Vecinii noştri de pat (Mai jos de Figueras)

Piesă în două acte

Personaje:
Mimi – o roşcată de pe stradă
Ionel
Mitică
Poliţistul
Vecina
Bruneta – soţia lui Mitică
Blonda – soţia lui Ionel
şi alţi vecini sau vecine

Acţiunea se petrece noaptea într-un bloc dintr-un cartier oarecare, unde bărbaţi şi femei îşi trăiesc vieţile la comun.

Actul Întâi

Scena 1

Holul etajului unde locuieşte Mitică. Întuneric. Ionel îi face semne disperate lui Mimi să tacă.
Mimi: Care-i problema, mergem la furat?!
Ionel (în şoaptă): Ne aude lumea!
Mimi: Şi d-asta nu mai pot eu ! Ăştia dorm şi eu muncesc?!
Ionel: Te rog!
(Ionel bâjbâie yala uşii apartamentului lui Mitică.)
Mimi: Aprinde lumina, nu te mai chinui!
Ionel (scăpând cheile pe jos): Ne vede lumea!
Mimi: N-au altă treabă?
(Din spatele celorlalte uşi de pe palier se aud mişcări ca şi cum vecinii ar trage cu urechea, s- ar uita prin vizor.)
Ionel (speriat): Te rog!
(Uşa unui apartament se deschide încet lasând să se vadă capul unei femei mai în vârstă, Vecina, privind iscoditor.)
Mimi: Gata, am tăcut!
(Ionel reuşeşte să deschidă uşa. O împinge precipitat pe Mimi înăuntru, o urmează şi încuie. Îşi lipeşte urechea de uşă.)
Mimi: Puişor, hai că trece timpul şi avem treabă! (Aprinde luminile şi inspectează casa. Ionel stinge luminile în urma lui Mimi.) Dar ce-ai, dragă, faci economie?
Ionel: Se vede de jos.
Mimi: Şi?! Mie-mi place să lucrez pe lumină. (Începe să se dezbrace. Ionel se întoarce cu spatele.) Puişor, ca să nu te ruşinezi prea tare, du-te şi adu ceva de băut, fă o cafea. Eu intru la duş.
(Ionel intră în bucătărie, Mimi în baie.)
Ionel (pentru sine): Nu sunt puişor! Cine dracu’ m-a pus?! (Scapă ibricul pe jos. Zgomotul îl paralizează.) Te omor cu mâna mea, Mitică!
Mimi (strigă din baie): Nu merge apa caldă!
(Ionel aleargă la baie.)
Ionel: Ne aud vecinii! (Face semne disperate.) Te rog!
Mimi: Ce grijă ai tu de hahalerele astea de vecini!
Ionel: Eşti goală! (Se întoarce cu spatele.)
Mimi: Serios? Nu mi-am dat seama. Puişor, bag seama că eşti un pic defect.
Ionel: Nu-mi mai spune „puişor“!
Mimi: Băieţelul a mai văzut vreodată o tanti în fundul gol sau e prima oară? Fă ceva să curgă apa caldă că altfel: pa!
(Mimi îmbracă halatul din cuier şi iese cântând din baie. Ionel caută în debara scule pentru reparat. Mimi dă drumul la televizor. Ionel vine în fugă şi reduce sonorul televizorului.)
Ionel: Te rog!
Mimi: Ia dă tu bănuţu’ acum, că n-am chef să pierd toată noaptea cu „te rog“! (Ionel scoate banii din buzunar.) Mai pune! Ca să ne liniştim cu toţii. Aşa. Vezi c-a dat cafeaua în foc! (Ionel fuge în bucătărie.) Ciudată mai e specia asta a bărbaţilor! (Cu voce tare.) Aduci odată cafeaua aia, că mă ia somnul?… Ce naiba faci acolo?!
Ionel: Spăl aragazul.
Mimi: Tu îţi închipui că vreau să te iau de nevastă? (Ionel apare cu cafeaua.) Bravo! Acum, înapoi şi repară duşul! (Ionel intră în baie şi se apucă de reparat. Mimi schimbă întruna canalele televizorului.) Îţi plac telenovelele? Sunt moartă după ele. Şi cum eu lucrez în schimbul trei, când nu dorm, stau toată ziulica şi mă uit la televizor. Ăştia pentru mine au inventat telenovelele.
Ionel (ieşind din baie): Gata! Acum merge!
Mimi (intrând în baie): Meşter mare domnul Ionel! Hai, fă patul! (Mimi cântă sub duş. Ionel se uită prin gaura cheii.) Comportă-te ca un băiat mare. Ai crescut mai sus de nivelul găurii cheii. E simplu: deschide uşa şi admiră!.
Ionel: Nu mă mai dădăci!
Mimi: Vroiam doar să-şi spun că dacă vrei să te uiţi cum fac duş, să ştii că e în preţ. (Se aud bătăi uşoare în uşa de la intrare. Ionel opreşte televizorul. Bătăile în uşă se repetă.)
O Voce de pe palier: Eşti acolo?
(Mimi iese din baie. Ionel îi face disperat semne să tacă.)
Mimi: Mai bine-ţi luai o mută.
Ionel (în şoaptă): Te implor!
(Se aud din nou bătăi în uşa de la intrare.)
O Voce de pe palier: Ionele, deschide! Sunt eu.
Ionel (în şoaptă): Care eu?
Vocea: Eu, Mitică. Ai terminat?
Ionel: Du-te dracului!
Mitică: Unde?
Ionel: Altă dată să nu mă mai înveţi la prostii.
Mitică: Aţi făcut prostii! Bravo!
Ionel: Cară-te că te aud vecinii!
Mitică: Ce-ai zis?! Eu îţi deschid ochii şi tu…
Ionel: Dispari! (Către Mimi.) Nu mai vorbesc cu el!
Mimi: Aşa să faci! Nu te întreb nimic pentru că nu vreau să ştiu nimic din viaţa ta atât de aventuroasă. Vreau să rămâi un mare mister pentru mine. N-ai făcut patul! Vrei să facem amor sau să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea?
(Ionel mai trage o dată cu urechea în dreptul uşii de la intrare. Nu se mai aude nimic. Răsuflă uşurat şi se apucă să facă patul.)
Ionel (pentru sine): Mitică, altă dată nu mai cred o vorbă. Blestemul ăl mai rău să cadă pe capul tău! Mi-ai spus că e floare la ureche. Şi eu te-am crezut. Mi-ai spus că o să mă simt bărbat. Că un bărbat adevărat trebuie să aibe mai multe femei. Minciuni! Uneori şi o singură femeie e prea mult.
Mimi (în spatele lui Ionel): Puişor, tu vorbeşti de unul singur?
Ionel: Da!
Mimi: Ţie-ţi turuie gura şi mie-mi interzici să scot o vorbă. Nu e corect.
Ionel: Patul e gata.
Mimi: Hai la treabă! (Îşi dă halatul jos şi se aruncă pe pat. Patul trosneşte.) Ăsta-i pat de fată mare!
Ionel: Stai nemişcată, acum îl repar!
Mimi: M-ai adus aici ca să stau nemişcată?! Ştii ce obositor e?
Ionel: Nu.
Mimi: Mai grav, e perversiune! (Ionel scoate bani din buzunar şi îi oferă.) Mai convins. (Ionel se dezbracă şi vrea să se întindă pe pat lângă Mimi.) Puişor, ai năduşit şi trebuie să faci duş. Şterge-o la baie!
Ionel: Nu sunt puişor!
(Ionel intră în baie pentru scurt timp. Iese, ia sculele şi reintră în baie.)
Mimi: A-nceput să-ţi placă… Nici n-a observat că n-am silicioane. (Cu glas tare.) Sunt naturală, băiete! Ecologică! Lucru rar astăzi. Şi scump. (Ionel a ieşit din baie şi stă în dreptul patului tremurând de frig.) Ce-ai păţit?
Ionel: Nu mai curge decât apa rece.
Mimi: Bagă-te repede sub pătură că mori naibii lângă mine! Mai dau şi de alte necazuri. Hai să te-ncălzeasc! Ia să vedem ce are băiatul sub păturică? Ţine şi tu mâna pe mine că-ţi mai pune sângele în mişcare! Nevastă-ta e blondă? Ce te-ai înmuiat aşa? Ştii de ce vorbesc blondele în timpul actului sexual?… Fiindcă sunt cuplate la o sursă de inteligenţă. Nu e cazul meu.
Ionel: Fiindcă nu eşti blondă.
Mimi: Ce perspicace eşti! Hai, că tot reuşim noi!
(Sub pătură mişcările încetinesc, sunt pe punctul de a-şi găsi un ritm. În uşa de la intrare se aud bătăi puternice.)
O Voce de pe palier: Deschideţi! Dechideţi!
Ionel: Du-te dracului!
Vocea: Poliţia! Deschideţi că sparg uşa!
Ionel: Hopa, ăsta nu-i Mitică!
Vocea: Deschideţi!
Mimi: Ce vrei, domne?!
O Altă Voce, de femeie: Bandiţilor, v-am prins!
Mimi (către Ionel): Deschide şi vezi ce vor! (Pentru sine.) Unde naibii am nimerit?! În ce belea m-oi fi băgat?! (Către Ionel.) Deschide odată!
Ionel: Nu, te rog! (Mimi se ridică din pat, îmbracă halatul şi deschide uşa de la intrare. Pe palier, în dreptul uşii, stau Poliţistul şi Vecina.) Ce-i domne, care-i problema?
Poliţistul: Vrem să vorbim.
Mimi: Serios? Câţi sunteţi?
Poliţistul: Eu şi doamna.
Mimi: Şi de ce nu vorbiţi între voi?
Poliţistul: Nimeni nu mişcă! (Intră în apartament urmat de Vecină.) Nimeni nu mişcă!
Vecina (către Poliţist): V-am spus eu că-s hoţi!
Poliţistul: Mâinile sus! Sus, am zis! (Aprinde lanterna. Lumina descoperă picioarele dezgolite ale lui Mimi şi pe Ionel ascuns sub pătură.) Care eşti acolo?! Arată-ţi faţa! Eşti înarmat? (Smulge pătura de pe Ionel care se chirceşte ascunzându-şi goliciunea.) Ascunzi vreun obiect contondent?
Ionel: Nu, domnule.
Poliţistul: Ce faceţi voi aici?! Mie să-mi spuneţi cu ce vă ocupaţi! Aţi venit la furat? (Către Vecină.) Lipseşte ceva?
Mimi: Şefu’, aici e vorba de altceva.
Poliţistul: Mă înveţi tu pe mine?! Adică nu ştiu eu să recunosc o spargere şi nişte infractori?!
Mimi: Şefu’…
Poliţistul: Vrei să-ţi pun cătuşele ca să taci?! (Către Ionel) Tu, ăsta în curul gol! Tu eşti victima? Cam ai faţă de complice.
Mimi: Domnu’ şef, hai să-ţi spun ceva. (I se desface halatul.) Să-ţi explic…
Poliţistul: Pe mine nu mă induci în eroare cu elemente diversioniste! Sunt cerebral. Foarte cerebral. Clar?! Spune!
Mimi: Spun totul. Dar să nu audă şi… (Arată către Vecină.)
Poliţistul (către Vecină): Doamnă, vă rog să ieşiţi. Să nu deranjăm probele de la locul faptei. Trebuie să fim lucizi! Mergeţi pe hol! Poliţia vă este recunoscătoare pentru vigilenţă. (Vecina face câţiva paşi înapoi dar rămâne în pragul uşii observând ce se întâmplă. Mimi îi şopteşte Poliţistului la ureche. Către Mimi.) Domnişoară, ne facem şi noi meseria. Veghem la liniştea cetăţenilor. (Către Vecină.) Nu e nimic suspect. Nu-s spărgători. Dânsa e o nepoată cinstită, onestă, decentă…
Mimi: Din provincie.
Poliţistul: Corect. Nepoata din provincie a domnului în fundul gol. (Către Ionel) Ne facem şi noi datoria, atâta tot. Stăm de pază la fericirea şi siguranţa semenilor noştrii. (Către Vecină.) Caz clasat!
Vecina (arătând către Ionel): Dar ăsta nu-i apartamentul dânsului. Îl ştiu eu pe adevăratul proprietar. Îl văd prin vizor în fiecare zi când vine şi când pleacă. Ăla e un bărbat cuceritor. (Către Ionel) Unde e domnul Mitică?!
Poliţistul (către Mimi): Crede cineva că mă poate duce pe mine?!
Mimi (către Ionel): Nu-i apartamentul tău?
(Ionel se ascunde sub pătură. Poliţistul scoate cătuşele.)
Poliţistul: Adică, voi credeţi că eu nu m-am prins?! Bă, poliţistul român simte infracţiunea de la parter!
Vecina: Îl ştiu şi pe domnul. (Arată către Ionel.) E tot vecin cu noi. Stă dedesubt, chiar sub apartamentul ăsta. Soţia dânsului e plecată. Am văzut-o pe geam cu geamantanul…
Poliţistul: Ajunge! Nimeni nu mai scoate o vorbă! (Se uită gânditor la Mimi şi la Ionel care a scos capul de sub pătură.) Îhâm!
Vecina: Şi eu nu ştiu de nici o nepoată din provincie…
Poliţistul: Linişte! Poliţistul român gândeşte!
(Mimi se apropie de Poliţist şi-i şopteşte la ureche.)
Vecina: Proprietarul e prieten cu domnul. I-am văzut împreună…
Poliţistul: Am zis, linişte! Hai să vă explic eu la toţi cum stau lucrurile. Dânsul a venit în vizită la prietenul lui, proprietarul, unde a sosit şi nepoata din provincie. Clar?!
Vecina: A cui nepoată?
Poliţistul: Nu contează! Nu este nici victime, nici pagube. Caz clasat!
Vecina: Dar unde e domnul Mitică?
Poliţistul: Haideţi, doamnă, la culcare că oamenii ăştia or avea şi ei de vorbit, ca rudele, ce naibia!
Mimi (în şoaptă, către Poliţist): Poate trec să vă văd pe la secţie.
Poliţistul: Oricând, drăguţă, oricând. (Către toată lumea.) Noapte bună, cetăţeni! (Închide uşa în urma lui.)
Mimi : De ce m-ai minţit? Să nu-mi spui că sub noi nevastă-ta te aşteaptă să vii de la serviciu!
Ionel: Nu e acasă. E în delegaţie.
Mimi: Atunci, de ce mă porţi prin vecini?
Ionel: Nu pot în patul conjugal.
Mimi: Serios?
Ionel: E prima oară când îmi înşel nevasta.
Mimi: Şi vrei să-ţi plâng de milă? S-o fac pe gratis? Băiete, nu facem acte de caritate pentru bărbaţii care calcă prima oară strâmb. Asta ţi-o spune nepoata ta de la ţară. Onestă şi cinstită. Ia, hai, mai scoate nişte bani! (Ionel îi dă banii. Mimi îi numără.) Dacă nu eram eu să te scot din încurcătură…
Ionel: Iartă-mă.
Mimi: Banul iartă orice. Dacă e de ajuns. Când le-oi povesti fetelor, o să ne stricăm de râs. Şi ele păţesc tot felul de tâmpenii cu defecţii lor. (Se dezbracă şi se bagă în pat. Ionel stinge veioza. Mimi îl ia în braţe. Pe palier Mitică stă rezemat de un perete şi bea dintr-o sticlă.)
Mitică: Când mi-am înşelat prima oară nevasta am stat cinci ore. Trei ore mi-a luat s-o conving şi două să-mi cer scuze. Că, de, am avut un rateu, ca omul. Uneori, ce le trebuie lor, femeilor, ne trebuie şi nouă. Hai să recunoaştem! Dar lor să nu le spunem, că ni se urcă în cap.