întinde ridicându-şi ochii în tavan. Din televizor răzbat aceleaşi glasuri masculine autoritare. Femeia se foieşte în cearşafuri ca şi cum ar începe un vis erotic. Devine din ce în ce mai pasionată de propriul său trup. Printr-un gest brusc se rupe din jocul erotic, se ridică în capul oaselor şi cu dezamăgire îşi priveşte camera goală. Ia telecomanda şi schhimbă canalul – aceeaşi emisiune. Cu privirea fixată pe televizor devine interesată de ceea ce vede.)

Femeia: Ce bărbat! Straşnic…
Candidatul 1 : Priviţi-mi mâinile. Recunoaşteţi în ele obişnuinţa de a prinde coarnele taurului sau sânul unei femei…
Femeia : Aşa-i.
Candidatul 1 : Cu aceeaşi fermitate. Şi în blândeţea unei mângâieri trebuie să existe hotărâre! (Femeia se apropie de televizor.) Asta aşteptaţi de la preşedintele vostru. Poporul e mai degrabă de gen feminin, spunea cândva un mare bărbat de stat. Are nevoie de autoritate şi pasiune.
(Femeia îşi mângâie faţa de sticla ecranului.)
Femeia : Şi femeia e popor, n-ai aflat încă?
Candidatul 1 : Pot să vă spun că în industrie lucrează…
Femeia : Nu fi tâmpit! Vorbeai aşa frumos.
Candidatul 1 : Revenind la ţară, vă promit că patru ani cu mine preşedinte va fi cea mai teribilă poveste de amor…
Femeia : Ia-mă în braţe!
Candidatul 1 : Voi strânge la piept voturile voastre…
Femeia : Nu mai promite. Fă-o!
(Femeia şi Candidatul 1 se îmbrăţişează.)
Candidatul 1 : Eşti atât de fragilă.
Femeia : Mâinile tale mi-au dat fiori… Îmi dau fiori… (Candidatul 1 încearcă să-i dea halatul jos. Femeia se împotriveşte blând.) Avem timp… Mângâie-mă.
Candidatul 1 (desprinzându-se din îmbrăţişare) : Dă-ţi cârpa asta jos dacă nu vrei s-o rup de pe tine!
Femeia : Nu te grăbi… Spune-mi ceva frumos.
Candidatul 1 : Trebuie să repet încă o dată?!
Femeia : Fii tandru…
(Candidatul 1 o loveşte peste faţă. Femeia cade pe jos uluită şi speriată.)
Candidatul 1 : Când spun ceva nu vreau să aud comentarii. Tot nu ţi-e clar?! (O ridică cu forţa de pe podea şi o trânteşte pe pat.) Dezbracă-te!
Femeia : Nu vreau! Lasă-mă în pace!
(Candidatul 1 o loveşte din nou. Şi iarăşi, din ce în ce mai violent. Femeia ţipă.)
Femeia : Încetează!… Mă doare!
Candidatul 1 (desfăcându-şi prohabul) : Când îţi spun să te dezbraci, aşa să faci! Ce zic eu e lege. Trebuie să fii a mea când vreau eu. Când vreau eu! Cum vreau eu!
Femeia : Chem poliţia!
Candidatul 1 : Cheamă pe cine vrei că tot nu vine nimeni. Dezbracă-te!
Femeia : ţip! Lasă-mă!… Urlu de trezesc tot blocul. Eşti nebun! Ce te-a apucat?… Mă doare.
Candidatul 1 : Tu crezi că eu glumesc? Că vorbele mele sunt rugăminţi?
Femeia : Încetează! (ţipă cu putere.) Am un vecin ziarist şi sigur mă aude.
Candidatul 1 (pe un ton mai puţin autoritar) : Dezbracă-te.
Femeia : E ziarist important. Îi povestesc şi ce n-ai făcut.
Candidatul 1 : Sunt un om blând dar ferm. Atâta tot. N-am făcut nimic rău… Fi înţelegătoare.
Femeia : Îi povestesc tot ce n-ai apicat să-mi faci şi ce n-ai gândit încă să-mi faci. Lumea va afla că eşti o brută, un…
Candidatul 1 (retrăgându-se spre televizor) : Lumea mă ştie aşa cum sunt…
Femeia : Cum îşi închipuie…
Candidatul 1 : Aşa cum vreau eu! Tu eşti o nebună. Tu înnebuneşti lumea!
(Candidatul 1 intră în televizor. Femeia se repede şi închide televizorul.)
Femeia : Animalule! Bestie! Javră de om!
(Îşi aranjează părul şi halatul. Intră în bucătărie unde caută prin sertare cutiile cu medicamente. Ia o pilulă.) Ce javră de om!… Hai, linişteşte-te. A trecut… Bestie!… Totul va fi bine… M-am liniştit. (Dă drumul din nou combinei muzicale. Începe să se învârtească uşor prin cameră. Dansează de una singură. Se ţine în braţe, se mângâie. Îi place. Se desprinde brusc din propria-i îmbrăţişare şi se aşează posomorâtă pe scaun. Se scutură şi de ultima urmă a plăcerii şi deschide televizorul. Acelaşi program electoral.) Poate era prea dornic şi eu nu l-am înţeles.
Candidatul 2 : Nu vă pot promite că voi face ceea ce îmi este imposibil. Voi sunteţi cei care reuşiţi până la capăt. Eu voi veghea doar ca lucrurile să fie în siguranţă…
(Femeia priveşte cu atenţie ecranul televizorului.)
Femeia : Ce buze frumoase ai.
Candidatul 2 : Ce pot eu să…
Femeia (apropiindu-se de ecranul televizorului) : Câtă bunătate e pe chipul tău… (Îi pune mâna pe umăr. Candidatul 2 se întoarce spre Femeie şi amândoi încep să danseze prin cameră.) Sunt ascultătoare şi încerc să te înţeleg.
Candidatul 2 : Eşti atât de frumoasă. Părul tău, ochii tăi… Ca o zeiţă. Zeilor te închini, nu-i poţi atinge.
Femeia : Ba poţi. (Îl îndeamnă să o mângâie, să-i desfacă halatul.) Uneori zeii sunt sclavii oamenilor. Zeiţele cu atât mai mult.
Candidatul 2 : Există oare dragostea pură, neatinsă?
Femeia (din ce în ce mai doritoare) : Încearcă şi-ai să vezi.
Candidatul 2 : Prietenia e tot ce contează. Înţelegerea celuilalt…
Femeia (dezbrăcându-l pe Candidatul 2) : Cu buzele poţi vorbi dar poţi şi săruta…
Candidatul 2 : Cât pierdem grăbindu-ne…
Femeia : Poţi săruta, poţi avea…
(Femeia aproape că l-a dezbrăcat pe Candidatul 2. Îl trage în pat şi se dezlănţuie în dorinţa de a face dragoste cu el.)
Candidatul 2 : E bine ce facem?
Femeia : Iubeşte-mă!… Hai, vino!… Iubeşte-mă!… (Candidatul 2 rămâne nemişcat în vârful patului.) Îmi doresc atât de mult… Iubeşte-mă… Hai… Ce-i? S-a întâmplat ceva?
Candidatul 2 (coborând din pat) : Nu pot. Nu pot nici chiar cu zeiţele… Îmi pare rău…
(Stingherit, îşi culege hainele de pe jos, se îmbracă în grabă şi intră în televizor. Femeia, încă plină de dorinţă, se ridică furioasă, stinge televizorul şi îl loveşte cu pumnii.)
Femeia : De ce nu poţi?! De ce?! Ce cauţi atunci aici?… Vorbe. Doar atât… M-am săturat de vorbe! Eu sunt făcută din carne, din nevoi şi dorinţe. Neputincioşilor!… (Femeia intră în baie şi-şi stropeşte faţa cu apă rece. Aprinde o ţigară, îşi ia o ceaşcă de cafea şi se aşează pe marginea patului. Intră din nou în baie, îşi răcoreşte iarăşi faţa şi se dezbracă privindu-se în oglindă.) Oi fi urâtă. Poate am bube… Am sânii mici?… Nu. Am sânii cât două nopţi grele… (Examinându-şi trupul cu atenţie, întrebările sale trec în admiraţie. Îi place ce vede. Îşi mângâie umerii, coapsele.) Coapse netede şi arcuite… Ce piele catifelată ai şi ce caldă e… (Se rupe din propria-i admiraţie îmbrăcând în grabă halatul de baie. Revine în cameră şi deschide televizorul – acelaşi program electoral.)
Candidatul 3 : Nu doar o cale. Există multe mijloace pentru a atinge bunăstarea, pentru a satisface dorinţele poporului. Toată lumea vorbeşte despre acelaşi lucru. Nu vedeţi că a venit timpul să încercaţi şi altceva? Trăim într-o zodie a nuanţelor…
Femeia : Ai dreptate, domnule… Ce lumină stranie sclipeşte în ochii tăi.
Candidatul 3 : Să învăţăm să ne jucăm… (Femeia se apropie de televizor. Se furişează în spatele Candidatului 3 şi îi pune mâinele la ochi.) Văd atât de clar cum v-a arăta viitorul nostru.
Femeia : Ghiceşte! (Îl trage în cameră. Se roteşte în jurul Candidatului 3 care încearcă să se desprindă din încătuşarea palmelor ce-i acoperă ochii.) Ghiceşte mai întâi!
Candidatul 3 : Eşti chiar tu.
Femeia : Care eu?… Cum arăt?
Candidatul 3 : Frumoasă, cu părul despletit…
Femeia : Cum sunt îmbrăcată?
Candidatul 3 :Ca o puştoaică care ar fi trebuit deja să se fi culcat dar se ţine de şotii.
Femeia : Ai ghicit. (Îi eliberează ochii.) Ştiai de undeva? ţi-a şoptit cineva?
Candidatul 3 : Mi-am închipuit. Dar realitatea e mai puternică decât orice închipuire… Păpuşă mică şi suavă… (Încearcă s-o ia în braţe dar Femeia fuge şi se aruncă în pat.)Vrei să te prind?
Femeia : Încearcă!
Candidatul 3 (dând ocol patului) : Dar şi când pun mâna pe tine.
Femeia : Ce va fi?
(Candidatul 3 se opreşte şi ridică de pe noptieră o fotografie.)
Candidatul 3 : Cine e?
Femeia : Mama mea.
Candidatul 3 : Bună muiere. Are pe vino-ncoace.
Femeia : E făcută acum mulţi ani.
Candidatul 3 : Acum e şi mai coaptă.
Femeia : Ce-ai spus?
Candidatul 3 : Nimic. (Încearcă din nou s-o prindă înconjurând patul.) Pun eu mâna pe tine.
Femeia : E mai greu decât crezi.
(Candidatul 3 se aruncă peste pat şi reuşeşte să o prindă în braţe.)
Candidatul 3 : Mi-aş dori…
Femeia : Poate vei avea.
Candidatul 3 : N-ai o prietenă s-o chemi să se joace cu noi?
Femeia : Ce?!
Candidatul 3: Glumeam… (Cu o mână o mângâie iar cu cealaltă scoate din buzunar o pereche de cătuşe.) Îţi plac brăţările astea?… Le încercăm?
Femeia (speriată) : Tu eşti defect?
Candidatul 3 : Glumeam.
Femeia : Cam prea mult.
Candidatul 3: Încercăm cu frişcă?… Ai vibrator? (Femeia se desprinde din braţele bărbatului.)
Femeia : Tu chiar eşti defect.
Candidatul 3 : Îmi place să mă joc. Şi ţie parcă îţi plăcea. (Încercând să o sărute.) Har să încercăm ceva deosebit. (Se deschide la prohab.) Vrei să guşti?… Să te leg mai întâi la ochi? (Femeia se ridică speriată din pat.) Atunci, spune-mi tu cum vrei. Cum îţi place? Trebuie să ai un secret, o nebunie ascunsă… Cum vrei tu va fi. Vrei să te biciuiesc?… Îţi place să te masturbezi?
(Femeia se repede asupra lui şi cu furie oarbă îl loveşte unde apucă.)
Femeia : Dementule! Javră! Scârbă de om!
Candidatul 3 : Nu fi proastă… Aşa-mi placi. Eşti năbădioasă, deci. Fiecare avem o viaţă neştiută. Hai, nu mai ţipa. Ajunge.
Femeia : Scârbă de om! Eşti însurat? Spune, soţia ta ştie ce se ascunde în tine? Sau ţie ţi-e mai frică de amantă?… Javră! Am să le zic că am rămas gravidă… (Candidatul 3 încearcă să fugă. Femeia îl scapă din mâini şi Candidatul 3 trece dincolo de sticla ecranului. Femeia închide televizorul şi rămâne nemişcată pe podea.) Cu vibratorul. Scârbă!… Pervers ordinar… (Se ridică şi intră în baie. Se spală cu săpun încercând parcă să cureţe urmele mâinilor Candidatului 3. Aruncă halatul de baie şi îmbracă un tricou şi o pereche de blugi. Îşi prinde părul în jurul capului. Intră în bucătărie de unde aduce în cameră o sticlă de băutură. Se aşează pe marginea patului şi bea. După câteva înghiţituri începe să mângâie corpul sticlei, din ce în ce mai pasionată de mişcarea mâinii de-a lungul gâtului sticlei. Renunţă brusc abandonând sticla lângă pat. Dă drumul la televizor – aceeaşi emisiune electorală.)
Candidatul 4 : Politica statului va fi una de toleranţă pentru minorităţile etnice, religioase şi în general pentru cei diferiţi de majoritatea oamenilor. Vom fi diferiţi dar solidari. Înţelegerea este o stare ce trebuie să ne-o asumăm…
(Femeia se apropie de televizor, se aşează pe jos cu spatele lipit de ecran.)
Femeia : Sunt atât de diferită încât să am nevoie de înţelegere în plus?
Candidatul 4 : Mereu e nevoie de înţelegere.
Femeia : Prea multă nu face decât să te izoleze şi mai şi… De ce trebuie să-mi ascund viaţa? Trebuie să-mi fie frică de propriile gânduri?… (Candidatul 4 se strecoară în cameră pe lângă Femeie, îşi scoate haina şi o pune pe spătarul scaunului. Se întinde pe pat cu privirea în tavan.) Să opresc a-mi dori ce nu e convenţial?
Candidatul 4 : Vino lângă mine… (Femeia se ridică şi se întinde în pat lângă Candidatul 4. Amândoi stau nemişcaţi privind tavanul.) Lumea ne judecă greşit. Pasiunea e la fel pentru toţi. Iubim cu aceeaşi disperare. (Femeia se întoarce spre Candidatul 4 şi începe să-l mângâie.) Intens şi sincer.
Femeia : Eşti atât de tandru… Aşa de delicat… Iubeşte-mă pe îndelete. nu te grăbi. (Dar tocmai Femeia pare să fie mai grăbită. Îl sufocă cu sărutări, îşi dezbracă tricoul dar nu observă că acest ultim gest l-a blocat pe Candidatul 4) Fii tandru. Primeşte-mi trupul ca pe un dar. Iubeşte-mă cu putere… (Observând nemişcarea Candidatului 4) ţi-e rău?… Ce-i cu tine? Nu ţi-e bine?
(Candidatul 4 se ridică din pat, îşi aranjează cămaşa şi cravata, îmbracă haina lăsată pe scaun.)
Candidatul 4 : Iartă-mă. Oricât m-aş chinui nu pot să văd în tine un bărbat. Sunt altfel… Eşti frumoasă, minunată dar nu eşti bărbatul pe care mi-l doresc… Iartă-mă…
(Candidatul 4 dispare în televizor. Femeia rămâne o clipă nemişcată în pat. Se ridică răvăşită şi închide televizorul. Intră în baie. În faţa vasului de WC îşi deschide fermoarul pantalonilor.)
Femeia : Ghinion. Nici eu nu pot să fac pipi ca băieţii… Cum naiba poate un bărbat atât de frumos să fie pe invers? S-a întors lumea cu fundul în sus. (În faţa oglinzii desfăcându-şi părul din clame.) Boule, uite ce muiere straşnică ai pierdut… (Îşi dezbracă blugii.) Dracu’ mai îmbracă vreodată pantaloni!… Te-ai speriat de nişte ţâţe. Mare dobitoc. (Revine în cameră şi deschide uşile dulapului cu haine. Răvăşeşte hainele scoţând rochii şi fuste. Revine în baie, ia percehea de blugi şi o taie cu foarfeca.) Mi-e greaţă. De-aici încolo, pantalonii vor fi cea mai bună cârpă de spălat pe jos. (Revine în dreptul dulapului din care îşi alege rochii vaporoase ce le îmbracă pe rând. Atingerea ţesăturilor fine o face să se înfioare. Rămâne îmbrăcată într-o cămaşă de noapte continuând jocul erotic cu hainele femeieşti.) Ce minunat e trupul unei femei. E perfect. Are forma dorinţei… E minunat să fii femeie.
(Surâzând, Femeia se roteşte prin cameră făcând să se înfoaie cămaşa de noapte. În treacăt deschide televizorul – aceeaşi emisiune electorală.)
Candidatul 5 : ţara mea este familia mea. O voi conduce ca un părinte responsabil. O voi apăra ca un părinte responsabil. O voi apăra ca un tată vigilent. O voi iubi ca pe o nevastă adorată… Sunt un om aşezat, ajuns la maturitate. Înţeleg adevăratele valori. Simplitatea şi decenţa vieţii, fidelitatea faţă de cei dragi, respectul…
(Femeia devine din ce în ce mai atentă la cuvintele Candidatului 5.)
Femeia : Tu vorbeşti serios?
Candidatul 5 : Seriozitatea e una din calităţile mele indiscutabile. Nu-mi plac lucrurile sofisticate. Vreau stabilitate şi vă pot oferi stabilitate…
(Femeia îi întinde o mână invitându-l să i-o strângă.)
Femeia : Asta vreau şi eu. (Mâinile celor doi se strâng şi Candidatul 5 păşeşte în cameră. Femeia se apropie de el, îi aranjează cravata şi îi şterge sudoarea de pe frunte.) Ai fost sincer şi atât de convingător.
Candidatul 5 : Am fost pur şi simplu eu… Sunt un pic obosit şi mi-e foame. (Stinge televizorul şi se îndreaptă spre bucătărie.) Nu te-ai săturat să-i laşi să-ţi pătrundă în casă cu politica lor ordinară? Avem nevoie de linişte şi intimitate. (Se aşează la masă.) Ce ai de mâncare? (Femeia îi dă să mănânce.) Sunt frânt… Ai ceva de băut? (Femeia îi dă o sticlă cu băutură. Candidatul îşi umple un pahar şi îl dă peste gât. Şi încă unul.) Ce n-am spus e că adevărata viaţă e atunci când împarţi totul cu cel drag. Tot ce am e al tău. Tu nu bei? (Îşi mai toarnă un pahar. Priveşte spre cameră.) Şi viceversa… E cam dezordine. Deretecă şi tu puţin că nu suport mizeria. Ordinea şi conştiinţa lucrului bine făcut şi la timpul lui! Asta e deviza… M-au bătut pantofii… Pantofi noi. Uită-te ce drăguţi sunt… (Se descalţă, îşi desface cravata şi cureaua pantalonilor.) Spune şi tu ceva. Cum a fost la serviciu?
Femeia : Ce-aş putea să spun? Nu ştiu ce te-ar putea interesa.
Candidatul 5 : E scumpă întreţinerea aici? Stinge lumina la baie că s-a mărit kilowatul. (Se ridică de la masă dând semne că s-a îmbătat deja.) Ce zi am avut… Şi mâine mă scol la şapte. Să-mi pregăteşti chiloţi şi ciorapi curaţi. (Se aşează pe marginea patului. Găseşte sticla abandonată de Femeie şi o goleşte strâmbându-se de tăria băuturii.) Tare mai e. Dar e bună că dezinfectează. (Se trânteşte pe pat şi adoarme. Femeia priveşte uluită la bărbatul pe jumătate dezbrăcat ce sforăie în patul ei.)
Femeia : Ştiu că ţi-a fost sete, nu glumă. Altceva n-am aflat. Oi fi şi tu violent sau impotent. Sau poponar? Că pervers nu prea pari… Hai scoală şi şterge-o de-aici! Numai de beţivi osteniţi duceam eu lipsă. (Femeia încearcă să-l dea jos din pat, dar trupul Candidatului 5 e prea greu.) Tu n-auzi?! Ia-o din loc! Du-te de unde ai venit! Scoală odată când îţi spun! Cară-te! (Femeia deschide televizorul dar emisiunea electorală s-a terminat. Trece pe alte canale – mereu alte emisiuni, niciuna cu candidaţii la preşidenţie.) Unde aţi dispărut nemernicilor?! (Disperată se învârte prin cameră căutând o soluţie.) Ce sunt eu, târfa voastră?! (Derulează banda repondeurului şi ascultă din nou apelurile telefonice ale bărbaţilor ce o căutaseră.) Asta credeţi voi?… De ce vă bateţi joc de mine? De ce?! Vorbeşte, că la asta te pricepi. Vorbeşte!… (Se trânteşte pe pat şi-l loveşte cu pumnii pe Candidatul 5. Acesta datorită loviturilor primite se trezeşte şi imobilizând-o pe Femeie se urcă deasupra ei forţând-o să facă dragoste.)
Candidatul 5 : Stai cuminte, nu te mai agita că acum te rezolv… Aşa obosit de muncă cum sunt.
Femeia : Încetează! Lasă-mă! Ia mâinile de pe mine! Nu vreau!
Candidatul 5 : Stai blândă că ştiu eu ce-ţi trebuie…
Femeia : Încetează! Dă-te jos că mă sufoc! Opreşte-te când îţi spun! Încetează! Nu vezi că mă violezi? Mă violezi!
Candidatul 5 : Cum poate un bărbat să-şi violeze nevasta?
Femeia : Mă violezi!
Candidatul 5 : Stai cuminte! Aşa… Aveai nevoie de o schimbare… Aşa… Vezi ce bine e… Proasto, o să-ţi placă. Nu trebuie decât să priveşti tavanul… Zi că-ţi place!

Cortina

24-25 noiembrie 2000

Personaje:
Generalul
Majestatea Sa
Măscăriciul
Sfetnicul
Pustnicul
Curtezana
Fotograful
Cismarul
Ibovnica
Bucătăreasa
curteni, gărzi, slujitori…

Acţiunea se petrece în palatul regal, acolo unde fiecare clipă e istorie ce trebuie imortalizată.

Actul întâi

Scena 1

Sala tronului. Generalul îi prezintă Majestăţii Sale capturile de război. De faţă sunt Sfetnicul, Măscăriciul, Nobilii şi Gărzile. Sunt aduse pe rând cufere cu comori, animale ciudate, robi, obiecte de artă şi multe alte bogăţii.

Generalul: Aur, majestate… Argint şi nestemate. Pentru visteria Voastră… Odoare bisericeşti… Icoane făcătoare de minuni.
Majestatea Sa: Îmi plac. (Către Sfetnic.) Ce minuni putem face cu ele? (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Serios?… (Către General.) Dă-le deoparte. Altceva?
Generalul: Iepuri de apă dulce… Crocodili de scorbură… Viespea papagal. Vorbeşte în trei limbi barbare.
Majestatea Sa: Dacă se preface?
Măscăriciul: Poate e spion?
Generalul: E pasăre rară, Majestate…
Majestatea Sa: La ce bun dacă limbile-s barbare. Altceva?
Generalul: Statui de la antici… Tablouri de pictori furioşi şi renumiţi. Celebri.
Un nobil: Celebri sunt doar regii.
Măscăriciul (către Majestatea Sa): Vezi că te-a mai pupat unul în fund.
Majestatea Sa (impasibil): Altceva…
Generalul: Numai comori, Majestate.
Majestatea Sa: Comori pe dracul!
Generalul: Coliere şi diamante, covoare zburătoare şi ţesături scumpe, din fir de păianjen…
Majestatea Sa: Termină cu prostiile! Luaţi sărăciile astea de-aici! Bogăţia nu mă-nbogăţeşte. Cârpe, bolnavi şi rugină îmi aduceţi voi mie?!
Generalul: Comori nepreţuite…
Majestatea Sa: Suferinţă şi chin.
Generalul: Artă, Majestate.
Majestatea Sa: Sclifoseli demente. Mâzgâleli de indivizi frustaţi. Ifose bune să-mi decoreze … Nici atât! La căcătoare publică cu ele!
Măscăriciul : Bagă-le în visterie, nu te lua după el.
Generalul: Animale rare…
Majestatea Sa: La grădina zoologică cu ele! E vreo fiară printre ele de care să-mi fie teamă?…
Generalul: Păduchele cu solzi de struţ, şi musca kamikaze…
Majestatea Sa: Musca kamikaze… Luaţi-le din faţa mea că m-apucă dracii!… Asta-i tot? Răspundeţi!… De ce nu le luaţi minţile, zăpada proaspătă, învăţătura, aerul?… Liniştea… Ăstea sunt adevăratele prăzi.
Generalul: Am luat sclavi şi prizonieri.
Majestatea Sa: Cadavre îmi aduceţi voi mie?!
Generalul: Unul dintre prizonieri este un fotograf despre care se spune c-ar fi inventat un aparat teribil…
Majestatea Sa: Altceva.
Generalul: Un preot sfânt.
Majestatea Sa: Voi vă bateţi joc de mine?!
Generalul: Şi cea mai frumoasă şi dorită femeie din lume. Curtezana curtezanelor.
Majestatea Sa: Eşti general sau codoş? Aţi ajuns să-mi aduceţi curve la palat? Atât merită regele vostru?
Măscăriciul: Şi-aşa e prea mult.
Majestatea Sa: După ce v-aţi făcut mendrele cu ea îndrăzniţi s-o aduceţi aici?
Generalul: E incredibil de frumoasă Majestate. Nimeni n-a avut curajul s-o atingă.
Măscăriciul (către Majestatea Sa): Eu aş încerca. La câte curve vezi zilnic măcar una să fie frumoasă.
(Majestatea Sa îl priveşte pe Sfetnic care confirmă printr-un gest.)
Majestatea Sa: Fie. Să vedem.
(În scenă este adusă Curtezana. Intrarea ei provoacă murmure de admiraţie.)
Măscăriciul: Doamne, ce minunăţie!
Generalul: Ce părere aveţi, Majestate? Am avut dreptate?… (Se apropie de tron. Cu glas scăzut.) Se spune că e cea mai pricepută femeie din lume. Nesătula nesătulelor. Învârte bărbaţii pe degete. Iertare, Majestate, dar cică şi-ar fi pus-o şi cu armăsari, atât de flămândă e…
Măscăriciul: Miroase a femeie de înnebuneşte.
Majestatea Sa (tulburat): Nu s-a atins nimeni de ea?
Generalul : Nimeni n-a întrăsnit.
Majestatea Sa : Da… Să-i puneţi centură de castitate. (Către Nobili.) Să vă frigă minţile şi să leşinaţi de poftă. Dar să arătaţi poporului cât de morali sunteţi. Aici nu-i Sadoma şi Gomora! Aici e regatul bunăstării!
Măscăriciul : Desfrâul bunăstării.
Majestatea Sa (Către General.) : Adu-i şi pe ceilalţi!
(Gărzile introduc în scenă pe Pustnic şi pe Fotograf.)
Generalul (arătându-l pe Pustnic): Se spune că ar fi un pustnic vestit.
Majestatea Sa: Adunaţi toţi popii amărâţi.
Generalul: Lumea îl consideră un sfânt. Se zice că e cel mai bun duhovnic. Ia asupra lui păcatele tuturor.
Un nobil: Regele nu are păcate.
Măscăriciul (către MAJESATEA SA): Nu crede. Alt lingău… Doar nebunii nu păcătuiesc.
Majestatea Sa: (către Pustnic): Chiar eşti un sfânt?
Pustnicul: Sunt cel mai mare păcătos.
Majestatea Sa: Eşti asemeni ei. (Arată către CURTEZANĂ.) Ce ştiţi voi să faceţi pentru oameni? Spune!
Curtezana: Să cânt, să dansez. Să trezesc dorinţa şi să satisfac pofte. Să iubesc clipa, Majestate.
Majestatea Sa: (către Pustnic): Şi tu?
Pustnicul: Dăruiesc dragoste şi credinţă…
Majestatea Sa: Ăştia vând aceeaşi marfă… Ce vă deosebeşte atunci?
Pustnicul: Calea spre Dumnezeu.
Majestatea Sa: Mi-e milă de Dumnezeul tău. Nu vezi că nu-i iese nimic? Experimentul lui cu omul o ia de fiecare dată razna. Eşuează lamentabil. Dumnezeul tău nu s-a plictisit s-o ia mereu de la capăt?… E încăpăţânat, aşa-i?… Atunci spune-i că eu am zis să nu-şi mai folosească chipul ca model. Matriţa e defectă.
Pustnicul: Timpurile sunt aproape… Si chipurile noastre sunt oglinda lor.
Majestatea Sa: Vorbe… (Către Gărzi) Luaţi-l de-aici!… (Către Sfetnic.) Să-l pui pe popă să-i spovedească pe toţi netrebnicii ăştia. (Arată către Nobili.) Pe toţi!
(Curtezana şi Pustnicul sunt scoşi din scenă.)
Măscăriciul: Or să mintă.
Majestatea Sa: Atunci vor pieri. Aduceţi-l pe Fotograf!
Generalul: Se spune despre el că ar fi inventat un aparat special de fotografiat.
(În faţa tronului este adus Fotograful.)
Majestatea Sa : Măcar de capul ăstuia să fie ceva. (Către Fotograf.) E adevărat că ai inventat un aparat nou de fotografiat? Ce ştie să facă?
Fotograful: Fotografiază clipe, Majestate.
Majestatea Sa: Şi unde e aparatul ăsta?
Generalul: A fost distrus în luptă. Iertare, Majestate.
Majestatea Sa: Mi-aţi adus un om nu o invenţie?! Ce să fac eu cu omul?
Generalul : Iertare, Majestate, dar bătălia a fost crâncenă.
Majestatea Sa : Ce să fac eu cu omul?
Fotograful: Voi face altul şi mai bun.
Majestatea Sa: Aşa să faci Altfel vei avea soarta orbilor. (Către Sfetnic.) Daţi-i tot ce are nevoie. Să se apuce imediat de treabă. Luaţi-l de-aici! Poporul trebuie să mă vadă zilnic. Are nevoie de fotografiile mele. Altfel moare de dorul meu, se usucă. Nu mai bea, nu mai mănâncă. Nu mai face copii.
Măscăriciul: Asta puteam s-o spun şi eu. (Către Majestatea Sa) Îmi iei pâinea de la gură… Nu mai face copii. Nu mai muneşte. Se distruge neamul…
Majestatea Sa (către General): Gata cu prostiile! Întindeţi hărţile să vedem cum mai arată ţara… Ce-am mai cucerit?
Generalul: Câmpii mănoase… Peninsula pe care vi-o doreaţi…
Majestatea Sa: Doar atât?! Asta numiţi voi ţară?… Habar n-aveţi cum trebuie să arate un imperiu. De câte ori să vă spun că geografia face istoria?!… Mai vreau o mare, ceva munţi şi două arhipelaguri. Arhipelaguri am spus!
Generalul: Prea bine, Majestate. Aşa va fi. Ar mai fi nevoie de trupe, de armament.
Majestatea Sa: La ce-ţi trebuiesc? Aşa vrei tu să câştigi războaie?… Cotropiţi-i cu iluzia bunăstării. Vindeţi-le ştiri despre lume, să creadă că o pot cunoaşte. Faceţi negoţ cu poveşti adevărate să se sperie de câtă suferinţă e pe pământ. Lacrimi şi sânge să ţâşnească din ei. Aruncaţi-i în oceanul de ştiri şi fiţi salvatorii înecaţilor. Vă vor fi recunoscători. Recunoscători sunt numai învinşii. Arătaţi-le lumea ca pe un spectacol şi vor scăpa armele din mâini ca să vă aplaude. Faceţi din orice lucru mărunt un rahat înzorzonat. Panglici şi spumă… Duceţi războiul prin procură!… Generale, a venit timpul să te pensionezi?
Generalul: Sunt în puteri, Majestate.
Majestatea Sa: Îţi va lua locul unul care să ştie să-i doboare cu iluzii…
Generalul: De armata noastră se teme o lume întreagă.
Majestatea Sa: Atunci sunteţi şi voi buni de ceva. Poate că ai dreptate, încă n-a trecut vremea sperietorilor din lanul de floarea soarelui. Du-te la trupele tale! Să dârdâie o lume de frica noastră! (Către Sfetnic.) Şi-n timpul ăsta armatele voastre nevăzute vor cotropi. Vai de mama lor… Victoria e a celui care va putrezi ultimul.

Scena 2

Majestatea Sa stă pe tron şi mănâncă fructe. Cismarul îi ia măsuri şi face probe pentru noi încălţări. De faţă sunt Nobilii.

Majestatea Sa : Vreau o pereche nouă de cisme de călărie.
Cismarul : Voi face, Majestate, o pereche cum nu s-a mai văzut.
Majestatea Sa : Vreau să călăresc cai sălbatici. Albi.
Cismarul : Vor fi cele mai potrivite cisme pentru a supune sălbăticia. Voi cere ca vânătorii Majestăţii Voastre să răpună un cal ceresc şi din piele lui uşoară ca aerul şi tare ca înaltul…
Majestatea Sa : Să doboare zece cai cereşti! Să-ţi ajungă.
Cismarul : E suficient unul. Ies o groază de perechi de… Prea bine, Majestate, vor răpune zece cai cereşti. Să avem de unde alege.
Majestatea Sa : De ce oare, voi, oamenii de rând, înţelegeţi atât de greu?… Mai aveţi şi tupeu.
Cismarul : Iertare Majestate. Iertare.
Majestatea Sa : Când sunt gata încălţările pentru mare? Plec pe mare într-o zi-două şi poporul vrea să mă vadă călcând valul. Vezi că mă gâdili! Tâmpitule!
Cismarul : Mă scuzaţi, Majestate. O clipă de neatenţie.
Majestatea Sa : O clipă de neatenţie poate să însemne soarta unui regat, a unui imperiu. Dar ce să înţelegeţi voi?… Să mă vadă călcând val după val, val după val… Sper să nu fie marea agitată. Îmi face rău la stomac. Nu-i frumos să mă vadă poporul vomitând. Eşti mut?! Când sunt gata?
Cismarul : Cât de curând. Harpoanele majestăţii voastre au străpuns deja şapte delfini aurii. Am pus pieile la…
Majestatea Sa : Am zis doisprezece! Faceţi economie de delfini?! Aţi înnebunit?! Vă jupoi de vii, vă trag pe roată!… Îmi plăceau mai mult strugurii de anul trecut… Mă mai măsori mult? Ce te tot moşmondeşti acolo?
Cismarul : Răbdare Majestate, dar am luat măsuri doar pentru stângul.
Majestatea Sa : ţi-ajunge! Ce mi-e stângul ce mi-e dreptul. Aşa vă place vouă să vă mocăiţi în timp ce eu am atâtea de făcut… (În cameră intră Sfetnicul ce se apropie de Majestatea Sa şi îi şopteşte ceva la ureche.) Să intre. Să intre… (Sfetnicul iese din cameră.) Nimeni nu vede, nu simte, că de la an la an strugurii sunt mai acri?… (În cameră intră Sfetnicul şi Fotograful.) D-asta îmi place carnea de vânat. Luaţi ăstea de-aici! Vreţi să mă otrăviţi?…. (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Să aştepte… Dacă mă stric la stomac? Dacă m-apucă pântecăraia? Ce să vadă poporul, cum regele se cufureşte? (Către Cismar.) Stângul este egal cu dreptul! Regele e armonie. Clar?… Eşti mut?… Atunci vorbeşte!
Cismarul : Majestate, cum v-aţi simţit în noile cisme de vânătoare?
Majestatea Sa : Binişor… Am doborât trei elefanţi, un tigru, doi mistreţi, nu ştiu câţi vulturi şi… Am doborât tot ce era în pădure. Am pus la pământ toate fiarele. Nimic nu mai mişcă… M-au cam ros. Din ce le-ai făcut?
Cismarul : Din blană de urs de peşteră.
Majestatea Sa : Rahat! Cine ştie ce urs bătrân de la grădina zoologică aţi belit şi mie veniţi să-mi spuneţi că… D-asta m-au bătut. Vă spânzur pe toţi! Vă tai bucăţi-bucăţi şi vă dau la câini! (Către Sfetnic.) Era un urs de peşteră? (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Atunci de ce m-au ros la călcâi?
Un nobil : Vă cresc picioarele, Majestate.
Majestatea Sa : Zău?…
Alt nobil : Sunteţi un rege din ce în ce mai mare…
Majestatea Sa (către Sfetnic) : D-asta înnebunesc femeile din ce în ce mai tare?… (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Un penis mare pentru un rege mare!… Pentru un regat mare… Să mă fotografiez pentru albumul familiei? (Sfetnicul îi şopteşte la ureche.) Pentru istorie, atunci. (Către Fotograf.) Trage câteva cadre. Sugestive. Ai grijă. Dar repede că mă aşteaptă treburi importante! O avea nevoie istoria de mărturii măreţe dar eu mai am şi alte treburi.
(Fotograful îşi pregăteşte aparatul.)
Cismarul : Majestate, vor fi cele mai frumoase încălţări.
Majestatea Sa : Am zis doisprezece! Şi să fie complet aurii delfinii ăia. Clar?! Să nu iasă încălţările cu pete că te trag pe roată! Visez să am nişte sandale cu barete subţiri şi cataramă… Sau cu şireturi…
Cismarul : Subţiri, din nerv de şopârlă.
Majestatea Sa :Exact! (Către Fotograf.) O fotografie la stângul, una la dreptul şi încă una cu amândouă picioarele! (Către Sfetnic.) Ajung? (Sfetnicul confirmă. Către Fotograf.) Aşa… Aşa… Nu mă atinge cu labele tale murdare! Vezi să nu iasă bătătura de la cismele de vânătoare că vă tai mâinile! (Către Sfetnic.) Să tragă o poză şi la penis? Pentru manualele de istorie… Pentru cartea recordurilor… (Sfetnicul îi şopteşte la ureche. Majestatea Sa priveşte în interiorul pantalonilor. Către Fotograf.) Unde te uiţi?! Acum vă scot ochii!… (Către Sfetnic.) Ai dreptate. Să mai treacă un timp, să fie şi mai şi… Azi nu sunt în cea mai bună formă… Cred că o să plouă. (Către Fotograf şi Cismar.) Acum plecaţi!
(Fotograful îşi strânge aparatele şi se îndreaptă împreună cu Cismarul către ieşire)
Cismarul : Ce-ai rămas aşa?
Fotograful : Mâinile ăstea au atins picioarele Lui. Am atins sacrul. Sunt alte mâini.
Cismarul : Du-te şi le spală.
Fotograful : Chiar îi cresc picioarele?
Cismarul : I se umflă picioarele că mănâncă prea sărat.
Fotograful : Am atins sacrul…
Cismarul : Îi puţeau picioarele de te trăsnea.
(Fotograful şi Cismarul ies din sala tronului.)
Majestatea Sa(către Sfetnic) : Avem cea mai mare grădină zoologică din lume, aşa cum am zis?… (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Bravo! Aşa îmi place! Să crape toţi regii şi împăraţii de ciudă. Nişte tâmpiţi!

Scena 3

Sala tronului. Majestatea Sa semnează acte pregătite de Sfetnic iar Măscăriciul încearcă să-l binedispună. Curtenii stau smeriţi pe lângă ziduri.

Majestatea Sa : Prea multe hârtii! De unde născociţi atâtea, nu ştiu… (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Dacă n-ar fi folositoare nu le-aş semna. E bine şi-aşa… (Către Curteni.) Ele vă ţin în viaţă şi în posturi… Ce staţi ca popândăii? Ziceţi ceva!… Ce mai e prin ţară? Aud că lumea o ţine tot într-un dans şi petrecere. Chefuieşte poporul de n-are treabă. Bea, mămică, cântă. Bunăstare, ce mai… Mie să-mi spuneţi dacă se munceşte! Clar?!… În istorie nu se intră cu voie bună şi belşug. Cu piramide, cu ziduri de apărare trainice, cu războaie grele. Cu sudoare şi sânge. Cu morţi! (Către Sfetnic.) Am mai câştigat vreun război?… (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Au murit mulţi?… Foarte mulţi?… (Sfetnicul confirmă din nou.) E bine, e bine. Avem un popor viteaz… Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai şi muncească că altfel i se suie la cap. (Către Curteni.) Şi vă pune pe voi la jug. Asta vreţi?… (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Voi sunteţi nădejdea mea. Trupul meu… Hai, veseliţi-vă! Veseliţi-vă că mă apucă dracii! (Către Măscărici.) Idiotule, nu vezi că nobilimea are chef să râdă? Şi dacă ea râde, râd şi eu până mor. Zi ceva!
Măscăriciul : Mori mai întâi şi pe urmă să vezi veselie.
Majestatea Sa (râzând) : Hai că-i bună! V-a plăcut? E dat dracului cretinul ăsta. (Măscăriciul se aşează pe tron, scoate un ziar şi începe să citească.)
Măscăriciul : Poporul moare de foame…
Majestatea Sa : E tare idiorul!
Măscăriciul : ţara fierbe… Nemulţumirea creşte…
Majestatea Sa : Bună şi asta!
Măscăriciul : Puşcăriile sunt pline…
Majestatea Sa : Puşcării?… I-auzi ce zice! (Către Sfetnic râzând.) Avem noi cele mai mari puşcării din lume?… (Sfetnicul confirmă.) Aşa-mi place. Bravo! (Către Curteni care râd din ce în ce mai tare.) Fiţi mândri şi veseliţi-vă. Avem cele mai tari şi mai mari puşcării de pe faţa pământului… (Către Măscărici.) Bravo, mai zi!
Măscăriciul : În ţară nu mai e nimic de furat… (Majestatea Sa devine grav.)
Majestatea Sa : Tu vorbeşti serios? Era vorba că ne amuzăm nu să vii tu aici cu măscări. (Către Sfetnic.) Mai e ceva de furat? (Sfetnicul aprobă.) Şi-atunci?… (Privindu-l pe Măscărici şi luminându-se la faţă.) Eşti tare! M-ai păcălit. (Izbucneşte în râs.) Hai c-a fost mortală! M-ai păcălit şi eu te-am crezut pentru o clipă. (Către Curteni.) Nu degeaba mă invidiază toţi regii şi împăraţii că am cel mai nebun măscărici din lume…
Măscăriciul : La un măscărici nebun un rege şi mai nebun.
Majestatea Sa (râzând în hohote) : Ce v-am spus eu?! Bravo!… (Sfetnicul îi şopteşte la ureche. Majestatea Sa devine posomorât.) Prea mult râs dă în plâns… Vouă vă arde de hlizeală când nouă ne-au murit soldaţii pe câmpul de luptă?! ţara e îndurerată şi voi vă scălâmbăiaţi ca nişte maimuţoi? Jeliţi eroii, rugaţi-vă pentru sufletelor lor! Un pic de recunoştinţă!… (Plângând.) Doamne, ia-i la tine, în oastea vitejilor!… (Sfetnicul face semn gărzilor. Acestea îl introduc în sala tronului pe Fotograf.) Îndurare pentru sufletele lor. Sfinţi ai neamului, martiri neprihăniţi. (Fotograful trage cadru după cadru.) Durerea mamelor şi a ficelor e durerea mea… Suferinţa poporului e mai întâi a mea… Mi-e trupul tot o rană. Mi-e inima sfâşiată… Mă doare capul de-mi plesneşte! (În şoaptă, către Sfetnic.) Chiar mă doare. Fă ceva! (Sfetnicul îl aşează pe Majestatea Sa pe tron.) Îmi plezneşte capul!
Măscăriciul : ţi-a rămas coroana mică.
(Sfetnicul face un semn către gărzi.)
Majestatea Sa : Nu vreau nici un doctor! Să nu-i văd în faţa ochilor! Vă bag pe toţi în formol, vă tai, vă… (Către Măscărici, în şoaptă.) De ce mă superi?… Tu trebuie să mă faci să uit. Să fiu vesel… Nebunia ta trebuie să-mi scoată din cap nebunia mea. Dacă tu nu mă înţelegi, atunci cine?… Ştiu, suferi şi tu. Şi tu eşti un câine… O să te las să faci ce vrei. Bate-ţi joc cât vrei de oricine. Fă-i în toate felurile. Striveşte-i ca pe nişte gândaci… Scuipă-i dacă vrei… (Cu voce tare.) Marş de-aici!… Mă doare capul…
Măscăriciul : Ăsta-i singurul semn că-l ai.
Majestatea Sa (urlând) : Mă doare capul!
Un nobil : Îţi creşte capul, Majestate.
Alt nobil : ţi-a rămas coroana strâmtă.
Majestatea Sa (ridicându-se din tron) : Şi dacă-i aşa? (Către Sfetnic.) Mi-a rămas coroana mică?… (Sfetnicul confirmă.) Normal. Absolut normal. (Către Sfetnic.) Trebuie să mă gândesc la asta. Trimite-i la plimbare pe toţi. La muncă. La război. La ghilotină… Mai bine lasă-i aici să aştepte. (Către Măscărici.) Fă-i să râdă până îi apucă plânsul.
(Majestatea Sa părăseşte sala tronului.)
Măscăriciul : Trăiască, Majestatea Sa! (Către Curteni.) V-ar place să-l vedeţi mort?…

Scena 4

Dormitorul regal. În pat, sub cerşafuri, Majestatea Sa şi Ibovnica fac dragoste.

Ibovnica (ţipând) : Majestate! Majestate!… Oh, Doamne!…
Majestatea Sa (întinzându-se pe spate): Abia mai respir… Groaznic!… Cât e ceasul?… (Ridicându-se să vadă pendula.) Am ţinut-o mai mult cu două minute ca ultima oară. Ba nu, cu şapte minute. Ce tare sunt! Zi că nu-i aşa. În ritmul ăsta ajung să nu mai sfârşesc niciodată… O fi posibil?… E o temă de gândire. Lasă că le-o dau filozofilor să văd ce zic… Eşti terminată? Mai poţi să zici ceva?
Ibovnica : Nici să mă mişc nu mai pot.
Majestatea Sa : Mai spune… Cum a fost? Mai înnebunitor ca data trecută?
Ibovnica : Am fost în paradis.
Majestatea Sa : Şi?…
Ibovnica : Simţeam cum sunteţi în mine, aşa imens. Necuprins… Creşteaţi în mine…
Majestatea Sa : Asta-i! Ai simţit că e mai mare. Perfect! Că abia a intrat… (Privind în jur.) Unde eşti? Vino odată! (După o perdea apare Sfetnicul.) Ce faţă ai! ţi-e rău? Să nu leşini tocmai acum. Spune că nu ţi-e rău. (Sfetnicul confirmă.) De la lipsa de aer. L-am înghiţit eu pe tot… Fii atent! Să aduni toţi filosofii, ăia de se dau mari deştepţi, să-şi frece creerii dacă aşa se poate ajunge la eternitate… Nu mă pune să repet că doar ai auzit. (Către Ibovnică.) Explică-i tu că eu mă enervez. Şapte minute în plus, cum simţeai…
Ibovnica : Mi-e ruşine…
Majestatea Sa (către Sfetnic) : Ai auzit tot?… (Sfetnicul confirmă.) Atunci ai priceput. E clar? (Sfetnicul confirmă.) Ce faţă ai! Mai du-te şi tu la femei, mai relaxează-te… Şi nu uita, vreau un pat nou. Ăsta-i pat?! Nu vezi că-mi ies picioarele afară, că dau cu capul de lemnele astea, că-mi atârnă braţele pe jos?… Vreau un pat pe măsură! (Către Ibovnică.) Nu-i aşa? O teacă mare pentru un paloş uriaş!… (În şoaptă către Sfetnic.) Dacă o ţin tot aşa crezi că o să mai am nevoie şi de o ibovnică mai mare, mai…? (Sfetnicul confirmă.) Ştiam eu. Acum du-te la femei sau la cine vrei tu numai schimbă faţa asta. Eu mai stau cu mititica asta să-mi mai povestească cum a fost. Şi fă ceva să fie aer! Aduceţi un munte sub fereastră, plantaţi o pădure!
(Sfetnicul iese din dormitorul regal.)
Ibovnica : Nu mă mai pune să vorbesc lucruri intime în faţa străinilor.
Majestatea Sa : Dar ce, el e un străin?… Iepuraş… Pisoiaş… Hai, mai spune-mi.
Ibovnica : Să ştii că şi eu m-am străduit. Îmi închipuiam că…
Majestatea Sa : Când e vorba de mine n-ai nevoie. Eu sunt cea mai mare închipuire.
Ibovnica : Asta spuneam şi eu… Hai să te iau în braţe şi să te alint. Să mângâiem băiatul… Cine e regele meu mic şi ameţit?
Majestatea Sa : Întreci măsura…
Ibovnica : Regele meu mare şi fioros… Leul, crocodilul, rechinul meu primejdios… Spaima continentului… Ce te frământă pe tine, iubiţel?
Majestatea Sa : Crezi că eu mai ştiu?…
Ibovnica : Spune-mi.
Majestatea Sa : Nu ştiu încotro s-o mai iau în războiul cu ţările din nord. Să atac, să mă retrag?
Ibovnica : Atacă.
Majestatea Sa : Să-i lovesc pe flanc?… Să atac frontal?…
Ibovnica : Învăluie-i pe flancul stâng. Plăteşte pe unul de-la lor să trădeze şi ai să câştigi.
Majestatea Sa : Eşti sigură?
Ibovnica : M-am înşelat eu vreodată?
Majestatea Sa : Ce se mai vorbeşte prin palat?
Ibovnica : Aceleaşi guri mari care trebuiesc închise pe vecie. Îţi spun eu la momentul potrivit.
Majestatea Sa : Le iau gâtul la toţi!… (Căscând.) Şi o să câştig sigur războiul?…
Ibovnica : Nu eşti tu cel mai viteaz? Cel mai şiret? Vulturul meu… Ghepardul meu… Hai dormi.
Majestatea Sa : Mai povesteşte-mi cum a fost… Şapte minute în plus…
Ibovnica : Doar două. Nu trişa.
Majestatea Sa : Tot e ceva… ţi-a plăcut?
Ibovnica : A fost o nebunie. Eşti cel mai puternic bărbat… (Majestatea sa a adormit.) Regele meu mic şi ameţit…

Scena 5

Sufrageria regală. Majestatea Sa stă în faţa unei mese îmbelşugate înconjurat de Nobili, Servitori şi Bucătăreasă.
Majestatea Sa : Şi asta e bună. Ce naiba e? Parcă am mai mâncat odată.
Bucătăreasa: E ficat de veveriţă de stepă.
Majestatea Sa : Am bănuit eu. Şi asta? Lasă-mă că ştiu! Fudulii de porc oceanic?… Fudulii de…?
Bucătăreasa: Amigdale de struţ de munte.
Majestatea Sa : Şi-am vrut să zic… Ce mai avem bun? Dulceaţă din aia…
Bucătăreasa: De flori de mucegai sau dulceaţă din muguri de trestie de deşert?
Majestatea Sa : De nuci ţestoase vreau. (Bucătăreasa face un semn ServitoriLOR.) Asta-mi place la tine. Ştii să găteşti. Numai o femeie e capabilă cu adevărat în problema bucătăriei. Asta i se trage din epoca matriarhală. Când aud că alţii au bucătari, îmi vine să râd. Mi s-ar întoarce stomacul pe dos… Ce să ştie ăştia să gătească? Bărbatul e vânător, e ostaş. E agricultor când nu-i place să umble. E fustangiu.
Bucătăreasa: E un prost!
Majestatea Sa : Ia vezi că!…
Bucătăreasa: Majestatea voastră este mai întâi de toate rege.
Majestatea Sa : În fine… (În şoaptă.) Nu ţi-a trecut supărarea că te-a părăsit. Dacă vrei să te măriţi spune-mi şi-ţi dau ce nobil vrei.
Bucătăreasa: N-am eu nevoie de hăndrălăi, Majestate. Să piară toţi bărbaţii de pe faţa pământului şi nu tresare nimica în mine.
Majestatea Sa (cu glas tare) : Că nu te-o fi părăsit de bine ce-i era. (În şoaptă.) L-am prins şi acum e pe front, în linia întâi. (Cu voce tare.) Ce mult am mâncat şi parcă tot aş mai înghiţi ceva. Mă întreb unde bag atât?
Bucătăreasa: Stomac regal.
Majestatea Sa : Parcă nu mâncam aşa înainte.
Un nobil: S-o fi mărit stomacul şi cere, Majestate.
Majestatea Sa : Crezi?… Aşa o fi. Uite ce burdihan am făcut. Şi nu sunt gras să zici că… (Sună din clopoţel. Apare Sfetnicul.) Nu ţi se pare că am burta mai mare? Mai încăpătoare? (Sfetnicul confirmă. Către Bucătăreasă.) Mai dă-mi ceva! O friptură de…
Bucătăreasa: Mai bine grătar de peşte răpitor. E uşor şi mai rafinat.
Majestatea Sa : Dar să fie un răpitor care a înghiţit un alt răpitor care a înfulecat un bleg de peşte gras şi gustos.
Bucătăreasa: Exact asta am pregătit pentru Majestatea Voastră.
Majestatea Sa (către Sfetnic) : Să le spui generalilor să atace pe flancul stâng. Avem pe careva să-l facem trădător? (Sfetnicul îi şopteşte la ureche.) Nu din tabăra noastră. Din a lor. Să-l mituim şi să facă ce vrem noi. (Sfetnicul confirmă.) Atunci dă-i drumul! (Sfetnicul îi şopteşte din nou la ureche.) Lasă-l pe Fotograf să meşterească la aparatele lui. Azi n-am chef să mănânc pâine uscată şi să beau apă chioară. Şi ăsta nu-i cadru potrivit pentru o istorie ascetă. Voi vreţi să-mi stricaţi mitul de rege cumpătat? Vreţi să-mi stricaţi pofta de mâncare?!… Ieşiţi cu toţii! Cu toţii, că-mi stă dumicatul în gât şi acum vă spintec burţile! Vă dau maţele la câini!… (Sfetnicul, Nobilii şi ServitoriI ies grăbiţi din sufrageria regală.) La câini!…
Bucătăreasa: Un pic de vin?
Majestatea Sa : Mă scot din sărite. Îmi strică cheful.
Bucătăreasa: Nu mai pune totul la suflet.
Majestatea Sa : Tocmai acum când îmi creşte burta şi pot şi eu să mă hrănesc…
Bucătăreasa: Vin?
Majestatea Sa : Merge. Mai e loc. E loc de o damigeană. De un butoi. Dar nu e felul meu… (Cu glas blând.) Îmi faci şi mie un hatâr?… Ştii tu?…
Bucătăreasa (dezvelind o farfurie) : Mămăliguţă cu usturoi şi slănină.
Majestatea Sa : Eşti cea mai mare vrăjitoare!… (Mâncând cu poftă.) Nimic nu se compară… Uite-aşa îmi revine pofta să domnesc. Să am grijă de ţara asta… De popor… Spune-mi, ce legi să mai dau? N-am mai dat de multişor un decret şi se impune… Să schimb legea publică?
Bucătăreasa: Legea bună e aia care stă pe loc. Chiar şi strâmbă dar să nu se schimbe.
Majestatea Sa : Atunci dau una care am mai dat-o. Mai pot căpăta un pic de usturoi?
Bucătăreasa: O să miroşi în sala tronului.
Majestatea Sa : Un rege care mănâncă usturoi tot a rege miroase. Sunt mai întâi rege şi apoi stomac.
Bucătăreasa: Aşa o fi… Vrei să-ţi ung şi o felie de pâine cu marmeladă?
Majestatea Sa : Cere-mi orice, dacă faci tu asta pentru mine.

Scena 6

Atelierul Fotografului. Majestatea Sa se uită printre fotografii şi la aparate. Sfetnicul şi Fotograful îl secondează. Gărzile păzesc intrarea.

Majestatea Sa (către Sfetnic) : Ce zici, e sugestivă? Mă reprezintă?… E oglinda mea?… (Sfetnicul confirmă.) Dar sunt încremenite. Nu respiră. (Către Fotograf.) Fă-le ceva să se simtă timpul în ele. Pe vremuri era mai bine când în locul tău pictorii făceau portretele, scenele de bătălii. Tu fuşereşti totul. ţac-pac, gata poza! Ăia lucrau luni de zile până prindeau pe pânză măreţia, graţia divină…
Fotograful: Dar îi ţineau pe regiore în şir nemişcaţi. Amorţeau, Majestate. Li se puneau cârcei.
Majestatea Sa : D-asta se strâmbă mai mereu în tablouri. Cine-i obliga? Dacă erau proşti ce să le fac?… Nişte caraghioşi făţarnici… Nu schimba vorba şi nu fi obraznic!… Ce-s ăstea?
Fotograful : Punga cu nasuri. Punga cu urechi, cu buze… Cu frunţi înalte…
Majestatea Sa : Ăştia sunt ochii mei?… M-ai tăiat bucăţi-bucăţi. M-aţi ciopîrţit…
Fotograful : Ca să vă recompun mai aproape de ceea ce sunteţi, Majestate.
Majestatea Sa : Degeaba. Zugravii prindeau trecerea timpului. Să fie clar!
Fotograful: Şi eu o să pot. Uitaţi-vă aici. E făcută cu noul meu aparat. O să-l perfecţionez şi…
Majestatea Sa : Nu e rău… Când ai făcut-o?
Fotograful: Azi de dimineaţă. Nu eraţi atent… V-am surprins o clipă…
Majestatea Sa : Aparatul ăsta e o invenţie numai a ta?
Fotograful: Da, Majestate. Pot deja să fotografiez clipe.
Majestatea Sa (răscolind fotografiile) : Unde-i măreţia? Unde-i maiestruozitatea? Inefabilul?
Fotograful: Vor fi, Majestate, în curând. Voi putea să fotografiez gânduri, zile, speranţe. Într-o bună zi şi chiar şi bătălii întregi. Secole.
Majestatea Sa : Toate astea sunt doar eu! (Către Sfetnic.) Se pot fotografia gândurile? Secole?…
Fotograful: Eu voi putea.
Majestatea Sa : Nu făgădui ce nu poţi face că altfel neîmplinitul îţi cheamă moartea!… Dacă tu spui, atunci… Altfel, ghilotina vă aşteaptă! (Către Sfetnic.) Se pot fotografia secole?… (Sfetnicul confirmă.) Ai întrebat filosofii? Ce zic despre eternitate? Stă ascunsă într-o scorbură de morcov? (Sfetnicul îi şopteşte la ureche.) Că depinde de morcov puteam să răspund şi eu. Filosofii ăştia ai tăi sunt nişte potlogari. Am să le strivesc ţestele în menghine! (Către Fotograf.) De azi începi marea lucrare! Vreau să-mi decorezi Marea Sală Regală cum nu s-a mai văzut. Să-mi faci o nouă Capelă Sixtină din fotografii. Din altfel de fotografii… Mişcătoare… Mai mândră şi mai zguduitoare. Să crape toţi papii şi împăraţii lumii de ciudă.
Fotograful: Majestate, nu cunosc Marea Sală Regală.
Majestatea Sa : Va fi în noul Palat. (Către Sfetnic.) Vreau un palat nou! Cel mai mare şi mai impunător din câte s-au văzut. Din câte s-au închipuit. (Nervos.) Ăsta-i palat pentru un rege ca mine?! Scund şi mohorât? Nu vedeţi că dau cu capul de tavan? Că trebuie să mă aplec când trec printr-o uşă? Vreţi să se spună, peste secole, că n-am fost un constructor? Un vizionar? Că nu m-am bătut cu nemurirea?!… (Către Fotograf.) E o clipă istorică. Începe chiar acum. (Fotograful îşi ia aparatul şi începe să lucreze.) Palatul trebuie să fie mai copleşitor decât o piramidă. Să aibă coloanele mai zvelte ca ale grecilor. Totul din marmură. Uşile principale să fie atât de înalte încât să încapă prin ele o catedrală. (Către Sfetnic.) Ai înţeles?!… (Sfetnicul confirmă.) Adună arhitecţii şi mâine să am proiectul. Constructorii să se apuce chiar de azi de lucru. Clar?! Iar la picioarele Palatului să ridicaţi Marele Nou Oraş. O capitală nouă pentru imperiul meu. Să aibă cine să privească şi să se mire. (Majestatea Sa în şoaptă către Fotograf.) Înţelegi care-i provocarea?… Noi doi făcând mărturisiri istoriei, aşa cum vrem noi, nu cum voi voi alţii să ne judece peste ani şi asta dacă vor înţelege ceva. Şansa asta nu este dată oricărui muritor. (Depărtându-se de Fotograf, cu glas tare.) Altfel, ghilotina! Şi uitarea. Voi şterge numele tău din toate actele şi dacă va fi nevoie şi din minţile celor care te-au cunoscut sau au auzit vreodată de tine. Vei rămâne doar Fotograful. Adică nimic! (Majestatea Sa iese din atelier urmat de Sfetnic şi Gărzi.)

Cortina