„Poveşti din al nouălea cer”

POVESTI DIN AL NOUĂLEA CER

schiţă dramatică într-un act

Personaje:

AURA – reporter

DINU – cameraman

GIGI – şofer şi om bun la toate

VECINA

EROUL

şi mulţi alţi vecini

Acţiunea se petrece într-un bloc, în care stau ascunşi în casele lor de beton diverşi şi neştiuţi oameni din lumea largă.

Scena 1

Parterul unui bloc de zece etaje. AURA3, DINU3 şi GIGI3 se reped la lift.

AURA3: Să porneşti camera. (Privind în sus, spre casa liftului.) Greu mai vine!

DINU3: N-ai grijă, trag fără oprire. Dar despre ce-i vorba?

AURA3: Ceva cu unul care a salvat, a inventat, a făcut habar n-am ce, că abia ce mi-au dat documentaţia. Pe mail n-am mai avut timp să mă uit, că m-au zorit de parcă…

GIGI3: Aşa-i apucă… Toată dimineaţa am jucat table, că nu era rost de nimic, şi brusc au explodat. Când nu-s ştiri, bălteşte treaba şi, la prima nasoleală, te aleargă de parcă n-a mai văzut poporul vreo grozăvie de un secol.

AURA3: Chiar, că azi n-a fost nimic pe flux.

GIGI3: Don’şoară, eu sunt în televiziune de când lumea. Câte văzui eu!… Şede ei cu ochii în monitoare şi cum se mişcă vreun incendiu, vreo crimă, vreo nenorocire urlă la tine şi te aleargă, iar ei, înapoi la cafeluţă, la şmechereală şi gagicăreală cu secretarele, că de-aia sunt şefi.

DINU3: Liftul ăsta-i stricat. Uite, becul roşu e aprins continuu.

AURA3: Nu se poate! Aşa ghinion să avem?

DINU3: La ce etaj e treaba? (AURA3 se uită în teancul de hârtii.) Despre ce-i vorba, totuşi?

(AURA3 scapă hârtiile pe jos. GIGI3 bate cu pumnul în uşa liftului. AURA3 se chinuie să adune hârtiile împrăştiate, ajutată de DINU3.)

AURA3: S-au amestecat ca naiba!

GIGI3: Bă, ţărane, închide uşa la lift că te ia mama dracului! Bă, n-auzi?! Să vezi tu ce te dăm noi pe post, să te vadă mă-ta ce prost eşti. Bă, noi suntem de la televiziune, de la TVR!

AURA3: Mai bine urcăm pe scări. La etajul 9 parcă era.

GIGI: Mă plăteşte careva suplimentar pentru asta? Don’şoară, răbdare, că nu fuge ştirea de noi.

AURA3: Pun pariu că ăia de la PROTv au şi ajuns sus.

GIGI3: Ei trebuie să fi blocat liftul, ca să nu mai ajungă şi alţii la eveniment. Ăsta le e stilul, nu-i cunosc eu?!

DINU3: Hai pe scări, că îmbătrânim aici de pomană!

(DINU3 şi AURA3 pleacă spre scări. GIGI3 îi urmează, târându-şi greoi picioarele.)

GIGI3: N-am să înţeleg niciodată ce-i mână pe oameni să urmărească ororile altora.

(Se aude vocea AURA3, care urcă deja pe scări.)

AURA3: Acum e vorba de un erou. Salvator. Sau inventator. Sau…

 

 

Scena 2

AURA2, DINU2 şi GIGI2 mai au de urcat câteva trepte şi au ajuns la etajul 9. Aici, în dreptul unei uşi, VECINA se aranjează privindu-se într-o oglinjoară. Sesizându-i pe cei trei care au ajuns pe palier, îi întâmpină exuberantă.

VECINA: Mamă, încă o echipă de televiziune! Ce tare! Tot la?… Marfă!

AURA2 (cu răsuflarea tăiată): Aici stă?

VECINA: Da, dar e ocupat. Numai eu am voie să intru.

GIGI2: Păpuşă, noi suntem de la Observator, de la Antena1, pricepi?

(De undeva, de jos, de la parter, se aud bătăi în uşa liftului şi o voce înfundată strigând.)

DINU2: Ăştia trebuie să fie de la TVR.

(GIGI2 observă că uşa liftului este deschisă, un obiect blocând închiderea ei.)

VECINA: Domnul de la PROTv a blocat-o. Ăla fără aparat de filmat, şeful, după cum se comporta.

DINU2: De ce nu mă mir? (DINU2 intenţionează să ia obiectul care blochează uşa.) Peste tot conduc şoferii, asta-i ţara în care trăim!

(GIGI2 intervine.)

GIGI2: Tăticu’, stai blând, lasă liftul să se mai odihnească. Şi lasă-i matale şi pe şoferi, nu le mai duce grija. Că dacă n-ar fi ei să-ţi mai ţină lampa de lumină, să te mai ajute la cable… Recunoştinţă, de unde? (DINU2 pare să nu renunţe la ideea de a debloca uşa liftului.) Uşurel! Să urce şi fraierii ăia pe jos nouă etaje şi să stea la rând, că noi avem treabă aici.

AURA2: Corect! Şi-aşa ne-au luat-o alţii înainte.

VECINA: Eu trebuie să intru, că mă bagă în direct. Vă daţi seama, azi sunt fată mare! Sunt iubita lui şi m-am păstrat virgină. Virgină! Mamă, cum sună! Pricepeţi cum vine treaba? Adică până la vârsta asta nu mi-am tras-o cu nimenea. (Râde amuzată, ca şi cum nu i-ar veni a crede.) Nenică, ce tare sunt! Poate într-un final o să ajung să cred şi eu.

GIGI2: Dacă te dă pe sticlă, atunci aşa-i.

AURA2 (către VECINĂ): Vă cunoaşteţi de mult?

VECINA: Da’ de unde?! Habar n-am cine e, cum arată. Eu stau deasupra, la zece. M-am mutat acum o lună. Tipu’ trebuie să fie unul de treabă. E primul care nu mă reclamă. Pe unde am stat, nu treceau două-trei zile şi toţi vecinii de dedesubt mă reclamau. Ăsta nici măcar nu mi-a bătut în ţevi.

AURA2: Nu înţeleg… De ce te reclamau?

VECINA: Domnişoară, eu muncesc mult şi din greu. Dar o fac cu pasiune. Pe cinstea mea, dacă pot să-mi reprim reacţiile. Asta pentru că mă gândesc şi la client. Ce mă costă, dom’le, să ţip niţel?! Să vadă omul că-mi place, vezi doamne, că-i potent, amărâtul. Ce mare efort să gâfâi un pic şi să trag un urlet când îşi dă drumul animalul? Uneori mă sperii şi eu de cum fac, zici că-s o vită dusă la tăiere. Dar are efect, clientul se crede mare mascul şi uneori se întoarce să-i mai repet dovada, săracul.

GIGI2: Lasă gargara şi zi ce treabă ai tu cu evenimentul.

VECINA: Niciuna. Am auzit zgomot pe scară şi am ieşit să văd dacă nu-i vreun muşteriu ameţit, că mai sunt unii care confundă zece cu nouă, nu înţeleg de ce, poate că aşa e în capul lor, de-şi închipuie că târfele trebuie musai să stea în al nouălea cer.

GIGI2: Nu-ţi mai da tu cu presupusul şi spune ce treabă ai cu ăştia de la Pro?

VECINA: Niciuna. M-am tot zgâit eu la ei, doar-doar m-or filma şi pe mine, că nu-mi strică niţică reclamă, e concurenţă mare, nenică, şi nu mai sunt o puştoaică, dar compensează fata prin experienţă. Sunt şi înţelegătoare cu clientul, docilă, nu fac fiţe ca altele, sunt corectă, de n-ai văzut, că-s capabilă să tai şi chitanţă, dacă aş avea…

AURA2: Şi?

VECINA: Şi la un moment dat m-au întrebat dacă nu vreau să joc pe iubita virgină. Le-am dat şi nişte obiecte din casă, nu prea multe, că de vibratoare şi alte jucării n-au avut nevoie. Au mai împrumutat şi de la ceilalţi vecini. Bodogăneau că situaţia individului e naşpa, că n-ar avea ce să scoată din el – asta n-am priceput – şi că apelează la mine şi, în fine, înţelegeţi voi ce voiau să spună, că doar sunteţi de meserie.

AURA2: Dă-ne măcar câteva detalii despre el. Cum îl cheamă? Cu ce se ocupă? Ce-a făcut, de-i toată presa buluc pe capul lui?

VECINA: Vă spun după ce aflu. Intru, că şi-aşa am întârziat şi nu am ajuns încă vedetă ca să-mi permit. După ce ies, puteţi să mă filmaţi cât vreţi, că azi pare o zi chioară, fără clienţi şi puţină reclamă nu-mi strică. Ce tare! Sunt fată mare!

(VECINA intră în apartament.)

AURA2: Hai, la treabă! Sunaţi pe la uşi, faceţi rost de obiecte, de recuzită, că trebuie să-i facem şi noi o poveste.

DINU2: Păi, o avem p-asta cu iubita virgină şi…

AURA2: Fumată!

GIGI2: Corect!

DINU2: Şi care e alta?

AURA2: Nu ştiu. Strângeţi şi voi tot ce găsiţi şi credeţi că ne-ar folosi, că între timp trebuie să-mi vină mie inspiraţia.