Uzina de plăceri S.A.
Teatrul „Nottara” Bucureşti
Spectacolul a fost pus în scenă la Teatrul „Nottara” din Bucureşti, în stagiunea 2002 – 2003, la Sala „George Constantin”, şi a avut premiera pe 16 octombrie 2002. Montarea are la bază piesa „Ca zăpada şi cei doi”, recompensată în 2000 cu Marele Premiu al concursului naţional pentru dramaturgie „Camil Petrescu”. Pentru regia spectacolului, Alexandru Berceanu a primit premiul pentru tineri creatori al Ministerului Culturii şi Cultelor, pe 2003. „Uzina de plăceri S.A.” a fost invitat în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, FestCo, ediţia 2003, a participat la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, ediţia a XIV-a – unde Virgil Ogăşanu a primit premiul pentru cea mai bună interpretare masculină – şi la Festivalul de Comedie de la Galaţi, în cadrul căruia Virgil Ogăşanu a primit premiul pentru cel mai bun actor, rolul Bătrânului.
Spectacolul poate fi văzut şi în această stagiune la Teatrul „Nottara” din Bucureşti.
Regia: Alexandru Berceanu
Scenografia: Ina Isbăşescu
Distribuţia:
Bătrânul: Virgil Ogăşanu
Chiriaşul: Lucian Ghimişi / Dan Bordeianu
Telefonista: Crenguţa Hariton
„Fără nici un subtext politic, această piesă („Uzina de plăceri S.A.”, n.r.) poate fi definită ca o comedie poetică, vădind din partea autorului o bună cunoaştere a tehnicii teatrale şi a configurării personajelor. Subiectul e simplu şi frapant totodată, dar nu acesta are prima importanţă, ci încărcătura de umor subtil, tristeţe, exuberanţă şi lirism, care-i conferă un farmec aparte. În casa cu mobile vechi, locuieşte singur un bătrân cu tabieturi care se repetă zi de zi. Vorbeşte cu motanul, cu cărţile, se încurajează singur dimineţile, repetând „ce tonus am”, se duce la cimitir unde îşi vizitează nu doar rudele şi prietenii, ci şi propriul său mormânt de pe care lipseşte doar data morţii. (…) Spectacolul Teatrului „Nottara”, jucat în intima sală Studio, are indubitabile calităţi, care, fără îndoială, vor fi apreciate de publicul dornic de crâmpeie de viaţă adevărată, dar şi de metaforă. Piesa „Uzina de plăceri S.A.”, scrisă cu chemare, umor şi poezie, este în bună măsură statică, conflictele ţinând de interiorul personajelor. (…)” (Eugen Comarnescu, „Un dramaturg surprinzător”, Cronica română, 22 octombrie 2002)
„La Teatrul Nottara, tânărul Alexandru Berceanu, secondat de la fel de tânăra scenografă Ina Isbăşescu, reuşeşte să monteze „Uzina de plăceri S.A.”, piesa pe care o urmăreşte de câţiva ani (de când a primit un important premiu la un concurs de dramaturgie), atras de prospeţimea şi actualitatea textului, de faptul că „deşi aduce în prim-plan doar trei personaje te lasă să întrezăreşti speranţele şi disperările tuturor românilor”. (…) Un bătrân care se amăgeşte în fiece dimineaţă că începe o zi mai bună şi mai frumoasă tânjeşte după o cât de mică porţie de vorbe, până când, în existenţa sa anostă irupe un necunoscut fără identitate care-i devine chiriaş, împrumută numele pisoiului şi se erijează în câştigător de profesie, dornic să vină de hac unei maladii a sărăciei – bingomania ce alienează România. I se alătură şi o expertă a liniilor fierbinţi, această fiinţă inocentă, traumatizată în copilărie a ales să se ascundă, dar să se şi răzbune prin intermediul telefonului. Cei trei împart şi bucuriile simple şi hărţuielile stupide, ambalându-se într-un joc al echivocului bine temperat (cu ritmuri melodice atent selectate) care amendează surogatul (şi sloganul!) de viaţă, amăgirea de sine, angoasa solitudinii. Culminând cu un final deschis, susceptibil de a fi interpretat, de asemenea, ca o soluţie dramaturgică evazivă verosimilă, dar nu mai puţin incitantă. (Irina Coroiu, „3 Valentin Nicolau”, Contemporanul, nr. 1-4, ianuarie 2003)
„Eram pregătiţi, trup şi suflet, să scriem, repede şi cu entuziasm, despre o piesă/spectacol care ne-a plăcut (este chiar o ruşine?) foarte mult. <Uzina de placeri S.A.> – a lui Valentin Nicolau, de la Teatrul Nottara, pe care eu am văzut-o (deh!)/<vizionat>-o (WoW!) într-o recentă sâmbătă seara bucureşteană (…) piesa lui Valentin Nicolau, dramaturg contemporan, mult mai bine prizat ca <boss> editorial – <Nemira> este una dintre reuşitele ultimilor 16 ani – şi (fost) PDG la SRTV. Ceea ce nu-i de colo rămâne faptul că lumea te vorbeşte de bine şi după ce nu mai eşti <şef>, într-o lume polarizată între <ai noştri> şi <ai lor> (…) Dar se eludează esenţialul pentru conturul unui om: Valentin Nicolau, cu aerul lui mohorât şi ameninţător, (…) – aceeaşi contradicţie între fizic şi metafizic o prezenta şi marele violonist David Oistrah – chiar este un remarcabil dramaturg! Şi nu doar pentru că a primit aprecierile lui Nicolae Manolescu la debutul lui în volum şi niscaiva premii de la UNITER şi ale Ministerului Culturii, ci mult mai simplu: piesele lui rezistă la lectură. Aşa cum, iată, rezistă şi ca spectacol. Nu i-am văzut <Ultimul împărat> jucat la <Naţional> în regia lui Alice Barb, nici pe cele jucate în provincie: le-am citit în faza de manuscris şi am contat pe ele. Şi ne bucurăm că autorul a fost confirmat şi de alte <surse>. Piesa de la Nottara este un spectacol coerent, romanţios – absurd – liric, în buna tradiţie a meşteşugului dramaturgic clasic, cu miză, miez şi desfăşurare tensionată. Dialogurile şi absurdul comic al situaţiilor decupate din realitatea contemporană, unde suntem înseriaţi şi noi, sunt bine prinse şi exploatate. Atât de junele regizor Alexandru Berceanu, dar şi de echipa de actori, în cap cu experimentatul Virgil Ogaşanu şi excelenta actriţă ce se dovedeşte Crenguţa Hariton. Spectacolul are nerv, replicile au farmec, iar scenografia Inei Isbăşescu se pliază sugestiv pe lumea atât de dragă a mizeriilor noastre cotidiene. Pe care le percepem cu ironie blândă: când cu furie, când cu resemnare. Suntem resemnaţi: da şi nu. Suntem plini de iluzii: da şi nu. Chiar aşa: da şi nu. De ce: <C-aşa-i romanul…> Şi gata. (…) Piesa şi visul continuă şi după căderea cortinei. Nu ştim dacă Valentin Nicolau (…) va reuşi să devină unul dintre numele de referinţă ale dramaturgiei româneşti, aşa cum promite. Îi dorim să nu renunţe la teatru (…)! (Bedros Horasangian, „Uzina de plăceri SA” la Nottara, Ziua, 4 iulie 2006)