Biografie

Scriitor, proprietar al Grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau a fost de formaţie geofizician.

S-a născut pe 22 iunie 1960, la Bucureşti, și a murit pe 13 ianuarie 2015. A urmat cursurile liceului „Spiru Haret” şi apoi s-a înscris la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti, pregătindu-se pentru o meserie în care „ai mult timp liber şi nu ai şefi“.

Aventura a început cu mult înainte. În timpul vacanţelor a lucrat ca hamal, sondor, marinar, meditator de matematică şi fizică şi ca tehnician geofizician pe vase de cercetări marine. A fost „mărţişorist”, pictor, a înrămat şi a vândut tablouri.

După absolvirea facultăţii, în 1985, şi până în 1990 a lucrat ca inginer geofizician, şef de echipă de prospecţiuni gravimetrice la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice Bucureşti.

La doar câteva luni după Revoluţie, în aprilie 1990, Valentin Nicolau fonda Ziarul Ştiinţelor şi Călătoriilor şi-şi dădea demisia de la IPGG, părăsind o profesie în care se impusese după mai puţin de cinci ani de practicare.

Nemira s-a născut în 1991, pe 22 iulie, şi a însemnat împlinirea unui vis, dându-i şansa de a transforma pasiunea în profesie. În scurt timp, Nemira a devenit una dintre cele mai importante edituri din România şi nu numai, în 2001 fiind desemnată cea mai bună editură europeană de science-fiction la Convenţia Europeană de Science-fiction.

Începând din iulie 2001, Valentin Nicolau a devenit consilier al prim-ministrului pe probleme de cultură, educaţie, cercetare şi turism. În iunie 2002 a demisionat.

Între 2002 şi 2005 a fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, funcţie din care a demisionat în iunie 2005, motivându-şi decizia prin presiunile politice exercitate asupra sa şi asupra TVR. În timpul mandatului la TVR, a fost membru în Consiliul de administraţie al EBU (European Broadcasting Union – Asociaţia Televiziunilor Europene).

Între 2005 şi 2006 a fost vicepreşedinte al GRIVCO – Grupul de presă Intact.

Din 2006 a fost consultant Lagardère Media pentru România.

La începutul anului 2007 a lansat Editura Nemi, specializată în carte pentru copii.

În iunie 2007 a devenit membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, funcţie din care a demisionat după numai trei zile, acuzând Consiliul de subordonare politică.

În august 2007 începe să emită postul de radio Smart FM, „primul post cultural privat din România” pe care-l fondase la începutul aceluiaşi an.

Din octombrie 2007 a fost profesor asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În 2009 a susținut un doctorat în Ştiinţele Comunicării la Universitatea din Bucureşti şi publică lucrarea TVR – mărire şi decădere, iar între 2010 şi 2011 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Universitatea Bucureşti.

Din februarie 2010 a fost profesor asociat la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării şi din februarie 2011, profesor asociat la Universitatea „Transilvania” din Brașov.

Din noiembrie 2012, a devenit profesor asociat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti.

În luna iunie a anului 2012, chiar de ziua lui, pe 22 iunie, a fost ales cu o majoritate zdrobitoare de către angajaţii TVR reprezentant în Consiliul de Administraţie, unde s-a luptat cu sistemul pervertit şi cu aservirea politică…

În ultimii ani, a desfășurat o intensă activitate publicistică, publicând editoriale în Cotidianul sau Jurnalul Naţional, apoi, după ce unul dintre texte i-a fost cenzurat, pe blogul personal, Norii mei. Editorialele sunt adunate în două volume, publicate la Editura Nemira, “Dumnezeu e în sens invers” şi “România feudelor târzii”. Între timp, scrie şi teatru…

Aventura lui Valentin Nicolau în lumea literară a început însă cu mult mai devreme. În 1994 îi apărea prima carte de literatură pentru copii, Bronto, un dinozaur încă mic, urmată în 1995 de Bronto, un dinozaur neastâmpărat şi, ceva mai târziu, în 2008, Zina Benzina.

Dar în atenţia lumii teatrale a intrat relativ târziu. În 1998, pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad i se juca prima piesă, Vi s-a furat un pat. Abia în 1999 şi 2000 talentul de dramaturg i-a fost confirmat oficial, prin cele două nominalizări succesive la premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului şi apoi prin câştigarea, în anul 2000, a Marelui Premiu „Camil Petrescu” pentru Dramaturgie al Ministerului Culturii pentru Ca zăpada şi cei doi, preşedintele juriului fiind criticul literar Nicolae Manolescu.

La Teatrul Nottara, piesa Ca zăpada şi cei doi se joacă din 2002 fără oprire, sub titlul Uzina de plăceri S.A. Piese de teatru i-au fost jucate pe scenele Teatrului Naţional din Bucureşti, din Satu Mare, Târgu Jiu, şi adaptate pentru Televiziunea Română şi Teatrul Radiofonic.

A publicat mai multe volume de teatru, Dacă aş fi un înger, Ultimul împărat, Mai jos de Figueras, antologia Taina îngerilor şi, cele mai recente, Povești din al nouălea cer şi Păstrează copia şi nu uita originalul, iar postum i-a apărut volumul Oriunde mă duc, numai de mine dau. De asemenea, piesa Taina îngerilor a apărut în traducere în limba franceză în Belgia, sub titlul Le mystère des anges, la celebra Editură Lansman. Multe alte piese au fost traduse şi publicate în antologii colective. În cadrul Salonului de Carte de la Paris din primăvara lui 2013, unde România a fost ţara invitată, Valentin Nicolau a participat în calitate de dramaturg.

„Nu-mi recitesc piesele“, declara Valentin Nicolau. „Ar fi ca şi cum m-aş întoarce la o veche poveste de iubire, am trăit-o cândva, a fost minunată sau chinuitoare, dar nu vreau să mai văd chipul femeii. Poate astăzi nici nu aş mai recunoaşte-o. Prefer să mă îndrăgostesc din nou, de altă femeie, să trăiesc o nouă poveste.”

Ultimul text scris de Valentin Nicolau și publicat în toamna lui 2014 este prima parte din romanul „Basmania. Răspântia gândurilor”, care se încheie așa…

„Răspântia Gândurilor e un loc de neînchipuit. De aceea nici nu-ți dai seama că te afli acolo. Poate doar senzația că ești la egală distanță de orice gând. Că nimic nu te mai gândește. Nimic nu-ți dă de gândit că ai fi putut ajunge acolo, căci în acel moment ai și trecut în altă parte. Gol, gol, gol… Niciun gând, nicio fărâmă de gând, nici umbra unui gând… Acolo e Răspântia lor, căci numai pronunțarea cuvântului „gând” și te aruncă în afară.

Într-un asemenea moment, căci loc nu poate fi numit, se afla Băsmuitorul Cel Cumplit când în față îi apăru Neica-Nimeni, pășind parcă de după o grosime în plus a lumii știute. Și fiindcă nici un gând nu-i trecea prin minte, nici nu gândea că era, așa cum nu gândea că-l întâlnise. Nici gânduri-amintiri, nici gânduri-întrebări sau gânduri-bucurie că l-a întâlnit pe cel din vis.

Era el – împăratul, era Neica Nimeni – Băsmașul Fără-de-Poveste și toate acestea fără să fie gândite. Cuvinte negândite au început să-i vină pe buze, aceleași ca în visul cel mare, doar că atunci fuseseră vorbe nedeslușite, de neînțeles, ce trebuiau date ca misiune celui ce va fi întâlnit în Răspântie. Și împăratul rosti limpede și răspicat:

- Du-te, atunci, nu știu când, și adu-l pe Acel Cineva, nu știu Care!”