„Aleluia”

ALELUIA

piesă în două acte

Personaje:

ŞEFU

PREOTUL

NAE

MUTULICĂ

STAMATIE

ZĂLUDA

NINA

MADAME STELA

NECUNOSCUTA

meseni, beţivi, curve, babe

ACTUL I

Scena 1

(În crâşmă, la o masă, stau ŞEFU şi PREOTUL. Din spatele tejghelei, NAE urmăreşte discuţia cu interes şi-şi face de treabă cu ştersul paharelor şi aranjatul sticlelor.)

ŞEFU: O vreme a fost depozit de butelii. Printr-o minune, a scăpat nedemolată. Cât timp a fost în construcţie cartierul, aici au ţinut barăcile de şantier. Când blocurile au fost gata, până s-a dat drumul la magazine, a funcţionat ca alimentară. Pe urmă a rămas goală, ca să fie dărâmată. Prin ’90 am luat-o eu, i-am încropit nişte hârtii şi, într-un final, am întabulat-o cu acte în regulă. Părinte, aici a început cariera mea de om de afaceri! Chiar nu bei nimica? (Către NAE.) Nae! (NAE stă cu o sticlă în mână, gata să toarne în pahar. Către PREOT.) Un păhărel, că nu se supără Ăl de Sus pe mata… Apropo, ştii care-i cel mai fericit subaltern din lume?… Papa, că-şi vede Şeful răstignit în fiecare zi… (Râde cu poftă.) Bună, nu?… Dar matale n-ai treabă, că eşti ortodox. Hai, una mică!

PREOTUL: Nu, mulţumesc.

ŞEFU: Îmi pare rău, zău aşa. Măcar să guşti… Să-ţi spun mai departe, ca să ştii toată povestea. Deci… am făcut un angro cu marfă din Turcia de duduia. Pe urmă, când m-am extins, am transformat-o în spălătorie auto de lux, că se umpluse cartierul de limuzine. După, am dat lovitura când am deschis restaurantul, zi-i cum vrei, crâşmă, bodegă, că-i tot aia. Conta că lumea venea puhoi şi marca banul la mandea, iar băiatu’ umplea teşchereaua. Am fost deştept şi-i schimbam în dolari, nu ca fraierii ăia care credeau că Românica o s-o ia în sus şi iar în sus. A câştigat cine s-a prins că ţărişoara noastră o s-o ia în jos şi numai în jos. Hai, ia un whisky, că-i din ăla pe bune, nu chimicală de contrabandă.

PREOTUL: Mulţumesc, nu.

ŞEFU: Cum vrei… Pe urmă m-am băgat în afaceri mari, nenică. Am devenit business-man adevărat, nu ca ăştia, de cartier. Mi-am tras sediu în centru, m-am diversificat şi am intrat în politică. Crede-mă, doar cât să meargă afacerea, că altfel poţi să fii Premiul Nobel şi tot dai în bot. Nu merge nimica, nimicuţa, dacă nu mişti din urechi, dacă nu te-mbârligi cu ăştia de la putere. Dar, ce? Te grăbeşti? Stai pe pace, am zis c-o dau la primul venit care-mi dă ceva pe ea şi mă ţin de cuvânt. Vorba mea e chitanţă!

PREOTUL: Dar eu nu am bani, nu am ce să vă ofer. Şi nici nu aveam vreun gând… Treceam pe-aici…

ŞEFU: Roagă-l pe Ăl de Sus, poate-poate găseşti ceva prin buzunare…

PREOTUL: N-am decât o icoană a Mântuitorului, pe care o port mereu cu mine.

ŞEFU: Ia s-o vedem. E veche? Poate face ceva parale, că acum tot îmbogăţitul vrea antichităţiuri şi şmecherii dintr-ăstea bisericeşti. Sunt la mare preţ, dacă-s pe bune. Ia, dă să văd… (Ia icoana din mâinile PREOTULUI.) Părinţele, asta chiar pare veche, n-arată a făcătură. Ştiu pe unul care se ocupă cu de-astea şi plăteşte bine. Are muşterii, că ăştia mai descurcăreţii care s-au aranjat pe lumea asta, vor s-o ducă bine şi pe lumea ailaltă. Vorba aia, sunt unii atât de săraci că n-au decât bani. Aşa că fac şi ei investiţii în viaţa de apoi, când or ajunge în rai să aibă de toate, să n-o mai ia de la zero, că destul au dat din coate aici, pe lumea asta. De unde zici că o ai?

PREOTUL: Eu am făcut-o.

ŞEFU: Ai făcut-o deja veche? Să nu fie marfă furată, că eu toată viaţa am făcut business cinstit!

PREOTUL: E făcută când eram mai tânăr.

ŞEFU: N-am vreme să-mi bat capul acum, dar n-arăţi a patriarh… Ce mai contează?! Bate palma! Deal! Icoana e a mea, crâşma e a sfinţiei tale. Să ai grijă de ea că de-aici m-am ridicat eu mare om de afaceri! Sunt un pic emoţionat, crede-mă… E ultima proprietate pe care o mai am. Uite, nici n-o mai am, că am semnat contractul. Semnează şi mata!… Hai, să fie într-un ceas bun!… Gata! Am vândut totul. Am transformat totul în cash. Bani peşin… Ideea mi-a venit de la un film… Era cu un negru şi-un alb. P-ăla alb îl juca ăsta… zi să-i zic!… În fine! Şi amândoi erau ca mine, cu contorul pe sfârşite. Ce crezi că le-a trăznit prin minte? Să-şi ia lumea în cap şi să trăiască tot ce şi-au dorit vreodată. Unul dintre ei era mare bogătan. Aşa mi-a venit şi mie ideea să vând tot, dar absolut tot şi să-mi iau şi eu lumea-n cap, să fac tot ce-mi pofteşte inimioara. Să-mi împlinesc visurile visurilor. Când afli că nu mai ai de trăit decât cinci-şase luni, ţi se cam rupe de clădiri, de şantiere, de profit şi alte de-astea.

PREOTUL: Când aţi aflat?

ŞEFU: Acum o lună jumate. Am umblat la toţi doctorii, ăi mai celebri, ăi mai mari profesori. Am fost la toate clinicile, la Viena, în America, la evrei, peste tot. Acelaşi diagnostic. Prea târziu, nenică! Mi-au descoperit cancerul mult prea târziu. Pa şi pusi, ne vedem pe lumea ailaltă! Asta mi-au spus toţi. Nu mai e decât o problemă de timp. Şi pentru că nu mai e decât o problemă de timp, atât cât a mai rămas, mi-am propus să trăiesc tot ce am crezut că n-o să fac niciodată. Aşa că am transformat toate proprietăţile în bănuţi adevăraţi şi mulţi. Începând din clipa asta pot pleca în ultima mea călătorie terestră. (Privind în jur.) Părinte, zi-mi şi mie, unde-i Dumnezeu?

PREOTUL: Unde-i lăsat să intre.

ŞEFU: Zici mata?… Nu mai zăbovesc, că poate dau în plâns şi tocmai asta e ideea, să râd de coana Moarte, că şi ea a râs de mine. Plec, te las! Vorba aia: singurul lucru pe care-l avem cu adevărat de pierdut e timpul. Ştii cum înţeleg eu acuma chestia asta?!

PREOTUL: Domnul să te aibă în pază şi nu înceta să te rogi. O să mă rog şi eu…

ŞEFU: Nu te osteni prea tare, părinte, curând ajung la Ăl de Sus şi îl rog eu direct. Dar ce să-l mai rog atunci? Vrei să-i transmit ceva?

PREOTUL: Să aibă grijă de sufletele noastre.

ŞEFU: Să nu uit: toate hangaralele cârciumii sunt plătite pe juma’ de an înainte. Şi Nae e plătit la fel, în avans. (În şoaptă.) Faci ce vrei cu el, poţi să-l păstrezi, poţi să-l dai afară, cum ai chef. Nu e rău, dar pune apă în votcă, scurge sticlele neterminate şi le dă capac de zici că nici c-au fost vreodată desfăcute. Ca să nu zici nu ştiai. În rest, e gospodar, cât de cât, şi curăţel… Parcă mai aveam ceva să-ţi spun, dar nu-mi mai aduc aminte… În fine! Ne vedem pe lumea ailaltă!

(ŞEFU părăseşte cârciuma. NAE iese din spatele tejghelei şi vine în dreptul mesei la care stă PREOTUL. Debarasează şi şterge masa, trăgând cu coada ochiului la contract. Nedesluşind textul, îl ridică şi-l examinează pagină cu pagină. Lămurindu-se, îl lasă la loc pe masă şi i se adresează solemn PREOTULUI.)

NAE: Boss, cu ce vă servesc?

PREOTUL: Nişte apă, dacă se poate. Mulţumesc.

NAE: Apă chioară?… Dă rugină pe instalaţie. Nu-i bună.

PREOTUL: Te rog.

NAE: Ordonaţi!

PREOTUL: Încearcă să-mi vorbeşti normal.

NAE: Am înţeles, boss, n-o să mai fac! Iertaţi, dar nu ştiu şi eu ce să zic, cum să mă comport, ce să fac. Mă luă prin surprindere chestia cu boala lui Şefu. Acum, cu mine, ce se va întâmpla?

PREOTUL: Rămâi aici, dacă eşti dispus să-ţi schimbi meseria.

NAE:  Fac orice, boss, orice! De ce ne apucăm?

PREOTUL: Ce făceai înainte să lucrezi la bar?

NAE: M-am născut în crâşmă. Nu-i glumă, boss, dar aşa mă simt. Înainte să mă ia Şefu la el, am lucrat de toate: tâmplar, faianţer, instalator, orice. Fusei câţiva ani şi prin Spania şi Italia, dar când s-a stricat treaba şi la ei, ce să mai îngroş rândurile disperaţilor pe-acolo, mă întorsei acasă, la disperaţii mei. Vorba aia: fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i-n ţara ta, că ţi-o fură careva. (Râde.) Aşa că la nevoie mă descurc cu ce-o fi. Nu continuăm cu cârciuma?

PREOTUL: Nu.

NAE: Punem lacătul?

PREOTUL: Da.

NAE: Boss, dar acuşica încep să apară muşterii. Cum să închidem? Cum să le trântim uşa în nas? Nu-i corect. Unde să se ducă ei? În cartier nu e nicio altă crâşmă, doar o discotecă de fiţe şi un club cu fete la bară. Să vă spun un secret: şi noi am avut aici o bară, dar la noi vin toţi pârliţii, toţi neica-nimeni de n-au ei bani de show-uri cu cărniţă şi pretenţii. Aşa că Şefu a scos-o, că se chinuiau de pomană ălea două paparude de se scălămbăiau în jurul ţevii. Mai să dăm de belele, că una era să-şi scrântească picioarele de atâta învârtit în gol, fără s-o aprecieze vreunul cu o bancnotă. Stăteau cu ochii beliţi şi încordaţi de ziceai că acuşi or să plesnească. Din când în când oftau şi-şi umezeau buzele. Atât! Tristeţe, zău aşa… Boss, hai să lăsăm deschis!

PREOTUL: Nu, am să le explic oamenilor…

NAE: Aoleu!… Mamă, ce tragedie o să fie! Mi se face frică, numai când mă gândesc. Păi când o auzi ăla că n-o să mai aibă el unde să-şi dea pe gât ţuiculiţa lui de toate zilele, să vezi ce iureş iese! Când o afla el că nu mai are pe cine înjura seară de seară şi nici poşircă la carafă, să te ţii horă!

PREOTUL: Asta o s-o rezolv eu. Îi voi convinge că e mai bine pentru ei, pentru cartier…

NAE: Na, că-ncep să vină deja! (NAE se repede şi-nchide uşa în nasul cuiva care voia să intre.) Primim marfă! Închis!… Hai, şterge-o de-ici, că s-a sfârşit! (Întoarce plăcuţa pe care scrie „ÎNCHIS” şi stinge lumina de la intrare.) Tu mai lipseai! Gata, s-a-nchis, caută-ţi de drum şi tu!

PREOTUL: Cine e?

NAE: Unul care-l ţinea Şefu de milă pe lângă casă.

PREOTUL: Lasă-l să intre.

NAE: Prostălăul ăla?!

PREOTUL: I-o fi foame, i-o fi sete. Lasă-l!

(NAE deschide uşa, cât să intre MUTULICĂ.)

NAE: Adică rămâne crâşmă?

PREOTUL: Dă-mi o ţuică! (NAE îl serveşte bucuros. PREOTUL face o cruce largă.)

NAE: Cum credeţi!

PREOTUL: Doamne ajută! (Dă paharul peste cap.) O transformăm în biserică!

 

Scena 2

NAE răstoarnă nervos scaunele cu picioarele în sus, le aşază pe mese, strânge paharele şi sticlele goale. MUTULICĂ trece în viteză înaintea lui şi soarbe restul de băutură din pahare şi sticle. NAE încearcă să-l prindă şi să-şi verse nervii pe el, dar MUTULICĂ reuşeşte să se strecoare pe uşă afară. PREOTUL măsoară şi se învârte preocupat în fundul cârciumii.

PREOTUL: Nordul, răsăritul… E bine, e bine… (Către NAE.) Te pricepi la acoperişuri? (NAE tace dezaprobator.) Aici va trebui să spargem şi să ridicăm turla. Una micuţă, cât s-o putea, dar e musai să facem turlă. Ce părere ai?… (Pentru sine.) Catapeteasma n-o să iasă prea mare…

(MUTULICĂ intră iar pe furiş.)

NAE:  Boss, nu e bine ce faci. Îi superi şi pe oameni şi îl superi şi pe Dumnezeu. Cine-a mai văzut biserică într-o crâşmă?!

PREOTUL: Biserică dintr-o crâşmă! În tot cartierul ăsta cât un oraş nu e nici o biserică. S-a răcit dragostea, iar diavolul pe asfalt e în elementul lui.

NAE: Şi crezi c-o să se vexeze împieliţatul c-a făcut sfinţia ta o şandrama de biserică? Boss, la noi în cartier diavolul se rupe-n figuri cu 4×4, are cele mai tari gagici şi-nvârte euroii pe degete fără număr, fără număr! Vii dumneata, în sutană, să-l sperii pe necuratul?! Habar n-ai ce bodiguarzi are!

PREOTUL: Când vede crucea şi aude numele lui Iisus se face mic, mic de tot. Nu-ţi închipui ce tremură de frică.

NAE: În ce film? Hai, boss, că sunt şi eu umblat prin lume, am văzut eu şi unde-i Vaticanul şi cum mor oamenii de foame… Nu mă lua cu „s-a răcit dragostea, frate”, că m-apucă spumele! Viaţa-i de rahat şi-aşa o să rămână. Dumnezeul ăla al lu’ matale e prea ocupat ca să aibă timp şi de amărâţi. N-are el vreme de ăia care de bine, de rău tot făcură ceva în viaţă şi mai respectară oleacă şi legile.

PREOTUL: Te înşeli, Nae! Ai să vezi. Biserica pe care o vom construi…

NAE: Boss, pot să te rog ceva?

PREOTUL: Sigur că da.

NAE: Vino şi stai jos două minute şi ascultă-mă, că-ţi vreau binele! Că dacă-ţi merge bine dumitale, bine o să-mi meargă şi mie. Te rog, şezi!

(NAE ia un scaun de pe masă şi i-l oferă. PREOTUL se aşază. NAE ridică şi pentru el un scaun, dar, înainte de a se aşeza, îl ia pe sus pe MUTULICĂ, care a adormit sprijinit de un zid, şi îl scoate afară din crâşmă, închizând uşa în urma lui.)

PREOTUL: Te ascult.

NAE: Să nu crezi că vreau să mă spovedesc… Ascultă dumneata la mine, că te-nvăţ de bine. Nu-ţi pune oamenii în cap, că iese rău. Ăştia nu-s obişnuiţi să li se schimbe viaţa, aşa, de pe o zi pe alta. Obişnuinţa cea mai dulce e cu răul. Să le verşi o basculantă de bine brusc, se sperie şi te-njură. Crezi că or să se dea pe spate că-şi deschide Dumnezeu sediu la ei în cartier?… În loc de crâşmă?… De crâşma lor?!… Faci sfinţia ta alta, în alt loc, poate în alt cartier. Una mai mare şi mai făloasă…

PREOTUL: Nu trebuie să ridici biserici mari, ca să-l scoţi la vedere pe Dumnezeu.

NAE: Dumnitale ţi-a căşunat pe noi acum? Nu da din cap, că te învăţ de bine!

PREOTUL: Acolo va fi altarul, către răsărit, aici naosul…

NAE: Deci sfinţia ta e încăpăţânat. Nu-i creştineşte.

PREOTUL: Acolo, stranele.

NAE: O mie de ani nu iese mirosul de ţigară şi împuţiciunea de poşircă din pereţii ăştia!

PREOTUL: La intrare vindem lumânări…

NAE: Măiculiţă care m-ai făcut!

PREOTUL: …tămâie şi…

NAE: Şi cu votca ce facem?!… Am o idee! Gata, am rezolvat-o! Facem altar, acolo. De acord! Unul mic şi dichisit. Punem beculeţe din ălea şmechere de imită lumânările care pâlpâie, punem ce vrea sfinţia ta, dar numai acolo, în fundul crâşmei. Tragem o perdea să nu deranjăm nici pe Ăl de Sus, nici pe consumator. Corect? E bine că acolo e răsăritul, că nu prea se vede nimic de-aici. Corect? Punem şi clopote electronice, cum se poartă acum, dar dăm sonorul la mic. Şi punem şi toacă electrică, dar la fel, pe muteşte. Simplu! Acolo altarul, în rest, cârciuma noastră dragă.

PREOTUL: Nu se poate, nu e spaţiu.

NAE: La ce trebuie?… Mai am o idee, să vezi că se poate. Dacă vedem că ai muşterii, extindem niţel, să nu stea credincioşii înghesuiţi. Confort sporit, mutăm linia cu juma de metru… Cu un metru.

PREOTUL: Nu poate fi şi Casa Domnului şi crâşmă.

NAE: Crede-mă, asta-i soluţia! Împacă şi capra şi varza, soluţie românească. Hai că mearge şi-aşa, ce dracu’! Pardon, scuzaţi! Gură spurcată de cârciumar. Mata, ca propietar, îţi faci damblaua, le cânţi cele sfinte şi-i afumi cu cădelniţa. Eu am grijă să continue afacerea, să iasă banul… Uite, să nu zici că nu mă gândesc la cele sfinte: zece la sută din încasări îi dăm la biserică, să cumperi cele trebuincioase şi să ai şi domnia ta bani de buzunar, că şi cartierul are tentaţiile lui şi să nu tânjeşti. Eşti patron, ce mama naibii, trebuie să-ţi permiţi orice! Restul îi reinvestim în marfă, poate facem şi-o renovare, o distracţie de supliment, să mai vină şi alţi muşterii, că loc ar mai fi. Corect?… Douăzeci la sută!… WC-ul îl ţinem la comun… Şi-ţi cumpăr şi instalaţie de amplificare, dar o dăm în surdină, să nu deranjeze… O treime!… Dar ce? O să mă tocmesc eu acum cu Ăl de Sus? Juma-juma! Hai, că-i bine, nu obţinea şefu’ lu’ matale nicăieri mai mult decât a oferit băiatul. Dacă stai bine să te gândeşti, într-un fel îl laşi pe Dumnezeu să decidă.

PREOTUL: Cum ai zis?

NAE: Să decidă Dumnezeu! Dacă el o vrea, vei avea muşterii credincioşi. Micşorăm crâşma şi mărim dincolo, cât să-ncapă toţi. Să decidă, că d-aia e cel mai mare!

PREOTUL: Dar eşti corect.

NAE: Mă jur pe ce-am mai sfânt pe lume!

PREOTUL: Şi nu mai pui nici apă în băutură.

NAE: Boss, asta e reflex profesional, instinct de cârciumar… Ce, numai sfinţia ta să botezi? Apa e sfântă, că taie din tărie şi hidratează, aşa zic doctorii…

PREOTUL: Nu încape discuţie!

NAE: Şi fără apă-n băutură, şi juma-juma?! Vorba aia: şi cu dânsa-n trânsa, şi cu sufletul în rai, nu se poate!… Bine, o să-ncerc. Tare greu o să-mi fie, dar mă sacrific.

PREOTUL: Nae, spune-mi, tu crezi în Dumnezeu?

NAE: Boss, să nu fie cu supărare, dar Dumnezeu a vrut ca eu să fiu ateu.

 

Scena 3

Partea cea mai depărtată a cârciumii e în şantier. Lucrările sunt obturate de un perete despărţitor provizoriu. PREOTUL, NAE şi MUTULICĂ lucrează de zor, mişcându-se de o parte şi de alta a peretelui despărţitor. Pe tot parcursul piesei nu se va vedea nimic din interiorul bisericii. Despre ce e acolo vom afla numai din replicile personajelor şi din cuvintele şi luminile ce vor răzbate dinăuntru.

PREOTUL: N-o să pot sluji până nu va fi gata cu totul. Trebuie sfinţită cum se cuvine, după rânduială.

NAE: Măcar să termini dumneata altarul, ca să ai un locşor unde să-ţi dai întâlnire cu Ăl de Sus, să vorbiţi de una de alta.

PREOTUL: Ai să vezi câtă lume o să vină. Oamenii au nevoie să-l regăsească pe Dumnezeu.

NAE: Bună idee am avut să tragem un perete. Şi uşă pentru sfinţia ta şi pentru care o mai vrea să te viziteze… Nu-i speriem pe muşterii.

PREOTUL: Se pot sminti uşor, ai dreptate. Zidul despărţitor e ca pe timpuri, când în Biserică nu intra oricine. Trebuiau mai întâi să înveţe doi ani Scripturile şi să ducă viaţă creştinească deplină. Abia apoi dădeau un examen…

NAE: Dădeau examen să ajungă creştini?!

PREOTUL: Şi încă cum! Nu se botezau prunci, ci când omul era în toată firea. Mai mult, trebuia să facă şi dovada credinţei şi cineva să depună mărturie pentru el, că este creştin cu adevărat, nu doar din vorbe.

NAE: Părinte, nu mă aiuri! Dacă azi ar funcţiona regula asta… De fapt, la cum se iau astăzi examenele… O mascaradă, asta ajuns lumea asta! Chiar e pe bune ce mi-ai povestit? Că tot nu-mi vine să cred…

PREOTUL: Adevărat. Înainte, biserica avea două încăperi: în prima, cea de lângă altar…

NAE:  În faţa perdelei pe care ai tras-o?

PREOTUL:  Da, în spate ei va fi altarul. În prima cameră aveau voie doar botezaţii; în a doua, cea de lângă uşă, stăteau cei care voiau să devină creştini, dar nu primiseră încă botezul. Uşa dintre cele două camere se închidea când începea slujirea liturghiei. Pricepi? Se închidea când începea taina.

NAE: Nenică, ce chestie! Şi-aici la noi e cam la fel. Crâşmă la intrare, să se gândească să reflecteze în tihnă cu o cinzeacă… Zici că după doi ani de şcoală şi examene?… Erau şi dintr-ăia care picau?

PREOTUL: Mulţi. Mulţi nu erau primiţi în Biserică. Pe atunci, a fi creştin nu era o vorbă goală.

NAE: Nu mergea cu o şpagă mică, cu o atenţie?

PREOTUL: Nu.

NAE: Şi când s-a stricat treaba?

PREOTUL: Poveste lungă, altă dată… Ia, omule, şi gunoiul ăla din colţ!

NAE: Dar nu-l vede nimeni, părinte.

PREOTUL: Îl vede Dumnezeu!… Bine că închidem acoperişul, că la noapte s-a anunţat ploaie. M-am rugat să nu plouă până nu terminăm şi, ai văzut, ne-a ajutat Bunuţul să terminăm la vreme.

NAE: După ce-i montăm şi cruce în vârf poţi să te odihneşti un timp. De-afară poţi să zici că-i biserică. Asta-i vrut, asta-i avut… Mai bine montam o parabolică din aia cu 200 de canale şi vedeam toate meciurile de pe glob, de la brazilieni până la papuaşi. Dar mata preferi antenă directă cu Dumnezeu. Fiecare cu damblaua lui.

(Intră STAMATIE ţinând un geamantan într-o mână. Priveşte curios de jur-împrejur.)

STAMATIE: Şefu?… Şefu?…

(NAE şi MUTULICĂ lasă lucrul şi ies de dincolo de peretele despărţitor.)

NAE: Ia zi, omule, care-i treaba? (Îşi dă jos salopeta şi-şi pune şorţul de cârciumar.) Cu ce te servesc?

STAMATIE: Deocamdată cu nimic. Îl caut pe Şefu. Pe proprietar.

(MUTULICĂ fuge în biserică.)

NAE: Dar ce treabă ai cu el?

STAMATIE: Ne ştim de mult, e o chestie personală. Vreau să schimb două vorbe cu el.

NAE (către PREOT): Boss, te caută careva!

(PREOTUL apare scuturându-şi reverenda de praf. MUTULICĂ priveşte speriat de după peretele despărţitor.)

PREOTUL:  Imediat! Scuzaţi, vă rog, e şantier…

STAMATIE: Bună ziua, îl caut pe proprietar.

PREOTUL:  Da, vă ascult. Cu ce vă pot fi de folos?

NAE: Părintele e noul proprietar.

STAMATIE: Hai că-i bună asta!… Şi fostul?

NAE: A vândut tot şi…

STAMATIE: L-au arestat?!

NAE: Şi-a luat lumea în cap… Serios! A plecat să colinde lumea. Nu se mai întoarce.

STAMATIE: Nu se poate! Şi eu ce fac acum?

NAE: Cum adică?

PREOTUL: Spune, care-i problema?

STAMATIE: Domnul părinte, e mai delicată treaba… Am avut încredere în oameni.

PREOTUL: Hai, vino să-mi spui!

STAMATIE: Dar crâşma la ce vă trebuie?

(PREOTUL deschide uşa din peretele despărţitor şi trece dincolo. STAMATIE îl urmează nedumerit şi închide uşa în urma lui. MUTULICĂ trece pe lângă peretele despărţitor, în spaţiul destinat crâşmei. NAE este contrariat.)

NAE: Inaugură şi uşa!… Parcă i-am mai văzut faţa ăstuia…

MUTULICĂ: Televizor.

NAE: Poate… Încurcate căile Domnului! Uite, are primul client la spovedanie. Nici nu veni bine şi hopa păcătosul să verse sacul.

MUTULICĂ: Nou.

NAE: Crezi tu că iese ca nou?

MUTULICĂ: Sincer.

NAE: Ăsta sincer?! Tu n-ai văzut ce faţă are? Te face din priviri, din vorbe… Unde l-am mai văzut eu pe individ? De unde îl ştiu eu?

MUTULICĂ: Televizor.

NAE: Mi-ai mai spus o dată, am priceput! Frăţioare îmi ia mintea foc, sigur îl ştiu, dar nu-mi amintesc de unde…

MUTULICĂ: Televizor.

NAE: Te pocnesc!… L-am văzut la… Seamănă cu…. ăla… şmecherul, care era îmbârligat cu Şefu. N-are cum să fie el…

(Uşa din peretele despărţitor se deschide şi PREOTUL şi STAMATIE intră din nou în cârciumă.)

PREOTUL: Totul e să te căieşti sincer. Şi să ierţi. (Către NAE.) Va rămâne la noi să ne ajute la lucrare.

NAE: Ce?!

STAMATIE: Destinul!

PREOTUL: Destinul ţi se dă, soarta ţi-o faci singur…

STAMATIE: Mi-a fost dat să rămân aici!

NAE: Prietenii vin şi pleacă, duşmanii se-adună!

(În crâşmă intră ZĂLUDA.)

ZĂLUDA: Stamatie! De unde ai apărut?! Eşti viu sau o fantomă?