La pièce a été mise en scène au Théâtre Nottara de Bucarest en 2002, dans la mise en scène de Alexandru Berceanu, sous le titre Uzina de plăceri (L’Usine de plaisirs) et au Théâtre National Radiophonique, Radio România Actualităţi, en 2003, arrangement artistique de Dan Puican.

Dans le studio où vivent le Vieillard et le matou Costică, fait un beau jour son apparition le Locataire. Sans crier gare, le monde de l’extérieur fait irruption dans l’univers du studio où tout se transforme. Et, outre le Locataire, une seconde personne vient troubler la tranquillité du Vieillard. La Téléphoniste de la ligne érotique. L’ouvrière de l’ « Usine de Plaisirs Blanche comme Neige », capable d’accomplir tout rêve … par téléphone. Entre l’hystérie nationale provoquée par les émissions de type bingo, dont le jeune Locataire devient dépendant, et le plaisir mensonger vendu à travers les « histoires » érotiques racontées au téléphone, la vie tranquille du Vieillard change radicalement. Qu’est-ce qu’il reste dans le final ? Une histoire sur une Blanche comme Neige qui n’est plus Blanche et surses nains qui ne sont plus des nains …

Personaje:
Mitică
Ionel
Sora (Medicală )
Doctoriţa
Blonda
Bruneta
Roşcata

Acţiunea se desfăşoară într-un spital, acolo unde viaţa nu mai este o certitudine, cu atât mai mult bucuriile ei.

Actul întâi

Cameră de spital cu două paturi, unul este gol iar în celălat Mitică doarme sforăind. Holul de aşteptare şi cabinetul DOCTORIŢEI sunt în întuneric. În cameră intră Sora .
Sora : Ce bărbat!… Câtă forţă!… O fi adevărat că a avut zece mii de iubite?… Nu se poate. Şi totuşi, lumea aşa spune. (Citeşte fişa medicală.) Are patruzeci şi trei de ani. Să fi început pe la optsprezece… (Ia un creion şi calculează.) Patru sute de femei pe an. Nu, nu se poate! Adică mai mult de una pe zi?!… Doamne, ce frumos e… O fi chiar aşa de dotat cum se zice? (Se apropie de Mitică şi dă pătura la o parte. Mitică se întoarce pe cealaltă parte. Sora dă ocol patului şi cu multă grijă umblă la pantalonii de pijama. Lumina se aprinde brusc descoperind prezenţa DOCTORIŢEI în scenă, autoritară şi severă.)
Doctoriţa : Ce faci acolo?!
Sora (speriată) : Îi luam temperatura.
Doctoriţa : Zău?!…
Sora : Verificam fişa medicală… Vroiam să-l învelesc, că e cam frig…
Doctoriţa : Fetiţo, pe tine te mănâncă grija mai mult decât trebuie.
Sora : Da, doamna doctor.
Doctoriţa : Dă-mi fişa. Cum evoluează?
(În timpul acesta Mitică se trezeşte cu greu. Se întinde, cască, se descheie la bluza de pijama.)
Sora : Din ce în ce mai bine.
Doctoriţa : Înveleşte-l, că n-am chef de spectacol. Oribili sunt bărbaţii despuiaţi.
Mitică (ridicându-se în capul oaselor): Prinţesele mele!… Ia te uită. Îngeraşi suavi. Voi faceţi suportabilă încăperea asta, puşcăria asta, oroarea asta… (Către Sora care-l înveleşte.) Enigmatică şi fermecătoare, suavă zână…
Doctoriţa : Ia mâna de pe ea că-ţi fac o intravenoasă de dormi două zile! (Către SORĂ.) I-ai dat medicamentul la şase?… Du-te şi pregăteşte injecţiile.
Sora : Sigur că da. (Către Mitică .) Vă mai este frig?
Mitică : Da. Cumplit de frig. Uită-te în ochii mei să mă încălzesc. Eşti soarele fierbinte, focul…
Doctoriţa : Încetează cu prostiile! (Observă sub pat o sticlă pe jumătate plină.) Ce-i chestia aia de sub pat?!
(Sora se apleacă, ridică sticla şi miroase conţinutul.)
Sora : E vin.
Doctoriţa (către SORĂ): Ieşi odată afară şi ia şi otrava asta de aici. (Sora ia sticla cu vin şi iese din scenă. Doctoriţa caută sub pat, sub pernă, în noptieră, dar nu mai găseşte nimic.) Dumneata eşti nebun?
Mitică : Sunt nebun după stetoscopul care stă leneş în jurul gâtului tău… Aş putea să-ţi ascult bătăile inimii?… După privirea asta severă…
Doctoriţa : Eşti dement!
Mitică : Da, dement de dorul de a vedea acest halat perfect scrobit căzut pe jos.
Doctoriţa : Nu fi obraznic că-ţi fac o intravenoasă de te urci pe pereţi de durere.
Mitică : De plăcere… Ce parfum înnebunitor… E normal ca un om sensibil ca mine să o ia razna.
Doctoriţa : Două intravenoase!
Mitică : De acord. Între ele coborâm să mâncăm la cârciumioara din colţ. Fac ăştia o ceafă împănată la grătar… Îmi lasă gura apă…
Doctoriţa : Îţi dau eu un un pumn de calmante şi-ţi trece… (Mitică se ridică din pat.) Să ştii că te mut la psihiatrie!
Mitică : Şi bem un vin de butuc. Puterea ursului, bucuria ursoaicei…
Doctoriţa : Te leg de pat.
Mitică : De ce nu, dacă aşa îţi place.
Doctoriţa (retrăgându-se spre uşă): Eşti iresponsabil! Te crezi mare mascul. Nu vezi că eşti un ramolit? O umbră… Un sinucigaş. (Iese din scenă.)
Mitică : Decât să trăiesc în formol şi cu pilule, mai bine în votcă… Ce-ar merge o ceafă împănată… (Caută sub saltea de unde scoate un pachet de ţigări şi un chibrit. Aprinde o ţigară şi o savurează.) Asta da mască de oxigen… Dar ce credeţi voi: că eu sunt o cârpă, o legumă? Pute a spirt şi a aspirină de-ţi întoarce stomacul pe dos. Aici mai rău te îmbolnăveşti. Paturi de fier ca la închisoare, pereţi albi de te ţăcăneşti… (I se face rău şi se trânteşte pe pat.) Fir-ar al dracului! (În scenă intră zâmbitoare Sora .)
Sora : Am adus „bomboanele“. Doamna doctor zice că o să visaţi frumos după ele… Dar ce e fumul ăsta? Aţi fumat!
Mitică (încercând să-i ascundă că-i este rău): Mai schimbă mirosul de spital.
Sora : Se poate, domnu’ Mitică? Dacă vă prinde doamna doctor?
Mitică : Două intravenoase. Ştiu. Sau chiar trei.
Sora (deschizând geamul) : Vă rog eu, fiţi cuminte, nu mai faceţi prostii. După ce-o să vă faceţi bine, e altceva. Hai, luaţi pastilele… Astea sunt pentru inimă, astea pentru ficat… Astea pentru plămâni… Şi pentru rinichi…
Mitică : Ceva pentru plăcere n-ai?
Sora : Vai, domnu’ Mitică!
Mitică : Pentru plăcerea de-a trăi n-ai nimic?
Sora : Pentru somn… Le-aţi înghiţit pe toate? Mai luaţi o gură de apă.
Mitică : Ce-ai făcut cu sticla?
Sora : Nu mă mai păcăliţi. M-aţi dus o dată că e ceai, că e cu miere de albină…
Mitică : O gură mică, face bine la circulaţie. Doar o gură.
Sora : Hai, întindeţi-vă… Aşa. Într-o clipă adormiţi. (Îi aranjează perna şi îl înveleşte cu pătura.)
Mitică : Ţie nu ţi-e somn? Avem loc amândoi… Măcar un pic… O gură doar… (Adoarme.)
Sora : Nebunatic mai sunteţi… Acum visaţi că trăiţi aşa cum vreţi… Ce frumos bărbat!… O gură doar. (Se apleacă şi îl sărută, după care intră în cabinetul DOCTORIŢEI care completează fişe la biroul ei.)
Doctoriţa : Doarme?
Sora : E un simpatic.
Doctoriţa : I-ai dat toate medicamentele?
Sora : Mai vroia…
Doctoriţa : E un dement fanfaron. Se crede bărbatul fatal şi nu e decât un ostenit înainte de vreme. O ruină.
Sora : Ruinele sunt frumoase. Au mister şi istorie.
Doctoriţa : Zău?! De mâine să nu te mai prind cu halatul ăsta scurt, că nu eşti la… Aici e spital, fetiţo! Clar?!
Sora : Da, doamna doctor.
Doctoriţa : Ce, acum te-ai bosumflat?… Dacă vrei, poţi să-ţi faci unghiile.
Sora : Vă mulţumesc, doamna doctor. Eu vă iubesc mult…
Doctoriţa : Termină cu chestiile astea!
Sora (făcându-şi unghiile): Mă gândesc dacă e posibil ca un bărbat să fi cunoscut, înţelegeţi dumneavoastră, zece mii de femei.
Doctoriţa : Asta de unde ai mai scos-o?… I-ai schimbat perfuzia?
Sora : Aţi spus doar să-i dau medicamentele.
Doctoriţa : Nu se poate să fi avut atâtea femei… Iese mai mult de una pe zi. Se laudă.
Sora : Nu de la el am auzit. Toată lumea vorbeşte…
Doctoriţa : Prostii… Un grandoman. Bărbaţii sunt nişte animale care transpiră, murdăresc haine, cer de mâncare, se îmbată şi se încurcă cu toate boarfele. Mi-e scârbă de ei.
(În scenă intră doi brancardieri ducând un pacient pe targă.)
Sora : Avem o urgenţă!
Doctoriţa : Pregăteşte patul doi!
(Doctoriţa şi Sora intră în salon unde brancardierii îl mută în patul liber pe Ionel . Doctoriţa începe să-l examineze, Sora aduce trusa medicală, brancardierii ies din scenă.)
Doctoriţa : Tensiune?
Sora : 12 cu 8.
Doctoriţa : Temperatura?
Sora : 36 cu 8.
Doctoriţa : Puls?
Sora : Normal.
Doctoriţa : Ce scriu ăia de la Salvare în fişă?
Sora : Electrocutat.
(Ionel se trezeşte gemând şi bolborosind.)
Ionel (către Doctoriţă ): Mimi…
Doctoriţa : Ăsta delirează. Mai ia-i temperatura.

Piesă în două acte

Personajele:
Bătrânul
Politicianul
Şeful
Târfa
Tânărul
Călugăriţa
Ţăranca
Orbii
Surzii
Aurolacii
Călătorii

Acţiunea se desfăşoară într-o gară ce-şi adăposteşte personajele şi călătorii. Din când în când, deasupra tuturor, bântuie Fantoma de la clasa întâi.

Actul 1

Scena suprinde Gara în momentul ei cel mai adormit – înainte de ivirea zorilor. Călătorii dorm pe bănci, iar ghişeele şi magazinele sunt închise. Pe o bancă doarme Bătrânul . Se trezeşte, priveşte ceasul mare al gării, apoi îşi dă pantalonii jos şi începe să-i examineze.
Bătrânul (privind în jur) : Nu-i un loc ferit în lumea asta… (Privindu-şi pantalonii.) Mai rezistă o vreme. Ce se destramă azi, cârpesc mâine. Până într-o zi când n-o să mai am cum să-i cos şi se duce dracului totul… La cum arată, mai am zile… (Scoate un ac cu aţă şi se pregăteşte de cusut.) Asta-i crăpătura de ieri, când nu mi-am mai amintit de ce naiba am venit în gara asta. Mereu crapă aşa, când mi se întâmplă să nu-mi amintesc… Încotro vroiam, Doamne, să merg?… Cos eu, cos, dar când o să plesnească iarăşi, în câteva zile, o să mă întreb din nou: De ce? De ce am venit eu în gara asta? Ca să plec undeva, limpede. Dar unde?… Cum să nu crape când nu mă mai duce capul?… (Cosând cu grijă.) Na, că am cusut-o iarăşi…
(Liniştea gării este spartă de şuierul puternic al unei locomotive. Călătorii se trezesc brusc, se agită ţipînd: „Vine trenul, vine trenul!“)
Şeful (urlând) : Staţi liniştiţi!… Potoliţi-vă, că oricum nu opreşte în gara noastră!
Tânărul : Şi dacă opreşte?
Şeful : Măi, băiete, ce ştii tu?!…
Politicianul : Lasă-l, mă, că habar n-are pe ce lume e… (Către Orbi.) Şi voi nu mai orbecăiţi, mă, aiurea!…(Către Surzi.) Iar voi nu mai tropăiţi, că nu mai aud trenul!… (Către Şef.) Ce-i cu trenul ăsta?
Şeful : Un tren ca oricare altul. Mare scofală!… Oricum nu opreşte.
Târfa : Şi dacă opreşte?
(Şuieratul trenului se aude din ce în ce mai tare. Se reped cu toţii la marginea peronului.)
Politicianul : Dacă ar opri, aş fi ştiut. Eu ştiu tot. Eu sunt la manetele istoriei. Ştiu eu cum e cu trenurile astea. Mă cunosc cu toţi miniştrii, cu toţi preşedinţii… (Deschide geanta diplomat şi scoate un plic mare cu fotografii.) Unul nu mi-a scăpat… Dă-te, mă, mai încolo!… (Îşi face loc şi se urcă pe o bancă.) Uite, aici sunt cu primul ministru italian… (Orbii se strâng în jurul lui.) Ăla cu ochelari sunt eu. Mă îndreptam spre el să-l bat pe spate. Aşa-i între noi… I-am zis: Bă, macaronarule, aşa vorbim noi în intimitate. El îmi zice: Bă, mămăligă, hai să băgăm ceva la ghiozdan că ne ghiorţăie maţele şi înregistrează ziariştii ăştia în reportofoane de ni se duce buhul de nehaliţi. Eram la o recepţie şi ăştia dau la recepţie nişte potoale aşa de greţoase că-i păcat… Uite, eu şi primul ministru italian… Ce ştiţi voi ce-i aia politica!…
Bătrânul : Şi dacă opreşte?
Politicianul : Tu să taci!
(Prin gară trece în mare viteză un tren. Câţiva călătorii o rup la fugă în lungul peronului implorând trenul să oprească însă cei mai mulţi sunt opriţi din fugă de către Şef.)
Politicianul : Uite aici! Sunt cu ministrul englez de externe….. (Rând pe rând, pe furiş, vor ieşi din scenă şi ceilalţi călători luând-o la fugă în lungul peronului.) Ăsta, crispatul. În spatele lui e capul meu. Îi şopteam la ureche! Bă, scrobitule, nu te mai ţine ţeapăn şi hai să tragem o duşcă de whisky. Aşa-i zic eu, scrobitul. Suntem prieteni buni. Foarte buni… Nu prea are timp să-mi scrie. Eu îi scriu o dată, de două ori pe lună. Englezii aşa sunt. Protocolari. Din când în când o secretară, o uscătură pesemne, îmi trimite nişte epistole cu Sir, cu I am sorry, sâsâieli de-ale lor. I-am spus acum: Bă, mai pune şi tu mâna pe pix, că eşti neam de Shakespeare… (Constată că nu-l mai ascultă decât Şeful iar Bătrânul îşi examinează pantalonii.) Bă, ţie nu-ţi este ruşine să stai, în faţa mea, în izmene?!… (Către Şef.) Unde-au dispărut ăştia?
Şeful : Aleargă ca proştii după tren. Le-am spus că n-o să oprească.
Politicianul (nervos) : Moşule, dacă te mai bagi unde nu-ţi fierbe oala… (către ŞEF) Iar tu nu prea ai autoritate… Bă, când vorbesc eu, să nu treacă nici un tren! Ai înţeles?… Hai să-i instruim!
(Politicianul şi Şeful ies din scenă. Bătrânul se aşează din nou pe bancă.)
Bătrânul : Şi dacă într-o zi o să oprească?… (Îşi întoarce pantalonii pe toate feţele.) Ia să vedem… Te-ai rupt şi-aici! De mult nu mi s-a mai întâmplat. Ştiu că s-a zdrenţuit zona asta de tot… Trebuie să am grijă să nu mă înfierbânt. Ce dracu’, că nu mai sunt un puşti… Om bătrân şi fără minte. Nu-mi intră în cap odată pentru totdeauna că, gata, am terminat-o cu damele. Aşa păţesc când mă las dus de pofte… Mă uitai ieri la cucoana aia, frumoasă femeie, şi hop, a pocnit materialul… Pentru ce? Pentru un fund de muiere să mi se rupă mie pantalonii? Pantalonii mei?… Bagă-ţi, mă, minţile-n cap, altfel nu te văd bine… (Cosând cu atenţie.) Mai ţine o vreme. Dar fără dame!…
(În scenă intră Târfa dînd roată în jurul Bătrânului .)
Târfa : Moşule, de ce paştele măsii nu opresc trenurile în gara asta?… La ce bun să stai şi să păzeşti şinele doar ca trenurile să treacă fără să oprească?… Ştii ceva? Mi-e scârbă de toţi, de toată bălăcăreala asta, de mâncătorul ăla de rahat… De gara asta bătrână.
Bătrânul : De-or trece, de-or opri sau nu, cândva vom şti să ne desprindem de neputinţa noastră.
(Se aude din nou un şuierat de tren. Scena se umple de călători. Agitaţia creşte.)
Şeful : Încetaţi! Păstraţi ordinea! (Către Politician.) Au luat-o razna de tot.
Politicianul : Hai, apropiaţi-vă! (Se urcă pe o bancă.)
Şeful : Linişte!
Politicianul : Deci… Unde dracu’ e poza cu neamţu?… Unde naiba am pus-o?… Uite-o! Ştii voi cine e ăsta?… Cancelarul Germaniei… Nu vă vine să credeţi, aşa-i? I-am zis: Bă, grasule, decât un război câştigat alături de ruşi, mai bine unul pierdut alături de nemţi. Ştiu germana la perfecţie: das oberliht, ahtung. Bă, umflatule, stai pregătit că te chem să faci investiţii la mine în ţară, grupir. Clar?…
(Luminile gării pâlpâie. Difuzoarele emit frânturi de muzică de paradă. Surzii încep să ţopăie.)
Şeful : Încetaţi!
Politicianul : Grupir! Aşa i-am zis… Nu e supărat domne, pe noi. Îl fac gras numai între patru ochi că, oricât am fi noi de prieteni, în public îi zic Herr Cancelar. Chestie de protocol. Asta înseamnă elita politică. Ce dracu’, domne, suntem politicieni fini. Să nu zică cineva că românii n-au clasă politică…
(O lumină trece deasupra gării. Difuzoarele hârâie pentru scurt timp.)
Tânărul : Ce-a fost asta?
Politicianul: Eşti prea tânăr ca să-ţi aduci aminte… Fii atent!
Bătrânul (strigând) : Fiţi atenţi, vine un tren! Şi va opri!
(Lumea se repede pe primul peron.)
Politicianul : Bă, aţi înnebunit?!
Tânărul : La linia doi!
(Fug cu toţii pe peronul liniei doi.)
Târfa : Se aude cum şuieră… Vine, vine!
(Surzii se bulucesc spre capătul peronului.)
Călugăriţa : La linia întâi! Se vede un nor de abur…
(Orbii se înghesuie pe peronul liniei întâi. După o clipă de derută în gară se opreşte un tren şuierând puternic. Se reped cu toţii la uşile vagoanelor, dar acestea sunt încuiate.)
Tânărul : Deschideţi! Vă rog, deschideţi!
Ţăranca : Deschideţi, maică… Deschideţi…
(Şeful încearcă fără succes să-i desprindă de uşile încuiate pe călătorii care continuă să implore deschiderea uşilor. Bătrânul începe să bată cu ciocanul în roţile trenului.)
Şeful : Potoliţi-vă! Daţi-vă jos!… A oprit din greşeală.
(Şeful îi cere din priviri ajutorul Politicianului care se află şi el în încurcătură. Târfa se desprinde de uşa pe care încercase s-o deschidă şi se postează în dreptul ferestrei unui compartiment.)
Târfa : Ia uitaţi-vă aici ce cărniţă… Nu vă place de fetiţa?… Nu vă e poftă? Nu simţiţi nevoia?…
Tânărul (în dreptul altei ferestre de compartiment) : Sunt tânăr, puternic… Priviţi ce braţe puternice am… Extrag şi radicali, ştiu o groază de lucruri…
Ţăranca (desfăcându-şi paporniţa în faţa altui compartiment) : Maică, am de-ale gurii… Cos, cârpesc… Uite, maică, sunt proaspete şi gustoase…
Călugăriţa (închinându-se în dreptul altui compartiment) : Doamne, fieţi-vă milă… Ajută-ne… Deschide Doamne poarta şi mântuieşte-ne…
(Orbii îşi aruncă pe jos ochelarii şi bastoanele împiedicându-se unii de alţii cu ochii holbaţi. Surzii aruncă pâlniile de la urechi şi urlă unul la altul creind un vacarm din care nimeni nu mai pricepe nimic. În timpul acesta Politicianul deschide capacul unui canal şi scoate Aurolacii împingându-i în faţa geamurilor compartimentelor.)

Personaje:
Vasile
Prietenul/Gheorghe
Tina/Lina
Guriţă
Preotul
Cârciumarul
Primul Mesean/Nuntaş
Al Doilea Mesean/Nuntaş
Poliţistul
Hoţul
Tatăl/Mirele
Mama/Mireasa
şi alte şapte personaje care sunt pe rînd
Vecinii/Călătorii/Muzicanţii,Naşii,Petrecăreţii/
Vînzătorii/Umbrele/Nuntaşii/Curioşii

Acţiunea se petrece în mahalale, acolo unde,
deopotrivă, încep şi se termină oraşul şi satul.

Actul I

Acţiunile încep în preajma unor crîşme pentru a continua apoi în interiorul lor. Cele trei localuri prin care trec eroii diferă doar prin derizoriul atmosferei, mereu crescînd.

Scena 1

Vasile coboară scările unui bloc muncitoresc pe cale de a fi părăsit de locatari. În dreptul uşilor deschise se face troc cu lucrurile rămase nevândute.

Vecinul 1: Ia frigiderul ăsta… Îngheaţă bocnă şi consumă puţin… Vecine, hai să-ţi dau un pat. N-are un arc rupt.
Vecinul 2: Cât ceri pe televizor?
Vecinul 1: Mai ai geaca aia de piele?… Facem schimb?
Vecinul 2: Îţi dau cinci kile de ulei de floare şi două de făină… Un biberon şi o faţă de masă.
Vecinul 3: Nu vezi că-i ciobită chiuveta?… Nu face mai mult decât un cuţit de bucătărie nou-nouţ… Şi-un polonic.
Vecinul 4: Ce caşti gura Vasile? Cauţi ceva?… N-ai nevoie de un dulap?
Vecinul 3: Îţi dau eu un şifonier cu trei uşi şi oglindă.
Vecinul 1: Cizme noi-nouţe. Cu toc şi şpiţ şmecheresc.
Vasile: A trecut zăpada. S-a dus noroiul.
Vecinul 3: Atunci un fier de călcat a-ntâia. Cu aburi.
Vecinul 4: Două tigăi şi-o pijama e bun?
Vecinul 5: Care vrei, neamule, un computator?
Vecinul 6: Am aragaz cu patru ochiuri şi cuptor! Butelie plus cărucior!
Vecinul 5: Computator cu clape, cutie şi televizor! Şi cable de legătură. Marfă vest!
Vasile: Cât ceri pe astea?
Vecinul 5: Cât ai da?
(Vasile desface pătura ce o purtase sub braţ.)
Vasile: O sticlă de ţuică, o trusă de şurubelniţe, două casete…
Vecinul 5: Cu ce e?
Vasile: Muzică de petrecere.
Vecinul 5 (studiind casetele) : Lăutărească sau ţigănească?
Vasile: Ce-ţi doreşte sufleţelul. Muzică de-a noastră, de cartier. E aia… (Fredonează o melodie.) Şi aia de inimă albastră…
Vecinul 5: Sunt valabile. Altceva?
Vasile: Trei pachete de Carpaţi, ochelari de soare americăneşti… Hai, că-s tari…
Vecinul 6: Vasile, nu vrei mai bine un aragaz?
Vecinul 5: Gata! Ia computatorul că-s mulţumit. Da-mi dai şi pătura?…
Vasile: Asta nu. În ce mai duc eu toate astea? (Pune părţile componente ale computerului în pătură.) Noroc bun!
Vecinul 6: Bă, dar prost eşti! Cu aragazul mai făceai ceva…
Vecinul 5: Lasă-l, mă, că se duce la ai lui, la ţară, să le arate cum e la oraş!
Vecinul 6: Aşa-i, Vasile?… (Către VECINUL 5) N-ajunge mai departe de crâşmă.
Vecinul 5: Care-ţi dau, frăţioare, un album cu poze şi o lustră cu trei braţe?…

Personaje:
Mimi – o roşcată de pe stradă
Ionel
Mitică
Poliţistul
Vecina
Bruneta – soţia lui Mitică
Blonda – soţia lui Ionel
şi alţi vecini sau vecine

Acţiunea se petrece noaptea într-un bloc dintr-un cartier oarecare, unde bărbaţi şi femei îşi trăiesc vieţile la comun.

Actul Întâi

Scena 1

Holul etajului unde locuieşte Mitică. Întuneric. Ionel îi face semne disperate lui Mimi să tacă.
Mimi: Care-i problema, mergem la furat?!
Ionel (în şoaptă): Ne aude lumea!
Mimi: Şi d-asta nu mai pot eu ! Ăştia dorm şi eu muncesc?!
Ionel: Te rog!
(Ionel bâjbâie yala uşii apartamentului lui Mitică.)
Mimi: Aprinde lumina, nu te mai chinui!
Ionel (scăpând cheile pe jos): Ne vede lumea!
Mimi: N-au altă treabă?
(Din spatele celorlalte uşi de pe palier se aud mişcări ca şi cum vecinii ar trage cu urechea, s- ar uita prin vizor.)
Ionel (speriat): Te rog!
(Uşa unui apartament se deschide încet lasând să se vadă capul unei femei mai în vârstă, Vecina, privind iscoditor.)
Mimi: Gata, am tăcut!
(Ionel reuşeşte să deschidă uşa. O împinge precipitat pe Mimi înăuntru, o urmează şi încuie. Îşi lipeşte urechea de uşă.)
Mimi: Puişor, hai că trece timpul şi avem treabă! (Aprinde luminile şi inspectează casa. Ionel stinge luminile în urma lui Mimi.) Dar ce-ai, dragă, faci economie?
Ionel: Se vede de jos.
Mimi: Şi?! Mie-mi place să lucrez pe lumină. (Începe să se dezbrace. Ionel se întoarce cu spatele.) Puişor, ca să nu te ruşinezi prea tare, du-te şi adu ceva de băut, fă o cafea. Eu intru la duş.
(Ionel intră în bucătărie, Mimi în baie.)
Ionel (pentru sine): Nu sunt puişor! Cine dracu’ m-a pus?! (Scapă ibricul pe jos. Zgomotul îl paralizează.) Te omor cu mâna mea, Mitică!
Mimi (strigă din baie): Nu merge apa caldă!
(Ionel aleargă la baie.)
Ionel: Ne aud vecinii! (Face semne disperate.) Te rog!
Mimi: Ce grijă ai tu de hahalerele astea de vecini!
Ionel: Eşti goală! (Se întoarce cu spatele.)
Mimi: Serios? Nu mi-am dat seama. Puişor, bag seama că eşti un pic defect.
Ionel: Nu-mi mai spune „puişor“!
Mimi: Băieţelul a mai văzut vreodată o tanti în fundul gol sau e prima oară? Fă ceva să curgă apa caldă că altfel: pa!
(Mimi îmbracă halatul din cuier şi iese cântând din baie. Ionel caută în debara scule pentru reparat. Mimi dă drumul la televizor. Ionel vine în fugă şi reduce sonorul televizorului.)
Ionel: Te rog!
Mimi: Ia dă tu bănuţu’ acum, că n-am chef să pierd toată noaptea cu „te rog“! (Ionel scoate banii din buzunar.) Mai pune! Ca să ne liniştim cu toţii. Aşa. Vezi c-a dat cafeaua în foc! (Ionel fuge în bucătărie.) Ciudată mai e specia asta a bărbaţilor! (Cu voce tare.) Aduci odată cafeaua aia, că mă ia somnul?… Ce naiba faci acolo?!
Ionel: Spăl aragazul.
Mimi: Tu îţi închipui că vreau să te iau de nevastă? (Ionel apare cu cafeaua.) Bravo! Acum, înapoi şi repară duşul! (Ionel intră în baie şi se apucă de reparat. Mimi schimbă întruna canalele televizorului.) Îţi plac telenovelele? Sunt moartă după ele. Şi cum eu lucrez în schimbul trei, când nu dorm, stau toată ziulica şi mă uit la televizor. Ăştia pentru mine au inventat telenovelele.
Ionel (ieşind din baie): Gata! Acum merge!
Mimi (intrând în baie): Meşter mare domnul Ionel! Hai, fă patul! (Mimi cântă sub duş. Ionel se uită prin gaura cheii.) Comportă-te ca un băiat mare. Ai crescut mai sus de nivelul găurii cheii. E simplu: deschide uşa şi admiră!.
Ionel: Nu mă mai dădăci!
Mimi: Vroiam doar să-şi spun că dacă vrei să te uiţi cum fac duş, să ştii că e în preţ. (Se aud bătăi uşoare în uşa de la intrare. Ionel opreşte televizorul. Bătăile în uşă se repetă.)
O Voce de pe palier: Eşti acolo?
(Mimi iese din baie. Ionel îi face disperat semne să tacă.)
Mimi: Mai bine-ţi luai o mută.
Ionel (în şoaptă): Te implor!
(Se aud din nou bătăi în uşa de la intrare.)
O Voce de pe palier: Ionele, deschide! Sunt eu.
Ionel (în şoaptă): Care eu?
Vocea: Eu, Mitică. Ai terminat?
Ionel: Du-te dracului!
Mitică: Unde?
Ionel: Altă dată să nu mă mai înveţi la prostii.
Mitică: Aţi făcut prostii! Bravo!
Ionel: Cară-te că te aud vecinii!
Mitică: Ce-ai zis?! Eu îţi deschid ochii şi tu…
Ionel: Dispari! (Către Mimi.) Nu mai vorbesc cu el!
Mimi: Aşa să faci! Nu te întreb nimic pentru că nu vreau să ştiu nimic din viaţa ta atât de aventuroasă. Vreau să rămâi un mare mister pentru mine. N-ai făcut patul! Vrei să facem amor sau să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea?
(Ionel mai trage o dată cu urechea în dreptul uşii de la intrare. Nu se mai aude nimic. Răsuflă uşurat şi se apucă să facă patul.)
Ionel (pentru sine): Mitică, altă dată nu mai cred o vorbă. Blestemul ăl mai rău să cadă pe capul tău! Mi-ai spus că e floare la ureche. Şi eu te-am crezut. Mi-ai spus că o să mă simt bărbat. Că un bărbat adevărat trebuie să aibe mai multe femei. Minciuni! Uneori şi o singură femeie e prea mult.
Mimi (în spatele lui Ionel): Puişor, tu vorbeşti de unul singur?
Ionel: Da!
Mimi: Ţie-ţi turuie gura şi mie-mi interzici să scot o vorbă. Nu e corect.
Ionel: Patul e gata.
Mimi: Hai la treabă! (Îşi dă halatul jos şi se aruncă pe pat. Patul trosneşte.) Ăsta-i pat de fată mare!
Ionel: Stai nemişcată, acum îl repar!
Mimi: M-ai adus aici ca să stau nemişcată?! Ştii ce obositor e?
Ionel: Nu.
Mimi: Mai grav, e perversiune! (Ionel scoate bani din buzunar şi îi oferă.) Mai convins. (Ionel se dezbracă şi vrea să se întindă pe pat lângă Mimi.) Puişor, ai năduşit şi trebuie să faci duş. Şterge-o la baie!
Ionel: Nu sunt puişor!
(Ionel intră în baie pentru scurt timp. Iese, ia sculele şi reintră în baie.)
Mimi: A-nceput să-ţi placă… Nici n-a observat că n-am silicioane. (Cu glas tare.) Sunt naturală, băiete! Ecologică! Lucru rar astăzi. Şi scump. (Ionel a ieşit din baie şi stă în dreptul patului tremurând de frig.) Ce-ai păţit?
Ionel: Nu mai curge decât apa rece.
Mimi: Bagă-te repede sub pătură că mori naibii lângă mine! Mai dau şi de alte necazuri. Hai să te-ncălzeasc! Ia să vedem ce are băiatul sub păturică? Ţine şi tu mâna pe mine că-ţi mai pune sângele în mişcare! Nevastă-ta e blondă? Ce te-ai înmuiat aşa? Ştii de ce vorbesc blondele în timpul actului sexual?… Fiindcă sunt cuplate la o sursă de inteligenţă. Nu e cazul meu.
Ionel: Fiindcă nu eşti blondă.
Mimi: Ce perspicace eşti! Hai, că tot reuşim noi!
(Sub pătură mişcările încetinesc, sunt pe punctul de a-şi găsi un ritm. În uşa de la intrare se aud bătăi puternice.)
O Voce de pe palier: Deschideţi! Dechideţi!
Ionel: Du-te dracului!
Vocea: Poliţia! Deschideţi că sparg uşa!
Ionel: Hopa, ăsta nu-i Mitică!
Vocea: Deschideţi!
Mimi: Ce vrei, domne?!
O Altă Voce, de femeie: Bandiţilor, v-am prins!
Mimi (către Ionel): Deschide şi vezi ce vor! (Pentru sine.) Unde naibii am nimerit?! În ce belea m-oi fi băgat?! (Către Ionel.) Deschide odată!
Ionel: Nu, te rog! (Mimi se ridică din pat, îmbracă halatul şi deschide uşa de la intrare. Pe palier, în dreptul uşii, stau Poliţistul şi Vecina.) Ce-i domne, care-i problema?
Poliţistul: Vrem să vorbim.
Mimi: Serios? Câţi sunteţi?
Poliţistul: Eu şi doamna.
Mimi: Şi de ce nu vorbiţi între voi?
Poliţistul: Nimeni nu mişcă! (Intră în apartament urmat de Vecină.) Nimeni nu mişcă!
Vecina (către Poliţist): V-am spus eu că-s hoţi!
Poliţistul: Mâinile sus! Sus, am zis! (Aprinde lanterna. Lumina descoperă picioarele dezgolite ale lui Mimi şi pe Ionel ascuns sub pătură.) Care eşti acolo?! Arată-ţi faţa! Eşti înarmat? (Smulge pătura de pe Ionel care se chirceşte ascunzându-şi goliciunea.) Ascunzi vreun obiect contondent?
Ionel: Nu, domnule.
Poliţistul: Ce faceţi voi aici?! Mie să-mi spuneţi cu ce vă ocupaţi! Aţi venit la furat? (Către Vecină.) Lipseşte ceva?
Mimi: Şefu’, aici e vorba de altceva.
Poliţistul: Mă înveţi tu pe mine?! Adică nu ştiu eu să recunosc o spargere şi nişte infractori?!
Mimi: Şefu’…
Poliţistul: Vrei să-ţi pun cătuşele ca să taci?! (Către Ionel) Tu, ăsta în curul gol! Tu eşti victima? Cam ai faţă de complice.
Mimi: Domnu’ şef, hai să-ţi spun ceva. (I se desface halatul.) Să-ţi explic…
Poliţistul: Pe mine nu mă induci în eroare cu elemente diversioniste! Sunt cerebral. Foarte cerebral. Clar?! Spune!
Mimi: Spun totul. Dar să nu audă şi… (Arată către Vecină.)
Poliţistul (către Vecină): Doamnă, vă rog să ieşiţi. Să nu deranjăm probele de la locul faptei. Trebuie să fim lucizi! Mergeţi pe hol! Poliţia vă este recunoscătoare pentru vigilenţă. (Vecina face câţiva paşi înapoi dar rămâne în pragul uşii observând ce se întâmplă. Mimi îi şopteşte Poliţistului la ureche. Către Mimi.) Domnişoară, ne facem şi noi meseria. Veghem la liniştea cetăţenilor. (Către Vecină.) Nu e nimic suspect. Nu-s spărgători. Dânsa e o nepoată cinstită, onestă, decentă…
Mimi: Din provincie.
Poliţistul: Corect. Nepoata din provincie a domnului în fundul gol. (Către Ionel) Ne facem şi noi datoria, atâta tot. Stăm de pază la fericirea şi siguranţa semenilor noştrii. (Către Vecină.) Caz clasat!
Vecina (arătând către Ionel): Dar ăsta nu-i apartamentul dânsului. Îl ştiu eu pe adevăratul proprietar. Îl văd prin vizor în fiecare zi când vine şi când pleacă. Ăla e un bărbat cuceritor. (Către Ionel) Unde e domnul Mitică?!
Poliţistul (către Mimi): Crede cineva că mă poate duce pe mine?!
Mimi (către Ionel): Nu-i apartamentul tău?
(Ionel se ascunde sub pătură. Poliţistul scoate cătuşele.)
Poliţistul: Adică, voi credeţi că eu nu m-am prins?! Bă, poliţistul român simte infracţiunea de la parter!
Vecina: Îl ştiu şi pe domnul. (Arată către Ionel.) E tot vecin cu noi. Stă dedesubt, chiar sub apartamentul ăsta. Soţia dânsului e plecată. Am văzut-o pe geam cu geamantanul…
Poliţistul: Ajunge! Nimeni nu mai scoate o vorbă! (Se uită gânditor la Mimi şi la Ionel care a scos capul de sub pătură.) Îhâm!
Vecina: Şi eu nu ştiu de nici o nepoată din provincie…
Poliţistul: Linişte! Poliţistul român gândeşte!
(Mimi se apropie de Poliţist şi-i şopteşte la ureche.)
Vecina: Proprietarul e prieten cu domnul. I-am văzut împreună…
Poliţistul: Am zis, linişte! Hai să vă explic eu la toţi cum stau lucrurile. Dânsul a venit în vizită la prietenul lui, proprietarul, unde a sosit şi nepoata din provincie. Clar?!
Vecina: A cui nepoată?
Poliţistul: Nu contează! Nu este nici victime, nici pagube. Caz clasat!
Vecina: Dar unde e domnul Mitică?
Poliţistul: Haideţi, doamnă, la culcare că oamenii ăştia or avea şi ei de vorbit, ca rudele, ce naibia!
Mimi (în şoaptă, către Poliţist): Poate trec să vă văd pe la secţie.
Poliţistul: Oricând, drăguţă, oricând. (Către toată lumea.) Noapte bună, cetăţeni! (Închide uşa în urma lui.)
Mimi : De ce m-ai minţit? Să nu-mi spui că sub noi nevastă-ta te aşteaptă să vii de la serviciu!
Ionel: Nu e acasă. E în delegaţie.
Mimi: Atunci, de ce mă porţi prin vecini?
Ionel: Nu pot în patul conjugal.
Mimi: Serios?
Ionel: E prima oară când îmi înşel nevasta.
Mimi: Şi vrei să-ţi plâng de milă? S-o fac pe gratis? Băiete, nu facem acte de caritate pentru bărbaţii care calcă prima oară strâmb. Asta ţi-o spune nepoata ta de la ţară. Onestă şi cinstită. Ia, hai, mai scoate nişte bani! (Ionel îi dă banii. Mimi îi numără.) Dacă nu eram eu să te scot din încurcătură…
Ionel: Iartă-mă.
Mimi: Banul iartă orice. Dacă e de ajuns. Când le-oi povesti fetelor, o să ne stricăm de râs. Şi ele păţesc tot felul de tâmpenii cu defecţii lor. (Se dezbracă şi se bagă în pat. Ionel stinge veioza. Mimi îl ia în braţe. Pe palier Mitică stă rezemat de un perete şi bea dintr-o sticlă.)
Mitică: Când mi-am înşelat prima oară nevasta am stat cinci ore. Trei ore mi-a luat s-o conving şi două să-mi cer scuze. Că, de, am avut un rateu, ca omul. Uneori, ce le trebuie lor, femeilor, ne trebuie şi nouă. Hai să recunoaştem! Dar lor să nu le spunem, că ni se urcă în cap.

Personaje:
Femeia
Candidatul 1
Candidatul 2
Candidatul 3
Candidatul 4
Candidatul 5

Acţiunea se petrece în garsoniera unei femei singure, acolo unde sigur există un televizor şi un pat. Sunt seri când, pe orice canal ai da, priveşti aceeaşi emisiune şi oricum te-ai cuibări în pat el rămâne gol.

În garsonieră întră Femeia. Aprinde lumina, îşi aruncă poşeta şi pantofii unde apucă şi se trânteşte pe pat. După câteva clipe se ridică, declanşează repondeurul telefonului şi ascultă mesajele de dragoste primite de la bărbaţi afectuoşi. Dă de mâncare peştilor din acvariu, papagalului din colivie. Porneşte combina muzicală şi răscoleşte în frigider. Se dezbracă, deschide televizorul şi intră sub duş. La televizor se transmite ultima emisiune electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Candidatul 1 : Şi dacă mă veţi întreba ce voi face când voi ajunge preşedinte…
Candidatul 2 : Veţi minţi.
Candidatul 5 : V-am ascultat cu atenţie, nu v-am întrerupt.
Candidatul 3 : Poporul are nevoie de un preşedinte puternic, nu de baliverne.
Candidatul 4 : Eu nu am participat la jaful ţării, eu am…
Candidatul 1 : Stimaţi cetăţeni, eu reprezint forţa de care aveţi nevoie, puterea de a pune la pământ corupţia, de a reinstala ordinea.
Candidatul 4 : Vreţi să guvernaţi cu mitraliera. Domnia terorii şi a constrângerii, asta vreţi? Spuneţi adevărul! Poporul nostru este blând, este…
Candidatul 1 : Să existe o lege şi o dreptate pentru toţi!
Candidatul 2 : Clasa politică nu a putut să răspundă dorinţelor societăţii. Dar şi mulţi dintre cetăţenii ei…
(Femeia iese din baie înfăşurată într-un halat. Îşi usucă părul cu un prosop. În drum spre bucătărie ia telecomanda şi schimbă canalele. Peste tot aceeaşi emisiune. Aşează mâncarea pe o tavă cu care revine în cameră şi se întinde pe pat. Mănâncă pe îndelete cu ochii ţintuiţi pe televizor. Încearcă iarăşi să schimbe canalele dar fără a schimba şi emisiunea. Privirea absentă îi rămâne lipită de ecran. Termină de mâncat, pune tava pe jos, lângă pat şi se întinde ridicându-şi ochii în tavan. Din televizor răzbat aceleaşi glasuri masculine autoritare. Femeia se foieşte în cearşafuri ca şi cum ar începe un vis erotic. Devine din ce în ce mai pasionată de propriul său trup. Printr-un gest brusc se rupe din jocul erotic, se ridică în capul oaselor şi cu dezamăgire îşi priveşte camera goală. Ia telecomanda şi schhimbă canalul – aceeaşi emisiune. Cu privirea fixată pe televizor devine interesată de ceea ce vede.)

Femeia: Ce bărbat! Straşnic…
Candidatul 1 : Priviţi-mi mâinile. Recunoaşteţi în ele obişnuinţa de a prinde coarnele taurului sau sânul unei femei…
Femeia : Aşa-i.
Candidatul 1 : Cu aceeaşi fermitate. Şi în blândeţea unei mângâieri trebuie să existe hotărâre! (Femeia se apropie de televizor.) Asta aşteptaţi de la preşedintele vostru. Poporul e mai degrabă de gen feminin, spunea cândva un mare bărbat de stat. Are nevoie de autoritate şi pasiune.
(Femeia îşi mângâie faţa de sticla ecranului.)
Femeia : Şi femeia e popor, n-ai aflat încă?
Candidatul 1 : Pot să vă spun că în industrie lucrează…
Femeia : Nu fi tâmpit! Vorbeai aşa frumos.
Candidatul 1 : Revenind la ţară, vă promit că patru ani cu mine preşedinte va fi cea mai teribilă poveste de amor…
Femeia : Ia-mă în braţe!
Candidatul 1 : Voi strânge la piept voturile voastre…
Femeia : Nu mai promite. Fă-o!
(Femeia şi Candidatul 1 se îmbrăţişează.)
Candidatul 1 : Eşti atât de fragilă.
Femeia : Mâinile tale mi-au dat fiori… Îmi dau fiori… (Candidatul 1 încearcă să-i dea halatul jos. Femeia se împotriveşte blând.) Avem timp… Mângâie-mă.
Candidatul 1 (desprinzându-se din îmbrăţişare) : Dă-ţi cârpa asta jos dacă nu vrei s-o rup de pe tine!
Femeia : Nu te grăbi… Spune-mi ceva frumos.
Candidatul 1 : Trebuie să repet încă o dată?!
Femeia : Fii tandru…
(Candidatul 1 o loveşte peste faţă. Femeia cade pe jos uluită şi speriată.)
Candidatul 1 : Când spun ceva nu vreau să aud comentarii. Tot nu ţi-e clar?! (O ridică cu forţa de pe podea şi o trânteşte pe pat.) Dezbracă-te!
Femeia : Nu vreau! Lasă-mă în pace!
(Candidatul 1 o loveşte din nou. Şi iarăşi, din ce în ce mai violent. Femeia ţipă.)
Femeia : Încetează!… Mă doare!
Candidatul 1 (desfăcându-şi prohabul) : Când îţi spun să te dezbraci, aşa să faci! Ce zic eu e lege. Trebuie să fii a mea când vreau eu. Când vreau eu! Cum vreau eu!
Femeia : Chem poliţia!
Candidatul 1 : Cheamă pe cine vrei că tot nu vine nimeni. Dezbracă-te!
Femeia : ţip! Lasă-mă!… Urlu de trezesc tot blocul. Eşti nebun! Ce te-a apucat?… Mă doare.
Candidatul 1 : Tu crezi că eu glumesc? Că vorbele mele sunt rugăminţi?
Femeia : Încetează! (ţipă cu putere.) Am un vecin ziarist şi sigur mă aude.
Candidatul 1 (pe un ton mai puţin autoritar) : Dezbracă-te.
Femeia : E ziarist important. Îi povestesc şi ce n-ai făcut.
Candidatul 1 : Sunt un om blând dar ferm. Atâta tot. N-am făcut nimic rău… Fi înţelegătoare.
Femeia : Îi povestesc tot ce n-ai apicat să-mi faci şi ce n-ai gândit încă să-mi faci. Lumea va afla că eşti o brută, un…
Candidatul 1 (retrăgându-se spre televizor) : Lumea mă ştie aşa cum sunt…
Femeia : Cum îşi închipuie…
Candidatul 1 : Aşa cum vreau eu! Tu eşti o nebună. Tu înnebuneşti lumea!
(Candidatul 1 intră în televizor. Femeia se repede şi închide televizorul.)
Femeia : Animalule! Bestie! Javră de om!
(Îşi aranjează părul şi halatul. Intră în bucătărie unde caută prin sertare cutiile cu medicamente. Ia o pilulă.) Ce javră de om!… Hai, linişteşte-te. A trecut… Bestie!… Totul va fi bine… M-am liniştit. (Dă drumul din nou combinei muzicale. Începe să se învârtească uşor prin cameră. Dansează de una singură. Se ţine în braţe, se mângâie. Îi place. Se desprinde brusc din propria-i îmbrăţişare şi se aşează posomorâtă pe scaun. Se scutură şi de ultima urmă a plăcerii şi deschide televizorul. Acelaşi program electoral.) Poate era prea dornic şi eu nu l-am înţeles.
Candidatul 2 : Nu vă pot promite că voi face ceea ce îmi este imposibil. Voi sunteţi cei care reuşiţi până la capăt. Eu voi veghea doar ca lucrurile să fie în siguranţă…
(Femeia priveşte cu atenţie ecranul televizorului.)
Femeia : Ce buze frumoase ai.
Candidatul 2 : Ce pot eu să…
Femeia (apropiindu-se de ecranul televizorului) : Câtă bunătate e pe chipul tău… (Îi pune mâna pe umăr. Candidatul 2 se întoarce spre Femeie şi amândoi încep să danseze prin cameră.) Sunt ascultătoare şi încerc să te înţeleg.
Candidatul 2 : Eşti atât de frumoasă. Părul tău, ochii tăi… Ca o zeiţă. Zeilor te închini, nu-i poţi atinge.
Femeia : Ba poţi. (Îl îndeamnă să o mângâie, să-i desfacă halatul.) Uneori zeii sunt sclavii oamenilor. Zeiţele cu atât mai mult.
Candidatul 2 : Există oare dragostea pură, neatinsă?
Femeia (din ce în ce mai doritoare) : Încearcă şi-ai să vezi.
Candidatul 2 : Prietenia e tot ce contează. Înţelegerea celuilalt…
Femeia (dezbrăcându-l pe Candidatul 2) : Cu buzele poţi vorbi dar poţi şi săruta…
Candidatul 2 : Cât pierdem grăbindu-ne…
Femeia : Poţi săruta, poţi avea…
(Femeia aproape că l-a dezbrăcat pe Candidatul 2. Îl trage în pat şi se dezlănţuie în dorinţa de a face dragoste cu el.)
Candidatul 2 : E bine ce facem?
Femeia : Iubeşte-mă!… Hai, vino!… Iubeşte-mă!… (Candidatul 2 rămâne nemişcat în vârful patului.) Îmi doresc atât de mult… Iubeşte-mă… Hai… Ce-i? S-a întâmplat ceva?
Candidatul 2 (coborând din pat) : Nu pot. Nu pot nici chiar cu zeiţele… Îmi pare rău…
(Stingherit, îşi culege hainele de pe jos, se îmbracă în grabă şi intră în televizor. Femeia, încă plină de dorinţă, se ridică furioasă, stinge televizorul şi îl loveşte cu pumnii.)
Femeia : De ce nu poţi?! De ce?! Ce cauţi atunci aici?… Vorbe. Doar atât… M-am săturat de vorbe! Eu sunt făcută din carne, din nevoi şi dorinţe. Neputincioşilor!… (Femeia intră în baie şi-şi stropeşte faţa cu apă rece. Aprinde o ţigară, îşi ia o ceaşcă de cafea şi se aşează pe marginea patului. Intră din nou în baie, îşi răcoreşte iarăşi faţa şi se dezbracă privindu-se în oglindă.) Oi fi urâtă. Poate am bube… Am sânii mici?… Nu. Am sânii cât două nopţi grele… (Examinându-şi trupul cu atenţie, întrebările sale trec în admiraţie. Îi place ce vede. Îşi mângâie umerii, coapsele.) Coapse netede şi arcuite… Ce piele catifelată ai şi ce caldă e… (Se rupe din propria-i admiraţie îmbrăcând în grabă halatul de baie. Revine în cameră şi deschide televizorul – acelaşi program electoral.)
Candidatul 3 : Nu doar o cale. Există multe mijloace pentru a atinge bunăstarea, pentru a satisface dorinţele poporului. Toată lumea vorbeşte despre acelaşi lucru. Nu vedeţi că a venit timpul să încercaţi şi altceva? Trăim într-o zodie a nuanţelor…
Femeia : Ai dreptate, domnule… Ce lumină stranie sclipeşte în ochii tăi.
Candidatul 3 : Să învăţăm să ne jucăm… (Femeia se apropie de televizor. Se furişează în spatele Candidatului 3 şi îi pune mâinele la ochi.) Văd atât de clar cum v-a arăta viitorul nostru.
Femeia : Ghiceşte! (Îl trage în cameră. Se roteşte în jurul Candidatului 3 care încearcă să se desprindă din încătuşarea palmelor ce-i acoperă ochii.) Ghiceşte mai întâi!
Candidatul 3 : Eşti chiar tu.
Femeia : Care eu?… Cum arăt?
Candidatul 3 : Frumoasă, cu părul despletit…
Femeia : Cum sunt îmbrăcată?
Candidatul 3 :Ca o puştoaică care ar fi trebuit deja să se fi culcat dar se ţine de şotii.
Femeia : Ai ghicit. (Îi eliberează ochii.) Ştiai de undeva? ţi-a şoptit cineva?
Candidatul 3 : Mi-am închipuit. Dar realitatea e mai puternică decât orice închipuire… Păpuşă mică şi suavă… (Încearcă s-o ia în braţe dar Femeia fuge şi se aruncă în pat.)Vrei să te prind?
Femeia : Încearcă!
Candidatul 3 (dând ocol patului) : Dar şi când pun mâna pe tine.
Femeia : Ce va fi?
(Candidatul 3 se opreşte şi ridică de pe noptieră o fotografie.)
Candidatul 3 : Cine e?
Femeia : Mama mea.
Candidatul 3 : Bună muiere. Are pe vino-ncoace.
Femeia : E făcută acum mulţi ani.
Candidatul 3 : Acum e şi mai coaptă.
Femeia : Ce-ai spus?
Candidatul 3 : Nimic. (Încearcă din nou s-o prindă înconjurând patul.) Pun eu mâna pe tine.
Femeia : E mai greu decât crezi.
(Candidatul 3 se aruncă peste pat şi reuşeşte să o prindă în braţe.)
Candidatul 3 : Mi-aş dori…
Femeia : Poate vei avea.
Candidatul 3 : N-ai o prietenă s-o chemi să se joace cu noi?
Femeia : Ce?!
Candidatul 3: Glumeam… (Cu o mână o mângâie iar cu cealaltă scoate din buzunar o pereche de cătuşe.) Îţi plac brăţările astea?… Le încercăm?
Femeia (speriată) : Tu eşti defect?
Candidatul 3 : Glumeam.
Femeia : Cam prea mult.
Candidatul 3: Încercăm cu frişcă?… Ai vibrator? (Femeia se desprinde din braţele bărbatului.)
Femeia : Tu chiar eşti defect.
Candidatul 3 : Îmi place să mă joc. Şi ţie parcă îţi plăcea. (Încercând să o sărute.) Har să încercăm ceva deosebit. (Se deschide la prohab.) Vrei să guşti?… Să te leg mai întâi la ochi? (Femeia se ridică speriată din pat.) Atunci, spune-mi tu cum vrei. Cum îţi place? Trebuie să ai un secret, o nebunie ascunsă… Cum vrei tu va fi. Vrei să te biciuiesc?… Îţi place să te masturbezi?
(Femeia se repede asupra lui şi cu furie oarbă îl loveşte unde apucă.)
Femeia : Dementule! Javră! Scârbă de om!
Candidatul 3 : Nu fi proastă… Aşa-mi placi. Eşti năbădioasă, deci. Fiecare avem o viaţă neştiută. Hai, nu mai ţipa. Ajunge.
Femeia : Scârbă de om! Eşti însurat? Spune, soţia ta ştie ce se ascunde în tine? Sau ţie ţi-e mai frică de amantă?… Javră! Am să le zic că am rămas gravidă… (Candidatul 3 încearcă să fugă. Femeia îl scapă din mâini şi Candidatul 3 trece dincolo de sticla ecranului. Femeia închide televizorul şi rămâne nemişcată pe podea.) Cu vibratorul. Scârbă!… Pervers ordinar… (Se ridică şi intră în baie. Se spală cu săpun încercând parcă să cureţe urmele mâinilor Candidatului 3. Aruncă halatul de baie şi îmbracă un tricou şi o pereche de blugi. Îşi prinde părul în jurul capului. Intră în bucătărie de unde aduce în cameră o sticlă de băutură. Se aşează pe marginea patului şi bea. După câteva înghiţituri începe să mângâie corpul sticlei, din ce în ce mai pasionată de mişcarea mâinii de-a lungul gâtului sticlei. Renunţă brusc abandonând sticla lângă pat. Dă drumul la televizor – aceeaşi emisiune electorală.)
Candidatul 4 : Politica statului va fi una de toleranţă pentru minorităţile etnice, religioase şi în general pentru cei diferiţi de majoritatea oamenilor. Vom fi diferiţi dar solidari. Înţelegerea este o stare ce trebuie să ne-o asumăm…
(Femeia se apropie de televizor, se aşează pe jos cu spatele lipit de ecran.)
Femeia : Sunt atât de diferită încât să am nevoie de înţelegere în plus?
Candidatul 4 : Mereu e nevoie de înţelegere.
Femeia : Prea multă nu face decât să te izoleze şi mai şi… De ce trebuie să-mi ascund viaţa? Trebuie să-mi fie frică de propriile gânduri?… (Candidatul 4 se strecoară în cameră pe lângă Femeie, îşi scoate haina şi o pune pe spătarul scaunului. Se întinde pe pat cu privirea în tavan.) Să opresc a-mi dori ce nu e convenţial?
Candidatul 4 : Vino lângă mine… (Femeia se ridică şi se întinde în pat lângă Candidatul 4. Amândoi stau nemişcaţi privind tavanul.) Lumea ne judecă greşit. Pasiunea e la fel pentru toţi. Iubim cu aceeaşi disperare. (Femeia se întoarce spre Candidatul 4 şi începe să-l mângâie.) Intens şi sincer.
Femeia : Eşti atât de tandru… Aşa de delicat… Iubeşte-mă pe îndelete. nu te grăbi. (Dar tocmai Femeia pare să fie mai grăbită. Îl sufocă cu sărutări, îşi dezbracă tricoul dar nu observă că acest ultim gest l-a blocat pe Candidatul 4) Fii tandru. Primeşte-mi trupul ca pe un dar. Iubeşte-mă cu putere… (Observând nemişcarea Candidatului 4) ţi-e rău?… Ce-i cu tine? Nu ţi-e bine?
(Candidatul 4 se ridică din pat, îşi aranjează cămaşa şi cravata, îmbracă haina lăsată pe scaun.)
Candidatul 4 : Iartă-mă. Oricât m-aş chinui nu pot să văd în tine un bărbat. Sunt altfel… Eşti frumoasă, minunată dar nu eşti bărbatul pe care mi-l doresc… Iartă-mă…
(Candidatul 4 dispare în televizor. Femeia rămâne o clipă nemişcată în pat. Se ridică răvăşită şi închide televizorul. Intră în baie. În faţa vasului de WC îşi deschide fermoarul pantalonilor.)
Femeia : Ghinion. Nici eu nu pot să fac pipi ca băieţii… Cum naiba poate un bărbat atât de frumos să fie pe invers? S-a întors lumea cu fundul în sus. (În faţa oglinzii desfăcându-şi părul din clame.) Boule, uite ce muiere straşnică ai pierdut… (Îşi dezbracă blugii.) Dracu’ mai îmbracă vreodată pantaloni!… Te-ai speriat de nişte ţâţe. Mare dobitoc. (Revine în cameră şi deschide uşile dulapului cu haine. Răvăşeşte hainele scoţând rochii şi fuste. Revine în baie, ia percehea de blugi şi o taie cu foarfeca.) Mi-e greaţă. De-aici încolo, pantalonii vor fi cea mai bună cârpă de spălat pe jos. (Revine în dreptul dulapului din care îşi alege rochii vaporoase ce le îmbracă pe rând. Atingerea ţesăturilor fine o face să se înfioare. Rămâne îmbrăcată într-o cămaşă de noapte continuând jocul erotic cu hainele femeieşti.) Ce minunat e trupul unei femei. E perfect. Are forma dorinţei… E minunat să fii femeie.
(Surâzând, Femeia se roteşte prin cameră făcând să se înfoaie cămaşa de noapte. În treacăt deschide televizorul – aceeaşi emisiune electorală.)
Candidatul 5 : ţara mea este familia mea. O voi conduce ca un părinte responsabil. O voi apăra ca un părinte responsabil. O voi apăra ca un tată vigilent. O voi iubi ca pe o nevastă adorată… Sunt un om aşezat, ajuns la maturitate. Înţeleg adevăratele valori. Simplitatea şi decenţa vieţii, fidelitatea faţă de cei dragi, respectul…
(Femeia devine din ce în ce mai atentă la cuvintele Candidatului 5.)
Femeia : Tu vorbeşti serios?
Candidatul 5 : Seriozitatea e una din calităţile mele indiscutabile. Nu-mi plac lucrurile sofisticate. Vreau stabilitate şi vă pot oferi stabilitate…
(Femeia îi întinde o mână invitându-l să i-o strângă.)
Femeia : Asta vreau şi eu. (Mâinile celor doi se strâng şi Candidatul 5 păşeşte în cameră. Femeia se apropie de el, îi aranjează cravata şi îi şterge sudoarea de pe frunte.) Ai fost sincer şi atât de convingător.
Candidatul 5 : Am fost pur şi simplu eu… Sunt un pic obosit şi mi-e foame. (Stinge televizorul şi se îndreaptă spre bucătărie.) Nu te-ai săturat să-i laşi să-ţi pătrundă în casă cu politica lor ordinară? Avem nevoie de linişte şi intimitate. (Se aşează la masă.) Ce ai de mâncare? (Femeia îi dă să mănânce.) Sunt frânt… Ai ceva de băut? (Femeia îi dă o sticlă cu băutură. Candidatul îşi umple un pahar şi îl dă peste gât. Şi încă unul.) Ce n-am spus e că adevărata viaţă e atunci când împarţi totul cu cel drag. Tot ce am e al tău. Tu nu bei? (Îşi mai toarnă un pahar. Priveşte spre cameră.) Şi viceversa… E cam dezordine. Deretecă şi tu puţin că nu suport mizeria. Ordinea şi conştiinţa lucrului bine făcut şi la timpul lui! Asta e deviza… M-au bătut pantofii… Pantofi noi. Uită-te ce drăguţi sunt… (Se descalţă, îşi desface cravata şi cureaua pantalonilor.) Spune şi tu ceva. Cum a fost la serviciu?
Femeia : Ce-aş putea să spun? Nu ştiu ce te-ar putea interesa.
Candidatul 5 : E scumpă întreţinerea aici? Stinge lumina la baie că s-a mărit kilowatul. (Se ridică de la masă dând semne că s-a îmbătat deja.) Ce zi am avut… Şi mâine mă scol la şapte. Să-mi pregăteşti chiloţi şi ciorapi curaţi. (Se aşează pe marginea patului. Găseşte sticla abandonată de Femeie şi o goleşte strâmbându-se de tăria băuturii.) Tare mai e. Dar e bună că dezinfectează. (Se trânteşte pe pat şi adoarme. Femeia priveşte uluită la bărbatul pe jumătate dezbrăcat ce sforăie în patul ei.)
Femeia : Ştiu că ţi-a fost sete, nu glumă. Altceva n-am aflat. Oi fi şi tu violent sau impotent. Sau poponar? Că pervers nu prea pari… Hai scoală şi şterge-o de-aici! Numai de beţivi osteniţi duceam eu lipsă. (Femeia încearcă să-l dea jos din pat, dar trupul Candidatului 5 e prea greu.) Tu n-auzi?! Ia-o din loc! Du-te de unde ai venit! Scoală odată când îţi spun! Cară-te! (Femeia deschide televizorul dar emisiunea electorală s-a terminat. Trece pe alte canale – mereu alte emisiuni, niciuna cu candidaţii la preşidenţie.) Unde aţi dispărut nemernicilor?! (Disperată se învârte prin cameră căutând o soluţie.) Ce sunt eu, târfa voastră?! (Derulează banda repondeurului şi ascultă din nou apelurile telefonice ale bărbaţilor ce o căutaseră.) Asta credeţi voi?… De ce vă bateţi joc de mine? De ce?! Vorbeşte, că la asta te pricepi. Vorbeşte!… (Se trânteşte pe pat şi-l loveşte cu pumnii pe Candidatul 5. Acesta datorită loviturilor primite se trezeşte şi imobilizând-o pe Femeie se urcă deasupra ei forţând-o să facă dragoste.)
Candidatul 5 : Stai cuminte, nu te mai agita că acum te rezolv… Aşa obosit de muncă cum sunt.
Femeia : Încetează! Lasă-mă! Ia mâinile de pe mine! Nu vreau!
Candidatul 5 : Stai blândă că ştiu eu ce-ţi trebuie…
Femeia : Încetează! Dă-te jos că mă sufoc! Opreşte-te când îţi spun! Încetează! Nu vezi că mă violezi? Mă violezi!
Candidatul 5 : Cum poate un bărbat să-şi violeze nevasta?
Femeia : Mă violezi!
Candidatul 5 : Stai cuminte! Aşa… Aveai nevoie de o schimbare… Aşa… Vezi ce bine e… Proasto, o să-ţi placă. Nu trebuie decât să priveşti tavanul… Zi că-ţi place!

Cortina

24-25 noiembrie 2000

Personaje:
Generalul
Majestatea Sa
Măscăriciul
Sfetnicul
Pustnicul
Curtezana
Fotograful
Cismarul
Ibovnica
Bucătăreasa
curteni, gărzi, slujitori…

Acţiunea se petrece în palatul regal, acolo unde fiecare clipă e istorie ce trebuie imortalizată.

Actul întâi

Scena 1

Sala tronului. Generalul îi prezintă Majestăţii Sale capturile de război. De faţă sunt Sfetnicul, Măscăriciul, Nobilii şi Gărzile. Sunt aduse pe rând cufere cu comori, animale ciudate, robi, obiecte de artă şi multe alte bogăţii.

Generalul: Aur, majestate… Argint şi nestemate. Pentru visteria Voastră… Odoare bisericeşti… Icoane făcătoare de minuni.
Majestatea Sa: Îmi plac. (Către Sfetnic.) Ce minuni putem face cu ele? (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Serios?… (Către General.) Dă-le deoparte. Altceva?
Generalul: Iepuri de apă dulce… Crocodili de scorbură… Viespea papagal. Vorbeşte în trei limbi barbare.
Majestatea Sa: Dacă se preface?
Măscăriciul: Poate e spion?
Generalul: E pasăre rară, Majestate…
Majestatea Sa: La ce bun dacă limbile-s barbare. Altceva?
Generalul: Statui de la antici… Tablouri de pictori furioşi şi renumiţi. Celebri.
Un nobil: Celebri sunt doar regii.
Măscăriciul (către Majestatea Sa): Vezi că te-a mai pupat unul în fund.
Majestatea Sa (impasibil): Altceva…
Generalul: Numai comori, Majestate.
Majestatea Sa: Comori pe dracul!
Generalul: Coliere şi diamante, covoare zburătoare şi ţesături scumpe, din fir de păianjen…
Majestatea Sa: Termină cu prostiile! Luaţi sărăciile astea de-aici! Bogăţia nu mă-nbogăţeşte. Cârpe, bolnavi şi rugină îmi aduceţi voi mie?!
Generalul: Comori nepreţuite…
Majestatea Sa: Suferinţă şi chin.
Generalul: Artă, Majestate.
Majestatea Sa: Sclifoseli demente. Mâzgâleli de indivizi frustaţi. Ifose bune să-mi decoreze … Nici atât! La căcătoare publică cu ele!
Măscăriciul : Bagă-le în visterie, nu te lua după el.
Generalul: Animale rare…
Majestatea Sa: La grădina zoologică cu ele! E vreo fiară printre ele de care să-mi fie teamă?…
Generalul: Păduchele cu solzi de struţ, şi musca kamikaze…
Majestatea Sa: Musca kamikaze… Luaţi-le din faţa mea că m-apucă dracii!… Asta-i tot? Răspundeţi!… De ce nu le luaţi minţile, zăpada proaspătă, învăţătura, aerul?… Liniştea… Ăstea sunt adevăratele prăzi.
Generalul: Am luat sclavi şi prizonieri.
Majestatea Sa: Cadavre îmi aduceţi voi mie?!
Generalul: Unul dintre prizonieri este un fotograf despre care se spune c-ar fi inventat un aparat teribil…
Majestatea Sa: Altceva.
Generalul: Un preot sfânt.
Majestatea Sa: Voi vă bateţi joc de mine?!
Generalul: Şi cea mai frumoasă şi dorită femeie din lume. Curtezana curtezanelor.
Majestatea Sa: Eşti general sau codoş? Aţi ajuns să-mi aduceţi curve la palat? Atât merită regele vostru?
Măscăriciul: Şi-aşa e prea mult.
Majestatea Sa: După ce v-aţi făcut mendrele cu ea îndrăzniţi s-o aduceţi aici?
Generalul: E incredibil de frumoasă Majestate. Nimeni n-a avut curajul s-o atingă.
Măscăriciul (către Majestatea Sa): Eu aş încerca. La câte curve vezi zilnic măcar una să fie frumoasă.
(Majestatea Sa îl priveşte pe Sfetnic care confirmă printr-un gest.)
Majestatea Sa: Fie. Să vedem.
(În scenă este adusă Curtezana. Intrarea ei provoacă murmure de admiraţie.)
Măscăriciul: Doamne, ce minunăţie!
Generalul: Ce părere aveţi, Majestate? Am avut dreptate?… (Se apropie de tron. Cu glas scăzut.) Se spune că e cea mai pricepută femeie din lume. Nesătula nesătulelor. Învârte bărbaţii pe degete. Iertare, Majestate, dar cică şi-ar fi pus-o şi cu armăsari, atât de flămândă e…
Măscăriciul: Miroase a femeie de înnebuneşte.
Majestatea Sa (tulburat): Nu s-a atins nimeni de ea?
Generalul : Nimeni n-a întrăsnit.
Majestatea Sa : Da… Să-i puneţi centură de castitate. (Către Nobili.) Să vă frigă minţile şi să leşinaţi de poftă. Dar să arătaţi poporului cât de morali sunteţi. Aici nu-i Sadoma şi Gomora! Aici e regatul bunăstării!
Măscăriciul : Desfrâul bunăstării.
Majestatea Sa (Către General.) : Adu-i şi pe ceilalţi!
(Gărzile introduc în scenă pe Pustnic şi pe Fotograf.)
Generalul (arătându-l pe Pustnic): Se spune că ar fi un pustnic vestit.
Majestatea Sa: Adunaţi toţi popii amărâţi.
Generalul: Lumea îl consideră un sfânt. Se zice că e cel mai bun duhovnic. Ia asupra lui păcatele tuturor.
Un nobil: Regele nu are păcate.
Măscăriciul (către MAJESATEA SA): Nu crede. Alt lingău… Doar nebunii nu păcătuiesc.
Majestatea Sa: (către Pustnic): Chiar eşti un sfânt?
Pustnicul: Sunt cel mai mare păcătos.
Majestatea Sa: Eşti asemeni ei. (Arată către CURTEZANĂ.) Ce ştiţi voi să faceţi pentru oameni? Spune!
Curtezana: Să cânt, să dansez. Să trezesc dorinţa şi să satisfac pofte. Să iubesc clipa, Majestate.
Majestatea Sa: (către Pustnic): Şi tu?
Pustnicul: Dăruiesc dragoste şi credinţă…
Majestatea Sa: Ăştia vând aceeaşi marfă… Ce vă deosebeşte atunci?
Pustnicul: Calea spre Dumnezeu.
Majestatea Sa: Mi-e milă de Dumnezeul tău. Nu vezi că nu-i iese nimic? Experimentul lui cu omul o ia de fiecare dată razna. Eşuează lamentabil. Dumnezeul tău nu s-a plictisit s-o ia mereu de la capăt?… E încăpăţânat, aşa-i?… Atunci spune-i că eu am zis să nu-şi mai folosească chipul ca model. Matriţa e defectă.
Pustnicul: Timpurile sunt aproape… Si chipurile noastre sunt oglinda lor.
Majestatea Sa: Vorbe… (Către Gărzi) Luaţi-l de-aici!… (Către Sfetnic.) Să-l pui pe popă să-i spovedească pe toţi netrebnicii ăştia. (Arată către Nobili.) Pe toţi!
(Curtezana şi Pustnicul sunt scoşi din scenă.)
Măscăriciul: Or să mintă.
Majestatea Sa: Atunci vor pieri. Aduceţi-l pe Fotograf!
Generalul: Se spune despre el că ar fi inventat un aparat special de fotografiat.
(În faţa tronului este adus Fotograful.)
Majestatea Sa : Măcar de capul ăstuia să fie ceva. (Către Fotograf.) E adevărat că ai inventat un aparat nou de fotografiat? Ce ştie să facă?
Fotograful: Fotografiază clipe, Majestate.
Majestatea Sa: Şi unde e aparatul ăsta?
Generalul: A fost distrus în luptă. Iertare, Majestate.
Majestatea Sa: Mi-aţi adus un om nu o invenţie?! Ce să fac eu cu omul?
Generalul : Iertare, Majestate, dar bătălia a fost crâncenă.
Majestatea Sa : Ce să fac eu cu omul?
Fotograful: Voi face altul şi mai bun.
Majestatea Sa: Aşa să faci Altfel vei avea soarta orbilor. (Către Sfetnic.) Daţi-i tot ce are nevoie. Să se apuce imediat de treabă. Luaţi-l de-aici! Poporul trebuie să mă vadă zilnic. Are nevoie de fotografiile mele. Altfel moare de dorul meu, se usucă. Nu mai bea, nu mai mănâncă. Nu mai face copii.
Măscăriciul: Asta puteam s-o spun şi eu. (Către Majestatea Sa) Îmi iei pâinea de la gură… Nu mai face copii. Nu mai muneşte. Se distruge neamul…
Majestatea Sa (către General): Gata cu prostiile! Întindeţi hărţile să vedem cum mai arată ţara… Ce-am mai cucerit?
Generalul: Câmpii mănoase… Peninsula pe care vi-o doreaţi…
Majestatea Sa: Doar atât?! Asta numiţi voi ţară?… Habar n-aveţi cum trebuie să arate un imperiu. De câte ori să vă spun că geografia face istoria?!… Mai vreau o mare, ceva munţi şi două arhipelaguri. Arhipelaguri am spus!
Generalul: Prea bine, Majestate. Aşa va fi. Ar mai fi nevoie de trupe, de armament.
Majestatea Sa: La ce-ţi trebuiesc? Aşa vrei tu să câştigi războaie?… Cotropiţi-i cu iluzia bunăstării. Vindeţi-le ştiri despre lume, să creadă că o pot cunoaşte. Faceţi negoţ cu poveşti adevărate să se sperie de câtă suferinţă e pe pământ. Lacrimi şi sânge să ţâşnească din ei. Aruncaţi-i în oceanul de ştiri şi fiţi salvatorii înecaţilor. Vă vor fi recunoscători. Recunoscători sunt numai învinşii. Arătaţi-le lumea ca pe un spectacol şi vor scăpa armele din mâini ca să vă aplaude. Faceţi din orice lucru mărunt un rahat înzorzonat. Panglici şi spumă… Duceţi războiul prin procură!… Generale, a venit timpul să te pensionezi?
Generalul: Sunt în puteri, Majestate.
Majestatea Sa: Îţi va lua locul unul care să ştie să-i doboare cu iluzii…
Generalul: De armata noastră se teme o lume întreagă.
Majestatea Sa: Atunci sunteţi şi voi buni de ceva. Poate că ai dreptate, încă n-a trecut vremea sperietorilor din lanul de floarea soarelui. Du-te la trupele tale! Să dârdâie o lume de frica noastră! (Către Sfetnic.) Şi-n timpul ăsta armatele voastre nevăzute vor cotropi. Vai de mama lor… Victoria e a celui care va putrezi ultimul.

Scena 2

Majestatea Sa stă pe tron şi mănâncă fructe. Cismarul îi ia măsuri şi face probe pentru noi încălţări. De faţă sunt Nobilii.

Majestatea Sa : Vreau o pereche nouă de cisme de călărie.
Cismarul : Voi face, Majestate, o pereche cum nu s-a mai văzut.
Majestatea Sa : Vreau să călăresc cai sălbatici. Albi.
Cismarul : Vor fi cele mai potrivite cisme pentru a supune sălbăticia. Voi cere ca vânătorii Majestăţii Voastre să răpună un cal ceresc şi din piele lui uşoară ca aerul şi tare ca înaltul…
Majestatea Sa : Să doboare zece cai cereşti! Să-ţi ajungă.
Cismarul : E suficient unul. Ies o groază de perechi de… Prea bine, Majestate, vor răpune zece cai cereşti. Să avem de unde alege.
Majestatea Sa : De ce oare, voi, oamenii de rând, înţelegeţi atât de greu?… Mai aveţi şi tupeu.
Cismarul : Iertare Majestate. Iertare.
Majestatea Sa : Când sunt gata încălţările pentru mare? Plec pe mare într-o zi-două şi poporul vrea să mă vadă călcând valul. Vezi că mă gâdili! Tâmpitule!
Cismarul : Mă scuzaţi, Majestate. O clipă de neatenţie.
Majestatea Sa : O clipă de neatenţie poate să însemne soarta unui regat, a unui imperiu. Dar ce să înţelegeţi voi?… Să mă vadă călcând val după val, val după val… Sper să nu fie marea agitată. Îmi face rău la stomac. Nu-i frumos să mă vadă poporul vomitând. Eşti mut?! Când sunt gata?
Cismarul : Cât de curând. Harpoanele majestăţii voastre au străpuns deja şapte delfini aurii. Am pus pieile la…
Majestatea Sa : Am zis doisprezece! Faceţi economie de delfini?! Aţi înnebunit?! Vă jupoi de vii, vă trag pe roată!… Îmi plăceau mai mult strugurii de anul trecut… Mă mai măsori mult? Ce te tot moşmondeşti acolo?
Cismarul : Răbdare Majestate, dar am luat măsuri doar pentru stângul.
Majestatea Sa : ţi-ajunge! Ce mi-e stângul ce mi-e dreptul. Aşa vă place vouă să vă mocăiţi în timp ce eu am atâtea de făcut… (În cameră intră Sfetnicul ce se apropie de Majestatea Sa şi îi şopteşte ceva la ureche.) Să intre. Să intre… (Sfetnicul iese din cameră.) Nimeni nu vede, nu simte, că de la an la an strugurii sunt mai acri?… (În cameră intră Sfetnicul şi Fotograful.) D-asta îmi place carnea de vânat. Luaţi ăstea de-aici! Vreţi să mă otrăviţi?…. (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Să aştepte… Dacă mă stric la stomac? Dacă m-apucă pântecăraia? Ce să vadă poporul, cum regele se cufureşte? (Către Cismar.) Stângul este egal cu dreptul! Regele e armonie. Clar?… Eşti mut?… Atunci vorbeşte!
Cismarul : Majestate, cum v-aţi simţit în noile cisme de vânătoare?
Majestatea Sa : Binişor… Am doborât trei elefanţi, un tigru, doi mistreţi, nu ştiu câţi vulturi şi… Am doborât tot ce era în pădure. Am pus la pământ toate fiarele. Nimic nu mai mişcă… M-au cam ros. Din ce le-ai făcut?
Cismarul : Din blană de urs de peşteră.
Majestatea Sa : Rahat! Cine ştie ce urs bătrân de la grădina zoologică aţi belit şi mie veniţi să-mi spuneţi că… D-asta m-au bătut. Vă spânzur pe toţi! Vă tai bucăţi-bucăţi şi vă dau la câini! (Către Sfetnic.) Era un urs de peşteră? (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Atunci de ce m-au ros la călcâi?
Un nobil : Vă cresc picioarele, Majestate.
Majestatea Sa : Zău?…
Alt nobil : Sunteţi un rege din ce în ce mai mare…
Majestatea Sa (către Sfetnic) : D-asta înnebunesc femeile din ce în ce mai tare?… (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Un penis mare pentru un rege mare!… Pentru un regat mare… Să mă fotografiez pentru albumul familiei? (Sfetnicul îi şopteşte la ureche.) Pentru istorie, atunci. (Către Fotograf.) Trage câteva cadre. Sugestive. Ai grijă. Dar repede că mă aşteaptă treburi importante! O avea nevoie istoria de mărturii măreţe dar eu mai am şi alte treburi.
(Fotograful îşi pregăteşte aparatul.)
Cismarul : Majestate, vor fi cele mai frumoase încălţări.
Majestatea Sa : Am zis doisprezece! Şi să fie complet aurii delfinii ăia. Clar?! Să nu iasă încălţările cu pete că te trag pe roată! Visez să am nişte sandale cu barete subţiri şi cataramă… Sau cu şireturi…
Cismarul : Subţiri, din nerv de şopârlă.
Majestatea Sa :Exact! (Către Fotograf.) O fotografie la stângul, una la dreptul şi încă una cu amândouă picioarele! (Către Sfetnic.) Ajung? (Sfetnicul confirmă. Către Fotograf.) Aşa… Aşa… Nu mă atinge cu labele tale murdare! Vezi să nu iasă bătătura de la cismele de vânătoare că vă tai mâinile! (Către Sfetnic.) Să tragă o poză şi la penis? Pentru manualele de istorie… Pentru cartea recordurilor… (Sfetnicul îi şopteşte la ureche. Majestatea Sa priveşte în interiorul pantalonilor. Către Fotograf.) Unde te uiţi?! Acum vă scot ochii!… (Către Sfetnic.) Ai dreptate. Să mai treacă un timp, să fie şi mai şi… Azi nu sunt în cea mai bună formă… Cred că o să plouă. (Către Fotograf şi Cismar.) Acum plecaţi!
(Fotograful îşi strânge aparatele şi se îndreaptă împreună cu Cismarul către ieşire)
Cismarul : Ce-ai rămas aşa?
Fotograful : Mâinile ăstea au atins picioarele Lui. Am atins sacrul. Sunt alte mâini.
Cismarul : Du-te şi le spală.
Fotograful : Chiar îi cresc picioarele?
Cismarul : I se umflă picioarele că mănâncă prea sărat.
Fotograful : Am atins sacrul…
Cismarul : Îi puţeau picioarele de te trăsnea.
(Fotograful şi Cismarul ies din sala tronului.)
Majestatea Sa(către Sfetnic) : Avem cea mai mare grădină zoologică din lume, aşa cum am zis?… (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Bravo! Aşa îmi place! Să crape toţi regii şi împăraţii de ciudă. Nişte tâmpiţi!

Scena 3

Sala tronului. Majestatea Sa semnează acte pregătite de Sfetnic iar Măscăriciul încearcă să-l binedispună. Curtenii stau smeriţi pe lângă ziduri.

Majestatea Sa : Prea multe hârtii! De unde născociţi atâtea, nu ştiu… (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Dacă n-ar fi folositoare nu le-aş semna. E bine şi-aşa… (Către Curteni.) Ele vă ţin în viaţă şi în posturi… Ce staţi ca popândăii? Ziceţi ceva!… Ce mai e prin ţară? Aud că lumea o ţine tot într-un dans şi petrecere. Chefuieşte poporul de n-are treabă. Bea, mămică, cântă. Bunăstare, ce mai… Mie să-mi spuneţi dacă se munceşte! Clar?!… În istorie nu se intră cu voie bună şi belşug. Cu piramide, cu ziduri de apărare trainice, cu războaie grele. Cu sudoare şi sânge. Cu morţi! (Către Sfetnic.) Am mai câştigat vreun război?… (Sfetnicul confirmă printr-un gest.) Au murit mulţi?… Foarte mulţi?… (Sfetnicul confirmă din nou.) E bine, e bine. Avem un popor viteaz… Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să mai şi muncească că altfel i se suie la cap. (Către Curteni.) Şi vă pune pe voi la jug. Asta vreţi?… (Sfetnicul îi şopteşte ceva la ureche.) Voi sunteţi nădejdea mea. Trupul meu… Hai, veseliţi-vă! Veseliţi-vă că mă apucă dracii! (Către Măscărici.) Idiotule, nu vezi că nobilimea are chef să râdă? Şi dacă ea râde, râd şi eu până mor. Zi ceva!
Măscăriciul : Mori mai întâi şi pe urmă să vezi veselie.
Majestatea Sa (râzând) : Hai că-i bună! V-a plăcut? E dat dracului cretinul ăsta. (Măscăriciul se aşează pe tron, scoate un ziar şi începe să citească.)
Măscăriciul : Poporul moare de foame…
Majestatea Sa : E tare idiorul!
Măscăriciul : ţara fierbe… Nemulţumirea creşte…
Majestatea Sa : Bună şi asta!
Măscăriciul : Puşcăriile sunt pline…
Majestatea Sa : Puşcării?… I-auzi ce zice! (Către Sfetnic râzând.) Avem noi cele mai mari puşcării din lume?… (Sfetnicul confirmă.) Aşa-mi place. Bravo! (Către Curteni care râd din ce în ce mai tare.) Fiţi mândri şi veseliţi-vă. Avem cele mai tari şi mai mari puşcării de pe faţa pământului… (Către Măscărici.) Bravo, mai zi!
Măscăriciul : În ţară nu mai e nimic de furat… (Majestatea Sa devine grav.)
Majestatea Sa : Tu vorbeşti serios? Era vorba că ne amuzăm nu să vii tu aici cu măscări. (Către Sfetnic.) Mai e ceva de furat? (Sfetnicul aprobă.) Şi-atunci?… (Privindu-l pe Măscărici şi luminându-se la faţă.) Eşti tare! M-ai păcălit. (Izbucneşte în râs.) Hai c-a fost mortală! M-ai păcălit şi eu te-am crezut pentru o clipă. (Către Curteni.) Nu degeaba mă invidiază toţi regii şi împăraţii că am cel mai nebun măscărici din lume…
Măscăriciul : La un măscărici nebun un rege şi mai nebun.
Majestatea Sa (râzând în hohote) : Ce v-am spus eu?! Bravo!… (Sfetnicul îi şopteşte la ureche. Majestatea Sa devine posomorât.) Prea mult râs dă în plâns… Vouă vă arde de hlizeală când nouă ne-au murit soldaţii pe câmpul de luptă?! ţara e îndurerată şi voi vă scălâmbăiaţi ca nişte maimuţoi? Jeliţi eroii, rugaţi-vă pentru sufletelor lor! Un pic de recunoştinţă!… (Plângând.) Doamne, ia-i la tine, în oastea vitejilor!… (Sfetnicul face semn gărzilor. Acestea îl introduc în sala tronului pe Fotograf.) Îndurare pentru sufletele lor. Sfinţi ai neamului, martiri neprihăniţi. (Fotograful trage cadru după cadru.) Durerea mamelor şi a ficelor e durerea mea… Suferinţa poporului e mai întâi a mea… Mi-e trupul tot o rană. Mi-e inima sfâşiată… Mă doare capul de-mi plesneşte! (În şoaptă, către Sfetnic.) Chiar mă doare. Fă ceva! (Sfetnicul îl aşează pe Majestatea Sa pe tron.) Îmi plezneşte capul!
Măscăriciul : ţi-a rămas coroana mică.
(Sfetnicul face un semn către gărzi.)
Majestatea Sa : Nu vreau nici un doctor! Să nu-i văd în faţa ochilor! Vă bag pe toţi în formol, vă tai, vă… (Către Măscărici, în şoaptă.) De ce mă superi?… Tu trebuie să mă faci să uit. Să fiu vesel… Nebunia ta trebuie să-mi scoată din cap nebunia mea. Dacă tu nu mă înţelegi, atunci cine?… Ştiu, suferi şi tu. Şi tu eşti un câine… O să te las să faci ce vrei. Bate-ţi joc cât vrei de oricine. Fă-i în toate felurile. Striveşte-i ca pe nişte gândaci… Scuipă-i dacă vrei… (Cu voce tare.) Marş de-aici!… Mă doare capul…
Măscăriciul : Ăsta-i singurul semn că-l ai.
Majestatea Sa (urlând) : Mă doare capul!
Un nobil : Îţi creşte capul, Majestate.
Alt nobil : ţi-a rămas coroana strâmtă.
Majestatea Sa (ridicându-se din tron) : Şi dacă-i aşa? (Către Sfetnic.) Mi-a rămas coroana mică?… (Sfetnicul confirmă.) Normal. Absolut normal. (Către Sfetnic.) Trebuie să mă gândesc la asta. Trimite-i la plimbare pe toţi. La muncă. La război. La ghilotină… Mai bine lasă-i aici să aştepte. (Către Măscărici.) Fă-i să râdă până îi apucă plânsul.
(Majestatea Sa părăseşte sala tronului.)
Măscăriciul : Trăiască, Majestatea Sa! (Către Curteni.) V-ar place să-l vedeţi mort?…

Scena 4

Dormitorul regal. În pat, sub cerşafuri, Majestatea Sa şi Ibovnica fac dragoste.

Ibovnica (ţipând) : Majestate! Majestate!… Oh, Doamne!…
Majestatea Sa (întinzându-se pe spate): Abia mai respir… Groaznic!… Cât e ceasul?… (Ridicându-se să vadă pendula.) Am ţinut-o mai mult cu două minute ca ultima oară. Ba nu, cu şapte minute. Ce tare sunt! Zi că nu-i aşa. În ritmul ăsta ajung să nu mai sfârşesc niciodată… O fi posibil?… E o temă de gândire. Lasă că le-o dau filozofilor să văd ce zic… Eşti terminată? Mai poţi să zici ceva?
Ibovnica : Nici să mă mişc nu mai pot.
Majestatea Sa : Mai spune… Cum a fost? Mai înnebunitor ca data trecută?
Ibovnica : Am fost în paradis.
Majestatea Sa : Şi?…
Ibovnica : Simţeam cum sunteţi în mine, aşa imens. Necuprins… Creşteaţi în mine…
Majestatea Sa : Asta-i! Ai simţit că e mai mare. Perfect! Că abia a intrat… (Privind în jur.) Unde eşti? Vino odată! (După o perdea apare Sfetnicul.) Ce faţă ai! ţi-e rău? Să nu leşini tocmai acum. Spune că nu ţi-e rău. (Sfetnicul confirmă.) De la lipsa de aer. L-am înghiţit eu pe tot… Fii atent! Să aduni toţi filosofii, ăia de se dau mari deştepţi, să-şi frece creerii dacă aşa se poate ajunge la eternitate… Nu mă pune să repet că doar ai auzit. (Către Ibovnică.) Explică-i tu că eu mă enervez. Şapte minute în plus, cum simţeai…
Ibovnica : Mi-e ruşine…
Majestatea Sa (către Sfetnic) : Ai auzit tot?… (Sfetnicul confirmă.) Atunci ai priceput. E clar? (Sfetnicul confirmă.) Ce faţă ai! Mai du-te şi tu la femei, mai relaxează-te… Şi nu uita, vreau un pat nou. Ăsta-i pat?! Nu vezi că-mi ies picioarele afară, că dau cu capul de lemnele astea, că-mi atârnă braţele pe jos?… Vreau un pat pe măsură! (Către Ibovnică.) Nu-i aşa? O teacă mare pentru un paloş uriaş!… (În şoaptă către Sfetnic.) Dacă o ţin tot aşa crezi că o să mai am nevoie şi de o ibovnică mai mare, mai…? (Sfetnicul confirmă.) Ştiam eu. Acum du-te la femei sau la cine vrei tu numai schimbă faţa asta. Eu mai stau cu mititica asta să-mi mai povestească cum a fost. Şi fă ceva să fie aer! Aduceţi un munte sub fereastră, plantaţi o pădure!
(Sfetnicul iese din dormitorul regal.)
Ibovnica : Nu mă mai pune să vorbesc lucruri intime în faţa străinilor.
Majestatea Sa : Dar ce, el e un străin?… Iepuraş… Pisoiaş… Hai, mai spune-mi.
Ibovnica : Să ştii că şi eu m-am străduit. Îmi închipuiam că…
Majestatea Sa : Când e vorba de mine n-ai nevoie. Eu sunt cea mai mare închipuire.
Ibovnica : Asta spuneam şi eu… Hai să te iau în braţe şi să te alint. Să mângâiem băiatul… Cine e regele meu mic şi ameţit?
Majestatea Sa : Întreci măsura…
Ibovnica : Regele meu mare şi fioros… Leul, crocodilul, rechinul meu primejdios… Spaima continentului… Ce te frământă pe tine, iubiţel?
Majestatea Sa : Crezi că eu mai ştiu?…
Ibovnica : Spune-mi.
Majestatea Sa : Nu ştiu încotro s-o mai iau în războiul cu ţările din nord. Să atac, să mă retrag?
Ibovnica : Atacă.
Majestatea Sa : Să-i lovesc pe flanc?… Să atac frontal?…
Ibovnica : Învăluie-i pe flancul stâng. Plăteşte pe unul de-la lor să trădeze şi ai să câştigi.
Majestatea Sa : Eşti sigură?
Ibovnica : M-am înşelat eu vreodată?
Majestatea Sa : Ce se mai vorbeşte prin palat?
Ibovnica : Aceleaşi guri mari care trebuiesc închise pe vecie. Îţi spun eu la momentul potrivit.
Majestatea Sa : Le iau gâtul la toţi!… (Căscând.) Şi o să câştig sigur războiul?…
Ibovnica : Nu eşti tu cel mai viteaz? Cel mai şiret? Vulturul meu… Ghepardul meu… Hai dormi.
Majestatea Sa : Mai povesteşte-mi cum a fost… Şapte minute în plus…
Ibovnica : Doar două. Nu trişa.
Majestatea Sa : Tot e ceva… ţi-a plăcut?
Ibovnica : A fost o nebunie. Eşti cel mai puternic bărbat… (Majestatea sa a adormit.) Regele meu mic şi ameţit…

Scena 5

Sufrageria regală. Majestatea Sa stă în faţa unei mese îmbelşugate înconjurat de Nobili, Servitori şi Bucătăreasă.
Majestatea Sa : Şi asta e bună. Ce naiba e? Parcă am mai mâncat odată.
Bucătăreasa: E ficat de veveriţă de stepă.
Majestatea Sa : Am bănuit eu. Şi asta? Lasă-mă că ştiu! Fudulii de porc oceanic?… Fudulii de…?
Bucătăreasa: Amigdale de struţ de munte.
Majestatea Sa : Şi-am vrut să zic… Ce mai avem bun? Dulceaţă din aia…
Bucătăreasa: De flori de mucegai sau dulceaţă din muguri de trestie de deşert?
Majestatea Sa : De nuci ţestoase vreau. (Bucătăreasa face un semn ServitoriLOR.) Asta-mi place la tine. Ştii să găteşti. Numai o femeie e capabilă cu adevărat în problema bucătăriei. Asta i se trage din epoca matriarhală. Când aud că alţii au bucătari, îmi vine să râd. Mi s-ar întoarce stomacul pe dos… Ce să ştie ăştia să gătească? Bărbatul e vânător, e ostaş. E agricultor când nu-i place să umble. E fustangiu.
Bucătăreasa: E un prost!
Majestatea Sa : Ia vezi că!…
Bucătăreasa: Majestatea voastră este mai întâi de toate rege.
Majestatea Sa : În fine… (În şoaptă.) Nu ţi-a trecut supărarea că te-a părăsit. Dacă vrei să te măriţi spune-mi şi-ţi dau ce nobil vrei.
Bucătăreasa: N-am eu nevoie de hăndrălăi, Majestate. Să piară toţi bărbaţii de pe faţa pământului şi nu tresare nimica în mine.
Majestatea Sa (cu glas tare) : Că nu te-o fi părăsit de bine ce-i era. (În şoaptă.) L-am prins şi acum e pe front, în linia întâi. (Cu voce tare.) Ce mult am mâncat şi parcă tot aş mai înghiţi ceva. Mă întreb unde bag atât?
Bucătăreasa: Stomac regal.
Majestatea Sa : Parcă nu mâncam aşa înainte.
Un nobil: S-o fi mărit stomacul şi cere, Majestate.
Majestatea Sa : Crezi?… Aşa o fi. Uite ce burdihan am făcut. Şi nu sunt gras să zici că… (Sună din clopoţel. Apare Sfetnicul.) Nu ţi se pare că am burta mai mare? Mai încăpătoare? (Sfetnicul confirmă. Către Bucătăreasă.) Mai dă-mi ceva! O friptură de…
Bucătăreasa: Mai bine grătar de peşte răpitor. E uşor şi mai rafinat.
Majestatea Sa : Dar să fie un răpitor care a înghiţit un alt răpitor care a înfulecat un bleg de peşte gras şi gustos.
Bucătăreasa: Exact asta am pregătit pentru Majestatea Voastră.
Majestatea Sa (către Sfetnic) : Să le spui generalilor să atace pe flancul stâng. Avem pe careva să-l facem trădător? (Sfetnicul îi şopteşte la ureche.) Nu din tabăra noastră. Din a lor. Să-l mituim şi să facă ce vrem noi. (Sfetnicul confirmă.) Atunci dă-i drumul! (Sfetnicul îi şopteşte din nou la ureche.) Lasă-l pe Fotograf să meşterească la aparatele lui. Azi n-am chef să mănânc pâine uscată şi să beau apă chioară. Şi ăsta nu-i cadru potrivit pentru o istorie ascetă. Voi vreţi să-mi stricaţi mitul de rege cumpătat? Vreţi să-mi stricaţi pofta de mâncare?!… Ieşiţi cu toţii! Cu toţii, că-mi stă dumicatul în gât şi acum vă spintec burţile! Vă dau maţele la câini!… (Sfetnicul, Nobilii şi ServitoriI ies grăbiţi din sufrageria regală.) La câini!…
Bucătăreasa: Un pic de vin?
Majestatea Sa : Mă scot din sărite. Îmi strică cheful.
Bucătăreasa: Nu mai pune totul la suflet.
Majestatea Sa : Tocmai acum când îmi creşte burta şi pot şi eu să mă hrănesc…
Bucătăreasa: Vin?
Majestatea Sa : Merge. Mai e loc. E loc de o damigeană. De un butoi. Dar nu e felul meu… (Cu glas blând.) Îmi faci şi mie un hatâr?… Ştii tu?…
Bucătăreasa (dezvelind o farfurie) : Mămăliguţă cu usturoi şi slănină.
Majestatea Sa : Eşti cea mai mare vrăjitoare!… (Mâncând cu poftă.) Nimic nu se compară… Uite-aşa îmi revine pofta să domnesc. Să am grijă de ţara asta… De popor… Spune-mi, ce legi să mai dau? N-am mai dat de multişor un decret şi se impune… Să schimb legea publică?
Bucătăreasa: Legea bună e aia care stă pe loc. Chiar şi strâmbă dar să nu se schimbe.
Majestatea Sa : Atunci dau una care am mai dat-o. Mai pot căpăta un pic de usturoi?
Bucătăreasa: O să miroşi în sala tronului.
Majestatea Sa : Un rege care mănâncă usturoi tot a rege miroase. Sunt mai întâi rege şi apoi stomac.
Bucătăreasa: Aşa o fi… Vrei să-ţi ung şi o felie de pâine cu marmeladă?
Majestatea Sa : Cere-mi orice, dacă faci tu asta pentru mine.

Scena 6

Atelierul Fotografului. Majestatea Sa se uită printre fotografii şi la aparate. Sfetnicul şi Fotograful îl secondează. Gărzile păzesc intrarea.

Majestatea Sa (către Sfetnic) : Ce zici, e sugestivă? Mă reprezintă?… E oglinda mea?… (Sfetnicul confirmă.) Dar sunt încremenite. Nu respiră. (Către Fotograf.) Fă-le ceva să se simtă timpul în ele. Pe vremuri era mai bine când în locul tău pictorii făceau portretele, scenele de bătălii. Tu fuşereşti totul. ţac-pac, gata poza! Ăia lucrau luni de zile până prindeau pe pânză măreţia, graţia divină…
Fotograful: Dar îi ţineau pe regiore în şir nemişcaţi. Amorţeau, Majestate. Li se puneau cârcei.
Majestatea Sa : D-asta se strâmbă mai mereu în tablouri. Cine-i obliga? Dacă erau proşti ce să le fac?… Nişte caraghioşi făţarnici… Nu schimba vorba şi nu fi obraznic!… Ce-s ăstea?
Fotograful : Punga cu nasuri. Punga cu urechi, cu buze… Cu frunţi înalte…
Majestatea Sa : Ăştia sunt ochii mei?… M-ai tăiat bucăţi-bucăţi. M-aţi ciopîrţit…
Fotograful : Ca să vă recompun mai aproape de ceea ce sunteţi, Majestate.
Majestatea Sa : Degeaba. Zugravii prindeau trecerea timpului. Să fie clar!
Fotograful: Şi eu o să pot. Uitaţi-vă aici. E făcută cu noul meu aparat. O să-l perfecţionez şi…
Majestatea Sa : Nu e rău… Când ai făcut-o?
Fotograful: Azi de dimineaţă. Nu eraţi atent… V-am surprins o clipă…
Majestatea Sa : Aparatul ăsta e o invenţie numai a ta?
Fotograful: Da, Majestate. Pot deja să fotografiez clipe.
Majestatea Sa (răscolind fotografiile) : Unde-i măreţia? Unde-i maiestruozitatea? Inefabilul?
Fotograful: Vor fi, Majestate, în curând. Voi putea să fotografiez gânduri, zile, speranţe. Într-o bună zi şi chiar şi bătălii întregi. Secole.
Majestatea Sa : Toate astea sunt doar eu! (Către Sfetnic.) Se pot fotografia gândurile? Secole?…
Fotograful: Eu voi putea.
Majestatea Sa : Nu făgădui ce nu poţi face că altfel neîmplinitul îţi cheamă moartea!… Dacă tu spui, atunci… Altfel, ghilotina vă aşteaptă! (Către Sfetnic.) Se pot fotografia secole?… (Sfetnicul confirmă.) Ai întrebat filosofii? Ce zic despre eternitate? Stă ascunsă într-o scorbură de morcov? (Sfetnicul îi şopteşte la ureche.) Că depinde de morcov puteam să răspund şi eu. Filosofii ăştia ai tăi sunt nişte potlogari. Am să le strivesc ţestele în menghine! (Către Fotograf.) De azi începi marea lucrare! Vreau să-mi decorezi Marea Sală Regală cum nu s-a mai văzut. Să-mi faci o nouă Capelă Sixtină din fotografii. Din altfel de fotografii… Mişcătoare… Mai mândră şi mai zguduitoare. Să crape toţi papii şi împăraţii lumii de ciudă.
Fotograful: Majestate, nu cunosc Marea Sală Regală.
Majestatea Sa : Va fi în noul Palat. (Către Sfetnic.) Vreau un palat nou! Cel mai mare şi mai impunător din câte s-au văzut. Din câte s-au închipuit. (Nervos.) Ăsta-i palat pentru un rege ca mine?! Scund şi mohorât? Nu vedeţi că dau cu capul de tavan? Că trebuie să mă aplec când trec printr-o uşă? Vreţi să se spună, peste secole, că n-am fost un constructor? Un vizionar? Că nu m-am bătut cu nemurirea?!… (Către Fotograf.) E o clipă istorică. Începe chiar acum. (Fotograful îşi ia aparatul şi începe să lucreze.) Palatul trebuie să fie mai copleşitor decât o piramidă. Să aibă coloanele mai zvelte ca ale grecilor. Totul din marmură. Uşile principale să fie atât de înalte încât să încapă prin ele o catedrală. (Către Sfetnic.) Ai înţeles?!… (Sfetnicul confirmă.) Adună arhitecţii şi mâine să am proiectul. Constructorii să se apuce chiar de azi de lucru. Clar?! Iar la picioarele Palatului să ridicaţi Marele Nou Oraş. O capitală nouă pentru imperiul meu. Să aibă cine să privească şi să se mire. (Majestatea Sa în şoaptă către Fotograf.) Înţelegi care-i provocarea?… Noi doi făcând mărturisiri istoriei, aşa cum vrem noi, nu cum voi voi alţii să ne judece peste ani şi asta dacă vor înţelege ceva. Şansa asta nu este dată oricărui muritor. (Depărtându-se de Fotograf, cu glas tare.) Altfel, ghilotina! Şi uitarea. Voi şterge numele tău din toate actele şi dacă va fi nevoie şi din minţile celor care te-au cunoscut sau au auzit vreodată de tine. Vei rămâne doar Fotograful. Adică nimic! (Majestatea Sa iese din atelier urmat de Sfetnic şi Gărzi.)

Cortina

Personaje:
Femeia

Actiunea se petrece noaptea, atunci când singuratatea bântuie pe strazi sau se ascunde între patru pereti.

Scena 1

Ploua. Femeia alearga dupa autobuzul ce tocmai a plecat din statie. Revine în statie adapostindu-se de ploaie. Aici sunt câtiva oameni cu bagaje ciudate.
Femeia: Voi de ce nu alergati dupa masina?… Si ce daca o sa vina alt autobuz, opreste vreunul când vreau eu?… Ce ma priviti asa? Ce aveti, fratilor?! Daca tot asteptam, barem sa ne distram. N-am mai întâlnit statie de autobuz cu oameni atât de nesuferiti ca voi. Treaba voastra… (Oamenii din statie încep sa-si desfaca bagajele: cartoane, folii de plastic si alte materiale din care se poate încropi un adapost pentru noapte.) Ce-s cu cartoanele astea? Ce-i mizeria asta?… Vai de mama voastra… A zis careva ceva sau mi se pare? Iar tu, tu nu mai trage cu coada ochiului, uita-te direct! Nu te rusina, omule, ca totul e de vânzare. Nu-i asa, mamaie? Matale mai ai ceva de vânzare?… Acum te-ai enervat? Hopa, traim! Esti sigura?… Norocul nostru ca Al de Sus ne-a facut gândurile mute. Daca ne-ar fi dat darul sa ne auzim unul altuia gândurile, mama, ce-ar fi fost! Un razboi de la început pâna la sfârsit. De mult am fi disparut de pe fata pamântului. Uita-te la dinozauri ce-au patit. Ma, pustiule, scoate mâna din buzunar si nu-ti mai închipui! De ce esti asa timid? Învata sa spui cu glas tare… Da, mamaie, sunt vulgara! Dar astia nu sunt vulgari? De la cine crezi ca am învatat?… Eu sunt vulgara cu glas tare. Asta-i diferenta! în rest si eu am de toate: frigider, aspirator, toale, farduri si bibelouri. Sa stiti ca lumea ma respecta. Viata mea a fost cumpatata. Când mi-a fost rau, m-am zbatut sa-mi fie bine. Când mi-a fost bine, m-am straduit sa-mi fie rau. Ce, credeti ca sunt altfel decât voi?!… Ba, daca te mai uiti mult la fundul meu, ma apuca dracii! Ce naiba! Nu suport sa va uitati la mine ca la o mercerie. Ce sunt eu? Doar nasturi de descheiat, fermoare si copci de desfacut?!… Nu te mai închina, mamaie, ca le stie pe toate Al de Sus. Le stie mai bine ca noi. Cât sa duca si el? Cât sa ierte?… Hai sa va zic una buna de tot. Stiti ce face femeia dupa actul sexual?… Stiti?… Deranjeaza! Ce râdeti, ma! la uite-l cum behaie! Va place sa va bateti joc, asta e! Dati de trei ori din fund, va goliti de neputinte si pe urma, gata, aveti treaba, sunteti ocupati. Ce sa zic! Ba, bine ca placerea si prostia se platesc. D-asta n-aveti voi o letcaie în buzunar si eu am. Sunteti zero!… Da, domne, am tupeu. Da, eu! Care-i problema ta?… Vai de mamicuta voastra! Daca ar fi stiut ea ce o sa ajungeti. înnebunesc sa vad atâtia avortoni umblând pe strazi. Au ajuns trotuarele astea niste canale, zau asa!…. Acum te-ai usurat? Esti multumit? M-ai facut curva si acum te-ai linistit. Esti împacat cu tine?… Da, uite ca-mi place meseria asta! Macar noi s-o practicam pe fata? Doar noi si nebunii spunem ce gândim. Suntem cele mai sincere fapturi de pe lume! Daca-ti spun ca esti frumos, ma crezi si cauti prima oglinda sa te admiri. Daca îti zic ca esti armasar naravas, începi sa te umfli în muschi, mai ca mi-ai trage o palma sa te convingi… începi sa ma iubesti, nu-i asa? Te amagesti, puisor. Eu as putea sa te iubesc. Pe cinstea mea! Fixam tariful si durata si te iubesc cât zece neveste sau amante…(începe sa fredoneze un cântec de dragoste.) Mamitica mea mi-a zis odata ca dragostea este felul dragut de a-mi spune cineva ca vrea sa se culce cu mine. Stia ea ce stia… (Cânta din nou.) Mai devreme sau mai târziu, cu totii ajungem târfe. De-asta zic eu ca sunt fata desteapta. M-am prins de chestia asta mai devreme. Asta-i diferenta! Si nici macar n-am tâtele cât ar trebui. Baba le are, dar ce folos. Hai, mamaie, zic si eu asa, sa treaca timpul… Stiti voi ce ma enerveaza la oameni?… Ca traiesc cu constiinta împacata ca, de tot ce li se întâmpla rau, sunt vinovati altii. Ce tâmpenie! Cine-i vinovat ca la ora asta n-am clienti? Guvernul, bancile, inflatia?… Mai dau un tur si, daca nu pica nimic, ma duc sa ma culc. Ca mâine ma scol la sase si ma duc la slujba. Da, ma, am doua servicii. Ce stiti voi? Sunt educatoare la gradinita. (Recita o poezie.) Dimineata îi mint pe copii ce frumoasa este lumea, iar seara le spun adevarul taticilor lor: lumea asta e prea scumpa pentru a o putea avea pe toata. Poti avea doar de toate. Asta e! Va las. Ce, v-ati speriat ca vreau sa va iau locul, ca o sa va fur cartoanele astea amarâte si împutite? Asa credeati voi, scumpilor?… Asta-i diferenta dintre noi, eu am o casa. A mea!… (Scoate niste bani din poseta.) Hai, luati de aici, ca eu ma descurc. Nu-mi mai multumiti, ca pe urma ma apuca regretele. Vai de mama voastra!… (Se uita daca mai ploua.) Hai c-a stat si ploaia. Poate mai prind un chior în noaptea asta. E musai sa ma refac. Ce va pasa voua? Pâna mâine dimineata, când încep din nou sa circule autobuzele, nu va deranjeaza nimeni. Si nu va mai uitati asa la mine ca acum va iau banii înapoi. Sa nu care cumva sa gânditi ca sunt o fraiera!… Asta e, pare ciudat, dar si târfele au fost cândva fete mari. Va pup!

Scena 2

Femeia merge agale pe strazi. Priveste spre ferestrele întunecate ale cladirilor.
Femeia: Sa va scot cu forta din case daca voi nu vreti? Sunteti niste prosti! Eu v-am pus sa va însurati?… Uite un ratacit. Cam amarât, saracu’, dar poate o avea el vreo neliniste… Hei, ce te grabesti asa?! Zaboveste un pic sa schimbam o vorbulita. Stau la doi pasi de-aici si nu sunt pusa pe japca. Stiu si eu ca viata-i grea. Hai, ca vad ca poftesti. Uite ce-are fata. Si, zau, e ieftin pentru asa o marfa. Nu te codi, puisor. Te dezmierd de-o sa-ti aduci aminte de toate clipele frumoase. Trebuie sa fî trait si tu ceva la viata ta. Macar în copilarie. Ti-e dor de mama? Te mângâi usor, cum numai mamicuta ta… Unde pleci?! Ba! Habar n-ai ce pierzi. Du-te naibii de tantalau! Ca în rate tot nu-ti dau, daca la asta te gândeai. Carnita si placerea e cu banul jos!… Uite, prostul o ia la fuga. Fugi repede, repede, ca te cearta nevasta! Ce sa-ti spun, ca aia o fi altfel decât mine. Pe aia n-o platesti, ma? Si înca zilnic. îi cumperi toale, îi dai casa, o duci la film… Ba, stii tu care-i diferenta? Ca în definitiv cu totii platiti pentru sex. E ca diferenta dintre a fi angajat cu carte de munca si a munci la negru, cu ora. Nevestele astea ale voastre au carte de munca! Arat eu atât de jalnic sa ma vezi pe mine în sindicatul nevestelor?! N-am stofa de servitoare, amice. Crede-ma pe cuvânt. Si sa mai stii ceva. Pe lânga faptul ca esti clientul ei zilnic, mai esti si pestele ei. Nu c-ai apara-o de golani, dar o si îndemni sa si-o traga cu seful tau, cu al ei, cu vecinul, cu dracu’ mai stie cine. Si tu habar n-ai! (Se opreste brusc. în dreptul ei a tras o masina de politie.) Vorbeam si eu singura, cu noaptea, domn’ ofiter. Nu tip, vi s-a parut. E prea mare întunericul si nu ma aud bine… Cum sa-mi permit sâ deranjez familiile care dorm? Doamne fereste! Eu sa umblu dupa clienti? Ce, de ieri de azi ma stiti voi? Sunt fata cuminte, ce naiba! Poate aia de dupa ferestre si-o trag. Cu lumina stinsa. Dar cred ca e legal ca un sot sa-si reguleze nevasta, sau ma însel?… Ba, voi n-aveti ce face?! Lasa-ma, nene, în durerea mea! la de-aici câte-un pol si luati-va si voi câte un sandvis, câte-o cafea, ca sa fiti vigilenti. Si sa doarma tâmpitii astia linistiti. Sa se reguleze în pace… Gata, nu mai zic nimic. Am priceput. Vrei sa mi-o mai pui odata. Hai, ca stiu ca ti-a placut. Si lu’ colegul tau i-a placut. Asa-i scumpule? Uite cum îi transpira mâinile pe volan… Bine, am înteles, ma duc acasa. Stiti ca am casa mea. Sunt fata cuminte. Traiasca politia si linistea publica!… (Urmarind cu privirea masina care se departeaza.) Va dati mari ca aveti uniforme. Banditi în uniforme, asta sunteti! Iar când va plictisiti voi vreti sa ma duceti la sectie? Ba, eu am casa mea, nu ma duci tu la sectie când ti se scoala. Fac ceva pe statul vostru care zice ca o curva nu poate fi violata. Ce ma linisteste e ca statul ala, impotent, al vostru, zice la fel si despre neveste. Nici alea n-au domne cum sa fie violate. Auzi tu! Nenicuta, câte violuri or fi în spatele geamurilor astea întunecate!…. Ba, ia stati! Unde ati plecat? Veniti înapoi, ca am o reclamatie de facut. (Face semne, fluiera.) Stati sa va spun cum si-a batut azi unul joc de mine. M-a jignit profund. Pe cinstea mea! M-a agatat în fata spitalului. Numai chef de zbenguiala n-aveam eu, dar m-am purtat cu el ca si cu un domn, ca asa arata individul. M-a întrebat: Domnisoara, vrei sa te culci cu mine pentru o mie? I-am zis: Printisor, pentru tine fac orice. Mi-a raspuns: Dar pentru o suta? Auzi tu, pentru o suta! Normal ca mi-a sarit tandara. Ce fel de femeie crezi tu ca sunt eu? Si ce-mi raspunde el, cu tupeu: Asta am stabilit deja. Acum încercam sa stabilim pretul. Auzi, domne, ce sa-mi spuna el mie! N-am pocnit în viata mea un client pâna la asta. C-asa-i în meseria asta, respectul fata de client e sfânt. Acum îmi pare rau. Daca ma gândesc bine mi-a placut tipul. Mârlan, dar sincer în felul lui. O fi fost si el un fel de curva. În fine… Mama, dar pustii strazi mai are orasul asta! Si ce târziu s-a facut. Ma, femeie, fii responsabila, ca mâine te scoli cu noaptea-n cap! Te asteapta copiii la gradinita. (Spune o poezie. Priveste înjur.) Si fiindca ati fost cuminti si n-ati facut galagie, o sa ne jucam… (Sare într-un picior fredonând o melodie. Lânga ea au aparut doi barbati) Uite c-au venit si alti copii. Cine stie câte continente are Pamântul? Ce faceti baieti, vreti sa jucati si voi sotron? De acord dar mai întâi ia spuneti-mi mie cine a fost primul om care a ajuns?… Hai, nu fi baiat rau si lasa-ne sa ne jucam. Si tu nu te lua dupa el. Mai bine 1-ai învata sa se poarte frumos ca d-aia sunteti prieteni. Vezi, daca nu ma lasi în pace, am calcat linia. Ce-aveti, de ce nu va astâmparati?! Jucati-va si voi… Hai, fiti cuminti! Va spun parintilor ca nu sunteti!… (Femeia cade pe jos si este târâta dupa o cabina telefonica.) De ce nu va jucati frumos?! Nu e bine ce faceti! Cine v-a învatat pe voi porcariile astea? De ce ma bateti?! Bine, tac. Dar nu mai da! Tac!… Tac… (Pe linistea lasata se aude respiratia si geamatul de durere al Femeii. Dupa putin timp aceasta reapare de dupa cabina încercând sa se ridice în picioare. Îsi mângâie pântecul.) Asa sunt unii baieti. Rai. Nu-i frumos ce-au facut. (Scoate din geanta o sticla de coca-cola. Bea o gura facând gargara. Scuipa.) Scârbele dracului! Ordinarilor!… (Ridica o bancnota de pe jos.) Puteati sa dati mai mult. Tot e ceva decât nimic. (Se repede la telefonul public si formeaza un numar.) Alo, ce mai faci? Da, eu sunt. Te-am sunat asa… Ma gândeam ca te-ai razgândit. Eu zic ca ai un motiv. Ani de zile am fost cea mai buna fata a ta. Jura-te tu pe ce-ai mai sfânt daca a existat vreun client care sa nu fi fost multumit de mine… Si-atunci? De ce m-ai alungat?… Pai ce, nu ti-am spus? S-a terminat. Astazi, adica mâine. îti jur! Am fost azi dupa-amiaza, dar mi s-a facut frica. Mâine sigur o rezolv…. Mai sunt si eu uneori femeie fara minte. Muiere cu gargauni. îti promit… Si-atunci?… Lasa, ma, pustoaicele alea ca n-au experienta mea. Sunt si niste hoate. Te-am facut eu vreodata pe tine la bani? Si-atunci? Esti nervos? De ce?… Mai întrebi? Toata lumea stie ca tu esti un tip de treaba. Generos, nu altceva… Le-ai dat câte un cârnat si câte o bere si… câte un pol. Ca de obicei. Si doua fete sa se distreze. Asta-i felul tau… Cum?! Si ei ti-au ridicat fetele la unu noaptea?! Pai nu stiu eu cum aveai conventia cu ei? Sa le ridice pe la patru-cinci dimineata. Ce porcarie! Nu mai exista cuvânt pe lumea asta, nu mai respecta nimeni nici o întelegere, nici un contract. Astia nu merita sa fii parol cu ei. Niste javre de politisti. Fac uniforma aia de rusine… Du-te ma la ei cu reportofonul în buzunar, înregistreaza-i si da-i în gât la presa, c-o merita, zau asa… Si cu mine ce faci?… Esti ocupat? De ce n-ai grija de mine? Mâine îti promit ca… Alo, alo!… A închis, porcul! (Pune receptorul în furca.) Face cu mine pe ocupatul. A uitat codosul cum se tinea dupa fundul meu sa nu ma duc la alt peste. L-am umplut de bani si acum… Peste împutit! Eu sunt înca o valoare! Ce, crezi ca nu ma pot descurca si fara tine? Poate fata sa faca rost de clienti si singura. Si ma apar si de golani. Uita-te la mine, ce naiba! Am o clientela selecta. Iar javrele din cartier tremura numai când ma vad. Ma respecta!… Ce, nu s-au mai vazut vedete, fotbalisti celebri care sa nu aiba impresari? Sunt pe lume mari scriitori care n-au agent. Ne descurcam noi si fara intermediari. Ti-arata fata ce poate acusica. (Face cu mâna la masinile ce trec pe strada.) Opreste, frumosule, sa apreciezi ce e valoros pe lumea asta… Opreste, iubitule… (în dreptul Femeii opreste o masina.) Uite ca mai sunt si oameni cu gust. Buna seara, distinse domn. Ce v-ar dori sufletelul?… Daca am fete?… Pai eu sunt fata… (Priveste masina departându-se.) Eu sunt fata!.. Asta era chior. Ma confunzi tu pe mine cu o pestoaica?! Cu o borâtura? Pe mine?! Auzi la el! În orasul asta scârbos pâna si orbii au ajuns sa cond
uca masini. Puneti, ma, becuri mai multe ca ala nu vedea ca eu sunt fata. Eu sunt fata!

Scena3

Camera Femeii. Printre alte obiecte, un pat si un spalator improvizat. Femeia deschide robinetul lasând apa sa curga în ligheanul asezat pe un stativ. Isi spala mâinile si fata privindu-se în oglindâ. Observa ca ligheanul este spart iar apa picura pe podea. Aseaza un alt ligheanpe locul unde cad picaturile de apa.
Femeia: Si podurile cele mari mginesc, daramite un lighean. Un pic de mgina e de ajuns… Eu sunt fata?… Oboseala e de vina. E atât de mult de când n-am mai dormit o noapte întreaga… Eu sunt fata?… Nimic nu e mai groaznic decât imaginea unei târfe batrâne. E ca un râu secat din care s-au adapat toate animalele… Ce poate fi mai urât ca o curva batrâna? O curva batrâna si gravida. 0 târâtura ostenita si bortoasa. Dar eu peste câteva ore voi fi doamna educatoare. Copiii se vor strânge în jurul meu, ma vor întreba, iar eu am sa-i mint… (Privind cum picaturile se scurg dintr-un lighean în altul.) As fi putut inventa si eu clepsidra. Când apa va fi trecut dintr-un lighean în altul, timpul platit de client pentru placere s-a sfârsit. Cum se masoara timpul, doamna educatoare?… Pot eu sa le spun ca aparatul acela a fost inventat de o curva pe nume Clepsidra? Oricum n-ar pricepe ce e aia o curva… (Mângâindu-si pântecul.) Pe copiii altora îi mai poti minti, dar pe al tau? Niciodata… (Vorbind pruncului din ea.) Vezi tu, eu sunt o fiica a Clepsidrei… Poti întelege?… Asta e casa noastra. Am cumparat-o pentru noi, cu bani munciti pe strazi, în ganguri si camere sordide. Eu sunt fata… Avem de toate, fii linistit… Cum îmi Spui tu mie? îmi spui burta, hrana, cald. Mama înca nu poti… Tu n-ai sa mergi la gradinita sa te minta cine vrea si cine nu vrea. Tu ai sa te duci acolo unde se duc nenascutii. O fi un loc si pentru voi în ceruri… Sa-ti spun o poveste care se termina cu bine? Mai bine mergem sa vedem un film frumos. Numai în filme baietii de treaba si bogati se îndragostesc de curve si le iau de nevasta. Astea sunt filme de propaganda, dar tu nu pricepi ce e aia. Sunt facute sa ne mai ridice moralul. Pe cine cred ei ca pacalesc?… Câte ar fi de povestit, câte de vazut… Prima oara când am facut dragoste 1-am vazut pe Dumnezeu. Dupa aceea nu 1-am mai întâlnit decât pe Diavol. Si m-am plictisit de câte ori i-am vazut chipul. Mi-ajunge!… Si fiindca nu-ti pot face o nedreptate atât de mare ca sa te aduc pe lumea asta, am sa plec eu mai întâi. Poate ca un timp ai sa mai rezisti fara mine. Nu te speria si nu plânge dupa mine. N-ai dupa cine. Sunt doar o burta umflata… (Înghite pastilele dintr-un tub cu somnifere si se întinde pe pat.) Vom dormi putin. Timpul somnului nu poate fi masurat de nimeni. Strabunica mea, Clepsidra, a fost o pamânteanca… Stii, sunt meserii din care nu-ti poti da demisia. N-are cine sa ti-o primeasca. Ca si din viata. Dumnezeu nu primeste înapoi vieti stricate. Pe tine poate te va asculta si te va primi înapoi, înger cuibarit înca în mine. Visezi ce visez si eu?

CORTINA