Povesti din al noualea cer (2012)
Volumul de dramaturgie „Poveşti din al nouălea cer” propune trei piesei noi, cu o tematică diferită, care pendulează între natura dragostei şi culisele televiziunii.
Volumul reuneşte trei titluri, „Aplauze pentru Lena”, „Aleluia” şi „Poveşti din al nouălea cer”, şi ar putea reprezenta o radiografie subtilă a societăţii actuale, dar, mai ales, a felului în care s-a modificat structura interioară a omului, la lumina noilor realităţi ale lumii contemporane, de la iubire, la credinţă şi de la politică la noile forme de „eroism”.
Continut
„Aplauze pentru Lena”
Având subtitlul „O zi, aproape”, este o piesă într-un act, care propune un joc, o (falsă) poveste de dragoste, ascunsă în spatele unui joc de măşti. Şi care, pe alocuri, devine el însuşi povestea. Pornind de la o temă ofertantă, „veche şi nouă” deopotrivă, un bărbat care-şi pierde soţia la poker, textul dezvăluie nu atât sentimente (deşi nu fuge de ele), cât, mai degrabă, vorbeşte cu umor şi tristeţe despre singurătatea în doi. „Povestea bărbatului care şi-a pierdut nevasta la poker am auzit-o în copilărie, acum mai bine de 40 de ani. Istoria m-a urmărit în toţi aceşti ani. Unul dintre motive a fost că nu pricepeam ce înseamnă poker. M-am lămurit relativ repede. A durat mai mult să înţeleg cum poţi pierde pe cineva care este încă prezent…”, spune autorul despre subiectul primei piese din noul volum. Două partituri dezvoltate solitar, El – miliardarul Dinu, şi Ea – Lena sunt două măşti care nu-şi pot dezvălui niciodată chipul. Poveste despre cuplul frânt, despre teatru, despre neputinţa de a comunica, „Aplauze pentru Lena” este o piesă construită pe o graniţă fragilă şi bine asumată, unde se întâlnesc drama psihologică şi absurdul. „Descopăr că iubirea nu e iubire, ci doar un schimb de replici bine regizat, că admirația celorlalți e o mascaradă perfectă și că noaptea înseamnă un pat gol. Descopăr toate butaforiile din jurul meu. Doar suferința e absolut autentică! Atunci, prezența celorlalți devine o certitudine, iar voi nu sunteți altceva decât cei care faceți din mine o zi care a și trecut!“
„Aleluia”
Abordând un subiect mai degrabă curajos şi deloc bătătorit în teatrul autohton, „Aleluia” deschide o discuţie despre Dumnezeu şi credinţă, aşezate faţă în faţă cu societatea contemporană. Text care nu se teme să vorbească despre minuni, cu personaje decupate din realitatea de lângă noi, cea de-a doua piesă dezvoltă o poveste într-un spaţiu provocator pentru regizor: o cârciumă – biserică. Un spaţiu extrem de colorat, în care se întâlnesc exemplare diferite dintr-o „faună” umană din care nu lipsesc beţivii, târfele, matroanele, politicienii corupţi sau îmbogăţiţi postrevoluţie, un spaţiu urban dintr-o Românie ale cărei coordonate nu sunt neapărat accentuate, un spaţiu metaforic, transformat într-unul real în care lupta dintre alb şi negru se dă la propriu şi se măsoară în jumătăţi de metru cucerite de zidul ce împarte în două cârciuma-biserică. O poveste care ar începe aşa: Într-o zi, un preot primeşte o cârciumă în schimbul unei icoane şi îşi propune să transforme cârciuma în biserică. Ce ascunde lumea dintr-o cârciumă oarecare, dintr-un oraş oarecare, ce taine poartă cu ei oamenii, cum se schimbă atunci când se întâlnesc (sau nu) cu Dumnezeu sunt întrebări care-şi dau (sau nu) răspunsul pe parcurs… „Credința e o mare aventură. Cea mai mare și mai frumoasă! Nici cel mai plin de har preot, nici cel mai savant dintre savanți nu te duc la Dumnezeu. Tu trebuie să fii cel care face un pas în necunoscut. Te încredințezi Lui, fără să ai certitudini, fără să ai garanții. Credința e începutul iubirii.“
„Poveşti din al nouălea cer”
„Poveşti din al nouălea cer” este un text în care dramaturgul vorbeşte cu umor şi ironie despre… culisele televiziunii şi ai ei eroi, prezentată ca o adevărată fabrică de falşi eroi ai vremurilor noastre. „Suntem cu toții o mare familie, în care minunile ni se întâmplă nouă, românilor, în pofida faptului că suntem o nație care se destramă, distrusă de o clasă politică cinică.“