Dacă aş fi un înger (2000)
Volum de dramaturgie apărut la Editura UNITEXT în anul 2000
„Valentin Nicolau este, incontestabil, un dramaturg care ştie cum se face o piesă, stăpân pe replici, firesc în limbaj şi, nu în ultimul rând, plin de idei de teatru. Toate piesele lui pot fi puse în scenă. Sunt gândite pentru scenă. Mâna regizorului n-are de retuşat decât maruntişuri. (…)
Cititorul de teatru care sunt nu-i poate ura dramaturgului care este Valentin Nicolau decât să-şi vadă piesele pe scenă. O scenă pe care mi-o imaginez ca pe un peron, în toate trei cazurile.
Viaţa pe un peron – loc de aşteptare şi de trecere – e caracteristică tuturor, fie că acţiunea se desfăşoară pe o scară de bloc, într-o cârciumă, într-un talcioc sau într-un apartament. Oamenii vin şi pleacă: aceasta e, în fond, doar o iluzie, unanim împărtăşita, căci, dincolo de dorinţele şi speranţele lor, nu se schimbă nimic, nici măcar decorul, decât, poate, în închipuirea fiecăruia.” (Nicolae Manolescu, Postfaţa la volumul „Dacă aş fi un înger”)
Continut
Ca Zăpada şi cei doi
Marele Premiu al Concursului de dramaturgie originală „Camil Petrescu”, ediţia a VII-a, 1999, decernat în 2000 de Ministerul Culturii din România
Piesa a fost montată la Teatrul Nottara din Bucureşti, în 2002, în regia lui Alexandru Berceanu, sub titlul „Uzina de placeri SA”, şi la Teatrul Naţional Radiofonic, Radio România Actualităţi, în 2003, în regia artistică a lui Dan Puican.
În garsoniera în care trăiesc Batrânul şi motanul Costică, îşi face apariţia într-o zi Chiriaşul. Pe negândite, lumea din afară dă buzna în universul garsonierei, unde totul se transformă. Iar, pe lângă Chiriaş, o a doua persoană vine să tulbure liniştea Bătrânului. Telefonista de la linia erotică. Lucrătoarea de la „Uzina de Plăceri Albă ca Zăpada”, capabilă să împlinească orice vis… prin telefon. Între isteria naţională provocată de emisiunile tip bingo, de care tânărul Chiriaş devine dependent, şi plăcerea înşelătoare vândută prin „basme” erotice depănate la telefon, viaţa liniştita a Bătrânului se schimbă cu totul. Ce rămâne în final? O poveste despre o Albă ca Zăpada, care nu mai e Albă şi despre piticii ei, care nu mai sunt pitici…
Fantoma de la clasa întâi (Dacă aş fi un înger)
Nominalizare la premiul UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 1998”.
Pe un peron, într-o gară, unde trenurile vin mereu, dar nu opresc niciodată, bântuie fantoma unui trecut de care nimeni nu se poate salva. Şeful de gară, politicianul, bătrânul, călugăriţa, prostituata, aurolacii, ţăranca, surzii, orbii şi veşnicii călători trăiesc şi aşteaptă… Bătrânul îşi cârpeşte pantalonii, Politicianul le spune „poveşti” surzilor şi le arată poze orbilor, Călugăriţa cântă şi se roagă, Târfa se oferă, Ţaranca îşi aşteaptă copiii plecaţi la oraş. Oamenii dorm, se trezesc, trăiesc şi încearcă să oprească un tren. Nimic nu se schimbă niciodată, totul se vopseşte doar, iar prin gara adormită bântuie mereu Fantoma ascunsă la clasa întâi – Ceauşescu sau trecutul… Cine rămâne în final în gara prin care bântuie fantoma? Întrebarea–răspuns a Calugăriţei: „Dac-aş fi un înger zburând pe deasupra, şinele de tren mi s-ar părea ca liniile din palma gării… Poţi ghici destinul unei gări după liniile şinelor?”
Lume, lume, soro lume…
Nominalizare la premiul UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 1999”
Piesa a fost prezentată ca spectacol-lectură în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2000, de către Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu.
Minele s-au închis. La oraş nu mai e loc. Cei plecaţi pe vremuri din sat trebuie să se întoarca. După ani întregi petrecuţi în mahala „acolo unde, deopotrivă, încep şi se termină oraşul si satul”, Vasile se întoarce acasă… cu un computer şi-o haină de orăşean, cumpărată de la talcioc. De la crâşmă la piaţă şi înapoi la crâşmă, din gară la nunta stranie a doi miri puţin bătrâni şi apoi în apartamentul mohorât al lui Gheorghe… Sunt ani de când cei doi prieteni, Vasile şi Gheorghe, îşi scriu scrisori în care fiecare îi povesteşte celuilalt în minciuni frumoase o viaţă plină de împliniri. Odată au făcut un legământ şi fiecare speră că salvarea este la celălalt. Când Vasile se întoarce, îl gaseşte pe Gheorghe nu stapân peste pământuri şi vite, nu bogat şi înfloritor, cum îi spuneau scrisorile, ci însingurat şi sărac, lânga opt copii şi o nevastă însărcinată, stăpân absolut peste o minunată „grădină” de apartament unde cultivă ardei iuti. Gheorghe le ştie secretul: „Ferestrele nu trebuie deschise. Aşa-s ardeii de apartament… Ca noi. Îi otrăveşte aerul curat…”