Teatru

« Inapoi

Alte lucrari

Taina îngerilor

Textul a fost publicat în Antologia de piese prezentate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2008, secţiunea „Spectacole – lectură”. În cadrul ediţiei din 2008, piesa a fost prezentată ca spectacol – lectură de către Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu.

În Barul Zeilor, diavolul pune la cale schimbarea lumii. Pedepsit pe vecie de Dumnezeu să fie sterp, Satana vrea să dea naştere Antichristului. Moartea, luând trup de femeie, trebuie sedusă de un om pentru ca pântecele ei să rodească. Dan este muritorul ales de diavolul Vladimir să lase Moartea gravidă. Fiinţa fără trup se transformă încet, încet în femeie, purtând numele de Rosalia, iar între ea şi pământeanul Dan povestea de iubire se trezeşte şi se consumă cu patimă. Legile universului sunt tulburate, îndrăgostită, Moartea uită să-şi mai ia victimele pentru un timp. O lume magică, populată de îngeri, diavoli şi zei, în care taina cea mare o ştiu îngerii. Taina e arma care poate schima cu adevărat destinul lumii: „Dragostea dintre doi oameni e consecinţa iubirii îngerilor lor păzitori.”


Citeste fragment »
Downloadeaza .pdf